Obiective turistice pe Clisura Dunării

TIPĂREȘTE

Cele mai bogate și frumoase peisagii ce ne oferă Dunărea sunt desigur acelea unde navigația este cea mai defavorabilă. Țărmurile ei foarte stâncoase și de formațiuni bizare, ce alternează admirabil cu fășii de iarbă verde sau de păduri umbroase, probează că Dunărea la formarea ei a fost nevoită să ducă lupte foarte crunte spre a-și croi astfel un drum printr-un lung lanț de stânci sălbatice ce i-au stat în cale și pe care a reușit să le despice la mijloc în linie dreaptă. Așa scria în 1936 inginerul Ion Păsărică despre defileul Dunării într-un ghid dedicat „frumuseților naturale ale Banatului”.

La jumătatea lunii martie am călătorit timp de câteva ore de-a lungul fluviului, într-o zonă complet nouă pentru mine, un teritoriu numit „Clisura Dunării”. Drumul de 130 km cuprins între orșova și Baziaș l-am parcurs dus-întors în circa 7 ore, cu o oprire de maxim 30 de minute în Baziaș și alte numeroase popasuri scurte în diverse puncte pentru fotografii și admirat peisajele. Din păcate starea vremii a fost nefavorabilă: cer noros, temperaturi scăzute, vânt puternic; condițiile meteo ne-au limitat timpul pe care am fi dorit să îl petrecem pe țărmul dunărean. Sunt atât de multe obiective înșirate de-a lungul bătrânului Danubius ori pe văile din apropiere încât o zi este insuficientă pentru a le descoperi.

Clisura Dunării. Vorbim aici de un vast teritoriu natural, în mare parte cu statut de parc național care cuprinde o zonă de circa 150 km lungime întinsă între localitățile Baziaș și orașul Drobeta Turnu Severin. Denumirea de clisură, cu sensul de „vale transmontană a Dunării” se pare că provine din epoca Imperiului bizantin. Arealul mai este cunoscut sub numele de Defileul Dunării, cheile Dunării, Porțile de Fier, strâmtoarea Dunării, Cazane (unele desemnând de fapt doar sectoare ale Clisurii). De fapt, Clisura Dunării cuprinde mult mai mult decât zona de țărm a Dunării pe o distanță de circa 150 km, ea se întinde și spre văile și masivele muntoase din preajmă: zona sudică a Munților Almăș și Locvei, prelungirea sudică a Munților Mehedinți și a podișului Mehedinți. Defileul este format din calcare și constă într-o alternanță de îngustări cu versanți abrupți și depresiuni. Este un areal geografic pitoresc care combină în mod armonios întinderi de apă (fluviu, râuri, bălți), pereți stâncoși, păduri și șesuri mănoase toate învăluite într-un climat cald, blând.

Geologul austriac Carl Ferdinand Peters a călătorit pe Dunăre și în Dobrogea la jumătatea veacului al XIX-lea scriind primele cărți de geologie despre aceste teritorii. El scrie la 1876: Clisura e o vale frumoasă și plină de minuni ca una din munții înalți; mai măreață și mai minunată decât oricare din strâmtorile Dunării. Ea este foarte bogată în locuri pitorești, bogată în ornamente colorate și amintiri istorice; și apare când plină de strălucirea soarelui pe verdele frunziș al pădurilor, când cu stranii culori pe păreții stâncoși, ce se ridică prăpăstioși deasupra anaforelor de la picioarele lor; și din înălțime se oglindesc în pânza apei liniștite, de pare că sub apă nisce munți inverși se pun de-acurmezișul apei.

Obiective turistice de-a lungul Dunării, între Orșova și Baziaș. Călătoria a fost una frumoasă, în general, cu locuri în care mi-aș fi dorit să petrec mai mult timp. Șoseaua DN 57 (apoi 57A) urmărește conturul țărmului, la înălțime în zona strâmtorilor, apoi coboară aproape de nivelul apei în zona depresiunilor Liubcova și Moldova Veche. Traseul e destul de sinuos, meandrat, calitatea asfaltului e bună, nivelul traficului auto foarte scăzut (cel puțin în această perioadă). Am avut astfel posibilitatea de a circula în voia noastră, fără a ne grăbi nimeni, cu opriri dese chiar și în locuri neamenajate. Un avantaj al acestei perioade din an este lipsa vegetației abundente, astfel avem sub ochi aproape permanent imaginea Dunării, iar un dezavantaj este prezența gunoaielor de multe feluri, mult mai vizibile acum.

Am fost șocat cumva de sărăcia localităților înșirate pe Dunăre (cu mici excepții – locurile unde au apărut multe pensiuni) în ciuda potențialului turistic uriaș. Zonele turistice sunt concentrate mai ales în județul Mehedinți (Eșelnița-Dubova) unde găsim pensiune lângă pensiune; pe restul traseului unitățile de cazare se răresc, dar am văzut câteva semne bune: apariția unor pensiuni/campinguri noi și în județul Caraș Severin (unele se vor deschide probabil în acest an și arătau chiar foarte bine). Reamenajarea micilor porturi ale așezărilor dunărene într-un stil mediteraneean, datorat și climei specifice, ar putea aduce un plus de farmec Clisurii și ar atrage turiști. Aspectul pensiunilor și decorațiunile exterioare sunt, de asemenea, elemente care pot aduce vizitatori suplimentari. Restaurante tematice în ton cu zona fluvială ar constitui un avantaj – ele lipsesc (cu desăvârșire). Dar banii nu vin peste noapte, amortizarea cheltuielilor și succesul vin după ani de muncă. În ciuda vremii reci și a vântului susținut pescarii împătimiți, amatori sau nu, erau nelipsiți de pe malul fluviului.

În localitățile mai mari întâlnite pe traseu (Orșova, Moldova Veche) predomina un aer cenușiu, blocurile erau străjuite de magazii de lemne și găurite de hornurile sobelor pe lemne. E o atmosferă ternă, industria e la pământ, locuri de muncă nu prea există. Probabil că activitatea turistică bine pusă la punct ar salva această zonă dunăreană. Dar...

Orșova. Micul orășel trecut prin atâtea evenimente oferă câteva puncte de interes turistic: noul Muzeu al orașului (vezi impresii), mănăstirea „Sf. Ana” (ctitorită de ziaristul Pamfil Șeicaru), faleza Dunării și portul turistic, biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire”.

Urmează zona turistică Eșelnița - Dubova unde descoperim zeci de unități de cazare de toate categoriile, unele având inclus și restaurant. Din aceste locuri se pot efectua croaziere pe Dunăre (vezi impresii), plimbări care ne poartă pe lângă Tabula Traiana, statuia monumentală modelată în stâncă înfățișând chipul lui Decebal, lăcașul reconstruit al mănăstirii Mraconia și formațiunile carstice numite peștera Veterani (cu posibilități de vizitare) și peștera Ponicova.

Obiectivele sus menționate se pot aborda și de pe uscat, șoseaua străbătând zona pitorească a Cazanelor Mici și Mari. O imagine de ansamblu asupra acestor strâmtori o veți avea dacă efectuați mici drumeții pe masivele Ciucăru Mic sau Mare.

Înainte de a ajunge în localitatea Șvinița, cunoscută pentru culturile de smochini, întâlnim cele două vestigii rămase din cetatea Trikule, punct militar ridicat în veacul al XV-lea. Din această zonă se poate ajunge în satul Eibenthal, una din puținele așezări cu populație majoritară cehă din România, comunitate colonizată aici la început de secol al XIX-lea.

Mergem mai departe lăsân în urmă pe partea sârbească construcția albă a muzeului Lepenski Vir, de fapt o cupolă care acoperă situl arheologic al așezării preistorice cu același nume. Pe partea românească trecem prin fosta așezare minieră Cozla, o imagine deplorabilă azi: blocuri parțial locuite, clădiri industriale părăsite etc. La mică distanță vedem în apele Dunării rămășițele zidurilor cetății Drencova (secolul al XV-lea), localitatea Drencova fiind la un moment dat un port prosper, loc până unde ajungeau vasele înainte de cataractele Dunării. La Berzasca descoperim un complex de cazare inedit, promovat destul de mult în ultimii ani: „Egreta” cu căsuțe pe piloni amplasate direct în apa Dunării (era închis în această perioadă a anului).

Depășim satul cu rezonanțe sârbești Liubcova și la intersecția cu DJ 571A (spre Sichevița) putem vira la dreapta spre mănăstirea Gornea (înființată în 2001) și spre ansamblurile de mori de apă de pe valea râurilor Camenița și Gramensca unde este organizat traseul tematic educativ „Valea morilor de apă” (danubegates.eu/ro/turism/ ... -morilor-de-apa). La nici 200 m distanță de intersecție se află un mic sit arheologic, semnalizat prin indicator, destul de rudimentar amenajat, și anume Villa rustica Gornea – Căunița de Sus – sunt dezvelite câteva ziduri aparținând unei proprietăți rurale, un fel de fermă romană antică.

După alți 10 km descoperim un nou obiectiv turistic natural: peștera Gaura cu Muscă, o cavernă situată la câțiva metri deasupra solului în masivul de calcar, lungă de circa 245 m, cu urme de fortificații (ziduri de piatră) medievale. Noi am oprit la baza stâncii, lângă un izvor, am urcat pe terenul alunecos până la deschiderea din apropierea șoselei. O frumoasă legendă populară asociază această peșteră cu uciderea balaurului cu 12 capete de către Iovan Iorgovan, din leșul acestuia formându-se musca columbacă (istoriabanatului.wordpres ... musca-columbaca).

Înainte de a pătrunde în satul Coronini oprim pe marginea șoselei pentru a admira pe malul sârbesc Cetatea Golubac, a cărei restaurare e aproape încheiată, dar și stânca Baba Caia ițită din apele Dunării. Având o înălțime de circa 6 m deasupra apei, colțul de stâncă marchează intrarea în cataractele Dunării, loc unde în trecut era legat un odogon-barieră pentru vămuirea vaselor. În jurul acestei stânci se învârt mai multe legende legate de infidelitatea soției unui cneaz sârb pedepsită prin legarea de stâncă ori povestea de dragoste dintre un tânăr creștin și cadâna pașei turcești de la Golubac, legătură pedepsită de acesta din urmă prin legarea celor doi de stânca din mijlocul apelor.

Pe înălțimile de stâncă aflate în dreptul pietrei Baba Caia se află cetatea medievală „Sf. Ladislau”, edificată la începutul secolului al XV-lea pentru a contracara fortificația aflată peste fluviu. Ruinele cetății sunt cumva mai greu de accesat, dar se păstrează urme din ziduri, donjon, palat, turnuri de apărare. Se tot scrie în ultima vreme despre accesarea unui proiect cu fonduri europene pentru restaurarea cetății (carasanul.ro/2017/12/03/1-9).

Din satul Coronini, am urcat cu autoturismul pe câteva străduțe abrupte, proaspăt asfaltate, care ne conduc spre satul ceh Sfânta Elena, al doilea ca vechime din timpul colonizărilor efectuate în zonă. Din păcate nu am avut timp să mergem chiar până în sat, ar fi fost interesant să vedem biserica, casele specifice, școala. Ne-am oprit câteva minute pe o pajiște pentru a vedea Dunărea de la înălțime; pentru a profita de vântul care bate în acest areal în jurul satului au fost montate mai multe eoliene.

Ajungem în depresiunea Moldova Veche unde aria de vizualizare se deschide, înălțimile se îndepărtează de malul Dunării. Dacă am fi trecut de orașul Moldova Nouă și am fi urmat drumul spre localitatea Padina Matei am fi descoperit cascada Modăvița. Noi nu am avut timp…

În drum spre Baziaș (vezi impresii) am întâlnit mai multe așezări cu populație sârbească, lucru reflectat și în numele satelor (Pojejena, Șușca, Belobreșca). Lângă satul Șușca am observat un observator de lemn pentru birdwatching, având în vedere golful aproape închis din zonă, propice cuibăritului pentru numeroase păsări. În Pojejena am observat chiar desfășurarea unui vechi obicei: farsang-ul („fășanc”); grupuri de copii și tineri felurit mascați umblau pe la casele oamenilor pentru a alunga răul și a purifica spiritual și corporal oamenii.

Am văzut atât de multe locuri frumoase în acea zi și au rămas cel puțin încă pe atâtea de văzut. Cred că este nevoie de o cazare undeva în zona Moldova Veche pentru a explora cum se cuvine întreg arealul.

Vă recomand să mergeți cândva pe Clisura Dunării, și nu numai în zona Dubova – Eșelnița, ci pe întreg parcursul spre Moldova Veche și Baziaș, veți descoperi locuri minunate. Bineînțeles, toate cu bune și cu rele...

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 8150 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI