Prin „Țara Codrului” – Biserica de lemn din Corund

TIPĂREȘTE

Drumurile românești, bune sau mai puțin bune, m-au purtat în această toamnă către vestul și nord-vestul țării, prin locuri pe unde nu am mai fost. Mmmm... avem o țară destul de mare... și pitorească. Dinspre Cluj-Napoca urcăm spre Satu Mare pe E81, uitându-mă cu jind către indicatoarele ce semnalau Castrul de la Porolissum – nu e timp însă, traversăm orașul Zalău și trecem pe lângă monumentul de la Guruslău, dedicat victoriei lui Mihai Viteazul asupra lui Sigismund Bathory.

Curând intrăm în Țara Codrului, o entitate istorică grupată în jurul Culmii Codrului. Din punct de vedere geografic această „țară” este situată în Dealurile de Vest, de o parte și de alta a Dealului (Culmii) Codrului, o zonă înaltă împădurită. Codrenii și-au întemeiat așezările majoritar pe teritoriul județelor Satu Mare și Maramureș; este vorba de circa 46 de localități împrăștiate între lunca Sălajului, lunca Someșului și Câmpia Sătmarului. Populația majoritar românească din Țara Codrului se individualizează prin port, tradiții și folclor.

Din localitatea Supuru de Jos facem dreapta pe DJ 196 spre satul Corund, depășind un scuar unde se află bustul poetului și prozatorului George Boitur, gara Supuru și râul Crasna. Șoseaua nu e de cea mai bună calitate, dar măcar e asfaltată. Viteza mică cu care rulăm ne dă prilejul de a sorbi din ochi peisajele deluroase, pâlcuri de pădure, fânețe și culturi agricole. După circa 7 km intrăm în satul Corund (județul Satu Mare), chiar la marginea localității fiind amenajat un părculeț pentru copii.

Satul Corund e atestat documentar pe la 1400 și ceva, descoperiri arheologice probând rădăcini istorice mai vechi. Azi sunt circa 500 de suflete în sat; casele așezării au fost ridicate sub poalele pădurii, locuitori ocupându-se cu agricultura și creșterea animalelor (în principal păstorit). Undeva la marginea satului și a pădurii se află o fântână cu cumpănă, numită Fântâna lui Pintea Viteazul - o astfel de fântână am fotografiat și eu în alt punct al satului. Școala veche a satului (1932) a fost modernizată și amenajată drept punct muzeal sătesc și punct de informare cultural în cadrul unui proiect – clădirea era însă închisă. Am citit un articol de ziar interesant despre un învățător din Corund care în anul 2012 a împlinit 100 de ani și care a condus din 1934 timp de 30 de ani școala din localitate, influențând în sens pozitiv destinele comunității locale (buletindecarei.ro/2012/02 ... 100-de-ani.html) – așa da exemple.

Oameni credincioși, codrenii din Corund au ridicat mai multe troițe în sat, dar și două biserici. Cea mai importantă dintre ele este biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, declarată monument istoric. Frumoasa ctitorie de lemn datează din anul 1723 și inițial se afla în cimitirul satului, mai sus pe deal. La jumătatea secolului al XIX-lea biserica este strămutată de către săteni în mijlocul așezării (vatra satului se mutase de-a lungul timpului) utilizând trunchiuri de arbori și boi. Acțiunea a durat un an de zile (după alte surse, trei ani), în acest timp lăcașul de cult fiind utilizat pentru slujbele religioase. M-am oprit 15 minute să admir această bijuterie de lemn, doar la exterior – biserica era încuiată. Citisem câteva articole despre pictura din pronaos, individualizată prin câteva elemente – și anume, accentul pus pe prezentarea păcatelor omenești și pe diavolii care îi pedepsesc (vezi aici unul din articole: agerpres.ro/social/2015/0 ... -vale--12-53-02). Scopul principal al acestei picturi este unul educativ, adaptat vremurilor de atunci. Construcția e alcătuită din bârne de lemn, fățuite din topor, la îmbinări s-au utilizat cuie din lemn, acoperișul e din șindrilă. Un brâu având drept model funia împletită înconjoară lăcașul; din pridvor o scară asigură accesul spre balconul ce înconjoară turla la metri buni deasupra pământului.

În aceeași curte se află și biserica de zid a satului, construită prin anii 60. În stânga bisericii de lemn este amplasat monumentul eroilor din cele două războaie mondiale, un obelisc modern din marmură neagră sfințit în 2014.

Am traversat satul în care casele vechi se intercalează cu cele mai noi, moderne; peste tot sunt flori multicolore; vedem puțini locuitori pe strada principală, e o atmosferă liniștită, nici autovehicule nu trec așa de des. După ce ieșim din sat, într-o curbă ne apare în față un fazan – nu am reușit să îl surprind într-o imagine deoarece și-a luat zborul rapid. Pe câmpurile din apropiere vedem o „mare” de brândușe de toamnă.

Acum, documentându-mă pe căile Internetului, am descoperit atât de multe obiective în zona Țării Codrului, astfel că mi-am propus să revin pentru un traseu mai amplu. Recomand cu căldură o călătorie în această regiune istorică mai puțin promovată, dar la fel de frumoasă ca și alte zone românești celebre.

---

VIZUALIZĂRI: 2073 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI