Ciudățeniile Bretaniei

TIPĂREȘTE

O vorba

La Paris e-o vorba pentru elevii care nu vor sa invete, “daca nu-ti sta mintea la carte, ai s-ajungi departe, adica vacar in Normandia sau pescar in Bretania”. Ceea ce e foarte posibil, statul francez te-ajuta si-ntr-un caz si-n celalalt, dandu-ti credit o suma de bani pentru a porni o afacere in domeniul agricol (vreo 200.000 de euro pentru 15-20 de ani), bani cu care-ti cumperi in Normandia, o ferma, pamanturi, atelaje si animale (indeobste vaci) sau un vaporas de pescuit si-ti inchiriezi o bucata de plaje (si uneori si-o bucata de mare) si instrumente de pescuit, in Bretania. Apoi, la munca frate!

Muncesti impreuna cu intreaga familie sau cu cine vrei tu, pana restitui imprumutul (la ei dobanda la imprumut si la restituire nu e mai mare-3-3,5%). In fiecare din cele doua cazuri, dupa varsta de 60 de ani, esti obligat sa-ti lichidezi afacerea, vanzand la licitatie tot ceea ce ai acumulat, pastrandu-ti insa pentru tine, doar atat cat ai nevoie pentru uz propriu. Vei trai, sa zicem cu 10 vaci de lapte (nu cu 2-300) sau vei pescui doar 1-2 zile pe saptamana (nu zilnic) cu o barcuta mica si-ti vei continua “placerea” vietii tale, “in relanti”. Astfel, munca grea de pescar sau agricultor, trece pe maini mai tinere.

De obicei, se considera ca pana la acea varsta, muncind din greu, vacarul sau pescarul, dupa o viata dura, dar santoasa, in plin aer, aduna suficient pentru a-si permite “la retragere” o viata mai usoara folosind pentru micile sale nevoi, doar dobanda de la banca. Nu e deloc usor sa faci ceea ce v-am spus, asadar, tot mai bine e sa-ti stea capul la invatatura in liceu si sa devii avocat, “business-man”, notar, bancher, medic, inginer, institutor sau macar bucatar sau chelner la Paris.

O parte din Bretania

Bretania e-o tara de piatra. Coasta sa e stancoasa, coltoasa, abrupta, alunecoasa, lipsita de plaje. Nu poti construi nimic pe stancile sale decat sa le privesti si sa asculti mugetul marii. Si uneori nici atat, caci vantul si ploaia te matura de pe picioare. Plajele ei sunt atat de mici, incat de-abia iti poti arunca un prosop pe nisip. In luna august apa e rece, de-abia ajunge la 12-14 grade C. Aici, pe o plaje mica, ascuns printre stanci, poti sa prinzi, intr-o saptamana cu soare, cam tot atata bronz, cat prinzi intr-o zi sau doua de plaja in Grecia. Daca gasesti printre stanci, un “loc de-un cerceaf sau doua”, esti un om fericit.

Echipa de sportivi cu care am fost eu pe-acolo intr-o luna de vara, prin anii '90, a intrat in apa pana la genunchi iar eu si antrenorul pana la glezne. Mai mult n-a riscat nimeni caci farmaciile erau departe. Cand vreau sa-l laud pe amicul meu normand Pierre, care ne-a facilitat multe astfel de iesiri in natura (“au grand air”), ii spun mereu ca “La Bretagne, c’est un pays de pierre et la Normandie, c’est le pays “de Pierre”. Cred c-ati inteles.

Normandia, numita de localnici si “le Bocage” (tara verde), e o regiune cu o clima mai blanda si e plina de vegetatie, propice zootehniei, o adevarata bucatarie a Frantei, care ofera tarii o sumedenie de produse lactate si branzeturi celebre (cateva zeci de sortimente), Bretania e insa mai rece, mai stancoasa, mai gri si mai ploioasa. Si foarte vantoasa. Si presarata in sudul ei, in departamentul Morbihan, cu formatiuni megalitice ciudate, sculptate inca din vremurile celtilor, numite “menhire”, (jucaria preferata a lui Obelix) si “dolmene”, formatiuni polimorfe sau monomorfe sau fara nici o forma anume (amorfe). Casele, cimitirele sau bisericile bretone sunt masive si au in compozitia lor acest element prezent mai peste tot, piatra.

Se zice ca intreg pamantul a fost modelat de apa, aer, piatra si foc. Bretania, se pare ca a fost zamislita doar de piatra, vant si de jocului zilnic al mareelor, care uneori schimba peisajul tinutului, de la un an la celalalt.

Traseul nostru breton a fost Beauvais - Saint-Malo - Dinan - Cap Frehel. Inchirierea unei masini mari sau mai mici din mega-parking-ul de la Beauvais (aeroportul “low-cost” al Parisului, situat la 110 Km de el), costa cam 40-45 euro/zi. Noi am inchiriat o masina Toyota cu 200 de euro pentru 5 zile, plus benzina, care la ei costa in acel moment, 1,29-1,30 euro/litrul. Parkingul “rent-a-car” se deschide la ora 9, dar atentie, la ghiseul de inchiriere, e preferabil sa aveti un card (cel mai bine, Eurocard), incarcat cu cel putin 175 de euro.

Cine a fost la cetatea piratilor, Saint-Malo, va gasi langa ea, pe-o insulita foarte apropiata de tarm, numita “Grand Bé”, mormantul lui Chateaubriand, un scriitor iubit de toti francezii, nascut la Sain-Malo. Mica insula e scaldata intr-una de jocul de “du-te vino” al mareelor care vai!, ce lasa in urma lor! Daca ai rabdare sa mergi si sa culegi din ogeacurile stancilor sau din gropile nisipurilor cam tot ceea ce e viu si misca dupa o maree ceva mai furtunoasa, vei avea precis o perpetua masa “de fructe de mare” pentru 1-2 zile. Nu mai ai nevoie decat de un vin rosu de Bordeaux sau de un “Chatillon blanc”, care sa se asorteze la ceea ce-ai pescuit cu mana.

Creveti, langustine, mici cefalopode, scoici sau pesti mai natangi care n-au reusit sa se salveze la timp. Nici algele nu sunt neglijate, exista chiar si o meserie pe-aici, aceea de “culegator de alge”, din care bretonii fac saltele sau canapele ecologice, mult apreciate de toata lumea. Dinan, oras ce te intoarce in timp cu multe secole, e-un loc unde nu stii ce sa admiri mai intai, casele, strazile, cafenelele sau magazinele cu suveniruri. Farul “de la capatul lumii” de pe “Cap Frehel” e impresionant. E situat pe un varf izolat si stancos asemenea unui cui ce sta, pe harta, sub Marea Manecii si care-ti face impresia ca intr-o zi o va gauri si aceasta va inunda intrega Europa cu apele-i reci.

Pere Fouré si ansamblul Rotheneuf

In zona Bretaniei, pe langa meseria de “pescar” sau de “agricultor al marii” adica “culegator de sare de mare” (din ce in ce mai putin imbratisata de tineri) sau cea de “ostericultor” (cultivator de scoici), (practicate mai ales in Pays de la Loire, in sudul Bretaniei), mai exista “un job” bine vazut pe-aici. Cel de preot. Abatia “Mont Saint-Michel”, pe vremuri bretona, azi normanda, situata nu departe de Saint-Malo, e destinata atat religiei cat si turismului. Orasul Saint-Malo, un fost cuib de pirati, salasul lui Surcouff si-alor sai marinari, are si el o istorie interesanta si e format din orasul propriu-zis si din cetatea piratilor dar nici abatiile nu lipsesc din aceasta zona.

Istoria spune ca un fost preot din Rennes, “pere Fouré”, pastrand traditia celto-bretona, a zamislit din piatra rece si inospitaliera, langa Saint-Malo, o capodopera. Un ansamblu sculptural vestit in intreaga lume. Lumea de piatra de la Rotheneuf se afla la 5 Km de Saint Malo, in directia Cancale. Sculpturile de la Rotheneuf, au uimit prin ciudatenie, frumusete si inedit, o lume intreaga. Majoritatea figurilor de piatra, privesc spre mare, scrutand departarile, precum gigantii din Insula Pastelui sau mormantul lui Chateaubriand.

Figurinele reprezinta portrete presupus a fi a unor pirati, contemporani cu autorul, duci sau sfinti bretoni, sau a unor vietuitoare ale uscatului sau ale marii. Aici, imaginatia fiecarui turist e libera precum alizeul marii. Unele din personajele sitului, sunt coborate parca de pe catedrala Notre Dame din Paris (gargouilles), altele par a fi, fiinte normale, pe care le regasesti si astazi printre noi sau sunt eroi ai legendelor locale sau aduse de marinari de peste mari si tari. In acele vremi, portul era locul cel mai frecventat de oameni, unde aflai ceea ce s-a mai intamplat prin lume.

Constructia sitului incepe in momentul cand, la varsta de 55 de ani, preotul Adolphe Fouré, s-a imbolnavit brusc si a ramas surd si mut. El s-a retas de la Rennes, la abatia de la Rothneuf si a inceput sa modeleze stancile de la malul marii, dupa imaginatia si talentul sau. In ultimii ani ai vietii, intre 1894 si 1907, a sculptat peste 200 de personaje. Unele personaje au trasaturi ciudate, schimonoseli si grimase. Lumea debutului secolului XX era una agresiva si plina de suferinte. “Gradina de piatra” are o suprafata de 500 de metri patrati, o parcurgeti intr-o jumatate de ora. Granitul sitului este insa deteriorat de mare, vant si turisti. Mai multe asociatii ecologice se bat ca sa-l salveze. Intrarea costa 2,50 de euro. Situl e vizitat de peste 40.000 de turisti anual.

Parintele Fouré ar fi vrut sa fie inmormantat langa creatiile sale, privind marea, asa cum i s-a permis lui Chateaubriand, asa precum a fost imortalizat “amiralul marilor”, Columb la Barcelona sau Jules Verne la Nantes. Municipalitatea localitatii Rothneuf i-a donat insa un loc de veci in cimitirul municipal in semn de omagiu. In Bretania, in aceasta tara de piatra, exista un cult al mortilor, pana si locurile de veci sunt adevarate capodopere de siliciu, ornate cu flori colorate din piatra. Corabiile zdobite de furtuni sunt abandonate pe mal, formand adevarate cimitire de epave dar nimeni nu se-atinge de ele. Ar fi un sacrilegiu. Chiar si ramasitele stramosilor din urma cu multe generatii sunt puse la loc de cinste si adapostite in cladiri masive, numite “osuare”. Bretonii pastreaza tot, ei nu practica incinerarea sau “exhumarea”, folosita de alte popoare. Traditiile populare bretone si limba locala, sunt diferite de restul tarii. In portul lor popular predomina albul si negrul, ce se imbina armonios intre ele. Albul reprezinta bucuria vietii, negrul, resemnarea mortii, care pe bretoni nu-i sperie ci-i uneste si mai mult.

Final

Bretania, chiar daca nu are plajele fierbinti ale Mediteranei, chiar daca e o tara situata “la rascruce de vanturi barbare”, adeseori ploioasa, inegurata, rece si biciuita de furtuni, in care vara e scurta si soarele apare rar, fascineaza. Te urmareste in timp si te recheama s-o vizitezi din nou. De ce?

Poate datorita megalitilor presarati pe campiile de la Carnac, adevarate micro-Stonehendge-uri, ceva mai dezodonate dar tot atat de misterioase ca si cele de peste canal, bolovani care isi cauta inca explicatia si identitatea. Poate pentru careurile pline cu saramura din sud, puse la evaporat, adevarate mici fabrici fara acoperis, destinate procesarii sarii de mare, fabrici aflate in plina natura, ce n-au nevoie de hale, electricitate si de prea multi angajati.

Poate datorita parâmelor de corabii intinse intre tarusi vigurosi, infipti in plina mare, care au acelasi scop, de a aduna sarea. Poate datorita bravilor sai marinari, care stii intotdeuna cand pornesc pe mare, la pescuit dar nu stii niciodata cand se intorc. Sau daca o mai fac vreodata. Marea Bretaniei e adeseori furioasa si-si cere tributul ei. Cand le-am povestit amicilor mei ca de fiecare data in Bretania, noi am avut vreme frumoasa, mi-au zis ca am avut noroc. Si ca poate ca noi am adus vremea buna si ca ar trebui sa ramanem acolo definitv.

La “Cap Frehel”, peste stanci e negura, e-o vreme de caine ce te apasa/Un far de piatra asezat la capatul lumii, clipeste fara incetare chemand vapoarele din departare/Pe mal, cormoranii si copiii aduna scoici si alge pana nu se-ntoarce iar mareea cea mare/ Dar vantul si valurile cresc repede, apoi mugesc si suiera prelung, e furtuna, s-antunecat intreaga zare/ Oare cati marinari plecati cu noaptea-n cap, se vor mai intoarce deseara acasa?

@Web, te rog clipul, mersi!

https://www.youtube.com/watch?v=V1kW8kzojf0

---

VIZUALIZĂRI: 3270 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI