Hop în bus și off pe jos... În Chania

TIPĂREȘTE

În ultima zi a sejurului nostru de o săptămână în Creta, ne-am trezit cu un cer cenușiu pe deasupra capetelor care ne-a stricat planurile de leneveală la plajă până după-amiaza, când aveam zborul de întoarcere.

Ce era de făcut? Că doar nu ne permiteam, oameni serioși (și turiști conștiincioși :) ) cum suntem, să pierdem timpul la hotel...

Isteață precum mă știți ;) , la a doua stacană de cafea, hopa! mi-a venit ideea salvatoare. Am intrat pe site-ul firmei de transport KTEL e-ktel.com/en/services/st ... rehouse-service și am descoperit că la autogara centrală din Chania se pot depozita bagajele. Pentru a nu risca, am dat un telefon și informația mi-a fost confirmată.

Bun, vom petrece așadar ultimele ore ale vacanței cretane în Chania. Mă gândisem oarecum la o asemenea vizită de acasă, citisem câte ceva pe AFA, inclusiv reviewul excelent al colegei @irinad - vezi impresii, însă prea mari speranțe nu-mi făcusem după trei zile consecutive de peregrinări (croaziera la Gramvousa și Balos; Falassarna și Elafonissi; Palatul din Knossos și Muzeul de Arheologie din Heraklion, despre care n-am apucat să scriu, dar o voi face - promit!). Dar uite că din cauză - sau datorită? - vremii neprielnice, am înscris și Chania pe lista de locuri bifate în Creta. Ca să vezi!

Repede-repede ne-am strâns bagajele, ne-am luat la revedere de la Kalimera Hotel, gazda noastră foarte primitoare, și țuști! în stația de autobuz. Nu eram singurii turiști care, descurajați de vremea înnorată, renunțaseră la plajă în favoarea unei plimbări prin Chania, numai că noi căram și o valiză, pe care Adrian, săracul, a reușit cumva să o extragă nevătămată la coborâre.

Și totuși, în ciuda îmbulzeli din autobuz, cetățeanul însărcinat cu colectarea banilor și-a făcut drum printre călători, așa că n-am scăpat de plata biletului de 1,80 euro/persoană, bașca niște înghionteli! :(

Odată ajunși la Central Bus Station din Chania, am predat valiza și, contra sumei de 2 euro, valabilă preț de 8 ore, ne-am declarat cetățeni liberi să explorăm al doilea oraș ca mărime al Cretei, după capitala Heraklion.

Simplu: dai un tur cu hop-on hop-off explorecrete.com/business ... city-tours.html

Ei bine, pot zice că am avut noroc: busul turistic tip double-decker era parcat chiar în fața autogării, de parcă pe noi ne aștepta.

Câteva informații: busul funcționează zilnic între orele 10.30-17.30, cu plecări la (aproximativ) fiecare 40 de minute iar traseul complet durează cca. 90 de minute. Biletul costă 15 euro (7 euro pentru copii). După ora 14.30 tarifele scad la 10 euro, respectiv 5 euro pentru copii. Comentariile la căști sunt în 8 limbi: greacă, engleză, franceză, germană, rusă, suedeză, finlandeză și daneză - ultimele 4 spun totul despre componența demografică a vizitatorilor obișnuiți ai Cretei...

Evident, noi am optat pentru engleză și am fost foarte mulțumiți de calitatea explicațiilor; în această călătorie în spațiu, dar și în timp, chiar am izbutit să-mi fac o idee generală atât despre așezarea orașului, cât și despre istoria sa zbuciumată.

Pe parcurs, se poate coborî în oricare din cele 13 stații, însă, din lipsă de timp, noi am ales să rămânem pe loc.

Prima oprire a fost în Piața 1886, la Piața Municipală sau Agora, o incintă acoperită datând din 1913 pe care grozav ne-ar fi plăcut să o cunoaștem mai îndeaproape... Ne-am continuat drumul pe bulevardul Sofoklis Venizelos spre cartierul Koum Kapi - „Poarta Nisipului” -, unul dintre primele construite dincolo de fortificațiile venețiene, spre sfârșitul dominației otomane.

Ne apropiem de Nea Chora - „Orașul Nou”, o zonă foarte pitorească ce mi-a plăcut mult, cu port de agrement, o faleză mărginită de palmieri și - din câte am citit - o plajă cu nisip. Numele i-a fost dat de grecii refugiați din Turcia în urma schimbului de populații de la începutul anilor 1920. În cartierul turcesc Splantzia, o moschee, din care s-a păstrat minaretul, a fost transformată în Biserica Sf. Nicolae. În apropiere se află și Dikastiria sau Piața Eleftherios Venizelos, cu statuia marelui om de stat.

Trecem pe lângă Neoria, cele șapte vechi docuri venețiene, și pe lângă Marele Arsenal, cel mai masiv dintre ele, care găzduiește în prezent un muzeu, după care șoseaua ne poartă prin suburbiile Chaniei către Halepa, aria cea mai elegantă a orașului, rezervată pe vremuri sediilor de consulate și aristocrației locale. Admirăm câteva conace în stil neoclasic, printre care Casa lui Eleftherios Venizelos, construită între 1876-1880.

Eleftherios Venizelos (1864-1936), al cărui nume vă zice poate ceva multora dintre voi - îl poartă Aeroportul Internațional din Atena -, a fost cel mai important om politic cretan. A jucat un rol esențial în procesul de obținere a autonomiei Statului Cretan (1897) și în cel de unire a Cretei cu Regatul Greciei în 1913. A fost prim-ministru al statului elen între 1910–1920 și 1928–1932. Este considerat făuritorul Greciei moderne.

Tot în Halepa se pot vedea și alte clădiri interesante: Biserica Evanghelistă (construită între 1908-1913); Palatul Prințului George, datând din 1882, locuit de fiul regelui grec George I în perioada cât a servit ca Înalt comisar pentru Creta; Biserica Sf. Magdalena, înălțată la ordinul acestuia între 1901-1903; Școala Franceză, actualmente Facultatea de Arhitectură din Chania. Spre zona portuară a cartierului se întinde Tabakaria, un mic cartier unde au funcționat fabrici de prelucrare a pieilor.

Străbatem apoi Peninsula Akrotiri, până nu de mult rurală, preferată mai nou de rezidenții cu dare de mână, și Parcul de pini al Profetului Ilie, denumit așa după capela medievală în stil venețian pe care o adăpostește. În parc au fost ridicate mai multe monumente - Mormintele familiei Venizelos, unde au fost îngropați atât Eleftherios Venizelos, cât și fiul său Sofoklis, și el premier al Greciei în 1944 (în perioada exilului la Cairo din timpul ocupației naziste), 1950 și 1950-1951. Zona împădurită este de o mare frumusețe și regret că n-avem timp să facem o oprire pentru a admira de sus nu numai orașul, ci și Munții Albi și Marea Cretei.

Din fericire, de aici șoseaua coboară spre Souda, și pot vedea și fotografia parcelele de pământ cultivate, bazele sportive și - bineînțeles - portul naval și de feriboturi (aici acostează vapoarele venite din Pireu). Souda este un oraș relativ nou și nu foarte frecventat de turiști, construit de turci începând cu anii anii 1870, acum parte a municipalității Chania, iar golful său e unul dintre cele mai adânci din Mediterana, ceea ce a permis atât dezvoltarea portului, cât și amenajarea unei baze NATO.

Revenind spre centrul orașului, trecem prin apropiere de Grădinile Municipale, create în 1870 de otomani și cunoscute pentru ficușii înalți, dar și pentru că adăpostesc în țarcuri câteva exemplare din celebrele capre autohtone kri-kri, pe care noi avuseserăm însă ocazia să le vedem în drum spre Elafonissi. În capătul nord-estic al acestui parc se înalță Turnul cu ceas, construit în 1924-1927, aflat în reparație la momentul vizitei noastre.

Plimbarea se apropie de sfârșit. Ne îndreptăm din nou spre centrul vechi al Chaniei și decid să coborâm cu o stație înainte de autogară, în dreptul zonei pietonale structurate în jurul celei mai importante artere - Strada Halidoni/Chalidon.

Pe jos în zona superturistică a orașului

Umăr la umăr cu mulțime numeroasă de alți vizitatori, pornim să străbatem strada Chalidon, din care se desprind în stânga și în dreapta alei pline de prăvălii cu suvenire, îmbrăcăminte, articole de pielărie, bijuterii. Arunc spre mărfurile etalate câte un ochi, așa, în dorul lelii :( - cum se zice - finanțele noastre sunt pe sfârșite și nu-mi permit să achiziționez decât câteva flecuștețe. Nu-i bai, doar n-am venit la shopping.

În 2-3 minute ajungem în Piața Athinagora, un spațiu vast, înconjurat de cafenele și restaurante. Cum orice plimbare începe cu... un popas, ne oprim și noi pentru o bere, un suc și un frappé, și folosim timpul astfel alocat pentru a privi în tihnă clădirea care domină scuarul: Catedrala - Panagia Trimartiri, cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, construită în 1860 pe locul unui locaș datând din secolul al XIV-lea transformat în timpul ocupației otomane într-o fabrică de săpun. În fața ei, turcii au permis totuși prezența unei icoane a Fecioarei și a unei candele mereu aprinse.

O legendă spune că pe la jumătatea veacului al XIX-lea, Fecioara Maria i-a apărut în vis unui lucrător de la fabrică, cerându-i să părăsească locul, care Îi aparținea de fapt, iar muncitorul a plecat, luând icoana cu el. La puțin timp după aceea, fiul pașei ce guverna orașul a căzut într-un puț din apropiere. Disperat, tatăl său l-a implorat pe muncitor să revină și s-a rugat la icoană, promițând că va ridica o biserică pe acel loc. Fiul său a fost salvat iar pașa s-a ținut de cuvânt.

Biserica este în formă de cruce grecească iar clopotul din turn a fost dăruit de către țarul Rusiei. În ciuda câtorva icoane valoroase, recunosc că interiorul nu m-a impresionat prea tare iar dimensiunile sale relativ reduse nu mi s-au părut a justifica rolul de catedrală a orașului. Pe de altă parte, piața în sine are o atmosferă foarte plăcută, cu clădiri de două etaje zugrăvite în culori vesele, pomi umbroși și bănci tocmai potrivite pentru odihna privitorilor.

Imediat după această piață, pe aceeași latură a străzii ne întâmpină Hamamul, iar vizavi de el, în aceeași curte plină de plante și arbuști, din rândul cărora se înalță statuia Sfântului Francisc, se află Biserica Catolică - cu un interior sobru și simplu, și Muzeul Folcloric (Casa Cretană) . La câțiva pași depărtare, o statuie vivantă îmbrăcată în haine de epocă străjuiește intrarea la Muzeul de Arheologie.

Ajungem în Piața Venizelou, în centrul căreia tronează o fântână octogonală, și aici avem cel mai elocvent exemplu de îngemănare a elementelor venețiene, otomane și cretane. Frumoasa Moschee Kioutsouk Hasan, prima din Chania (1645), găzduiește acum o sală de expoziții în care pășim și noi pentru a admira tablourile unui artist local. Dar ceea ne ne atrage cel mai mult privirea este vechiul port venețian.

Faleza e mărginită de foste case negustorești cu unu sau două etaje. Tradiția comercială a fost păstrată cu sfințenie: la parterele clădirilor au fost amenajate patiserii, cafenele, taverne, baruri și magazine fițoase și niciun spațiu nu pare să ducă lipsă de mușterii. Printre plimbăreții per pedes se strecoară trăsurici iar pe mal, proprietarii de mici ambarcațiuni, unele din ele cu fund de sticlă, își ademenesc clienții cu promisiunea unor scurte croaziere, inclusiv la asfințit.

Voioșie și ambianță relaxată - iată ingredientele unei vacanțe perfecte (ca toate cele grecești :) ). Nu pot decât să oftez cu gândul la înfățișarea pe care faleza o poate avea seara, în lumina felinarelor...

Ne apropiem de apă pentru a privi Farul venețian de 21 m înălțime, unul din cele mai fotografiate obiective ale orașului, aflat în capătul digului, iar în partea opusă, Fortăreața Firkas, în cadrul căreia funcționează Muzeul Maritim și Muzeul Bizantin.

Nu avem timp să le vizităm, așa că ne mulțumim să ne așezăm pe o bancă pentru a admira marea și pescărușii obraznici, casele frumos aliniate de-a lungul țărmului și forfota de oameni. Suntem în octombrie, dar mă gândesc ce nebunie e pe aici în lunile de vară...

Un prânz regal, ca de final!

E trecut de 14.30, ni s-a făcut foame și, cum până ce vom descinde acasă la București mai avem multe ore, căutăm un local. Alegem, fără prea mari tergiversări, Café Remezzo, în fapt un restaurant în toată regula, drăguț amenajat, destul de măricel și dens populat. Ne atrag meniurile fixe la 10, respectiv 12 euro, și chiar asta și comandăm.

În ciuda aglomerației, suntem serviți neașteptat de prompt, armata de chelneri făcându-și sârguincios datoria, așa că ne înfruptăm cu deliciu din următoarele: tzatziki, salată grecească, calamari, musaca, un ciorchine de struguri și câte o prăjiturică. :P Plusăm cu o cafea, o carafă de vin de 500 ml și o sticluță de soda water, iar la final totalul consumației se ridică la 32,50 euro. Foarte bun și surprinzător de ieftin pentru un local așa de turistic.

Ușor îngreunați, străbatem strada Halidoni în sens opus, după care mărim nițel pasul pentru a ajunge la autogară taman la țanc, cu numai zece minute înainte de ora de îmbarcare în busul care ne va duce spre aeroport.

⁂

„Mă întreb dacă Socrate sau Platon închiriau vara o casă de vacanță în Creta”.

La acest panseu amuzant al lui Woody Allen am meditat (cu maximă seriozitate ;) ) și am eu o vagă bănuială că dacă marii filozofi antici ar fi ales să se retragă în oaza de liniște cretană, prima lor opțiune ar fi fost Chania!

De ce?

Simplu: fiindcă era și atunci și este și acum un oraș taaare frumos! Gurile rele îl declară chiar drept cel mai cel din Creta... Înclin să le dau dreptate și ceea ce știu cu siguranță este că merită cu mult mai mult decât cele câteva ore pe care i le-am rezervat noi!

Priviți fotografiile ca să vă convingeți. Sau urmăriți filmulețul atașat.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3506 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI