Delfi si Templul lui Apolo

TIPĂREȘTE

Reflectorium Delfoi

Dimineaţa soarele răsare din spatele Parnas-ului, muntele şi vârful ce străjuieşte anticul Delfi. Un soare timid, ce abia aruncă lumină numai după deschiderea sit-ului către vizitatori, după 7. 30 a. m. Delfi rămâne în umbră mult după deschidere şi răcoarea se simte. Brusc, la ivirea faeton-ului solar, temperatura creşte repede. Urcatul pe munte capătă alte coordonate şi aerul dimensionează altfel ruinele, le tremură.

În faţa templului lui Apolo, coloanele ce au rămas stau în soare de peste 2500 de ani. Acum retezate, dau impresia că au devenit mai înţelepte, nu mai sunt aşa falnice şi ispititoare. O tăbliţă avertizează că este interzis să urci în templu, mai sus este interzis să escaladezi ruinele, iar peste tot este interzis să le atingi. Delfi a devenit mai sacru decât la origini.

Din dorinţa de a-l reţine în drumul lui spre praf, contemporanii se disciplinează. Existenţa lui ca atare este răspunsul la întrebarea copilului adresată oracolului; "Ce voi fi eu când voi fi mare? " şi răspunsul veni imediat; "La fel. "

Delfi este la fel, Delfi este bătrân şi ruinat... dar la fel.

Spectator la Delfi

Un spectacol la Delfi ţine doar de auz. Cei care au auzul fin, neafectat de tensiunea sangvină pot percepe un murmur ce se ridică la fiecare adiere fierbinte de vânt din semicercul de piatră aflat în fundul teatrului; odeon cum îl numesc grecii. Tiptil răzbat foşnete şi voci ce trec nerăbdătoare pe lângă tine; praful se freacă de marmură ca o piatră abrazivă. Cu ochii închişi; de sus, de la ultimele rânduri aştepţi să înceapă spectacolul. Apoi din umbra chiparosului, priveşti în jos meandre întregi de turişti care cu vocile lor amestecate într-un babel antic grecesc sunt adoima celor de acum două mii de ani şi mai mult, ce o dată la opt ani veneau aici, din toată Elada; la Jocurile Pythice.

Acum turişti veniţi din toate colţurile lumii, urcă în pante strânse; spre stadion. Praful preface cele mai scumpe încălţări în sandale de pietrari. Iar sudoarea vizitatorilor neavertizaţi asupra efortului, îi transformă pe aceştia în pelerini. Capete aplecate şi voci care devin din ce în ce mai slabe, exultă doar la vederea odeonului; într-o bucurie parcă chinuită şi reţinută.

Am fost şi eu pelerin la Delfoi, cum zice grecu'!

---

VIZUALIZĂRI: 2802 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI