Delphi (Δελφοί) - în căutarea centrului universului din antichitate

TIPĂREȘTE

Nu e deloc o exagerare când fac o asemenea afirmaţie, întrucât lumea antică “se învârtea” în jurul acestui edificiu magic, cu conotaţii mistice, de fapt cine nu a auzit de oracolul de la Delphi?

Noi (soţul meu, eu şi ceilalţi trei prieteni ai noştri) programaserăm, încă de la începutul vacanţei din septembrie 2009, această vizită al cărui moment sosise odată cu plecarea din Zakynthos unde se sfârşise cea mai mare parte a vacanţei noastre. Trecând de oraşul Patra din Peloponez şi traversând podul Rio-Antirio, o bijuterie în domeniu, am intrat pe teritoriul Focidei, unde în creierii munţilor Parnassos (2.457 m), pe înălţimile acestora se găsea sit-ul arheologic de la Delphi. Maşina a urcat cu greu pe aceste înălţimi, după ce am oprit şi aerul condiţionat întrucât gemea de bagaje şi trei persoane, nefiind nici pe departe una de teren, urechile ni s-au înfundat şi peisajele deveneau ameţitoare la o privire laterală în Valea Pleistos. Aerul se schimbase devenind tare şi rece în a doua decadă de septembrie, norii acoperind cerul din care începuseră să picure stropi de ploaie. Chiar şi în asemenea condiţii meteo nu ne-am abătut de la planul nostru demult făcut, fiind un privilegiu să vizitezi sit-ul arheologic unde odinioară oracolul, la el acasă, atrăgea mulţimea ca un magnet.

În muzeu nu am intrat deoarece majoritatea a decis să străbatem numai sit-ul arheologic oarecum pe fugă, timpul alocat nefiind prea generos, dată fiind şi vremea neprietenoasă, în fine, asta a fost! Acum, fireşte, aş vedea lucrurile altfel. Acolo am întâlnit multe grupuri de turişti ce aveau, fiecare, în mijlocul său ghidul aferent, noi ne-am aciuat pe lângă nişte spanioli al căror ghid ne-a acceptat şi pe noi ca pe nişte rude latine ce eram. Înainte să vă-nşir ce am găsit şi ce am văzut la faţa locului, voi încerca să va povestesc un pic despre ce era şi ce însemna Delphi în antichitate!

Delphi a fost, din cele mai vechi timpuri, un loc predilect de pelerinaj al grecilor, aşa încât atunci când îl vizitezi iei parte la o tradiţie care durează de peste trei mii de ani.

Potrivit miturilor antice, Zeus, părintele zeilor, ar fi dat drumul la doi vulturi ce au înconjurat pământul şi s-au întâlnit în acest loc, stabilind astfel centrul lumii, marcat prin piatra sacră Omphalos (buricul pământului), iniţial un meteorit, mai apoi înlocuit cu o piatră terestră care, desigur, se găseşte aici. Există mai multe teorii referitoare la numele de “Delphi”, însă cel mai probabil el derivă de la grecescul termen delphinios ce face legătura cu delfinii cu care Apollo (zeul luminii, artelor şi al oracolelor) însoţit de preoţi ar fi venit din Creta pe spatele acestora. De fapt, deşi noi ştim că Delphi apare strâns legat de Apollo, potrivit legendei, înainte de a deveni sanctuarul lui Apollo, multe alte zeităţi au locuit aici: Geea-zeiţa mama a pământului, gliei (Gaia), Themis-zeiţa justiţiei, cea care a înfiinţat oracolul, Demeter-zeiţa agriculturii şi a fecundităţii, Poseidon-zeul apelor. Fiul zeiţei Geea, Python (balaurul) păzea sanctuarul iar Apollo l-a ucis pe Python. După aceea, Apollo a înfiinţat acolo propriul său oracol, instaurând totodată şi Jocurile Pythice. (Tot de la acest fapt provenea şi denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius). El era acela care prin gura preotesei Pythia-Sybilla Delphica (care trebuia să fie o femeie în vârstă de peste 50 ani fără prihană aleasă dintre ţăranii din zonă) făcea profeţii pentru cei care veneau să consulte oracolul.

Momentul obişnuit pentru vizitarea oracolului era în cea de-a şaptea zi din lună când oricine putea pune întrebări oracolului şi putea cere îndrumare în orice privinţă, fie că era vorba despre lucruri importante sau nu. Oamenii aveau cam aceleaşi probleme ca şi cei din lumea contemporană: voiau să ştie dacă partenerul le era credincios, dacă se puteau încrede într-un prieten, dacă era bine să accepte o anumită slujbă, ce viitor îi aştepta. Pythia era secondată de preoţi care îi interpretau profeţiile pe care le rostea când intra într-o stare de transă indusă de substanţe halucinogene urmată de cuvinte fără şir care aveau nevoie de tălmăciri serioase din partea preoţilor. Consultările implicau, desigur, oferirea unor daruri consistente, în felul acesta Delphi ajungând o profitabilă afacere diplomatică şi economică. Administratorul acestui centru economic şi spiritual a fost orăşelul învecinat, Kira, pe bună dreptate invidiat de multe state-cetăţi care proclamaseră un război sfânt împotriva acesteia, fără succes, însă, pentru că Delphi nu a cedat. Bogăţiile sanctuarului ar fi fost adeseori jefuite, însuşi împăratul Nero care ar fi venit aici pentru a participa la jocurile sportive s-ar fi înapoiat la Roma în anul 67 D. C. cu o însemnată captură.

La Delphi, o dată la patru ani se desfăşurau pe stadionul ale cărui gradene au dăinuit în mare parte până astăzi şi care putea găzdui până la 7.000 spectatori, Jocurile Pythice, similare cu Jocurile Olimpice. În apropierea oracolului, în timpul perioadei sale de înflorire, exista o aşezare cu peste o mie de oameni care trăiau din comerţul cu pelerinii ce în afară taxei plătite pentru intratrea în sanctuar, ofereau şi alte daruri pentru a obţine bunăvoinţa divină.

Oracolul a funcţionat până în anul 381 D. C., fiind închis de împăratul roman creştin Theodosiu cel Mare ce primise sub oblăduire Orientul, Macedonia, Dacia, iar săpăturile întreprinse între 1838 şi 1935 au scos la iveală multe vestigii ale oracolului.

Sit-ul arheologic se desfăşoară într-un cadru natural în formă de amfiteatru, în trepte, fiind delimitate şi conturate Calea Sacră şi zidurile de apărare-peribolas-pe versantul sudic al muntelui Parnassos, culminând cu Teatrul spre nord, situat în punctul cel mai bun de observaţie din întregul sit, la mijloc tronând Templul lui Apollo, cea mai impunătoare clădire.

Stabilite fiind aceste coordonate generale ale sit-ului, ne-am început şi noi incursiunea după ce am pătruns pe la intrare şi ne-am “lansat”pe Calea Sacră care duce către sanctuar şi-l leagă pe acesta de celelalte edificii din spaţiul sacru. Era mărginit de aşa-numitele Monumente Votive din care se mai păstrează astăzi unele vestigii: în dreapta, postamentul statuii Taurului oferit de cetatea Corcyra (Corfu), monumentele Arcadiei şi Lacedemoniei, în stânga, donaţia ateniană Victoria de la Marathon, şi cel mai impunător, Monumentul regelui Argos, construit în 369 I. C. Ne-am plimbat şi noi printre ruine, pe unele dintre ele luându-le cu noi transpuse în fotografii.

În continuare, Drumul Sacru ajunge la Tezaure, mici construcţii în care se păstrau darurile cetăţilor: Sicyon, Syphnos (ambele datând din secolul al VI-lea I. C.), Megara, Theba, Beotia, Atena (secolul al V-lea I. C.), Knidos. Statuile şi obiectele găsite în Tezaure ca şi unele detalii constructive ale lor sunt păstrate în muzeul local. Remarcabil este Tezaurul Atenei, un edificiu doric din marmură albă de Paros. Nici Tezaurul Corintului nu se lasă mai prejos, lângă el, sub Drumul Sacru descoperindu-se în 1939 o ascunzătoare secretă cu obiecte preţioase. După Tezaure se află Bouleterionul-sediul senatului din Delphi, locul unde se luau deciziile importante. Apoi am dat de Stânca Sybillei ce se află chiar pe locul unde Pythia făcea celebrele sale profeţii alături de care se găsesc ruinele unui mic sanctuar dedicat zeiţei Geea şi cele ale unei coloane ionice de marmură, ofrandă a insulei Naxos pentru Apollo.

Urmează în centrul sit-ului cel mai de seamă şi, în acelaşi timp, cel mai impresionant edificiu: Templul lui Apollo, construcţie ce datează din secolul al IV-lea I. C., deşi alte surse spun că aici a existat o clădire şi mai veche, din secolul al VI-lea I. C. Lucrurile ar fi stat cam aşa: clădirea veche ar fi fost înlocuită după un cutremur cu cea maiestuoasă, ridicată cu contribuţia lui Cressus, regele Lydiei. Lăcaşul era în stil doric cu peristil, lungă de cam 60m şi lată de aproximativ 23 m, înconjurat cu coloane, şase la faţade şi cincisprezece pe laturi, înalte de 12 m. Exista şi Zidul Poligonal care era mult mai vechi, încă din secolul al VI-lea I. C., pe el figurând 800 de acte de eliberare a sclavilor. Templul a fost descoperit de arhelogii francezi în anul 1892 în timpul săpăturilor de aducere la lumină a sit-ului. Chiar şi cele numai şase coloane reconstituite şi repuse în picioare încearcă să redea măreţia de altădată a templului. Centrul clădirii era ocupat de altare şi statui, tot acolo era şi cripta în care stătea Pythia, în apropierea ombilicului sacru. Grandoarea arhitectonică a clădirii, într-adevăr, o declara piesa de rezistenţă a sit-ului arheologic.

Templul lui Apollo este precedat de Agora (un fel de piaţă sau spaţiu deschis) ce a fost reamenajată de romani care au construit în incinta ei terme şi case ale căror fundaţii sunt vizibile şi acum. De aici trebuie urcate patru trepte pentru a pătrunde în Temenos, incinta sacră, înconjurată de un zid ridicat în secolul al IV-lea, străpuns de nouă porţi. Trecând de zid, în stânga, sunt fundaţiile Altarului lui Apollo (sec. al V-lea I. C.), numit şi Altarul Chiotilor, deoarece şi locuitorii insulei Chios au contribuit la decorarea lui.

În dreapta, lângă intrarea în sanctuar era fântâna Kastalia, după numele unei nimfe care, se pare, s-a înecat în ea pentru a scăpa de insistenţele lui Apollo. Aceasta, săpată în stâncă, era folosită de pelerini care se purificau aici, dar şi de preoţi şi preotese înainte de a face profeţiile. Pe partea opusă a drumului am găsit Gimnaziul, construit pe două niveluri în secolul al IV-lea I. C. şi refăcut de romani.

Deasupra templului se află amfiteatrul care a rezistat în mod remarcabil din secolul al IV-lea I. C., când a fost construit pentru a putea primi 5.000 de spectatori aşezaţi pe 35 de rânduri de gradene, deşi a mai fost renovat şi de romani. Din amfiteatru, după un urcuş pe cărare de aproximativ trei sferturi de ora se ajunge la stadionul construit în secolul al III-lea I. C. şi remaniat de romani în secolul al II-lea D. C. a cărei stare este destul de bună şi astăzi, după cum am sesizat.

Pe partea cealaltă se poate vedea Porticul Atenian ce datează încă din secolul al V-lea I. C. în faţă căruia se afla piaţa în care se formau cortegiile de pelerini pentru a intra în templu. Urcând spre Templu, se trece pe lângă soclul circular al Trepiedului Plateei, o coloana decorată cu trei şerpi înlănţuiţi ce a fost luată de împăratul Constantin cel Mare şi se găseşte şi astăzi la Istanbul la vechiul hipodrom.

De asemenea, înspre nord se află Iskegaon, zidul de consolidare a templului la capătul căruia a fost descoperită celebra statuie din bronz “Conducătorul de cai” şi care, astăzi, se află expusă în muzeul din Delphi alături de multe alte piese arheologice, obiecte de cult, elemente de arhitectură găsite în săpături. Din păcate, însă aşa cum vă spuneam la început, în muzeu nu am intrat, aşa că bogăţiile extrase din pământul nobil de la Delphi mi-au rămas total necunoscute. Dar, cel mai mare regret cu care am rămas este pentru faptul că nu am ajuns la Tholos sau frumoasa Rotonda, a cărei imagine se confundă cu Delphi. Supranumită simbolul de la Delphi, aceasta se află la aproape un kilometru mai jos de sit, pe drumul spre Atena. Este o remarcabilă construcţie din secolul al IV-lea I. C., parte din Templul Athenei Pronaia, numit şi Marmaria, după numele carierei de marmură din acelaşi loc, la care pelerinii depuneau ofrande înainte de intrarea în sanctuar.

Odată cu vizita la Delphi am păşit pentru prima dată în perimetrul guvernat cândva de un oracol, nebănuind că în decursul anilor aveam să tot ajungem şi în aria altor oracole din lumea antică, de parcă acesta fusese un început de bun augur în iniţierea noastră în ţinuturile unde în vechime oamenii veneau să afle rezolvarea diverselor probleme ce le măcinau existenţa. Interesant este că, la Dydima, sanctuarul ce a fost construit la scară mult mai mare (dar neterminat niciodată) ca replică a acestuia de la Delphi, a fost închinat atât zeului Apollo, cât şi surorii sale gemene, zeiţa Artemis (despre el am scris, deja). A urmat apoi “oracolul morţii” sau Nekromanteionul, apoi cel de la Dodona, ridicat în cinstea însuşi a lui Zeus şi sper să mai urmeze şi altele din lumea antică atât de fascinantă şi de dragă mie!

---

VIZUALIZĂRI: 3464 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI