De capul nostru prin Copenhaga

TIPĂREȘTE

După despărţirea de Allan rămânem pe cont propriu în explorarea capitalei regatului.

Consultând harta oraşului şi însemnările făcute de acasă, ne continuăm mişcarea pe malul apei spre unul dintre cele mai cunoscute şi fotografiate obiective turistice, Mica Sirenă.

Cu puţin înainte de a ajunge acolo, am trecut pe lângă o operă artistică, destul de curioasă, ce reprezenta o persoana în poziţie şezândă. Trupul acetuia era realizat din tot felul de componente reciclate ale unor aparate deteriorate: roţi mici dinţate, furtunuri, cabluri de acceleraţie, chiar carburatoare şi părţi ale maşinilor de cusut. Interesantă viziune a artistului!

Bineînţeles că pentru a ne imortaliza prezenţa alături de sirenă, o altă donaţie a berarului Jacobsen, am fost nevoiţi să ne aşteptăm rândul. Şi, cu toate că erau doar vreo patru persoane înaintea noastră, aşteptarea s-a prelungit întrucât două dintre acestea şi-au tras cadre cât pentru un album întreg de călătorie. Bine că era sub seară şi nu am mai dat peste hoardele de chinezi sau japonezi ori alte naţii trecuţi pe acolo cu grupurile organizate...

Traseul înapoi spre centru îl parcurgem începând cu Kastellet, vechea cetate a oraşului, unde este permis accesul gratuit al publicului între orele 6 – 22, un loc de promenadă printre locuinţele şi grajdurile vechi, cu un lac şi alei curate, atât doar că pomii nu erau înfrunziţi, ceea ce ar fi sporit plăcerea plimbării.

Ajungem imediat la St. Alban’s Anglican Church pe care o găsim, din păcate, închisă. Pentru a ne spori tristeţea, nici Fântâna Gefion aflată în imediata apropiere nu funcţionează. Forma psihică ni se ameliorează câtuşi de puţin când urcăm pe aleea de deasupra fântânii, de unde surprindem o imagine frumoasă a apusului soarelui după turla bisericii.

Însă magicul abia urmează... Apusul în Nyhavn. Ar fi necesar să răsfoiesc dicţionarul de sinonime pentru „superb”. Dar nu pierd timpul cu asta şi vă spun doar atât: o seară senină acolo nu o să poată fi uitată prea curând!

Urmâm calea spre cazare prin Stroget, inima Copenhagei, surprinzător de puţin circulat prin jurul orei 20, şi ne trezim din nou în Radhuspladsen, Piaţa Primăriei. Pe înserat, e frumos ornată şi luminată de reclamele firmelor din jur şi de cele ale Parcului Tivoli. Ba chiar, pe una dintre clădiri e instalat un termometru orizontal şi colorat care era plin până în dreptul cifrei 11, respectiv valoarea temperaturii de afară.

Pentru aprovizionarea cu biscuiţi, ciocolată, apă şi bere intrăm într-un supermarket din colţul pieţei. Nu mai scriu prea multe, ci preţuri: bere Carlsberg la doză 500 ml – 16 lei plus 6 lei garanţie doză, pâine – 12 lei, apă plată 1,5l – 8 lei. Scump trai, nineacă! Nu ştiam că se produc atâtea sortimente de Carlsberg, erau cel puţin 10 pe rafturile magazinului.

În următoarea zi vremea îşi prezintă din nou inconstanţa. E o dimineaţă rece în care unii stropi timizi de ploaie cad în momentul în care ieşim în stradă. După puţină vreme se retrag dacă văd că nu ne pot alunga setea de cunoaştere şi plimbare.

Primul obiectiv al zilei îl reprezintă grădina botanică. Totodată şi prima dezamăgire: avem ocazia să admirăm doar etichetele ce prezintă florile care, probabil, vor putea fi admirate abia peste câteva luni. Înflorite am văzut doar o magnolie, câteva narcise şi încă vreo două specii ale căror denumiri nu le pot menţiona datorită lipsei mele de cunoştinţe în domeniul horticulturii. Vă pot scrie doar că una era roz şi cealaltă albăstruie, suficient pentru a încerca să prezint capătul unui covor floral, altfel predominat de culorile verde şi pământiu. Vorba Adrianei, e totuşi o grădină botanică nordică...

Trecem prin faţa Palatului Rosenborg şi intrăm în Grădinile Regelui. Vizită timpurie şi aici insă, după toaleta pomilor şi rânduirea fără cusur a acestora, acompaniate de aliniamentul trandafirilor îmi pot imagina cât de frumos va arăta grădina pe perioada verii.

Păşim serios, aproape că mărşăluim, prin acest parc regal grăbiţi fiind de acele ceasului care se îndreaptă ambele vertiginos spre nordul extrem al cadranului, moment în care soldaţii gărzii regale se schimbă între ei la Palatul Amalienborg. La ora 11.54 deja lumea îşi ocupase poziţiile pentru vizibilitatea optimă a mişcărilor tinerilor urmaşi ai vikingilor.

Dacă ne mocăiam puţin veneam în cadenţă cu soldaţiii de la Palatul Rosenborg. Intrarea în piaţa palatului în care locuieşte regina se face dinspre Biserica de Marmură când clopotul bate ora exactă, aspect care duce punctualitatea la nivel de perfecţiune.

Dacă până la intrarea gărzii în piaţă poliţiştii supravegheau atenţi păstrarea unui aliniament al mulţimii mai îndepărtat de miezul acţiunii, ulterior ei permit avansarea – tot supravegheată însă.

Dacă tot am adus vorba de poliţişti, aceştia erau în număr de 6, toţi peste 60 de ani, blonzi, blânzi şi haioşi în comunicare, foarte arătoşi pentru etatea lor. Nu pot să nu mă gândesc că la noi erau deja pensionari de 15 ani şi păpau pensia statului atâta vreme cât încă erau în putere. Nu intru în politici statale dar e clar că a noastră e surclasată de cea a nordicilor.

Astăzi garda se prezintă în ţinută diferită de cea purtată ieri (tunică bleumarin şi pantaloni albaştri astăzi, ieri aveau tunică roşie şi pantaloni albaştri), cea de ieri fiind ţinuta solemnă, de paradă. Doar fusese aniversare mare în regat...

Fiind la o aruncătură de paşi, intrăm şi în impozanta clădire a Bisericii de Marmură, pe ai cărei trepţi se pozau de zor doi miri chinezi timp de mai mult de 20 minute, rochia miresei lăsăndu-i acesteia spatele dezgolit atâta timp la o temperatură destul de scăzută. Deh, odată e mireasă! Poate...

În căutarea micului dejun târziu pentru jumătatea delegaţiei care nu îl servise înaintea plecării din cameră, intrăm într-o cafenea care mă surprinde, asemuindu-se mai degrabă cu interiorul unei case prietenoase, calde, minunat decorate. La mese, luate fiecare în parte, sorbeau cafeaua şi mâncau prăjiturele parcă proprietarii casei, persoane în vârstă şi fără griji care îşi cheltuiau o câtime din pensie. Undeva, alături dormea foarte liniştit un bebeluş într-un cărucior în timp ce mama lui nu se decidea încă ce cafea să ceară. Una mai scumpă sau pe cea mai ieftină, care costa exact 75 coroane, adică 11 euro!!

Mâncarea o luăm în Nyhavn, acolo unde un burger cu diametrul de 10 cm costă 4,5 euro.

Era să zic că odată ghiftuiţi, dar e impropriu a afirma asta deoarece în Copenhaga chiar dacă eşti sătul ţi se face rău din punct de vedere financiar, ne urcăm într-un vaporaş care oferă curse pe canalele oraşului.

Puteţi alege între 2 companii care organizează curse, una la preţul de 50 coroane iar alta la 80 coroane, cu un discount de 10% dacă ai rezervare prin booking.com sau ai beneficiat de serviciile ghizilor Sandemann, colegii lui Allan. Aceste discounturi nu se cumulează. Pentru copii tarifele sunt de 20, respectiv 40 coroane. Sfatul meu este să-l luaţi pe cel mai ieftin, traseul este acelaşi, diferă doar anul fabricaţiei navelor.

Plimbarea avută în plan de acasă începe la ora 13.20 iar cursele se succed la intervale de 45 minute, program valabil până la 19 mai 2018, cursa având 2 staţii de urcare şi coborâre, cea de a doua situată la Palatul Christianborg.

. Pentru a face şi mai frumoasă navigaţia, norii încep să se despartă din îmbrăţişările prelungi ce ţin de azi dimineaţă şi permit soarelui să ne zâmbească ghiduş şi timid la început, apoi să ne surâdă îndelung până spre seară când părăsim oraşul.

Timonierul ne este ghid numai că explicaţiile lui se propagă destul de rău prin difuzoarele ambarcaţiunii şi nu ne rămâne decât să ne dăm noi seama pe lângă ce obiective trecem şi să le imortalizăm şi de pe suprafaţa apei. Cealaltă companie probabil că avea difuzoare mai bune...

Nu am fost decât o singură dată, la Bruges, în tururi cu vaporaşul însă mi-a plăcut şi am găsit interesantă posibilitatea de a descoperi un oraş din această perspectivă.

Un amănunt care mi-a dat mult de gândit raportat la educaţie, stil de viaţă şi civilizaţie: alături de noi, pasageri au fost şi elevii unui grup – vreo 10 persoane în jurul vârstei de 16 – 17 ani, cred – care tot timpul au discutat între ei, au glumit, au făcut fotografii. Nu i-am văzut să folosească telefoanele decât extrem de puţin, la câte o poză. Socializarea se petrecea în barcă şi nu pe ecranul telefoanelor aşa cum, din păcate, observi la noi la tot pasul.

Şi tot referitor la telefoane: nu ţin minte să fi văzut prea multe persoane vorbind cu telefonul la ureche pe stradă. În căşti, da...

Odată debarcaţi, traversăm Podul Sărutului şi pornim spre Oraşul liber Christiania. Despre Podul Sărutului aflasem ieri de la ghid că a fost construit pentru a permite accesul mai rapid din port către oraşul liber iar constructorii au greşit grav, astfel încât cele două „buze” (a se înţelege capete de pod pornite de pe fiecare mal) nu prea s-au unit. Decât după trei ani de lucrări suplimentare. Acum au parte de un sărut îndelungat.

Ajuns în Christiania, rai al hipioţilor, nu pot să îmi explic care e motivul pentru care este considerat atracţia principală a capitalei daneze. Poate pentru că poţi achiziţiona droguri?

Aveam să dăm peste un colţ rupt de realitatea edilitară din ultimele 2 zile, cu locuinţe insalubre, poteci în loc de trotuare, buruieni, mirosuri nu chiar pestilenţiale, tipi dubioşi care mă determină să trec în fruntea plutonului nostru de 4 români şi să măresc ritmul spre ieşire.

La un moment dat îmi creşte tensiunea când remarc o privire vădit dezaprobatoare aruncată de nepotul meu unui tip simbol al acelui loc. Noroc că am fost singurul cu spiritul de observaţie mai pronunţat că mai aveam necazuri pe acolo. Nici poze nu am făcut decât la intrare, respectând interdicţia afişată, deşi am observat turişti care mai trăgeau câte un cadru.

Shopping puteai face în centru cartierului, într-un magazin ce semăna cu cele din filmele western, şi în piaţa centrală în care se vindeau produsele care au dus faima cartierului, drogurile.

Priviri împăienjenite, mers clătinat, senzaţia aceea de trup nespălat şi păr încâlcit, sticla de bere într-o mână şi ţigara în alta, oameni leneşi asta e imaginea din momentul părăsirii locaţiei...

Zone ca asta avem şi noi prin România, însă nu au statut de atracţii turistice. Ba din contră! E destul să iei la pas periferiile multor oraşe sau sate pentru a te transpune în “miniChristiane” autohtone.

Adrianei şi Alexandrei li s-a părut interesantă incursiunea în zonă.

Urmează un mic tur al cartierului Christianshavn, zonă în care şi ne hrănim într-o pizzerie cu produse foarte gustoase. În jurul a 57 coroane se învărteau preţurile sortimentelor de pizza.

Allan ne vorbise ieri de starea „hygge”, o stare de bine care include dispoziţia sufletească, confortul, tihna şi e trăită de danezi în perioada verii când îi vezi aşezaţi în bătaia soarelui, cu sticla de bere în mână, socializând. Ca o bucurie că au scăpat de frig, ploaie, negură.

La vorbele ghidului mi-a fugit instantaneu gândul în această după amiază când am trecut unul din numeroasele poduri de peste canale şi am observat pe o lungă bancă de lemn aşezată pe pod oameni ciorchine care stăteau pur şi simplu cu faţa spre soare, aşteptând şi primind mângâierea acestuia.

Ne urmâm calea pe lângă clădirea bursei şi ajungem la Palatul Christianborg, sediul parlamentului şi al guvernului danez. Parcările funcţionărimii bugetare sunt pline de suporturi pentru biciclete iar în cele auto predomină maşinile mici şi medii – de fapt doar dintre acestea se aflau acolo -, încă o deosebire enormă faţă de România unde, la Palatele Victoria şi Parlamentului, se lăfăie automobilele de lux ale celor din fruntea bucatelor.

La palat se poate urca gratuit în turn până la ora 17.30. Cu năduf constatăm că am întârziat căteva minute, la 17.22 cordonul e tras şi mai pot doar coborî ce ce se aflau la înâlţime.

Luăm bagajele, trec fugitiv prin gară şi apoi la autobuzul Neptunbus către aeroportul din Malmo care pentru 432 de coroane daneze ne duce în 55 minute la destinaţie. Am inclus în respectivele minute şi controlul de la frontieră despre am făcut referire deja.

La trecerea peste Podul Oresund am avut parte de privelişzea minunată a unui apus.

La ora 20 în aeroportul foarte cochet şi curat eram doar călătorii spre România. Acesta are 34 porţi de îmbarcare la un trafic semnificativ diminuat faţă de cel din Cluj (cu doar 3 porţi; sau 4?)

Aidoma ultimelor mele articole, am să evidenţiez trei aspecte ce le consider semnificative despre Copenhaga:

- m-a surprins foarte plăcut şi a depăşit aşteptările mele ca destinaţie turistică;

- furnicarul de neimaginat – dacă nu eşti acolo – al bicicliştilor;

- chipurile senine şi senzaţia de viaţă scumpă degajată de peste tot.

Chiar dacă e scump, luaţi din puşculiţă şi planificaţi-vă să ajungeţi pe acele meleaguri!

---

VIZUALIZĂRI: 5590 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI