A doua oară la Delphi

TIPĂREȘTE

Bătea vântul. Norii s-au adunat în grabă. Erau acei nori albi ce nu pregăteau nici o ploaie, doar făceau soarele mai blând, şi se petreceau pe cer.

Zumzăitul cicadelor apropia noaptea de zi. Soarele traversa valea şi se îndepărta spre Itea, unde devenit dintr-o dată roşiatic, greu, se va scufunda într-o binemeritată baie în Marea Ionică.

Ultimii turişti coborau agale de pe coasta muntelui Parnasus-ului. Muntele îşi umbrea potecile.

La casa de bilete nu mai era niciun turist. De partea cealaltă mi s-a răspuns că biletele erau valabile şi a doua zi, şi a treia şi oricând doream să vin să văd. Atitudinea calmă a femeii alunga şi ultima undă de căldură ce înconjurase Delphi-ul. A fost tare cald în acea zi de august.

“Barul” de răcoritoare se închidea şi cu pămătufuri imense şi ude se ştergeau de pe esplanadă ultimele urme de suc şi de mâncare.

Reflecţia personală că de fapt “Delphi-ul este veşnic” mi-a devenit volatilă. Mă aşteptam să percep singur, din nou, această veşnicie, şi când dintr-o dată micul meu secret era ştiut de toată lumea:

“- Biletul pentru sit-ul arheologic este valabil şi mâine, şi poimâine şi oricând doriţi să-l vizitaţi…”

Am intrat în muzeu, nu singur; alături de soţie şi copii, de prieteni.

Nu sunt trepte, vizitatorul parcurge planuri înclinate. Asemeni drumului spre Templul lui Apollo şi în muzeu urci, fără să-ţi dai seama, fără să oboseşti.

Ai voie să filmezi, ai voie să faci poze. Ai voie să te miri şi ai voie să vorbeşti. Nu ai voie să foloseşti lumini sau blitz, nu ai voie să te apropii de artefacte pentru ca cineva ulterior să-ţi facă o poză. Mândru, tu mai târziu, să vrei să dezvolţi o imaginaţie artistică în cercul de prieteni prin care tu să spui: “Eu cu Sfinxul, eu cu Apollo…”. Probabil, sătui de altfel de martori ce invadează spaţiul virtual, curatorii au luat o decizie.

Invazia turiştilor este binevenită, nimeni nu poate spune că nu doreşte asta. Într-o ţară despre care dovada că a inventat democraţia stă în însăşi rădăcina cuvântului, nu prea ai voie să te miri la unele interdicţii. Stând mai târziu pe-o piatră îţi vei da seama că acesta se mişcă.

Prima sală, este de fapt un lobby unde te întâlneşti cu cei care tocmai au terminat de vizitat muzeul şi vin exact în faţa ta. Este sala în care vezi machetele şi o seamă de busturi care privindu-le ai prima senzaţie că eşti cercetat.

A doua senzaţie vine imediat după ce faci dreapta şi intri acolo, unde Cleobis şi Biton vin spre tine. Ei sunt, aproape; adică pe locul doi cum spune Herodot, ca cei mai fericiţi oameni din lume.

Două statui, mari pentru statura unui om bine hrănit al acestui secol, sculptate în stil antic egiptean, privesc peste noi un orizont, care probabil nu le-a fost dat niciodată. Dintr-un exemplu de sacrificiu în favoarea unui “extaz nemuritor”, chipul lor nu pare a spune nimic. Dacă nu am şti povestea, “mersul” lor ni s-ar părea lunar.

Brusc, în spatele lor, şi din nou la dreapta, altă sală. O încăpere în care lumina naturală filtrată de acoperişul de sticlă, face ca umbrele să dispară. Oamenii par fantome colorate învârtindu-se în jurul Lui, în jurului sfinxului; Sphinx de Naxos.

În rest, în jur; metope. Basoreliefuri în care zeii înving titanii, istorii pierdute în care absenţa oamenilor este normală. Mult mai târziu, alt titan, Prometeu va domestici oamenii cu ajutorul focului. Foc furat dealtfel de la zei, de la Hefaistos, nu oricum şi nu o faptă lipsită de represalii.

-Zeus privi Pământul şi în acea noapte oamenii se încălzeau la foc şi-şi pregăteau mâncărurile; fu cuprins de mânie! –

Delphi se naşte în neolitic. Într-o cupă de lut, ce mai tîrziu s-a numit „kylix”, Apollo dăruieşte libaţii. În muzeu dovezile unui neolitic timpuriu sunt anunţate după marile podoabe, după marile revelaţii: Sfinxul şi cei doi „preafericiţi” fraţi, Cleobis şi Biton.

Omul modern, arheologul surprins de pasiune, a traversat atât de repede perioadele istorice în setea lui de cunoaştere încât miturile rămân suspendate. Ideea unui Sfinx rămâne dacă ai citit Sofocle, întrebarea primului naşte întrebări. Mai apoi ideea unui hedonism perfect, a unei vieţi fericite ridicate de Cresus aparţine lui Herodot, şi apoi toate pomenirile antice asupra unei preotese; Pythia, ce pare că a trăit sute de ani, străbat conştiinţa doar cunoscătorului, iniţiatului. Să credem că Delphi se descoperă doar celui ce-l cunoaşte ar fi cel mai greşit lucru. Iniţierea de fapt începe de aici, de la primul pas prin care te-ai apropiat de Templul lui Apollo, restul paşilor nu întăresc decât convingerea. Mult mai târziu, mulţi vor deschide cărţile şi-şi vor continua acest drum.

Sălile muzeului se deschid precis, tactica unei vizionări ample dă roade. Bogăţia exponatelor reuşesc să facă pe vizitator să uite de trecerea timpului, care în final, rătăcit în informaţia amplă să se plângă de micimea acestui muzeu.

Trecem şi nu în grabă pe lângă cele „Trei dansatoare”, pe lângă acel „ombilic”, centru al acestui Univers, aşezat - acolo – în Delphi.

Statuia lui Antinous, din perioada romană, ne arată celebrarea de care beneficia încă Delphi în timpul lui Hadrian, cel care a fost urmaşul lui Traian.

La urmă, din puţinul şi multul văzut, din ceea ce a mai rămas, ne întâmpină; drept şi fără să clipească: „Căruţaşul”, denumire parcă prea arhaică în limba română şi chiar dacă i-am spune „Vizitiul”, aceasta ar părea dintr-o dată prea burgheză.

Limba engleză a împrumutat din latină denumirea de „car”, din latinul carrus şi poate de aceea denumirea de „The Charioteer” mi se pare cea mai potrivită.

Imobil, fără atelaj, fără cai, doar cu bucăţi din frâie într-o mână, cu acea privire aruncată în faţa carului, în faţa a ceea ce trebuiau să fie caii, The Charioteer nu ne vede, va rămâne atent doar la drumul său. Am luat-o ca pe o lecţie, ca un silogism: dacă te abaţi, drumul tău nu este drept!

Nu ne-am abătut deloc şi ieşind din muzeu, un miros de pin amestecat cu mirt ne ţinu o clipă locului; se lăsau mirosurile odată cu seara. A doua zi vom urca spre Templul lui Apollo, spre Teatru, spre Stadion. A doua zi a doua oară.

--

Nota Admin: Va recomand (as zice chiar MUSAI) sa vizualizati si un video al autorului pe you-tube -- il gasiti inlcus mai jos, faceti doar click pe PLAY

---

VIZUALIZĂRI: 2927 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI