GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Călătorie la Roma. Aeroportul Baneasa
Continui povestirea despre călătoria la Roma, începută cu Agenţia Omnia, pe aeroportul Aurel Vlaicu din Băneasa - Bucureşti, tot cu aspecte mai puţin plăcute. Cei înţelepţi lasă pentru la sfârşit ce e mai bun, că doar aşa ne-au învăţat latinii, strămoşii noştri, “Finis coronat opus”*! Prima parte a povestirii o găsiţi la review-ul Capital Inn Hotel Roma.
Călătoria la Roma a început, cum era şi firesc, pe un aeroport. Mergând cu o cursă ieftină, a firmei Blue Air, am plecat de pe aeroportul Aurel Vlaicu, de la Băneasa, Bucureşti.
Din prima clipă când am intrat, am observat o schimbare. Nu, să nu credeţi că în bine. Cele câteva rânduri de bănci (niciodată destule) din sala de aşteptare dispăruseră. Am stat o bună bucată de vreme în picioare, aşteptând să înceapă controlul bagajelor. Apoi am fost anunţaţi că acesta se va face la punctele 1,2 şi 3, care nu erau afişate nicăieri. Fireşte, controlul s-a făcut la cele numerotate 11,12 şi 13!
Am trecut fără probleme de această primă încercare. Acum, la controlul obiectelor personale şi persoanei. Nimic mai distractiv decât să vezi cum au pus vajnicii apărători ai graniţelor din văzduh nişte biete babe să se descalţe! Pasămite, aveau catarame de metal la sandale şi făcuseră să piuie aparatura. Noroc că erau sandale şi nu gumari, că şi aşa aer condiţionat nu era pe nicăieri…
Am pătruns în sala de aşteptare pentru îmbarcare. Evident, scaune nu erau nici pe departe câte trebuiau, era o înghesuială şi o căldură de nedescris. Ochim noi o săliţă mai încolo, lângă amărâtul de duty free. Ne strecurăm, ne uităm şi ne credem deştepţi, acolo era plin de scaune goale. Ne aşezăm, mulţumiţi şi…sărim în sus. O luăm la goană înapoi, în sala mare, căci în cea mică puţea îngrozitor, de câte ori se deschidea vreo uşă de la toalete.
În fine, după altă lungă aşteptare, ne îmbarcăm şi pornim în zbor, spre Roma. Nu mă mai plâng de scaunele jerpelite şi aşa de apropiate că ţi se juleau genunchii de scaunul din faţă. Nici de faptul că nu am primit nici măcar un prăpădit de păhărel cu apă plată, cum primisem acum trei ani când am zburat cu un avion al Blue Air la Paris. Nimic! Acum totul era pe bani, 2 euro o sticluţă minusculă de apă… Restul vă las să vi-l închipuiţi! Important e că am decolat bine şi frumos şi tot aşa am şi zburat şi am şi aterizat.
Ce-a fost la mijloc am povestit în primul episod şi voi mai povesti în următoarele. Acum să vă spun cum a fost la întoarcere. Întâi să vă spun organizarea zilei de plecare. Domnul ghid a anunţat să coborâm la recepţie cu bagajele la ora 12. La ora 10 cameristele sunau din uşă în uşă să ne spună să coborâm la 11… Autocarul a sosit cu o oră mai târziu decât era anunţat (la 15 în loc de 14), deci am stat vreo patru ore în hotel, aşteptând, căci nu aveai unde să pleci şi să te şi întorci în intervalul acela de timp, după cum am arătat în primul review. Plecarea de pe aeroport a avut şi ea loc cu o oră mai târziu decât era anunţată.
La aeroportul Fiumicino nu a fost cu mult mai grozav pentru noi decât la Băneasa. Am fost îndrumaţi şi am aşteptat întâi într-o sală mai de clasa a II-a spre a III-a. E drept că era mult mai mare decât cea de la noi, e drept că erau cu mult mai multe scaune decât la noi (cam de plastic tare şi jegoase), şi că mergea şi aerul condiţionat… Da’ne-au mâncat ţânţarii! Ne-au ciupit, ne-au intrat în ochi şi în gură, toată lumea dădea din mâini de ziceai că suntem la o sală de aerobic…
Am scăpat din sala aia şi am pornit spre poarta de îmbarcare. Cred că am străbătut vreo doi kilometri, prin culoare din ce în ce mai luxoase, până am ajuns la magazinele de mare firmă, apoi la un “tren” care ne-a dus la sala unde erau mai multe porţi de îmbarcare. Şi aici, am fost anunţaţi că ne îmbarcăm la poarta 1 şi s-a dovedit că era poarta 5, spre care am migrat ca şi căprioarele africane, în goana mare!
Ce s-o mai lungesc, ne-am luat zborul cu un avion mai nouţ, cu tapiseria întreagă şi spaţiu mai mult (amândouă au fost Boeing, dar nu mă întrebaţi ce număr!). Totul a decurs bine, până am intrat în aeroportul din Băneasa. În clădire nu era, din nou, nici un strop de aer condiţionat, dar acum era seară… Când am plecat din România, dis de dimineaţă, mai mirosea lumea a spălat (inclusiv gura) şi a deodorant, da’seara…Nu insist, că unii cititori stau mai rău cu ficatul!
În spiritul dreptăţii, menţionez că agenţia Omnia ne-a asigurat transportul cu autocarul până la aeroport, atât la plecare, cât şi la întoarcere.
Au aterizat în acelaşi timp două avioane venite din Italia. Tot puhoiul ăla de lume a fost strecurat prin 2 (două) puncte de control al documentelor. Când ieşeai din pâlnia asta te trezeai într-o săliţă care semăna cu o oală sub presiune: înghesuială, căldură şi abur! N-aveai cum să ieşi, fiindcă exact acolo trebuiau să vină bagajele, pe o bandă rulantă cât o curea de pantaloni! Imaginaţi-vă straturi peste straturi de capete care înconjurau banda, cu ochii ieşiţi din orbite ca să recunoască bagajele în lumina chioară a sălii mizere, cu pereţii coşcoviţi şi jupuiţi. Bagajele soseau şi ele stratificate, câte două-trei unul peste altul şi, fireşte, dacă vreun cetăţean şi-l vedea pe al lui la fund, le azvârlea cât colo pe cele de deasupra!
Ne-am luat şi noi până la urmă bagajele şi am scăpat de acolo, jurându-ne că, oricât va costa, nu vom mai pleca cu curse low-cost, de pe aeroportul Aurel Vlaicu, din Băneasa…
*********
Va urma ("Binecuvantarea Papei")
Trimis de Zina in 22.06.11 08:54:42
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Păcat că fazele povestite de tine nu sunt și ilustrate cu fotografii. Mi-ar fi plăcut să văd la propriu scena din sala bagajelor, cu banda aceea cât”o curea de pantaloni”, plină de oameni disperați să-și identifice propriile valize printre atâtea altele suprapuse și înghesuite. Sau ”scaunele jerpelite” din avion. Mi-ar fi plăcut să văd cum arată o sală de clasa a II-a spre a III-a din aeroportul Fiumicino. Ca una care n-am călătorit niciodată cu avionul mă întreb dacă fotografiatul este cumva interzis în aeroporturi și avioane, deși chiar pe acest site am văzut postate și fotografii făcute în aceste spații.
În altă ordine de idei: chiar nu a fost nimic care să-ți lase amintiri frumoase în această călătorie?
@mariana. olaru
Iti raspund eu.
Descrierea este cat se poate de reala. Oricine pleaca de pe Aeroportul Baneasa, trece prin acest mic infern. Anul trecut in toamna am plecat si eu, tot spre Italia. Diferenta era ca in prima sala de asteptare inca mai erau cateva scaune si ca spre norocul meu in intervalul de timp petrecut acolo, nu au mai decolat si alte avioane, astfel incat aglomeratia nu a fost chiar atat de mare (dar stand acolo, imi puneam si eu intrebarea; oare ce s-ar intampla daca am fi un nr. dublu de oameni?)
In multe zone din aeroport fotografiatul este interzis si mai ales in avion. Unii mai reusesc totus sa " fure " la start; adica sa faca 2-3 fotografii inainte sa ceara insotitoarele de bord ca toata lumea sa inchida aparatele.
Referitor la bagaje; am invatat ca la o plecare cu o cursa lowcost, sa nu te duci o geanta buna, eleganta care a costat ceva bani... ai toate sansele sa ajungi cu ea rupta sau zgariata. Daca totusi nu ai una mai ieftina dupa care sa nu plangi, atunci e recomandat sa o infasori cu folie protectoare. Zona in care vin bagajele are o suprafata cam de 60 - 70mp. , deci sigur banda este mica.
Lucrurile bune care ti se pot intampla la o astfel de cursa sunt doua mari si late; in primul rand ai toate sansele ca pilotii sa fie foarte buni; sa se ridice si sa aterizeze foarte lin si sa isi merite aplauzele. Apoi mai ai sansa sa intalnesti insotitori de bord, fete sau baieti draguti; daca mai sunt si amabili (nu doar protocolari) se cheama ca ai avut un zbor placut.
Aaaa...si sa te feresaca sfantul sa ai nevoie la toaleta (la femei, sunt doar 2 )
Diaura, mi-ai creionat un peisaj așa sordid, încât mă bucur că am rău de înălțime și de aceea evit cât pot călătoria cu avionul. Oricum, precizările și sfaturile tale îmi sunt utile, căci nu se știe niciodată unde mă pot purta pașii. Pe de altă parte, mă gândesc că aceste mici sau mari neajunsuri din aeroport / avion sunt suportabile până la urmă și nu pot diminua avantajul economiei de timp într-o astfel de călătorie. Mulțumesc pentru răspuns!
@mariana. olaru
Exact acesta este motivul pentru care atat de multi oameni, aleg totusi acest gen de transport; economia (de timp si de bani). Ca sa ajungi in doua ore la destinatie si sa nu pierzi o zi si o noapte pe drum... parca nu este atat de greu de suportat. Mai ales daca esti pregatit psihic si nu te astepti la lux. Si stii care este culmea; nu lowcost-uri se prebusesc... ci avioane de la care ai avea mari pretentii.
A... si inca un sfat general valabil (lectie invatata in tarile arabe prin care am umblat - mai ales in desert); decat o sticla cu apa rece... mai bine un ceai mic, cald din menta. Eu reusesc sa " aman paharul cu apa " chiar si 2-3 ore cu 1 -2 bomboane din menta. Deci daca cei din aeroport te lasa fara apa, scapi cu bomboane in poseta.
Imi puteti spune, va rog, de la ce terminal din Fiumicino, pleaca cursele Blue Air, spre Bucuresti? !
Totuşi, călătoria nu a fost ratată. Cu toate greutăţile am văzut lucruri minunate şi povestesc despre ele în episoadele următoare. Probabil că am fi văzut şi mai multe dacă nu pierdeam timp şi energie cu drumul lung şi obositor de la şi spre hotel.
Vai de capul meu, incep sa intru in fibrilatii cu aeroportul asta!!!
Cursele Blue Air pleaca de la Terminalul 2. Am vazut si WIZZ AIR acolo.
Atentie mare! Distantele in aeroport sunt mari si indicatoarele nu sunt prea bune. Nu am gasit nicio schema a aeroportului cum gasesti (inclusiv tiparite) la Viena, Paris, Barcelona.
De la CHECK IN la GATE se face cam 15 min si se foloseste un mijloc de transport gen MINI METROU!
Rezervati-va timp suficient.
Mutat în rubrica "Cu avionul spre Roma, ROMA" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Transfer aeroport Ciampino-Roma — scris în 08.05.19 de ioanaghili din TURDA - nu recomandă
- Mar.2019 Timisoara-Roma-Timisoara cu avionul — scris în 22.06.19 de Ode19 din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- May.2017 Constanța - Roma Fiumicino - Termini și retur — scris în 25.05.17 de paulcta din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Jan.2017 City break la Roma — zborul si transferul — scris în 28.01.17 de Costi.V. din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Spre Roma — scris în 02.06.16 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Prima dată cu avionul spre Roma — scris în 01.06.16 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Mai bine cu trenul — scris în 15.04.16 de An_A8 din BOTOşANI - RECOMANDĂ