GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Calatorie in zona de Nord a Belgiei, Olandei, Germaniei
In luna mai a fiecarui an, de ceva timp/ani (8-10) facem o calatorie cu o alta tema decat cea de "leneveala relaxanta". Anul asta am ales sa vizitam orase din zona de nord a Belgiei, Olandei, Germaniei, cu masina inchiriata.
Am zburat la Bruxelle de unde am preluat masina inchiriata cu 5 luni in urma (si zborul il rezervasem cam tot atunci, si rezervarile de hoteluri de asemenea).
Prima oprire, de cateva ore, a fost la Ghent, in drum spre Bruge. Cunosteam orasul dar l-am revazut cu mare placere, cu canalele, cladirile vechi incarcate de istorie, terasele pline si vesele.
La Bruge am stat 2 zile, cu cazare la Hotel du Barge (un hotel plutitor), o experienta noua pentru noi, foarte placuta, cu ratele la geam, proprietar prietenos si implicat, parcare gratuita. Orasul, de asemeni cunoscut noua, foarte aglomerat in luna mai, de o frumusete asemanatoare imaginilor din povesti, ne-a incantat inca o data, mai putin cu aglomeratia si preturile restaurantelor, mult mai mari decat in alte zone mai putin cautate de turisti.
Orasul urmator al traseului a fost Amsterdam, frumos, superaglomerat si zgomotos, cu cazarea la hotel CitizenM, alta experienta inedita, pe care nu as recomanda-o decat tinerilor oarecum nonconformisti, cu camere desprinse din SF, cabine circulare din sticla in mijlocul camerei pentru dus si alta pentru wc, un pat imens cu un perete de sticla in fundal, hotel scumpicel cu parcare contracost (camera 118 € + 18 € parcare, fara mic dejun).
Orasul ne-a incantat in aceasta perioada a anului, mai putin zona pietonala centrala unde nu ai loc sa te misti, canalele pline de ambarcatiuni de toate felurile si marimile, vapoare de tip Hop-on-hop-off (24 euro/pers/24 ore), terase de toate categoriile dar majoritatea placute, relaxante, orientate catre un peisaj superb, un canal, etc. Am stat 2 zile si am plecat catre Groningen pe care l-am vizitat in 2-3 ore deoarece cazarea noastra urmatoare era la Delfzijl, un port al orasului Groningen unde am stat in primul hotel normal, cu o multime de facilitati, cu un restaurant extraordinar, cu preturi absolut decente (Hotel de Boegschroeuf), parcare gratis. Localitatea era ca un sat bine ingrijit de la tara (n-as zice chiar din Romania) cu canale, cu case pe malul canalelor unde proprietarii se relaxau pescuind din propria lor gradina, cu oameni deloc agitati sau grabiti si incruntati.
N-am stat decat o noapte si am plecat catre Germania unde am avut prima oprire la Oldenburg, un orasel curat, cu arhitectura asemanatoare celei olandeze traditionale dar si cu influente moderne, cu cartiere de locuinte opulente, am banuit noi, construite in perioada interbelica, cu un canal circular care strabatea orasul si cu majoritatea locuitorilor pedaland pe biciclete ca doar erau aproape de Olanda unde toata lumea se deplaseaza pe biciclete, uneori cu o viteza nesabuita printre pietoni si turisti care nu sunt atenti.
Am plecat spre Bremen care era in drumul nostru catre Hamburg unde aveam urmatoarea cazare. Orasul port (al doilea port camarime din Germania, dupa Hamburg) are un centru cu o piata specifica oraselor din Nordul tarilor pe care le-am vizitat, cladiri cu fatade ascutite in partea de sus, incarcate de ornamente, cu primaria in zona centrala, cu piata de flori si legume in apropiere, amplasate in apropierea raului strabatut de vapoare, barje si traversat de poduri. Ne-au impresionat stradutele vechi care parca se strecurau printre cladirile Pietei Mari, Parcul central cu o mare Moara de vant cu restaurant, monumentele si sculpturile amplasate in piata, in parc, in zona pietonala.
Spre Hamburg, autostrada ne-a impresionat la modul neplacut cu numarul de accidente, cozile ("stau", nu stiu exact daca asa se scrie) formate din cauza accidentelor, orele petrecute in aceste cozi de asteptare pana la venirea politiei, salvarilor, pompierilor. La radio cuvantul cel mai des auzit la stiri este acest "stau" insotit de cifra care indica pe cati km se intinde coada. Faptul ca nu exista limita de viteza, face ca pe banda 3 sa se circule cu viteze mai mari de 200 km/h si, pentru ca soselele sunt foarte aglomerate, la cea mai mica neatentie sa se produca accidente groaznice. Imaginea unui VolvoXC90 care trecuse pe langa noi cu viteza luminii, iar la cateva sute de metri mai incolo a intrat intr-un tir, m-a urmarit aproape tot concediul. Nu este locul sa descriu ce am vazut.
La Hamburg ne-am cazat la Hotel Hafen, chiar vizavi de port, cu o priveliste superba dar intr-o camera foarte mica, fara vedere. Am stat 2 zile, am vizitat orasul pe care noi il mai vazusem iarna. Este numit Venetia Nordului pentru ca este strabatut de canale (cred ca se mai lauda si alte orase cu o astfel de denumire) dar intradevar orasul este frumos, cu niste cartiere rezidentiale in care 1 mp de costructie costa 19000 euro cu un centru in care este amplasata primaria, o constructie imensa, frumoasa, plina de ornamente, impozanta fara sa fie intimidanta. In jur sunt terase pe malul canalelor si putin mai incolo lacul Alser cu lebede si rate care stau la soare printre oamenii asezati pe jos sa bea un suc sau o bere.
A doua zi am mers catre Schwerin un orasel situat in fosta Germanie de Est, cu un palat superb construit de ducii de Macklenburg care guvernau zona cu vreo 200 de ani in urma. Ploaia nu ne-a lasat sa ne bucuram foarte tare de privelistea absolut superba a locului dar am vizitat parcul palatului, imens, bine amenajat si intretinut. Si aici, ca si in multe locuri vizitate, o buna parte a cladirii sau exteriorului se afla in renovare. Noi am ajuns la concluzia ca in Europa vestica vara sunt numai schele peste tot si nu-ti ramane decat iarna sa poti vizita cate ceva.
Am mai vizitat Hanovra (unde am prins Herren Tag, ziua domnilor sau, unii ziceau, Ziua Tatalui si unde toti barbatii trageau dupa ei cate un fel de carucior pe 4 roti plin cu sticle de bautura, toata lumea era intr-o stare de betie si veselie maxima, unii aveau carucioare foarte updatate cu dozator de bautura+gratar+butoi de bere), un orasel de un calm si o atmosfera incredibil de domestica, plin mall-uri ca toate orasele prin care am trecut, doar ca aici nu erau cumparatori prea multi, te invarteai printre standuri de unul singur sau cu cel mult alti2-3 cumparatori.
Dupa Hanovra am mers la Koln, aglomerat, scump si cam obositor dar unde am stat la un Best Western Premier foarte confortabil si placut, o singura noapte.
A doua zi am plecat spre Bruxelle, inapoi, pentru inca o noapte, trecand prin Maastricht, un oras incantator care ar fi meritat un popas de mai mult de 1-2 ore.
Ideea cu care am plecat a fost sa vizitam cateva orase care au facut parte din Liga Hanseatica si care au cunoscut o dezvoltare extraordinara in perioada respectiva, lucru care se cunoaste chiar si in ziua de azi, pentru ca acele cladiri, castele, palate ale ducilor conducatori din acea vreme sunt puncte de atractie turistica incontestabila si acum, locuri de o frumusete deosebita care fac dintr-un oras obisnuit, o zona de pelerinaj turistic, zone care atrag bani pentru comunitatile respective si contribuie in continuare la intretinerea lor.
A fost o calatorie destul de lunga, 2500 km facuti doar acolo, cu masina, obositoare, destul de scumpa, dar ca si altele pe care le-am facut in acest fel in luna mai a anilor trecuti (Provence, Valea Loirei, Italia, Languedoc-Roussillon etc), foarte plina de impresii, informatii, cunostinte cu oameni diversi si in final foarte placuta.
Trimis de dunguta in 08.06.14 16:35:36
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CIRCUITE MULTI-ȚARĂ.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dunguta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@dunguta:
Bine ai revenit cu impresii noi și interesante în comunitatea AFA!
Sunt convins că ele vor fi apreciate cum se cuvine!
Dacă intenționezi să descrii mai detaliat cazările (lucru de care, sunt sigur, vor fi destui membri AFA interesați), te rugăm să nu amesteci aceste descrieri cu impresiile de călătorie și să scrii câte un review de cazare pentru fiecare loc în care ați poposit.
Mulțumim.
Mutat la reorganizare, în rubrica Hoinari prin Europa, deja existentă pe sait.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2024 Perioade de reduceri în Europa — scris în 10.02.24 de cosmin09 din CLUJ NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Pentru noi, o altfel de vacanță - cu mașina prin Boemia Inferioară — scris în 17.11.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Circuit de neuitat prin Europa Centrală — scris în 04.09.23 de Sclemby din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Circuit prin Vest - partea I — scris în 12.04.24 de sunflower din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Circuit de vis prin Europa / Serbia - Croația - Slovenia - Italia — scris în 07.08.22 de Sclemby din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Cu masina din Cluj-Napoca in Portugalia -- Partea 3 — scris în 29.07.22 de Ady1984 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Cu masina din Cluj-Napoca in Portugalia [și Spania] -- Partea 2 — scris în 25.07.22 de Ady1984 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ