ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.12.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 16-20 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 21.06.14
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 6 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 17

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

Naturally Albena - retrospectiva stațiunii în 2016

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

În fiecare an ne ducem cu gândul la o binemeritată vacanță. Dar de multe ori ne întrebăm încotro ne poartă vara? La mare? Desigur. Dorim o stare de beatitudine? Mai mult ca sigur. Alegerea poate sta în mâinile unor oameni statornici, care nu doresc să-și ia gândul de la o destinație anume. O au întipărită pe viață. De ce? Pentru că așa le-a dictat sufletul. Vara este punctul suprem. Ne gândim, ne răzgândim dar o decizie finală tot apare. Mulți români aleg litoralul bulgăresc. De ce? Pentru că e ieftin și bun. Mai bun decât litoralul nostru? Unii ar răspunde că da, alții că nu, dacă ne raportăm la ultimele investiții de pe litoralul românesc. Locul unde multe vise se doresc a fi îndeplinte este și Albena. An de an, familii cu copii, turiști majori și seniori deopotrivă, toți se întâlnesc într-un singur loc.

De ce să alegem Albena ca destinație de vacanță?

Întrebarea stă de multe ori în mintea turiștilor vânători de reduceri ori în căutarea ultimei camere libere. În comparație cu celelalte stațiuni de pe litoralul vecinilor, Albena a rămas cu aceleași hoteluri comuniste ce i-au adus faima fulminantă pe care încearcă să o păstreze și în ziua de azi. Înainte de 1960, pe locul în care își arată Albena fața în prezent, totul era doar un câmp pustiu. După 1960 au apărut primele semne de naștere a unui complex ce se dorea răsuntor. Așa a și fost. Putem asemăna Albena cu Olimp sau Neptun. De ce spun asta? În vremurile comuniste, stațiunile antemenționate au avut o faimă de neegalat, cu hoteluri de lux, propice doar patronilor și miliardarilor. În 2016, multe din hotelurile emblemă de la noi se cufundă adânc în nepăsare și paragină, cu mici semne de renaștere. În schimb, Albena a rămas cu faima hotelurilor comuniste până în prezent, când toate hotelurile de atunci au rămas în picioare – excepție Dorostor și Kamelia. Bulgarii au știut să menține pragul sus, au renovat tot ce au putut, au menținut iar situația actuală poate fi mai mult decât concludentă. De atunci și până acum, Flamingo Grand Hotel de 5*, ne-a demonstrat că totuși suntem în secolul în care tehnologia și arhitectura este atât de diversificată încât nimeni nu mai paote nega asta.

Albena este în continuare preferată de familiile cu copii deoarece oaza de verdeață din jurul ei – Rezervația Baltata, îi conferă o atmsoferă generală de liniște și recreere. În raport cu țara noastră, Albena se află la 95 km depărtare de granița României și la 133 km de Constanța. Este prima stațiune de la nord către sud cu cele mai multe hoteluri, numărând peste 40 de unități hoteliere.

De ce am ales Albena ca destinație de vacanță și anul acesta?

O întrebare la fel de grea dar într-un final s-a dovedit ușoară. Prima oară am poposit aici în 2014, când am fost cazați la Boryana, hotel aflat în prima linie, fix pe plajă. De atunci, am rămas cu o stare de liniște în suflet pe care doream să o repet iar și iar. Anul trecut, pașii m-au condus către stațiunea vecină de coastă – Nisipurile de Aur. În schimb, anul acesta am vrut necontestabil să mă reîntorc în Albena. Planurile au fost duse până capăt. Hotelul ales a fost Primasol Ralitsa Superior Aqua Club, un hotel pe care l-am țintit de ceva vreme, cam din 2014, de când fusese renovat complet.

Cum ne putem alege hotelul potrivit din Albena?

În stațiune există peste 40 de hoteluri, aproximativ toate având aceeași forma arhitectonică, asemenea unor trepte. Curios este faptul că toate camerele au fost gândite să aibă vedere la mare. Totodată, aceste camere au cea mai mică suprafață posibilă – variază între 12 și 19 metri pătrați pentru tipul standard, exceptând apartamentele. Cu alte cuvinte, spațiul de cazare poate fi meschin în unele hoteluri, să nu mai zicem că de abia ar încăpea 2 adulți și doi copii mai mari. Există și mici excepții, desigur. Dacă dimensiunea camerei nu ar reprezenta un impediment pentru dvs., atunci puteți începe căutarea hotelului potrivit. Clasificarea acestora pornește de la 2* (Lora, Dobrotisa șamd) și ajunge la unicul hotel de 5* din stațiune – Flamingo Grand Hotel . În general, toate hotelurile de două stele din stațiune sunt destinate turiștilor cu un buget foarte mic, ce nu depășește 45€ / adult/noapte. Cel mai ieftin hotel din stațiune este Lora ce ne oferă un tarif de 17€/adult/noapte în plin sezon. Desigur, condițiile de cazare sunt foarte modeste. Îmi aduc aminte despre un zvon cum că în acest hotel au fost cazate toate femeile de serviciu din stațiune iar apoi, după ce stațiunea s-a dezvolat, fostul cămin a fost transformat în hotel. În general, toate hotelurile de 2 stele sunt slab cotate, exceptând hotelul Dobrotitsa , cotat la 2*+ de userii AFA și cu un grad de recomandare mai mare comparativ cu celelalte hoteluri.

Cea mai mare majoritate o constă în hotelurile de 3* , cu o varietate mare de unde ne putem alege confortul dorit la prețuri accesibile. Din experiența de pe AFA, cel mai prost hotel cotat la 3* este hotelul Dobrudja , cel mai înalt din stațiune, cu 18 etaje, fiind totodată și o emblemă a Albenei. Anul acesta am avut onoarea să-l revăd, puțin schimbat, cu puține îmbunătățiri. Drept este că, potențialii turiști care aleg să se cazeze aici îl aleg pentru panorama indiscutabilă oferită iar dacă au norocul să obțină o cameră după etajul 12, atunci răsuflarea le este tăiată, nemaicontând condițiile de cazare demne de anii 90, gândacii sau mirosul neplăcut de canalizare. Să nu mai vorbim că, uneori, impresiile turiștilor cazați la Dobrudja sunt de răsul-plânsul, doar că, în opinia mea, hohotele de râs te acaparează mai rapid. Îmi aduc aminte cum că, o turistă, a stat cu copii înveliți în 5 pături, doar doar să nu îi atingă gândacii care mișunau și pe tavan. Trecem peste întâmplările hazlii ale turiștilor iar noutățile de care vă spuneam puțin mai sus, minore de altfel, dar și ciudate, au constat în renovarea a două - trei camere, cu termopan schimbat, perdele noi, balcon nou, una la etajul 14, alta la etajul 5 iar cealaltă era tot pe acolo, că deja mă luaseră amețelile. Puțină vopsea pe logo-ul hotelului de la intrare și tadam, ne-am schimbat un pic. Concluzia: evitați hotelul Dobrudja până la o renovare majoră pe care, desigur, o merită.

O altă propunere foarte bună, comfortabilă și modernă este corpul Amelia Superior al hotelului Amelia, nou construit în anul 2013, ce oferă condiții de cazare la standarde de 4*, cu toate că pe mai toate site urile de turism este clasificat la 3*. Hotelul poartă numele primei femei care a zburat deasupra Oceanului Atlantic, deținătoarea a numeroase recorduri aviatice și autoare de bestseller-uri dedicate experienței de a zbura - Amelia Earhart.

Din categoria hotelurilor de 3* care încă sunt foarte căutate în urma renovărilor de care au avut parte în anii precedenți fac parte Sandy Beach, Borjana, Nona sau Ralitsa Superior.

Hotelul Borjana l-am vizitat în anul 2014, în urma inundațiilor ce au cutremurat stațiunea iar, la acea vreme, s-a prezentat foarte bine, cu toate că gradul de recomandare a scăzut anul acesta și se pare că tinde să scadă în continuare. Tot anul acesta i-am făcut o vizită din exterior iar primul regret a fost să văd piscina mult mai murdară, cu urme de mizerie, semn că delăsarea și-a făcut apariția. În schimb, animația a rămas la cote înalte, cel puțin dimineața. Hotelul geamăn și vecin, Nona , renovat în anul 2011, reprezintă alegerea ideală pentru un buget de 50€/adult/noapte, cu pretenții medii.

De asemenea, hotelul Primasol Ralitsa Superior , parte a lanțului Primasol, este cel mai bine cotat hotel de 3* (deși pe multe site uri clasificarea afișată este de 4*, pe site-ul Albenei este la 3*), a fost îmbunătățit în anul 2013 iar pe AFA, gradul de recomandare este de 100%, total neobișnuit comparativ cu Primasol Ralitsa Superior Aqua Club, mai slab cotat.

Categoria hotelurilor de 4* este completată de hotelurile de top, unele apreciate, altele mai puțin. Nu pot să nu încep cu Primasol Ralitsa Superior Aqua Club , hotelul pe care l-am vizitat vara aceasta, după îndelungi căutări. Exact cum am scris și în articolul dedicat hotelului, ambianța, contrastul și noutatea adusă pot păcăli ușor ochiul, fie în sens poztiv ori negativ. Trebuie să recunosc că renovarea minusculelor camere este foarte bine gândită, optimă și de durată doar că superficialitatea cu care este făcută curățenia, atât în camere cât și în hotel, face ca toată renovarea să pară din ce în ce mai veche, nu întreținută. Cu toate acestea, recomand hotelul, poate pentru o încercare, două. Nu uit să amintesc că scorul de pe Booking a scăzut cu 0,4 în doi ani, foarte corect comparativ cu prestația hotelului.

Hotelul Gergana , un alt hotel de prestigiu de 4* din Albena, a fost pus la încercare în anul 2014, în urma inundațiilor datorită creșterii volumului de apă a râului Batova, din apropiere. Am trecut și anul acesta pe lângă Gergana care arăta mult mai bine drept pentru care, pentru anul 2017 s-a anunțat construirea unui nou corp cu 24 suite noi, probabil cel afectat de inundații. Totodată, se mai anunță inaugurarea unui nou restaurant, la ultimul etaj al hotelui Gergana. În colțul celălalt al stațiunii, întâlnim alte două hoteluri de 4*, Kaliakra – un hotel format din camere standard și superioare, foarte bine cotat în anii precedenți, continuă să fie o opțiune foarte bună de cazare și Arabella Beach , un mixt între vechi și nou pe care l-am remarcat atât la fața locului cât și din impresiile turiștilor – câteva camere noi, foarte puține la număr, restul vechi, cele de la etajele superioare dar toate la același preț, fiind în detrimentul turiștilor, neexistând o egalitate pentru toți. Alte hoteluri de 4*, pe care doar le amintesc: Malibu și Lagunele Beach și Garden – un complex învăluit în verdeață și flori de culori mutiple.

Până vara aceasta, Hotelul Flamingo Grand a fost singurul hotel de 5* din Albena. Noutatea anului 2017, de care stațiunea avea nevoie este noul hotel Paradise Blue 5* , nou contruit pe suprafața vechiului hotel Dorostor, acum rămas amintire. Noul hotel de 5* își va deschide porțile în vara lui 2017, cu 233 camere duble ultra moderne (sper ceva mai mari ca suprafață), parcare subterană, club de noapte și un preț/noapte în plin sezon destul de piperat, 89€/adult doar cu demipensiune, fără All Inclusive, din păcate.

Cum mi s-a părut stațiunea în 2016?

După o experiență similară în anul 2014, am decis să-mi petrec din nou vacanța în Albena. Comparativ cu anul 2014, am descoperit o Albena mai bine structurată, cu un Aquapark nou (Aquamania ) de care am reușit să mă bucur gratuit (impresiile de acolo) și care continuă să se extindă, de o acoperire mult mai bună a semnalului de internet unic prin montarea unor routere în toate colțurile stațiuni, cu o mai ușoară conectare, cu același user și aceeași parolă penru toți turiștii, de o plajă mult mai curată și mult mai bine întreținută, apa mării mult mai curată, fără alge chiar și în zilele cu valuri mari. De data aceasta, am reușit să fac o plimbare cap-coadă a stațiuni, de lângă hotelul Arabella Beach și până dincolo de Gergana, distanță ce poate fi parcursă în cca. 40-50 minute, admirând peisajele impozante. Am descoperit sălbăticia ce paște în jurul hotelului Gergana, stăjuită de rezervația Baltata. Sub soarele dogoritor, vântul îndrăzneț, nisipul fiebinte și briza ce te înconjoară, nu ai cum să nu te simți rupt de orice realitate, să simi că zbori. Ei bine, așa m-am simțit în urma micii peripeții. Seara, am descoperit, din greșeală, cealaltă parte a stațiunii formată de hotelurile Oasis ori Orchideya, ce au o accesibilitate mai grea către plajă.

Noutatea anului 2016 a mai constat în amplasarea unei scene lângă hotelul Dobrudja unde s-au ținut spectacole zilnice, de diferite genuri, cu diferite tematici. Intrarea a fost gratuită.

Că tot am vorbit ceva mai sus de plajă, nici anul acesta nu au lipsit atracțiile pe apă, care mai de care, ca de exemplu:

Parasailing – 60 lv/persoană sau 100 lv/persoană (colega @AZE a descris cel mai bine o astfel de experiență – impresiile ei aici)

Banană – 10 lv/persoană

Skijet – 40 lv/persoană/10 minute

Plimbare cu vaporașul – 10 lv/30 minute

Bărcuță – 20 lv/o oră

Cum ajungem la plajă, dacă alegem un hotel din zona de parc?

Cum am mai spus și în articolul dedicat hotelului Primasol Ralitsa Superior Aqua Club, anul acesta, comparativ cu 2014, shuttle bus-urile stațiunii au fost dintre cele mai proaste posibile. Iată ce scriam în articolul cu pricina: Toți turiștii cazați în zona de parc a stațiunii beneficiază de transport gratuit până la plajă cu un shuttle bus. Prima stație dinspre hotelul Primasol Ralitsa Superior Aqua Club este în dreptul terenului de volei de lângă piscina acestuia iar următoarea se află la intrarea restaurantului Vita Park. Autobuzele, marca Mercedes Benz, două la număr, sunt cele mai proaste pe care conducerea stațiunii le-a putut achiziționa vreodată. Asta după ce în anul 2014, pe vremea când eram cazat la Boryana, am văzut un autobuz de prima clasă, nou și foarte elegant. În schimb, cele din acest an sunt într-o stare avansată de degradare, cel puțin unul dintre ele. Autobuzele sunt, probabil, de la rebuturi, vechi de zeci de ani, asemănătoare autobuzelor de pe vremea comunismului. Deși dispun de cutie automată, cel mai vechi dintre ele a rămas mort pentru 5 minute, cu toate că șoferul a încercat să-l pornească, fără niciun rezultat însă. De cum intri pe ușă, te abordează o sumedenie de mirosuri care mai de care mai speciale, de parcă ai fi intrat într-un coșciug. Cel mai vechi dintre ele, are scaunele rupte și atât de pătate încât mi se făcuse dor de autobuzele publice din Ploiești. Scaunele, cu modele geometrice, au fost cândva verzi – acum erau albe. Câteva au fost schimbate cu un model albastru care a devenit, din nou, aproape alb. Geamurile foarte mici, ba chiar are și aer condiționat. Hai să fim cinstiți, avea. Toate erau rupte sau roase de timp. Dacă motorul abia pornea, să mai am pretenția și la aer condiționat? Chiar dacă în cea mai neagră zi mergea, cred că mă umpleam de bacterii din cap până în picioare. Mirosurile se intensificau subit dar sub o formă aparte la ora prânzului, când autobuzul era încins de soare. Cel de-al doilea autobuz, frate cu primul, părea un pic mai tinerel, semn că nu a fost la fel de intens folosit ca precedentul. Este de știut că primul autobuz pleacă la ora 9 de la Ralitsa iar ultimul la 17:10, de la Boryana către Ralitsa. Primul autobuz, cel de la 9, este exagerat de plin așa că, fie că vrei sau nu, trebuie să te așezi pe unul din scaunele în care și-au dat duhul alte 10000 de persoane. Iată și programul complet și actualizat, mult mai mic față de cel de acum doi ani:

Ralitsa – Boryana: 09:00, 09:20, 09:40, 10:00, 10:20, 10:40, 11:00, 11:30, 12:00, 12:30, 13:00, 13:30, 14:30, 15:00, 15:30, 16:00, 16:20, 16:40, 17:00

Boryana – Ralitsa: 09:10, 09:30, 09:50, 10:10, 10:30, 10:50, 11:10, 11:40, 12:10, 12:40, 13:10, 13:40, 14:40, 15:10, 15:40, 16:10, 16:30, 16:50, 17:10

Traseul propriu-zis parcurge parcarea din centrul stațiunii, apoi stânga către Boryana urmată de o virare la dreapta prin pădure pentru a ieși la Nona și a face rotație pe traseul pe care s-a venit. Au fost mulți turiști care s-au speriat când au văzut că se intră în pădure, neînțelegând de ce. Răspunsul este la fel de simplu: pentru că nu există loc de întoarcere la Boryana, s-a ales ruta prin pădure pentru a pleca apoi drept pe drumul de venire. Programul este respectat de fiecare dată, șoferul asigurându-se dacă mai este vreun turist amețit care aleargă după autobuz. În această brambureală, turistul vine cu slipul ud de la plajă și hop pe scaun, astfel că, o tură cu autobuzul de la ora 13 face imposibilă găsirea unui loc uscat și fără nisip. Cea mai optimă soluție este, după părerea mea, achiziționarea unui autobuz cu scaune netapițate, astfel că acestea nu se vor mai îmbiba cu apă.

Ce noutăți mai avem pentru 2017?

Pentru sezonul estival de anul viitor, conducerea stațiunii a anunțat cum că, toți turiștii stațiunii vor beneficia de două șezlonguri și o umbrelă gratuite în orice secțiune a plajei , indiferent de hotelul la care sunt cazați pentru o mai buna fluidizare a fluxului de turiști.

Vor fi inaugurate 13 terenuri noi de tenis (Tennis center Flamingo Grand, Tennis center Kaliopa, Tennis center Ralitsa, Tennis center Sandy Beach, Tennis center Orchideya, Tennis center Dobrotitsa, Tennis center Malibu) și se va cumula un total de 26 de terenuri, recunoscute de Federația Internațională de Tenis.

O altă noutate, negativă de data aceasta, o constă creșterea tuturor taxelor pe care conducerea o adoptă pentru încadrarea unui proiect ce dorește eliminarea deșeurilor din stațiune care conduc și la adăugarea unei eco-taxe în politica stațiunii. Cu alte cuvinte, taxa de parcarea va fi mărită (momentan nu s-a stabilit un preț) iar, exact cum se vede deja în prețul unor agenții de turism, taxa de stațiune a crescut la 3€/adult/ZI și 2€/copil/ZI . Dar ATENȚIE! Comparativ cu anii precedenți, reducerile de tip early-booking vor fi acordate doar pentru sejururi de minim 7 nopți , nu 5 nopți, cum era până acum, astfel că, vacanța în Albena va deveni considerabil mai scumpă pentru turiștii care se cazau, până acum, 5 ori 6 nopți. Cu toate acestea, este bine de știut că vor fi acordate reduceri de 25% până la sfârșitul lunii decembrie, de 20% până la sfârșitul lunii ianuarie și de 15% până la sfârșitul lunii februarie pentru toate hotelurile. Reducerea și timpul limită variază de la un hotel la altul. Așadar, pentru vânătorii de reduceri timpurii, o vacanță în Albena va fi mult mai scumpă chiar dacă aplicăm aceste reduceri, pragul minim crescând de la 5 la 7 nopți, cum am enumerat mai sus. Personal, mă aștept ca toate prețurile din stațiune să crească, atât pentru atracțiile turistice cât și pentru serviciile extra contra-cost.

Merită sau nu o vacanță în Albena în 2017?

Cu toate punctele bune cât și mai puțin bune atinse mai sus, pentru turistul obișnuit, de rând, o vacanță în Albena, în 2017 va fi considerabil mai costisitoare cu cel puțin 50€/familie, punând cap la cap majorarea taxelor deja existente în politica stațiunii. Cu toții știm că bulgarii au slăbit din servicii, nu mult, dar se simte o tendință de scădere a calității serviciilor, cel puțin în Albena, în urma tuturor impresiilor pe care le-am citit anul acesta iar începând cu 2017, tind să cred că odată cu creșterea taxelor, calitatea serviciilor se va încadra pe un plan ascendent, în favoare turistului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu aceste noutăți, dacă se vor modifica mult mai mult sau dacă vor rămâne la stadiul actual.

Să ne auzim cu bine în noul an! La mulți ani, dragi useri AFA!

Youtube - https://goo.gl/Ga5gvk (rog inserare)


[fb]
---
Trimis de andreieu in 25.12.16 23:43:53
Validat / Publicat: 26.12.16 08:43:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Nisipurile de Aur, Balchik

VIZUALIZĂRI: 3045 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andreieu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Naturally Albena - Răsărit.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47450 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[26.12.16 00:00:00]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

elviramvio
[26.12.16 09:06:37]
»

@andreieu:

Ai fost cuminte de Craciun, ne-ai facut daruri.

Sarbatori cu bine si un 2017 cu impliniri sa ai!

ovidiuyepi
[26.12.16 09:32:06]
»

@andreieu: Sarbatori fericite si multa sanatate. Vacante frumoase pe 2017. La multi ani!

Dan&Ema
[26.12.16 12:42:43]
»

@andreieu:

O radiografie detaliata si utila a Albenei si o invitatie provocatoare la o cugetare: Albena 2017 - da sau nu?

Sarbatori fericite si numai de bine! Ma bucur ca te-am descoperit anul acesta pe AFA si te felicit pentru debutul tau foarte valoros!

Dan

Dana2008
[26.12.16 18:52:42]
»

Felicitări pentru articol și fotografii!

Am trecut și eu prin zonă, într-un an la Slavuna, unde am stat la ultimul etaj într-un apartament de lux, pentru că nu mai aveau alte camere libere, ce bine pt noi, pe două nivele 3persoane! Noroc! Așa ne-a spus la recepție. Dar în anul următor, am nimerit chiar în săptămâna următoare după inundații, am fost cazați la Nona, nu ne-a mai încântat Albena. Părea mea este că e bună pentru familiile cu copii mici, pt comoditate, curățenie și programele cu animatori pt copii.

Crăciun fericit! La mulți Ani!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[26.12.16 19:59:05]
»

@andreieu:

Mi-a plăcut articolul, dar știi că nu mă pot abține să nu comentez

Este prima stațiune de la nord către sud cu cele mai multe hoteluri, numărând peste 40 de unități hoteliere.

Albena nu prea este prima staţiune bulgărească mergând de la nord la sud şi aş aminti doar Krapeţ, Tyulenovo, Balgarevo, Kavarna, Topola şi, bineînţeles, Balcik şi nu are nici mai multe hoteluri decât Balcik-ul sau decât Nisipurile de Aur, asta ca să nu coborâm mai jos de Varna.

Pentru sezonul estival de anul viitor, conducerea stațiunii a anunțat cum că, toți turiștii stațiunii vor beneficia de două șezlonguri și o umbrelă gratuite în orice secțiune a plajei, indiferent de hotelul la care sunt cazați pentru o mai buna fluidizare a fluxului de turiști.

Prostie mai mare nici că am auzit până acum. Sper să nu-şi pună planul aberant în aplicare. Până acum, "globalizarea" Albenei nu a adus decât dezavantaje, cu excepţia taxei unice de parcare. Se tot încearcă o uniformizare. în numele acelei conduceri unice a staţiunii. Au desfiinţat sistemul ultra all inclusive, înlocuindu-l cu all inclusive plus, o umbră palidă a celui care a fost. Mâncarea începe să semene cam pe la toate restaurantele dispărând motivaţia de a plăti dublu sau mai mult pentru aceeaşi mâncare şi băutură şi pentru doar câţiva metri pătraţi în plus.

Eu dacă îmi aleg un hotel pe plajă, pe lângă vederea la mare din pat sau balcon, plătesc şi pentru a avea toate la îndemână, respectiv plaja proprie cu şezlonguri cât mai aproape, beach barul la fel. Care ar fi logica să plătesc pentru Kaliakra şi să găsesc şezlong liber pe la Boryana şi să străbat toată staţiunea pentru o amărâtă de bere?

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[26.12.16 20:23:42]
»

@andreieu:

O altă noutate, negativă de data aceasta, o constă creșterea tuturor taxelor pe care conducerea o adoptă pentru încadrarea unui proiect ce dorește eliminarea deșeurilor din stațiune care conduc și la adăugarea unei eco-taxe în politica stațiunii. Cu alte cuvinte, taxa de parcarea va fi mărită (momentan nu s-a stabilit un preț) iar, exact cum se vede deja în prețul unor agenții de turism, taxa de stațiune a crescut la 3€/adult/ZI și 2€/copil/ZI.

Hai să nu o luăm aşa în tragic. Taxa de parcare era oricum una absolut simbolică. Să zicem că o dublează sau o triplează. Chiar şi aşa, taxa pentru un întreg sejur nu va ajunge nici măcar cât taxa pentru o singură zi de la oricare din hotelurile Grifid din Nisipuri, de exemplu.

Am văzut şi eu prin ofertele agenţiilor că unele au dublat taxa de staţiune, iar altele au triplat-o. Chiar şi aşa, o familie cu un copil ar plăti pentru o săptămână de sejur cu 35 de euro mai mult. La preţul de 700-900 de euro cât costă un sejur în plin sezon, nu mi se pare o scumpire considerabilă.

Diferenţe semnificative pot apare din aplicarea diferenţiată a reducerilor de early booking. Avantajul ar fi că astfel i-ar tenta pe mulţi să aleagă sejururi de şapte nopţi, ca să înţeleagă ceva din vacanţa respectivă.

Politicile se mai schimbă şi în funcţie de feedback-ul primit. Cu nişte ani în urmă aveau alt obicei ciudat: te obligau la serii fixe de şapte nopţi sau multiplu de şapte, cu intrare obligatoriu sâmbăta, fără a fi permise variante intermediare. Eu vroiam 13 nopţi, pentru că trebuia să fiu neapărat în Bucureşti într-o anumită zi, dar nu s-a putut, aşa că am luat doar 7 nopţi şi am pierdut şi eu, dar şi ei.

Nu cred că această ecotaxă va influenţa nivelul serviciilor oferite de hoteluri, influenţa acesteia se va vedea în curăţenia din staţiune, iluminatul public, îngrijirea spaţiilor verzi etc. şi tot este bine.

andreieuAUTOR REVIEW
[27.12.16 18:09:07]
»

@elviramvio: Moșul s-a chinuit să mai aducă un dar. Cu toate acestea, uite că a venit! Să ne auzim cu bine și la anul!

@ovidiuyepi: Mulțumesc la fel, Ovidiu!

@Dan&Ema: Mulțumesc frumos! Ce-i drept, mă bucur că am dispus de o fervoare pe care, recunosc, la început nu am avut-o și uite așa, mi-am făcut loc în familia AFA, pe poziția mezinului! La mulți ani!

@Dana2008: Într-adevăr, hotelurile din prima linie abuzează uneori de rezervări astfel încât fie ai ghinion să te cazezi la parter și să nu mai ai șansă de schimbare a camerei, fie ajungi în apartamente pe greșeala conducerii! Acum să fiu serios, vreau să cunosc o astfel de greșeala Numai bine în noul an îți doresc!

@nicole33: Măi Nicole, știi că te apreciez enorm dar să fiu sincer, îți dau dreptate și mă abțin de la completări că parcă ai zis tot, din nou și doar era Crăciunul. Începe acum sezonul de căutări și iar o să mă vezi pe rubrica Bulgariei Să ne auzim cu bine!

calatorul
[21.01.17 19:15:19]
»

@andreieu: Multumim pentru relatare si informatiile detaliate

gabip30
[17.06.17 08:31:40]
»

@andreieu: multumesc si eu pentru aceste informatii, foarte utile pentru prima vacanta din Albena ce va incepe in 3 saptamani la Dobrotitsa... tocmai am primit de la agentie informatii privind modificarile cu parcarea in Albena...

Optiuni pentru parcare incepand cu 15.06

A. Parcare gratuita - Lazur (partea de nord a stațiunii, langa intrarea de pe șosea Albena - Balcic); Acces gratuit in statiune pentru 30 de minute, timp in care va puteti lasa bagajele la hotel sau in apropierea acestora.

B. Parcare cu plata, FARA REZERVARE – 10 BGN / Sejur (aprox 5 euro / SEJUR)

In acest caz nu va fi prevazut un spațiu de parcare specific. Aceste parcari vor fi semnalizate cu albastru. O taxa suplimentara de 2 BGN (arox 1 euro) pentru fiecare ieșire / intrare;

* recomandarea noastra; avand in vedere faptul ca systemul este nou e posibil sa apara erori de management ale rezervarilor care ar putea complica situatia la fata locului. de altfel si pretul este convenabil.

C. Parcare cu plata, cu rezervare – 10 BGN / zi (aprox 5 euro / zi)

Spatii de parcare special amenajate si semnalizate cu verde din zona hotelurilor mentionate mai jos

Nona și Mura (nu este acces cu masina pentru hotelurile Gergana si Slavuna); Laguna Garden, Laguna Beach și Laguna Mare; Sandy Beach, Malibu și Kaliopa; Oasis, Amelia, Paradise Blue, Dobrotitsa, Kaliakra, Flamingo Grand, Ralitsa Aqua Club, Vita Park, Com

Important: Nu se va aplica nici o taxa pentru urmatoarele ieșiri / intrari; Se poate face o rezervare pentru locul de parcare. Acestea vor fi asigurate in zone apropiate de hotel in spatiile special amenajate (semnalizate cu verde); Plata pentru rezervare se va percepe la fața locului.

D. Parcare cu plata: Stația de autobuz Albena (langa intrarea in Albena) - o taxă de 5 BGN / zi (aprox 2,5 euro). Acces gratuit in statiune pentru 30 de minute, timp in care va puteti lasa bagajele la hotel sau in apropierea acestora.

Am rugamintea ca primii colegi care ajung pe acolo sa ne transmita amplasarea parcarilor tip B - cu albastru

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
andreieuAUTOR REVIEW
[18.06.17 22:26:17]
»

@gabip30: Din câte știu, există informații fixe pentru parcarea în Albena pentru anul 2017, nu neapărat începând cu 15.06. Cu toate acestea, deși în informațiile inițiale nu se regăseau semnalizări prin verde sau albastru a parcărilor, mărirea taxei este considerabilă dacă ne raportăm la hotelurile care, acum, semnalizate cu verde, impun o taxă totală pentru un sejur de 5 nopți de 50 lv, comparativ cu 6 lv, cât era anul trecut. Mărirea este justificată de o eco-taxă a stațiunii, din câte îmi amintesc.

Totuși, de ce nu încerci să formulezi o solicitare nouă despre noua modalitate de parcare în Albena? Este foarte ușor, click aici. Astfel, cei care au fost deja în Albena în acest an îți pot furniza detalii despre noua taxă de parcare, fiind mult mai ușor de observat pe homepage decât aici, prin intermediul ecourilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andreieu, calatorul, Dan&Ema, elviramvio, gabip30, ovidiuyepi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Albena și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066457033157349 sec
    ecranul dvs: 1 x 1