Două zile de decembrie în Copenhaga, la Hotel Admiral

TIPĂREȘTE

În plin mai călduros m-am apucat de o nouă „cronică” de decembrie, că tot am selectat niște poze încă de prin ianuarie în scopul ăsta. Vor fi niște amintiri vechi, ca la povestirea anterioară, dar promit să încerc să nu mai vin și cu alte vechituri. De data asta recidivez pentru că aș întregi un soi de ciclu de povestiri despre plimbări prin orașe împodobite de Crăciun și pentru că am rămas cu impresia de a fi avut una dintre cele mai „eficiente” excursii din cîte am făcut: în două zile am văzut multe.

Vasăzică, cu vreo 10 zile înainte de Crăciunul lui 2006 am decolat către Copenhaga, într-un avion „cu zbaturi”, un ATR al Cimber Air (companie daneză care între timp a dat faliment, al cărei nume probabil e inspirat din numele unor stramăși ai danezilor – cimbrii). Eu nu stau comod nici în avioane mai mari, dar în ATR, cu 2 scaune pe rînd, avînd locuri chiar la coadă, aproape că ating plafonul și de pe locul de la culoar. La geam este exclus să pot sta, curbura fuselajului e în conflict cu înălțimea mea, iar picioarele ar trebui să mi le țin în buzunar, în lipsă de spațiu unde să le întind. Dar compania și conversația au făcut călătoria suportabilă. Printre altele, încă din avion am aflat, de la un prieten pasionat de istorie, că avem ceva legături cu îndepărtații danezi. Cimbrii despre care amintesc mai sus au o origine încă neclară. Ce e aproape lămurit e că au trecut și prin părțile noastre, de fapt mai prin Panonia, ipoteză susținută de un important vestigiu arheologic danez, Cazanul de la Gundestrup (Gundestrup Cauldron pe englezește, pentru cine e curios), combinația de decorațiuni celtice și meșteșug tracic al acestuia și niște descoperiri arheologice din zona Satu-Mare (un coif celtic), care, interpretate împreună, arată niște legături între cimbrii, traci și/sau sciți. De aici încolo, că cimbrii sînt germanici sau celți și au primit cazanul cadou de la traci, sau sînt ei înșiși o ramură a tracilor, sau a sciților, sau etc. sînt discuții de specialitate. Pe scurt ceva informații aici

Pe lîngă asta, mai există o confuzie făcută în Evul Mediu între denumirea Dacia și Dania, din interpretarea greșită a unor texte mai vechi, astfel încît la un moment dat întreaga Scandinavie, inclusiv Danemarca și Finlanda, a fost denumită Dacia

Danemarca ne întîmpină nebuloasă. Cînd începem coborîrea, intrăm într-o ceață deasă, din care ieșim ca să vedem brusc pămîntul la cîțiva metri sub noi. Aterizăm deci aproape prin surprindere: cînd s-a risipit ceața am văzut direct pista de aterizare. Ieșim din aeroport, trecem pe la ghișeul de necomunitari, că nu eram încă cetățeni UE, schimbăm niște bani (puțini, din cauza mitologiei care spune că în aeroport e cel mai prost curs – aveam să constat în oraș că dimpotrivă, în aeroport am schimbat cel mai bine; oricum, peste tot comisionul era de 11%, adică teoretic primeai 7,7 coroane la euro, practic primeai vreo 6,9. Dar să vedem partea bună: calculezi mai ușor ce cheltuiești, de pildă 50 coroane pe o halbă de bere se împart mai ușor la 7 decît la 7,7, ca să descoperi cea mai scumpă bere băută pînă la moment) și ne grupăm lîngă biroul de informații turistice, de unde luăm o hartă, revista Copenhagen this week (informații culturale, turistice, gastronomice etc.) și dibuim traseul de urmat pînă la hotel. Aveam de mers cu trenul, apoi cu metroul, apoi pe jos. Astăzi linia de metrou a ajuns pînă la aeroport, așa că nu trebuie schimbat pînă în centru.

Din tren descoperim cartierele mărginașe, blocuri zvelte cu apartamente cu geamuri mari, toate fără perdele, făcînd din sufragerii niște mari vitrine. Se însera deja, așa că puteam vedea în mai toate casele familiile așezîndu-se la masă sau relaxîndu-se, abia sosite de la serviciu. Schimbăm apoi cu metroul, din care coborîm la Kongens Nytorv, adică Noua Piață Regală. Ieșim la suprafață într-un oraș dominat de autobuze și biciclete. Ploua mărunt, în rest, vremea nu era pe cît de înfricoșătoare ne-o imaginaserăm de acasă. În cele două zile urma să avem vreme bună, însorit alternat cu ploaie măruntă, dar niciodată prea frig astfel încît să nu te poți plimba cu plăcere.

De aici spre hotel – pe jos, după o scurtă privire pe hartă, să identificăm străzile de urmat. 300 m mai încolo ajungem la Hotel Admiral, despre care nu are rost să scriu separat, fiindcă au trecut 6 ani și ceva. Pentru că nu fac un review separat (de aceea am și inclus hotelul în titlul povestirii), voi spune aici cîteva vorbe (dacă AFA consideră că e mai util totuși un review separat, chiar așa vechi și fără note care să participe la medie, rog să scrie un webmaster la ecouri și îl fac imediat). În mare, centrul Copenhagăi se întinde între Nyhavn într-o parte și Tivoli în cealaltă. Admiral este situat la marginea nordestică a centrului, la 300 m de Kongens Nytorv (nod major de transport) și Nyhavn (Portul Nou), pe malul apei, lîngă palatul Amalienborg, în zona portuară, și este amenajat într-un fost depozit din port. Dacă cereți cameră cu vedere la apă e foarte probabil să vedeți pe geam, pe malul de vizavi, clădirea modernă a Operei, una dintre cele mai frumoase construcții contemporane pe care le-am văzut, o reușită deplină, care se integrează perfect în peisaj, nu pare ruptă din StarTrek, o construcție zveltă, echilibrată, deloc agresivă, și despre care am citit că e și foarte bine echipată din punct de vedere tehnic, detalii aici.

Vechea destinație a clădirii hotelului este vizibilă peste tot: grinzi zdravene de lemn se intersectează în locuri mai puțin așteptate, astfel încît trebuie să fii atent cînd circuli prin cameră (să nu pleci, de pildă, din pat spre baie năuc, ci treaz de-a binelea), iar vechile ziduri de cărămidă apar „la zi” în mijlocul culoarului. Fie că nu s-a putut altfel, fie că voit s-a reamenajat și compartimentat clădirea astfel, rezultatul este pitoresc. La acestea se adaugă decorațiuni specifice marinei: machete de vase, tunuri, tablouri cu tematică navală, obiecte specifice inventarului unei corăbii etc.

Spațiile comune sînt generoase, lobby-barul este un loc agreabil unde poți ședea la întoarcerea din plimbare la o șuetă și un pahar de bere, sau mai bine de akvavit, tăria locală, distilată din cartofi sau cereale, și aromatizată cu chimen, mărar sau alte ierburi. Mie mi-a plăcut destul încît să îmi cumpăr o sticlă de Aalborg Akvavit și pentru acasă, pe care am ținut-o în congelator ca să o pot oricînd bea foarte rece.

Hotelul are și un restaurant (Salt), dar nu am mîncat acolo niciodată (din nepotriveală, nu din alte motive). Am folosit salonul pentru mic dejun, care e foarte spațios. Micul dejun, la acel moment, era mai mult decît bogat. Mai multe feluri de pește și de brînzeturi decît mă așteptam, plus obișnuitele cereale, fructe, iaurturi, mezeluri, preparate calde etc.

Camerele sînt generoase, în afară de pat mai este loc suficient pentru o măsuță cu fotolii unde se poate sta de vorbă, un fel de „zonă de ședere”. Unele au și un mic balcon, foarte util pentru fumători (la vremea aceea, în oraș se fuma în unele localuri, în altele nu, dar acum cred că s-au mai înăsprit condițiile), iar băile au cadă. Minibarul, la acel moment, era automat, cu senzori, așa că dacă îi făceai inventarul scoțînd diverse produse ca să te uiți la ele, în funcție de timpul în care lipseau de pe raft, sau în funcție de alt algoritm, erau taxate automat. Nu mi-am dat seama după ce algoritm erau taxate pentru că am avut pe notă 2 beri în plus, deși beri chiar băusem, în schimb alte sticle le scosesem doar ca să mă uit la ele, sticle pe care nu mi le-a socotit. Oricum, nota de plată o poți vedea pe televizor, așa că te poți lămuri dacă este vreo eroare, iar la check-out am fost întrebat dacă e corectă, le-am spus că 2 beri sînt în plus și mi le-a tăiat recepționera fără alte comentarii. Totuși, am ceva negativ de menționat: o bere din minibar era expirată. Probabil o scăpare, nu aș depuncta hotelul pentru asta. Aș acorda chiar note maxime, conform cu experiența noastră de acum 6 ani.

Serviciile la recepție sînt bune, la check-in am cerut cameră cu vedere la mare și am căpătat, ne-a chemat taxi, ne-am înțeles cu nota de plată etc., deci și-au îndeplinit îndatoririle firești.

Revin la excursie. În seara în care am ajuns am mai avut timp să ieșim la o scurtă recunoaștere în zonă și la cină. Ne-am plimbat de-a lungul cheiului Nyhavn (Portul Nou), un mic canal care ajunge pînă în piața Kongens Nytorv. Pe partea cu apa erau dughene de lemn, împodobite decent, fără prea mult fast, cu cetină și beculețe, care vindeau produse de sărbători: gustări, băuturi, artizanat, suveniruri (printre care clopoței de diferite forme și materiale) etc. Pe partea cealaltă, clădirile adăposteau aproape toate cafenele sau restaurante, iar pe marginea trotuarului ardeau făclii decorative. Am oprit pentru un pahar de vin fiert, gløgg pe limba locală, probabil făcut, ca și la nemți, din pre-mixuri de vin și mirodenii, dar aici cu un adaos specific: după ce ți se umplea paharul de plastic (nu cană de ceramică ca prin alte părți), se adăuga o linguriță dintr-un amestec de migdale tocate și stafide, apoi primeai și tu o linguriță ca ai cu ce să le mănînci (eu preferam să le mănînc după ce beam vinul, pentru că apucau să se inmoaie, să se însiropeze cu vin). Aveam să observăm că se găsea gløgg și în cafenele, unde era servit în cești de ceramică, tot cu amestecul de migdale adăugat, și tot cu o linguriță alături, plus zahăr pentru completare după gust.

La colțul Nyhavn cu Kongens Nytorv intrăm în restaurantul Barock. Aici am luat notă de cîteva detalii specifice ale crîșmelor din oraș. În primul rînd, meniul este restrîns, dar în mai multe variante: meniu pentru prînz, pentru cină, pentru grupuri, plus variante de meniu „la ofertă”. Noi, la cină (era trecut de ora 20), am primit o listă din care aveam de ales dintre 3 antreuri, 4 feluri principale și 3 deserturi. Nu mai știu ce am mîncat, rețin doar că nu am descoperit un anume fel tradițional danez și am rămas cu impresia că orice e legat de cartofi, pește și porc poate fi considerat mîncare locală.

Am mai observat că prețurile sînt mai mari decît în Germania, și nu doar fiindcă nimeriserăm la un restaurant mai elegant, pentru că în zilele următoare ni s-a întărit convingerea. Iar cel mai crîncen era faptul că berea era 7 euro halba. Fiindu-mi sete mai mereu de felul meu, bugetul urma să fie afectat destul de serios.

Cînd a venit nota am mai observat o trăsătură a locului: totalul diferea în funcție de mijlocul de plată, fiind ceva mai mare dacă plăteai cu card. Clientul acoperă taxa, nu comerciantul, ca la noi. Tradiționaliști oamenii – banul gheață e preferat!

A doua zi, după un mic dejun gustos și sățios, plecăm la plimbare, din nou spre Kongens Nytorv. Ca să facem rost de bani am schimbat cîțiva euro pe care îi aveam cash și am scos de la un bancomat direct coroane daneze. Despre schimbatul banilor am vorbit deja: comision mare la orice casă de schimb, iar în aeroport cel mai avantajos curs (cel puțin așa a fost în 2006). Nu pot spune însă dacă a fost mai avantajos să scot DKK de la bancomat, pentru că am scos din vreo 2 locuri și nici nu mi-am notat sumele, ca să văd apoi acasă cîți lei m-a costat, plus că ar fi fost de calculat din lei în euro, apoi în coroane, interveneau diverse cursuri, așa că am preferat să nu îmi bat capul.

Parcurgem din nou Nyhavn În capăt, lîngă casele de bilete pentru tururi cu barca, se află un monument închinat celor 1700 de marinari danezi căzuți în al doilea război mondial, Ancora Memorială, o ancoră din 1872 așezată într-un mic scuar.

De aici începe Kongens Nytorv, o piață amenajată de regele Christian V în 1670, a cărui statuie ecvestră este prezentă în centrul pieței. Centrul orașului s-a mutat spre această zonă, unde au apărut palate și clădirea Teatrului Regal. Astăzi, cele mai impunătoare construcții sînt Teatrul Regal, magazinul universal Magasin du Nord și Hotel D’Angleterre, iar pe lîngă acestea se află cîteva palate (unul este sediul ambasadei Franței) și sedii de bănci și corporații. Mai multe informații aici Kongens Nytorv este și un important nod de transport, pe aici trecînd multe linii de autobuz și ambele linii de metrou. În decembrie, în jurul statuii din centrul pieței este amenajat un patinoar circular, care era populat de cîțiva copii încă de dimineață.

În Copenhaga nu te ajută prea mult, în centru, transportul în comun. Dar distanțele sînt mici și comod de parcurs. Am pornit la pas pe Strøget, strada pietonală care leagă cele două piețe care mărginesc centrul orașului: Kongens Nytorv de Rådhuspladsen (Piața Primăriei). De fapt, Strøget este denumirea dată întregului traseu pietonal, întregii artere care e formată din mai multe străzi, cu diferite nume. Wikipedia zice că ar fi cea mai lungă stradă pietonală de shopping din Europa. Are cam 1,2 km. Trecem pe lîngă un muzeul al Guiness Book, pe lîngă un alt magazin universal major – Illum, și intrăm într-una din atracțiile oarecum inedite ale orașului, Museum Erotica, un muzeu care prezenta o parte din istoria vieții sexuale umane: fotografia erotică, viața curtezanelor, istoria Playboy, reprezentări antice ale erotismului etc. Înainte de ieșire, într-o încăpere era un pat pe care erai invitat să te fotografiezi în orice postură dorești (în limitele decenței). Muzeul era destul de vizitat, dar nu am văzut pe nimeni pozînd în decorul respectiv. Expoziția nu ocupa multe încăperi, vizita a durat vreo 30 de minute. Din păcate, muzeul s-a închis, din motive economice, în 2009, la un an după decesul fondatorului său.

După ce ieșim din muzeu ajungem în Højbro Plads, o piață în care se află statuia ecvestră a episcopului Absalon, fondatorul orașului. Aici părăsim traseul pietonal și o luăm spre sud, traversînd podul Højbro (în traducere un fel de Podu Înalt) spre insula Slotsholmen, pe care se află palatul Christiansborg, sediul parlamentului, al primului ministru și al curții supreme, ca și al grajdurilor regale și al unor săli de recepție folosite de monarhie. Ce să mai, centrul puterii Regatului Danemarcei! Slotsholmen de altfel înseamnă Insulița Castelului, poreclită și Insula Puterii Iar Palatul Christiansborg este singura clădire din lume care găzduiește toate cele 3 puteri ale statului democratic: legislativul, executivul și justiția. Palatul se află pe locul unde Absalon a construit prima fortăreață, în 1167. De atunci, pe acolo s-au succedat mai multe construcții, toate în același loc. Deci, avem de-a face cu un centru neschimbat al exercitării puterii de aproape 1000 ani, insulița fiind „miezul” regatului. De-a lungul vremii, pe acele locuri s-a găsit cetatea lui Absalon, apoi cetatea Copenhagăi, construită începînd cu 1369 și extinsă în mai multe etape pînă în 1731, cînd ajunsese prea mare și învechită. În locul ei s-a construit primul palat Christiansborg. Cel de astăzi datează din 1928 și este al treilea, primele 2 fiind distruse de incendii.

În subsolul palatului am vizitat ruinele primelor fortificații ale Copenhagăi. În paralel cu noi, fiind sîmbătă, mai multe familii erau și ele în vizită, iar copiii, fără excepție, aveau în mîini, primite la intrare, formulare cu întrebări, pe care alergau de colo – colo să le completeze. Excelentă metodă de a îi familiariza cu istoria. În afara fundațiilor și a unor părți din primele ziduri, mai erau expuse machete și schițe are arătau evoluția palatului de-a lungul vremii.

În afară de ruinele din subsol, în palat se organizează mai multe tururi, dar la anumite ore, sau cu programare ses.dk/en/SlotteOgHaver/S ... nsborgSlot.aspx. Noi nu mai aveam timp, pentru că doream să mai vizităm și altceva, așa că am plecat, prin grădini, pe lîngă statuia ecvestră a regelui Christian IX, spre Muzeul Național, aflat în apropiere, imediat după ce am traversat alt pod, către vest (Marmorbroen – probabil Podul de marmură).

Muzeul Național are și alte secții în afară de cea din centru, după cum vedeți aici Noi am vizitat clădirea din centru, în care intrarea este liberă și unde sînt secțiuni de istorie, arheologie, etnografie, colecții de podoabe și monede, artă și expoziții temporare. La momentul vizitei noastre, era organizată o frumoasă expoziție dedicată lui Tycho Brahe. Astăzi, conform site-ului, puteți vedea descoperiri arheologice celtice din Bulgaria.

Muzeul mi s-a părut foarte interesant. Partea despre istoria și arheologia daneză, despre vikingi și celți, prilejuia parcă accesul către mitica lume a legendelor nordului, expunînd pietre runice, sau săbii inscripționate cu rune. Am întîlnit în alte încăperi reconstituirea unor încăperi din palatele de demult. Foarte interesantă a fost și partea de etnografie, mai ales bărcile groenlandezilor, și mai ales expoziția de îmbrăcăminte, unde am putut vedea papuci și chiloți groenlandezi, din piele de focă. Chiloții flaușați există așadar!

Pe la orele 5 ajungeam în Piața Primăriei, în fața căreia se ridica un brad împodobit cu beculețe. La doi pași – celebrul parc Tivoli. Decidem pe loc că îl sărim, gîndindu-ne că ar trebui să ne alocăm destule ore și să venim vara, prin urmare nu se potrivește cu scopul vizitei noastre scurte de acum. Probabil am greșit, întrucît am văzut, cînd s-au aprins luminile, că acolo se desfășura piața de Crăciun cea mai mare (ba chiar singura, dacă nu socotim tarabele de pe Nyhavn). Era o forfotă și o feerie de luminițe... Și se plătea intrarea. Nouă însă ne era foame, că nu mîncaserăm de dimineață, așa că am intrat pe un colț al pieței în Rosie McGee’s, un soi de local american, cu mîncare Tex-Mex, unde ne-am potolit setea și foamea american style, cu hamburgeri și grătare, dar cu bere la halbă - rosiemcgees.dk Localul era gol la ora aia, care e drept că nu era nici de prînz, nici de cină.

A urmat o vizită la planetariu - Tycho Brahe Planetarium, unde ne-am dus să vedem un film 3D, pe ecran gigant. Sala e abruptă ca o tribună de stadion, trebuie să ai grijă să nu te împiedici. La ora actuală, un film 3D n-ar mai fi cine știe ce atracție, nu mi-aș mai pierde o oră în Copenhaga pentru asta, dar atunci nu prea erau ecrane și nici filme de genul ăla pe toate drumurile. Am văzut un film despre univers, după care a urmat filmulețul 3D de vreo 20 de minute despre niște insecte, prilej excelent pentru o moțăială, m-am zgîit apoi la magazinul de echipamente astronomice, la un telescop care îmi făcea cu ochiul (la noi se găseau pe atunci numai chinezisme), din păcate nu aveam cum să îl cumpăr din motive economice și logistice (n-aveam buget, nici cum să îl car la București), după care am băut un vin fiert la cafeneaua din incintă și am luat-o înapoi, de data asta pe Strøget de-a dreptul, spre cartierul nostru. Pe drum am cumpărat niscai suveniruri, printre care un mic viking fioros, cu coif cu coarne și înarmat cu un ciocan de luptă, niște migdale prăjite de la un vînzător ambulant și am tras concluzia că economia daneză merge brici, reușind să ofere salarii încît să acopere prețurile mari, care la rîndul lor sînt o barieră pentru eventuali imigranți. Sigur, e posibil să fi văzut noi superficial toată treaba, dar mă bazez pe cîteva observații. În primul rînd, am văzut foarte puțini imigranți. În niciun caz nu erau prezenți pe străzi agresivii vînzători de chițibușuri pe care îi întîlnești prin alte părți ale Europei. Apoi – prețurile erau mai mari, la orice. Și, în fine, tot ce am cumpărat era Made in Denmark! Incredibil! Inclusiv magneți, pixuri, brichete și un set de ceai de jucărie, cu ceșcuțe și ceainic din porțelan, obiect prin definiție chinezesc.

După atîta mers, cada de la hotel, plină cu apă caldă, a fost binevenită pentru relaxare.

A doua zi la ora 9 eram din nou pe Nyhavn, să ne îmbarcăm într-un tur cu barca, tur despre care ne informaserăm cu o seară înainte În acest tur, punctele de îmbarcare sînt fie Nyhavn, fie Gammel Strand, un chei aproape de Strøget, chiar lîngă Højbro, lîngă Palatul Christiansborg. De unde te îmbarci, acolo debarci peste o oră.

În această oră, vaporașul ne-a plimbat pe aproape toate căile navigabile din oraș. Ieșind din Nyhavn, am pornit spre nord, trecînd în scurt timp prin fața hotelului și pe lîngă Operă, pe care am putut-o vedea mai în detaliu. Clădirea Operei, alături de Teatrul Regal din Kongens Nytorv, și de o altă sală de teatru , construită vizavi de operă și inaugurată în 2008 (deci pe care eu nu am văzut-o), sînt toate administrate de aceeași companie, Teatrul Regal Danez. Mai multe informaţii, inclusiv despre posibilități de vizitare sau rezervări de bilete, găsiți pe siteul kglteater.dk

După ce am depășit zona Operei ne-am îndreptat spre ieșirea din port, spre Holmen, un grup de insule unde s-a aflat baza Marinei Regale Daneze Obiectivele pe care noi le-am văzut doar în trecere sînt destul de interesante pentru ca pasionații să își facă timp să le viziteze pe îndelete. Printre altele, am admirat frumoasa construcție a Corpului de Gardă și o veche macara portuară. Aici se află și Bateria Sixtus, o fortificație de unde se trag salvele de salut la ocazii speciale (ca de pildă apariția iahtului regal cu Regina Margrethe II la bord). La cheiurile insulei sînt ancorate cîteva vase de război care se pot vizita. Un exemplu ar fi fregata Peder Skram Iar cheiul „Elefantul” este domiciliul iahtului regal danez Dannebrog (numele drapelului danez) (cînd nu navighează – la momentul vizitei noastre, iahtul era pe mare).

Am continuat să navigăm spre nord, pînă la capătul sudic al portului de vase de croazieră Langelinie, unde vaporașul a făcut volta spre sud și s-a apropiat de malul orașului pentru a putea vedea celebra statuie a micuței sirene, devenită simbolul Copenhagăi și inspirată dintr-un personaj al celebrului danez Andersen. Istoria statuii include multe episoade de vandalism, decapitare, vopsire etc. În spatele statuii se află un alt monument interesant al Copenhagăi: fortificația Kastellet, o cetățuie în formă de stea, care este și astăzi unitate militară, dar unde accesul pentru plimbare este permis în timpul zilei. Întreaga fortificație este ca un parc istoric, cu cazărmi, alei pe care vezi soldați scoși la instrucție, pajiști verzi unde localnicii se plimbă și șanțuri cu apă populate de lebede. În preajmă, se află fîntîna arteziană Gefion și biserica anglicană Sf. Alban, în stil neogotic, ambele vizitabile de pe cheiul Langelinie.

Continuăm spre sud, trecem prin fața Royal Cast Collection, secție a Muzeului Național de Artă, o colecție de modele turnate în ipsos ale capodoperelor artei europene, antice și medievale. Pe chei, în fața clădirii, se înalță singuratică o copie turnată în bronz a lui David al lui Michelangelo. Vedem apoi complexul de palate Amalienborg, hotelul nostru și vaporașul intră pe canalul principal din cartierul Christianshavn, partea sudică, de „peste apă”, a vechiului oraș, cartier construit pe insule artificiale în anii 1600, traversat de multe canale și cu o atmosferă tihnită, rezidențială . Pe canale sînt ancorate o mulțime de ambarcațiuni, iar pe cheiuri regăsim, din loc în loc, cafenele și o piață de brazi de Crăciun. Peste acoperișuri se distinge turnul inconfundabil, spiralat, al Bisericii Mîntuitorului - Vor Frelsers Kirke, important obiectiv turistic. Printre atracțiile bisericii se numără priveliștea de sus și carillonul instalat în turn, un instrument muzical constînd din mai multe clopote (în cazul de față 48), fiecare acordat pe altă notă. Carillonul este cel mai mare instrument muzical și este popular în special în nordul Franței, Olanda, Danemarca, dar și în SUA. Pe siteul bisericii găsiți zilele și orele cînd au loc concerte la carillon.

Tot în Christianshavn se află un auto-proclamat oraș autonom, o comunitate liber-anarhistă, fondată de cîțiva hippie în 1971 într-o unitate militară părăsită: Christiania. Nu am vizitat-o, am înțeles că te poți plimba prin ea, dar e de preferat să nu faci poze. Printre altele, comunitatea cu pricina, unde sînt tolerate drogurile ușoare, este promovată de către danezi în fața oaspeților străini drept ceva unic danez.

Din Christianshavn am ieșit din nou în principala arteră navigabilă a orașului, vizavi de Diamantul Negru, clădirea bibliotecii naționale, din nou o clădire modernă, din 1999, foarte frumoasă. După o tură pînă în dreptul hotelului Mariott, vaporașul a intrat pe canalul din jurul Slotsholmen, Insula Puterii, unde se află și bilbioteca, dar și Bursa, unele ministere, Arhivele Naționale și Palatul Christiansborg, despre care am povestit deja. Am trecut pe sub cîteva poduri foarte joase, am luat un viraj la care vaporașul a șters binișor cheiul betonat, unde am fost avertizați repetat să ne ținem mîinile și capetele în barcă și am tras la cheiul Gammel, unde au coborît cei care începuseră călătoria acolo și s-au urcat alți turiști. De aici am mers apoi în Nyhavn, unde am coborît și noi.

Turul a fost foarte reușit, în numai o oră am văzut multe locuri din oraș. Este excelent pentru o rapidă trecere în revistă a obiectivelor de pe cheiuri, pe care mai apoi cine are timp le poate vedea pe îndelete, de pe uscat. Alte tururi organizate de compania respectivă, pe apă sau șosea, găsiți pe site

Am pornit apoi către Amalienborg, palatul regal, situat la 2 pași de hotel. Aici urma să vedem schimbarea gărzii și să vizităm palatul și să urcăm în turnul Bisericii de Marmură. După ce aflăm la ce ore se schimbă garda și se urcă în turnul bisericii, decidem să luăm o gustare și să vizităm mai întîi Palatul Rosenborg, urmînd să revenim în zonă la orele de interes.

După un sandviș și o bere la Cafe Oscar, la un colț de stradă de lîngă Amalienborg, pornim pe jos către Rosenborg. După mai puțin de 10 minute ajungem într-un parc cu peluze verzi și bine îngrijite și cu iazuri pline de rațe, Parcul Regelui, cea mai veche grădină regală din Danemarca. În mijlocul parcului se ridică Palatul Rosenborg (Rosenborg Slot), fostă reședință regală, edificat în stil renascentist, între 1606 și 1624, sub domnia lui Christian IV. A fost folosit ca reședință regală numai pînă în 1710. Astăzi găzduiește expoziția bijuteriilor coroanei (tezaurul regal) și mobilier, ornamente și alte obiecte istorice care au aparținut aristocrației. Se vizitează, în mod normal, și mai multe săli de recepție sau foste camere private, extravagant decorate, dar la momentul vizitei noastre nu erau deschise. Din acest motiv, vizita a durat puțin și a fost cam dezamăgitoare: ne așteptaserăm la mult mai mult, cînd colo, în afara bijuteriilor am mai văzut 2 încăperi. Se poate cumpăra, pentru reducere, un bilet comun cu Amalienborg.

Palatul Amalienborg este de fapt un grup de 4 palate, în stil clasic, cu interioare rococo, identice în exterior, dar diferite la interior, grupate în jurul unei piețe octogonale care are în centru din nou o statuie ecvestră, de data aceasta a Regelui Frederick V. Palatele au fost construite între 1750 și 1760 pentru 4 familii de nobili, dar au fost cumpărate de familia regală în 1794, după ce reședința lor, Christiansborg, a ars. Or, nu se cade ca familia regală să rămînă pe drumuri, așa că și-a stabilit reședința aici. Astăzi, palatul este reședința de iarnă a familiei regale și este păzit de o gardă care, ca peste tot în lume, se schimbă la anumite ore, după un ceremonial, care, ca peste tot în lume, atrage turiștii. Palatele fac parte dintr-un complex arhitectonic mai mare, care include piața, Biserica de Marmură (Marmorkirken sau Frederikskirke) și o fîntînă arteziană, așezată într-un mic părculeț pe cheiul de lîngă piață (Amaliehaven). Axa care leagă biserica, statuia și fîntîna, și trece prin centrul pieței, se completează de cîțiva ani cu clădirea Operei, despre care am povestit deja, situată peste apă, vizavi de biserică.

După schimbarea gărzii am vizitat și unul dintre palatele Amalienborg la interior, palat care se remarcă printr-o eleganță sobră și printr-o excesivă aglomerare a obiectelor în unele camere, pînă la a deveni inestetice. Parcă au vrut să expună tot ce aveau prin sertare! Camerele sînt amenajate ca și cum ar fi folosite, fiind despărțite prin sticlă de traseul de vizitare. Dar ai impresia că dincolo de sticlă va veni regele la biroul de lucru, sau regina să se așeze pe sofa la o cană de ceai. În afară de mobilier și decorațiuni, sînt expuse și portrete ale familiei regale și rochii ale Reginei.

Aici puteți vizita, virtual, o parte din cele 2 castele regale, Rosenborg și Amalienborg.

La ora 15 se făcea singura urcare în turnul bisericii din ziua respectivă, așa că am pornit înspre Marmorkirken, biserică ce face parte din complexul Amalienborg. Lîngă ea am remarcat biserica rusă Alexandr Nevski probabil una din puținele biserici ortodoxe din oraș (spun asta pentru cine are trebuință de o biserică ortodoxă în timpul călătoriei la Copenhaga).

Marmorkirken este o biserică luterană, care e religia națională daneză, construită aproape în întregime din marmură, decorată cu statui de teologi și filosofi, și care are cea mai mare cupolă din Scandinavia și a 4-a din Europa (31 m diametru). A fost finalizată în 1894, după aproape 150 de ani de la începerea lucrărilor (întrerupte de cîteva ori din diverse cauze, inclusiv bugetare). Urcușul către vîrful cupolei ne duce mai întîi la baza ei, în interior, de unde vedem, în fața altarului, un grup care face repetiții pentru un concert de Crăciun. Urmînd apoi o serie de scări și culoare ajungem la țintă, ieșind în balconul de la baza luminatorului de deasupra bolții. De aici vedem pînă în zare întregul centru al orașului, ba chiar și, departe în ceață, podul Øresund, inaugurat în 2000, care leagă Copenhaga de Malmö, Suedia. Foarte frumos se disting axa Amalienborg – Opera, spirala bisericii din Christianshavn, Rosenborg și Kongens Nytorv. Relieful plat al insulelor Copenhagăi permite o vizibilitate mare, păcat că nu avem un binoclu la noi.

Coborîm de aici și pornim în plimbare spre Mica Sirenă, pe care o văzuserăm numai de pe apă. Trecem pe lîngă biserica rusă, pe lîngă cea anglicană, traversăm Kastellet cu cîteva minute înainte să își închidă porțile (închiderea are loc la apus, deci devreme, fiind iarnă) și ajungem la statuia emblematică a orașului pe înserate. Ne întoarcem către hotel pe chei, pe sub copia lui David, pe lîngă vitrine care expun machete ale principalelor vase comerciale daneze, prin parcul Amaliehaven și ne așezăm în hol la un binemeritat akvavit.

Spre cină mai facem o ultimă plimbare pe Nyhavn, ne uităm în cîteva vitrine care expuneau modele de bărci (se pare că modelismul e o pasiune aici, la cîte vitrine am văzut cu bărcuțe, căsuțe, trenulețe etc.), mîncăm ceva la o pizzerie, mai dăm o tură prin centru și încheiem scurta vacanță la hotel, odihnindu-ne picioarele. Ce bine că danezii subtitrează filmele! Am putut astfel înțelege Singur Acasă 4 (da, și ei dau filmele astea de Crăciun!). Sigur că, dacă ar fi fost 1 sau 2, îl înțelegeam și în daneză, ba și în kirghiză, de cîte ori l-am văzut!

A doua zi ne prezentăm la prima oră la micul dejun și apoi chemăm un taxi ca să ajungem repede la aeroport, unde am stat la cea mai lungă coadă la controlul de securitate pe care am vazut-o vreodată. A durat peste o oră! Nu știu de ce, dar păreau să fie numai 3 – 4 filtre pentru întreg aeroportul, la care era o coadă de 100 de metri. Toate avioanele au fost întîrziate din cauza asta, pentru că altminteri nu l-am fi prins, deși ajunseserăm cu destulă vreme înainte. Am scăpat repede, după control, de mărunțișul rămas, la un cafe-bar și am părăsit un minunat oraș cu gîndul că vom reveni într-o vară, ca să vedem mai mult din Danemarca. Chiar și numai în preajma Copenhagăi sînt multe locuri interesante de văzut, destinații pentru scurte excursii, accesibile cu trenul – Palatul Frederiksborg, orașul Roskilde, castelul lui Hamlet de la Helsingør, muzeul Karen Blixen sau sate de la malul mării, cu plaje libere. Și Malmö poate fi o destinație pentru o zi, traversînd cu trenul sau mașina podul care leagă din 2000 Danemarca de Suedia.

Am lăsat în urmă un oraș frumos, verde, curat, relaxat, aerisit, parcă mai civilizat, din multe puncte de vedere, decît orașele din Europa Centrală, populat de multe biciclete și mulți copii! Am întîlnit familii cu 4 copii, toți pe biciclete sau în remorci sau pe scaune atașate, depinde de vîrstă. Copii care sînt scoși afară la plimbare indiferent de vreme. Cred că sînt și un popor căruia îi place natura și mișcarea.

În toată excursia mi s-a părut că întrezăresc lumea povestirilor și miturilor despre țările îndepărtate, nordice, populate de altfel de oameni, de elfii lui Tolkien. Asta deși nu am părăsit mediul urban. Țara pare o monarhie fericită, care a găsit rețeta tihnei, a respectului reciproc, a progresului. Bineînțeles, viața localnicilor e probabil departe de idilismul care transpare din descrierea mea, dar eu am fost acolo numai ca turist, și din acest unghi îmi împărtășesc impresiile.

Vă las cu cîteva fotografii, aranjate pe cît posibil în ordinea povestirii, cu excepția celor de la hotel, pe care le-am pus la coadă.

Pentru cine citește asta în preajma Crăciunului, închei cu tradiționalul God Jul! Crăciun Fericit adică!

---

VIZUALIZĂRI: 3821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI