Prin Morbihan, Bretania: plaje, megaliți, castele și păduri

TIPĂREȘTE

Dacă i-am fi ascultat pe meteorologi, am fi anulat această vacanță în departamentul (județul) Morbihan, Bretania, fiindcă prognoza lor era de un gri demoralizant, anunțând zilnic numai ploi. Am preferat să ne cumpărăm pelerinele cele mai lungi și mai impermeabile și să ne menținem sejurul în castelul Keravéon (vezi descriere).

Ca buni orășeni ce suntem, plănuiam să profităm de ceea ne ne lipsește în viața de zi cu zi, adică de natură, și să vizităm de asemenea câteva din punctele de atracție istorice și arhitectonice ale zonei. Răsfoind ghidul și privind câteva vloguri, era clar că nu aveam să ne plictisim și că nu puteam epuiza în cele cinci zile pline de care dispuneam resursele turistice din Morbihan.

De fapt meteorologii s-au dovedit excesiv de pesimiști (sau poate incompetenți?) Am constatat că Morbihanul are o clima extrem de schimbătoare, influențată de ocean. Cerul este adesea pitoresc, încărcat cu nori contrastați, vântul poate să vă biciuiască fața cu furie, cu nisipul de de plajă, pentru ca o jumătate de oră mai târziu, să vă încălzească un soare generos. Ca turiști, este bine să aveți la voi în desagă în permanență un costum de baie și o pelerină de ploaie. Ce am văzut? Ce ne-a plăcut? Unde am mâncat?

Plajele

Sunt nenumărate, de-a lungul coastei dantelate, formând un fel de fiorduri în cadrul golfului Morbihan și pe insulele din largul Bretaniei. Fiecare plajă își are caracterul ei și aspectul este diferit între flux și reflux. La reflux plaja se umple de băltoace provizorii, de alge, crabi, scoici, melci. Pe un panou aflat pe una din plaje sunt reprezentate diferite tipuri de moluște, fiecare cu numele ei, care cred că nici nu au echivalent în româna (înafară de numele latinesc).

Un animal ciudat este cuțitul-de-mare, care se ascunde în nisipul umed, dar se dă de gol printr-o gaură în formă de opt. Dacă presari sare peste gaură, ai o șansă ca bietul cuțit, amăgit, să scoată capul crezând că a venit mareea și atunci îl înhați ca să-l mănânci cu usturoi.

Unele plaje sunt adaptate băilor în mare sau chiar înotului. Altele sunt periculoase din cauza valurilor și a curenților marini puternici. Mi-a rămas la suflet plaja imensă din Erdeven, localitatea unde am stat, de care depinde Keravéon. Ți se arată în fața ochilor după ce traversezi un teren accidentat apoi dune de nisip. Cel mai sportiv și mai călit din grupul nostru a făcut baie printre valuri, în ciuda temperaturii apei care te-ar fi putut descuraja. Unii se îmbăiau cu costume speciale gen scafandru, alții făceau surfing sau alte sporturi nautice și de plajă, folosind puterea vântului.

De asemenea mi-a plăcut plaja din Port-Louis, cu cabine de plajă, adăpostită de zidurile unei citadele construită de spanioli în secolul al XVI-lea. Plaja din Locmariaquer ne-a încântat și ea prin priveliște și vestigiile megalitice de pe mal.

Cât despre plaja din Suscinio, ne-a plăcut pentru că am fost singurii martori ai apariției unui minunat curcubeu (vezi poză) și pentru că se continuă cu lacuri pe care se pregăteau să înnopteze păsări de apă.

Vestigii megalitice Carnac

Nu puteam veni în Morbihan fără să vizităm celebra localitate Carnac, care totalizează mii de vestigii megalitice, în special menhire, pietroaie înalte de piatră, înfipte în pământ în aliniamente, de multe ori în ordinea mărimii, de la est spre vest. Pentru ca să nu le privim că mâța în calendar, am ales o vizită ghidată în limba franceză (intrare adult 13, copil pâna la 17 ani 6), care a avut avantajul să ne lase să intrăm în incinta menhirelor și să ne îngăduie să le atingem. Am observat un pic de invidie din partea celor care nu plătiseră intrarea și care ne priveau din spatele gardului. Ghida ne-a invitat să călcăm în picioare vegetația care risca altfel să crească anapoda și să acopere prețioasele pietroaie.

Se pare că menhirele au fost cărate și ridicate cu ajutorul unor funii, în epoca neolitică, între 7000 și 4500 de ani înainte de Cristos. 10% din înălțimea lor se află sub pământ. Din când în când câte unul poate să cadă, mai ales că ceasta regiune a Bretaniei este seismică. Speram să aflu mai multe despre cei care ridicaseră menhirele și de ce o făcuseră. Dar am ieșit de acolo oarecum frustrați, deoarece ghida nu avea răspunsul la aceste întrebări. Mai clar este scopul dolmenelor, acele mese enorme alcătuite din două pietre cam ca menhirii dar ceva mai rotunjite, peste care a fost pusă o lespede orizontală, care erau monumente funerare.

Am completat vizita ghidată cu cea a unui centru explicativ, de un interes moderat, cu magazinul lui de suveniruri. Se putea merge și cu minicarul/titicarul, dar nu am fost interesați. În schimb, am străbătut o pădurice în care cânta cucul, pâna la tumulusul Saint Michel, pe care se găsește o bisericuță și de unde priveliștea este largă, înglobând golful Morbihan și albastrul mării.

Locmariaquer

Aceasta este altă localitate bogată în megaliți, unde am vizitat, tot cu ghid, trei vestigii interesante: Table des Marchand (un dolmen care formează un fel de grotă și în care se vede o piatră sculptată cu niște crose misterioase, luminată spre a fi pusă în valoare), un tumulus și menhirul Er Grah spart, care atingea 21 m, cel mai mare din Europa, acum căzut și sfărâmat în patru bucăți, probabil din cauza unui cutremur. Explicați-mi cum niște oameni ziși primitivi au resusit să ridice un pietroi de 21 m înălțime și peste 300 de tone!

Erdeven

Pentru a încheia, chiar în localitatea unde am stat, Erdeven, poți urma un circuit al menhirelor prin pădure, numit Kerzerho, mai puțin căutat de turiști, dar care te lasă mai lesne să te impregnezi de liniștea locurilor, să meditezi și să visezi.

Unde am mâncat

În unele zile la prânz ne-am aprovizionat la o brutărie (boulangerie), unde am cumpărat sandwichuri și o delicioasă prăjitură bretonă, quign-amann.

Am fost o dată și la un restaurant specializat în clătite sărate și dulci (crêperie), Reine Suzette la Port-Louis.

De asemenea, am testat cu succes un tip de restaurant pe care îl întâlnești în întreaga Franța, numit « restaurant routier ». Sunt gândite în primul rând pentru șoferii de camioane, dar frecventate și de muncitori și de câteva familii ca noi. Poți avea o masa rapidă completă tradițională (aperitiv, fel principal, brânzeturi, desert, băuturi inclusiv alcoolice, cafea, la un preț interesant). Noi am mâncat la Le Kenyah din Plougoumelen și la Le Lann Guen din Saint Avé și am fost foarte mulțumiți. Există situri Internet unde poți găsi un astfel de local, situat lânga o șosea circulată, cu o parcare adaptată.

CastelePort-Louis

Înafară de castelul în care am locuit, Keravéon, am ajuns la fortificația din orășelul Port-Louis, care străjuiește portul orașului Lorient, construită de spanioli în 1591, apoi modificată de francezi. Ne-am plimbat pe zidurile orașului, care s-au păstrat pâna în ziua de azi. Pentru mine această plimbare a fost un chin, fiindcă nu există balustradă și am început să am amețeli ca într-un coșmar. Noroc cu unul din copii, cățărătorul, care m-a ajutat să trec cu bine peste această încercare.

Citadela propriuzisa, pe malul oceanului, găzduiește muzeul marinei. Ajungând prea aproape de ora închiderii, nu l-am vizitat, ci am preferat să mergem pe plajă la care ajungi trecând prin bolți decupate în zidurile de apărare.

Suscinio

Acestui castel, fostă reședință a ducilor de Bretania, i-am consacrat o după-masă întreagă. Are toate atributele castelului medieval: șanțuri, turnuri, ziduri pe care te poți plimba...

Un ghid șugubăț ne-a povestit trecutul lui Suscinio, care dispunea de confortul modern pentru Evul Mediu și care a suferit mult în epoca de teroare a Revoluției Franceze. Restaurarea este de toată frumusețea și te transpune în vremuri demult apuse, prin obiectele expuse, reconstituiri și imagini proiectate pe pereți. M-a impresionat s-o văd pe regina Ana de Bretania și pe servitoarea ei, pregătindu-se lânga un pat cu baldachin, după care cele două femei dispar ca două fantome intrând în perete.

În grădini ai posibilitatea să înveți cum să tragi cu arbaleta. Poți de asemenea să te plimbi cu barca sau să privești animale domestice aflate în țarcuri.

În castel trei săli ne-au stârnit interesul: cea în care este expusă o colecție de arbalete și alte arme, cea în care ți se oferă ocazia să te costumezi ca în Evul Mediu (ai la dispoziție costume pentru adulți și copii) și cea de la ultimul etaj, de unde se vede marea, unde poți să joci jocuri vechi (șah, dame, țintar, construcții din lemnișoare). Ți se arată și sala în care ducii și familia lor făceau baie de abur, precum și latrinele. Este și un spațiu consacrat legendelor celtice, cu regele Arthur, cavalerii Mesei Rotunde, vrăjitorul Merlin, zâna Viviane, sabia Excalibur, etc. Aceasta îmi oferă tranziția spre punctul pădure.

Pădure

În ultima zi sortilegiul meteorologilor s-a adeverit în sfârșit. Am încărcat bagajele în mașină pe o ploaie deprimantă.

La cererea generală, am menținut obiectivul pădurii Brocéliande, aflată mai la nord față de coasta Atlanticului.

Am ales să vizităm mormântul magului Merlin, apoi pașii ne-au dus la izvorul tinereții veșnice, în care se îmbăia zâna Viviane și la o poiană cu momâi (în sensul unor mici turnuri formate din pietre; fiecare călător adaugă câte o piatră).

Nu pot să zic că pădurea m-a impresionat în mod deosebit, poate și din cauză că ploua cu găleata. Totuși, acum, retrospectiv, privind cele câteva poze făcute la Brocéliande, îmi dau seama că pădurea își are frumusețea ei și mi-ar place să mă întorc la ea într-o zi. Oare să mă fi vrăjit? 

---

VIZUALIZĂRI: 60 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI