ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.03.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
SEP-2023
DURATA: 3 nopți
Familie
3 ADULȚI
PREȚ SEJUR 1425 lei
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN Apartament
REGIM MASĂ faraMasa
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

La căsuța de pe lac — o experiență aparte

TIPĂREȘTE

Tot scotocind pe net după tiny houses, am mai dat de una. De fapt, mi-am amintit că pe lângă lacul Izvoru Muntelui văzusem niște căsuțe interesante. Într-adevăr, îs foarte multe – pe pământ sau pe pontoane – mai ales în partea sudică, între baraj și jumătatea țărmului estic. Dar ce prețuri, nenicule!... Cât pe ce să-mi calc pe inimă și să rezerv una dintre ele, când... dădui de Criber House, pentru care părea că voi rămâne cu ambii rinichi la locul lor. Căci da, îndeplinea toate cerințele: parcare, confort, referințe bune, ba chiar ceva peste: piscină și hidrobicicletă proprii. Aproape prea frumos ca să fie adevărat, și totuși... Am rezervat cu mâna tremurând de emoție – 3 nopți (început de septembrie) pentru 1425 lei. Garantând cu cardul, cu drept de a anula gratuit până cu 5 zile înainte, pe urmă plata s-a făcut automat. Era martie când am rezervat. Am făcut o simulare pentru august a. c. și e tot pe-acolo, ba chiar un pic mai ieftin.

Criber House este o casă modulară mobilă concepută sub forma unui „rezervor prefabricat din poliesteri armați cu fibră de sticlă în proporții ideale, de 30% rășină și 70% fibră. Cilindrul beneficiază de bobinaj elicoidal din două direcții, ceea ce îl face foarte rezistent. Modelul vizat are spațiul cu lungimea de 9 metri, având diametrul cilindrului de 3 metri. Forma cilindrică face ca noul model de casă să nu necesite construcția unui acoperiș” (citat de pe site-ul constructorului, www.cribernet.ro). Evident, locuința poate fi transportată cu ușurință și amplasată oriunde (în cazul nostru, pe un ponton plutitor pe suprafața lacului, de unde și numele complet sub care o veți găsi pe booking: Criber House – Casa din fibră de sticlă pe ponton plutitor). Mărturisesc că habar n-am avut până acum despre această poveste.  

În ziua de început a sejurului sau poate cu o zi mai devreme, nu mai știu, am primit de la proprietar pe WhatsApp toate detaliile privind cazarea, cu fotografii și tot ce trebuie. Altfel, nu ne-am văzut la față, dar omul și-a declarat totala disponibilitate în continuare (și chiar și-a dovedit-o, căci la un moment dat nu găseam vestele de salvare). Știind că spațiul este dimensionat pentru 4 persoane, l-am invitat și pe fiul nostru împreună cu prietena lui; Paul a acceptat, Diana însă n-a putut veni. În schimb, l-am luat pe Cuky, bișonul nostru moșuleț, locul fiind declarat pet friendly.  

Am ajuns pe la 3-4 după-amiaza, urmând traseul Galați – Focșani – Adjud – Bacău – Piatra Neamț – Bicaz. În Bicaz ne-am oprit la un supermarket să ne completăm proviziile, doar aveam să mâncăm 2 mese pe zi loco. După ce depășești barajul, trebuie să rulezi cu mare atenție, căci undeva, pe stânga, se află o mică parcare în care e instalat un panou cu fotografia și numele Criber House, însoțit de recomandarea de a urma cărarea ce coboară prin pădure spre țărmul lacului.  

Am lăsat mașina și n-am luat prea multe bagaje cu noi, căci nu știam ce ne așteaptă. Și bine am făcut... Sincer, aveam emoții destul de mari în legătură cu accesibilitatea, la un moment dat chiar am vrut să anulez, multe comentarii pe booking referindu-se la modul defectuos în care acest drum de acces a fost amenajat. Pe urmă a venit proprietarul cu niște precizări, cum că l-au mai pus la punct, nu mai chiar așa și-am zis cât de rău poate fi?!  

În primă parte sunt trepte civilizate, de beton. E și o balustradă de protecție, dar e bine să nu vă sprijiniți prea tare, îmbinările sudate au cam ruginit și pe alocuri s-au desprins. Anunțul cu „Atenție vipere” nu m-a impresionat prea tare, oricum n-aveam de gând să bântuim prin pădure. Pe urmă cărarea se bifurcă, o parte duce în dreapta la o pensiune ce părea părăsită, deci trebuie ținut stânga. Treptele devin din acest punct de pământ, „amestecate” cu rădăcini, necesită un pic de atenție, nu multă. Pe ultima porțiune, cea mai abruptă, a fost montată o scară metalică; înțeleg că înainte nu era și chiar nu știu cum ai fi putut coborî tu, om normal, nealpinist, în lipsa ei! Nici așa nu e chiar floare la ureche. Cuky, cel puțin, și-a tot agățat gheruțele în rizurile alea metalice, de a trebuit să-l iau în brațe pe ultimele trepte. (Asta a fost și bine, deoarece pe perioada sejurului am putut să-l lăsăm liber pe ponton, fără teamă că o să urce în pădure; fugea înapoi numai când vedea scara aia!)

În fine, vă spun din start că treaba asta cu drumul de acces e singura provocare adevărată a locației! A, și la noi era parfum! Când am văzut pe unde erau nevoiți să coboare unii care închiriaseră niște căsuțe mai încolo...

Pontonul e destul de spațios. Pe mijloc se află căsuța, de forma unui cilindru, cu fața spre lac. În colțuri, o zonă de relaxare cu 3 șezlonguri și alta de mâncat, adică o masă înconjurată de mai multe scaune, totul sub o umbrelă de soare. Prima impresie – curat, dar un pic neglijent: una din spițele umbrelei era ruptă, la fel piciorul unui șezlong (și de ce 3 și nu 4?!), umbrela dedicată șezlongurilor (pe care o văzusem în fotografii) lipsea, iar ulterior am constatat că singura saltea de protecție nu putea fi utilizată, fiind folosită pe post de... toaletă de gașca de mâțișori ce-și aveau „cuibul” printr-o gaură, prin spatele casei... Nu m-am putut abține să nu compar cu Glamount, unde totul era perfect (vezi impresii).

Dar astea aveau să fie singurele hibe și vi le-am spus de la început, ca să-mi iau de-o grijă 😊.  

Casa chiar mi-a plăcut cum e organizată și mobilată. Sunt 2 încăperi unite printr-un holișor din care se intră în baie. Una din încăperi e dormitorul, cealaltă living plus chicinetă. Dotări la nivel de 3*, să zic, numai bune pentru o ședere de câteva zile, în ciuda suprafeței nu foarte generoase. Mobilierul e confecționat din pal alb, ceea ce conferă luminozitate și bună-dispoziție. Și bine compartimentat.

Dormitorul conține un pat dublu încadrat de noptiere și un dulap-șifonier cu multiple spații de depozitat, atât rafturi, cât și pentru umerașe. Mai era un ventilator cu picior, pe care n-a fost nevoie să-l folosim, unitatea de AC făcându-și treaba la nivelul dorit. Ce-i drept, AC-ul era instalat în living, dar dacă lăsam ușile deschise, casa se răcorea numai bine peste tot. Ziua era nevoie, seara nu.

Pe hol mai era un dulap cu mai multe compartimente, le-am deschis de curiozitate, conțineau lenjerie, perne și pături de rezervă. Aici am găsit și uscătorul de păr și niște cutii cu jocuri de societate.  

În living se află o canapea extensibilă, o măsuță de cafea, frigiderul, TV-ul și, pe unul din pereți, chicineta, cu 2 corpuri de mobilier, unul jos și altul suspendat. În blatul celui de jos sunt încastrate chiuveta și o plită electrică. Tot aici am găsit un espressor cu câteva pastile și 2 prize. Prin sertare, cam tot ce ne-a trebuit: veselă, tacâmuri, cești și pahare, vase pentru gătit, chiar și ceva consumabile (condimente, zahăr, plicuri de ceai, scobitori etc). Am avut și o rolă mare de șervețele de bucătărie, care chiar a prins bine. În frigider ar fi trebuit să găsim chestii contra-cost (bere, vin) sau on the house (apă plată), dar l-am găsit gol. N-a fost bai, aveam propria noastră apă și propria bere. (Abia la plecare am descoperit pet-urile cu apă în spațiul de sub chiuvetă, deci greșeala noastră, că am scos rola de hârtie și n-am mai deschis compartimentul cu pricina!) Cărbunii pentru grătar însă chiar au lipsit (este zonă de grătar pe ponton, în spatele căsuței); am zis că o să cumpărăm, să facem un grătar în ultima zi, dar ni s-au schimbat planurile în final.  

Baia e micuță, însă eficient echipată. Avem cabină de duș, vas de toaletă, chiuvetă pe un dulăpior, o etajeră deasupra și o oglindă. Am avut săpun lichid și hârtie igienică suficientă și prosoape curate de 2 dimensiuni. Baia se aerisește cu ajutorul unui mic ventilator.

Podeaua căsuței este acoperită cu parchet laminat, sunt perdele drăguțe la ferestre și se poate ieși pe terasă și din living, și din dormitor. Wi-fi funcțional.

În fața casei, cumva cu o treaptă-două mai jos, agățată de ponton, se află piscina. De fapt, e vorba de un compartiment cu „podeaua” din plasă metalică, prin care se umple cu apă din lac. Deși mi-am pus mari speranțe în ea, n-am folosit-o, apa mi s-a părut rece. Am înțeles că nu-i prea adâncă.  

Hidrobicicleta plutește pe lac, legată de piscină. Cu ea chiar ne-am „distrat” binișor într-o dimineață, făcând un tur de zonă, ocazie cu care ne-am putut vizita de la depărtare vecinii. E un pic mai greu s-o legi la loc la venire, ideal e să ai pe cineva pe ponton să te ajute (noi l-am avut pe Paul). A, musai de folosit vestele de salvare când vă plimbați cu hidrobicicleta, ne avertizase gazda noastră! Și da, garda de coastă (sau cum s-o fi chemând) chiar se foiește prin zonă.

Noi ne-am încropit micul dejun și cina pe terasă și am mâncat o dată pe zi la restaurantele din preajmă, care sunt câteva. Cele mai apropiate ar fi în Port Bicaz, se ajunge ușor pe jos, urmând firul șoselei în amonte vreo 3-400 m, pe urmă coborând din nou spre lac. Voi dezbate separat despre mâncătorii. În prima zi, după ce ne-am instalat, ne-am dus dincolo de baraj, la Bibanu; am fi putut ajunge pe jos, însă am mers cu mașina. Mai este Păstrăvul Auriu, nu departe, pe drumul spre Bicaz, am vrut să ne oprim în ultima zi, n-am găsit locuri libere; ne-am lipit până la urmă la restaurantul pensiunii Fortuna (aproape de Pângărați, spre Piatra-Neamț), deși se pregăteau de un eveniment.

S-a întâmplat să-l cunoaștem pe proprietarul bărcii legate la pontonul alăturat, care desigur că îl cunoștea pe al nostru și chiar aveau ceva afaceri împreună sau pe-acolo. A fost de acord să ne plimbe pe lac cu barca lui bengoasă, ba chiar ne-a lăsat pe noi să stabilim traseul. Am zis să fie până la coada lacului și înapoi, cu popas de masă la Grădinile Romane (unde am petrecut acum câțiva ani un mini-sejur de vis). Am prins o vreme splendidă, cu un cer albastru pictat cu norișori albi ce se reflectau în oglinda apei – o minunăție! Nu mai știu cât a costat. Altfel, am văzut că se fac plimbări cu vaporașul din Port Bicaz și de la Bibanu.  

În ciuda micilor inconveniente, a fost frumos la Criber House, păstrăm amintiri de neșters! Diminețile senine și apusurile de foc peste apa clipocind atât de aproape de noi... O experiență nouă și aparte, pe care e greu să ți-o imaginezi dacă n-o trăiești. Cățelul nostru a fost maxim de fericit, a socializat cu pisoii, cu care și-a împărțit mâncarea, s-a foit în sus și-n jos pe ponton, cu vântu-n plete, ne-a avut permanent alături pe toți (ceea ce acasă rareori se întâmplă)... N-a avut nicio curiozitate în ceea ce privește piscina sau lacul; de fapt, îi era frică să coboare cele 2-3 trepte dinspre ponton, iar spre pădure nici atât. Cred că el s-a simțit cel mai bine dintre toți! 😊

Recomand?! Desigur, dar nu celor cu probleme de motilitate, din cauza accesului un pic dificil. Dacă m-aș întoarce?! Hmm, cred că am înțeles ideea, dar cine știe?! Locul are un potențial imens, însă mai sunt unele lucruri de îndreptat și nici n-ar fi greu. Totuși, spre deosebire de alte locuri asemănătoare, Criber House oferă foarte multe pentru prețul plătit. Zona e mirifică, Cheile Bicazului și Lacu Roșu îs la o aruncătură de băț, Ceahlăul și Durăul și multe altele, deci... Deja mi-e dor!

 

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 02.03.24 16:20:56
Validat / Publicat: 02.03.24 16:59:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BICAZ & IZVORU MUNTELUI.

VIZUALIZĂRI: 571 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Plimbare cu barca pe lacul Bicaz (aici apeductul de la Poiana Largului)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[02.03.24 16:58:12]
»

Mutat în rubrica "Criber House [lacul Izvorul Muntelui], BICAZ & IZVORU MUNTELUI" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[02.03.24 17:00:25]
»

@webmasterX: Da, acolo e.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[02.03.24 20:58:37]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Pușcașu MarinPHONE
[03.03.24 03:13:12]
»

@crismis: Foarte tare. Cort de 4 stele, rezervor. Ce urmează? La o căsuță în copac te-ai gândit? 😄

Arată într-un mare fel "rezervorul" ăsta. Că să nu mai zic de împrejurimi. Să stai dimineața să bei cafeaua cu lacul și barajul sub gene... ăsta da bonus.

Pe mine unul, m-ai scos din ignoranță, că să mă exprim elegant 😀. Habar n-aveam că există așa locuri de pus capul pe pernă.

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[03.03.24 09:25:30]
»

@Pușcașu Marin: Căsuță în copac?! Mi se pare că există unele, pe lângă Sibiu sau cam așa ceva... Mi-ai dat o idee! Le voi studia și cine știe?! Adevărul e că trebuie să aibă musai un grad sporit de confort; nu mă duc eu să mă nevoiesc...

De glamping eram foarte curioasă, acum m-am lămurit. De-aia am și povestit, pentru curioși că mine, cum ar veni am testat eu în locul lor 🙂. Căsuța pe ponton cred că e unică în țară în varianta asta, sub formă de rezervor. Cel puțin, când dai căutare pe Google "criber house", 80% din rezultate sunt despre ea. Căsuțe pe ponton mai sunt, o sumedenie numai pe Bicaz, or mai fi și pe alte lacuri... Da, ăsta e avantajul nr. 1: să ai lacul atât de aproape, să te trezești în mijlocul apelor - e un sentiment cu totul aparte, greu de explicat în cuvinte!...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Pușcașu Marin

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053331136703491 sec
    ecranul dvs: 1 x 1