Itinerar de spiritualitate prin câteva mănăstiri nemțene (3)

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Tazlău

Cu mănăstirea Tazlău se încheie periplul nostru, dintr-o frumoasă zi de toamnă, prin câteva mănăstiri nemțene. Ca și mănăstirea Pângărați (dar nu numai) și acest sfânt locaș a avut de îndurat vitregiile vremurilor, evenimente ce i-au marcat puternic existența.

Însă mai întâi să ajungem la mănăstire și apoi să dăm câteva informații despre ea.

Plecăm de la Pângărați spre casă (adică Bacău) și ne propunem ca în drumul nostru să ne oprim un pic și la mănăstirea Tazlău, ctitoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt din anul 1497 și având hramul “Nașterea Maicii Domnului”, unul dintre cele mai valoroase monumente ale județului Neamț.

Trecem de Piatra Neamț și apoi în centrul Roznovului facem dreapta pe DJ156A. După ce parcurgem aproape 35 km din P. Neamț ajungem în satul Tazlău. Șoseaua este bună, porțiunea dintre Roznov și Ardeoani fiind reparată acum câțiva ani, făcând dintr-un drum “iadul mașinilor” o rută bună de parcurs, care te îmboldește la drum.

Traversarea localității Borlești ne îndeamnă să ne abatem pe la mănăstirea Nechit (aflată la o distanță de cca. 10 km de drumul principal), locaș pe care l-am mai vizitat în 2010, însă ora înaintată nu ne-a lăsat, scopul nostru primordial fiind acela de a vedea mănăstirea Tazlău înainte de a se însera. Dar, cum orice renunțare de acest fel e o poartă deschisă spre revenire, la mănăstirea Nechit ne vom întoarce cu altă ocazie, spre aducere aminte a impresiilor din 2010 și pentru un nou review.

Ne continuăm calea, intrăm în satul Tazlău și urmăm șoseaua de asfalt, preferând să facem cca. 3 km în plus pentru a evita drumul pietruit care se face la dreapta, chiar la intrarea în localitate și care, după cca. 1,5 km ne-ar scoate la mănăstire.

Ajungem la o troiță unde găsim un indicator rutier care ne lămurește încotro s-o apucăm: stânga - spre Moinești, dreapta (DJ156C) – obiectivul nostru. De aici după 2 km. ajungem la mănăstire, amplasată într-un loc pitoresc la poalele culmii împădurite a Măgurii Tazlăului.

La poartă ne întâmpină, ca orice gazdă care se repectă, Ștefan cel Mare și Sfânt (de fapt un bust al domnitorului) care-și ține în brațe macheta în piatră a ctitoriei sale (macheta bisericii este așa cum arăta aceasta la costruirea ei, adică fără pridvor, element de construcție ce a apărut mai târziu în timpul domnitorului Alexandru Lăpușneanu). Ne înclinăm în semn de respect, iar urarea noastră “Să trăiești Măria ta! ” este și o cerință de ni se permite să-i vizităm ctitoria. Și cum suntem niște ghiauri de treabă, avem încuviințarea, tacită, de a-i fi oaspeți.

Intrăm în prima incintă, o curte largă, împrejmuită cu un gard de uluci, ce are în partea dreaptă chiliile călugărilor și un tăpșan larg, iar în partea stângă o livadă de meri și un cimitir.

La ora vizitei noastre în curtea cimitirului era un localnic, cântăreț în corul bisericii din sat și îngrijitor al țintirimului, cu care am intrat în vorbă. Am aflat de la dumnealui câteva date interesante privitoare la istoria mai recentă a mănăstirii, printre care și faptul că timp de un secol, sfârștul sec. 19 – sfârșitul sec. 20, mănăstirea a funcționat ca parohie, în anul 1990, prin hotărâre a Sinodului BOR, revenind la statutul de mănăstire.

Ne-am întreținut cu omul vreo juma’ de ceas, timp în care am aflat că lucrase în domeniul petrolier (la una dintre schelele din apropiere) și că după restructurare, remarcat fiind, pentru glaul său, de preotul din sat, a ajuns cântăreț bisericesc. Convorbirea noastră cu el ne-a fost cu folos prin informațiile căpătate, dar și pentru că n-am plecat de acolo cu mâna goală, omul dându-ne o sacoșă plină cu mere foarte gustoase.

Străbatem alene o alee pietruită, îngrijită (normal, doar suntem într-o mănăstire), străjuită de ambele părți de copaci înalți umbroși ce-ți mângâie fruntea cu adierea răcoroasă a frunzișului într-o zi fierbinte de vară (hopa! O să ziceți “păi stai d-le, despre ce fierbințeală vorbești, că ai fost acolo în octombrie! Da, dar am mai vizitat-o și în 2010, vara, pe vremea când nu scriam la AFA. Așa că știu ce spun. ”) . La umbra copacilor sunt așezate bănci făcute din butuci de lemn, care te îndeamnă la odihnă și să-ți tragi răsuflarea dac-ai obosit după drum lung, iar pe partea stângă o fântână te îmbie să-i sorbi apa rece (noi n-am băut că aveam apă la “pachet”).

Pășim, prin gangul de sub clopotniță, în cea de-a doua incintă, mai mica decât prima, înconjurată de ziduri groase de peste 1m, construite din piatră de râu.

Legenda spune că amplasarea altarului bisericii mănăstirii, la poalele Măgurii Tazlăului, a fost stabilită de Măria Sa Ștefan Voievod, care s-a urcat în vârful măgurii de unde a tras o săgeată cu arcul și în locul unde a căzut săgeata a hotărât ca acolo să fie ridicată ctitoria sa. Pe acest loc a fost mai înainte o mica bisericuță din lemn, ctitorie a voievodului Alexandru cel Bun.

În partea stângă se observă ruinele fostei case domnești, construcție distrusă de un incendiu, ca și turnul de la intrare, la sfârșitul veacului al 19-lea. Spre deosebire de turn care a fost refăcut, asupra casei domnești nu s-a intervenit, fiind lăsată în ruină.

O alee construită din piatră mare de râu ne conduce la ușa de intrare în biserică, o ușă solidă din stejar întărită cu piese metalice. Biserica este o construcție masivă din piatră, însă datorită înălțimii sale pare destul de zveltă, iar streașina foarte largă, îțí lasă impresia că biserica ar avea o pălărie. Are patru încăperi: pridvorul, construit, așa cum spuneam mai sus, în timpul lui Alexandru Lăpușneanu, pronaos, naos și altar.

Pridvorul închis are numeroase icoane așezate pe pereți, unele foarte vechi, care zugrăvește momente prezentate în biblie. În afară de acestea, pe peretele din stânga intrării se află o placă comemorativă pe care sunt menționați eroii localității morți în cele două războaie mondiale. În partea dreaptă a ușii de intrare în pronaos este pisania, care ne informează că monumentul a fost zidit în anii 1496-1497: “Io Ștefan Voievod cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înălțat acest hram întru numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și cinstitei ei Nașteri, ca să fie întru ruga sieși și a doamnei sale Maria și a fiilor lui Alexandru și Bogdan; care a început a se zidi la anul 7004 (1496) luna lui iulie 4 și s-a săvârșit la anul 7005 (1497) iar al domniei lui al 41-lea curgător, luna noiembrie 8”.

Pronaosul are, în afară de alte icoane, deasupra portalului tabloul votiv al ctitorilor bisericii: Domnitorul Ștefan cel Mare, Doamna Maria (care țin în brațe macheta bisericii așa cum era ea la data construirii ei, adică fără pridvor) și cei doi fii Alexandru și Bogdan. Tot aici este și un balcon (cafas), realizat mult mai târziu (deceniul 5, sec. 20) din care pot fi ascultate slujbele religioase.

Trecem în naos pe sub o arcadă în formă de semicerc. Încăperea nu este foarte mare și are deasupra sa turla de formă circulară. Catapeteasma actuală, din lemn sculptat, cu icoane frumoase, este mult mai nouă față de biserică, datând din 1852.

Atât naosul cât și pronaosul sunt luminate de ferestre înguste, așezate spre sud și spre nord, de formă trapezoidală în secțiune transversală, cu baza mică spre exterior, ceea ce arată clar că biserica era un loc și cu destinație de apărare la invazii sau alte evenimente belicoase, în acest sens stând mărturie și zidurile groase ce împrejmuiesc locașul de cult. Dealtfel întâmplări de acest gen, invazii, atacuri armate având drept scop jefuirea, incendii ș. a., precum și perioadele în care mănăstirea a fost închinată Sfântului Mormânt, au provocat de-a lungul timpului, decăderea acestui însemnat centru al vieţii monahale, căderea treptată în ruină a construcţiilor, risipirea odoarelor, a manuscriselor şi a întregului său tezaur. Însă de fiecare dată, după un astfel de eveniment nefericit, biserica a fost reconstruită.

Spuneam mai sus că unele părți de construcție (turnul clopotniță, catapeteasma, amvonul, cafasul, și altele) au fost edificate mult mai târziu de alți ctitori ai bisericii (Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, Grigore Ghica, Barbu Știrbei, Alexandru Ion Cuza) care au contribuit la lucrările de refacere a mănăstirii.

Și pentru că, în general, starea construcțiilor nu este prea bună, s-a hotărât reabilitarea Mănăstirii Tazlău printr-un proiect de finanțare. Astfel toate imobilele din cadrul Mănăstirii Tazlău, respectiv: biserica „Nașterea Maicii Domnului”, casa domnească, turnul clopotniță, turnul de apărare și zidul de incintă vor fi reparate, pentru ca acest monument să fie integrat în circuitul turistic al județului Neamț.

Ne încheiem vizita la Mănăstirea Tazlău și cu aceasta periplul nostru prin cele câteva lăcașe de cult nemțene, cu promisiunea de a reveni pe aceste locuri cu prima ocazie pentru vizite, întru îmbogățirea spiritului dar și a paginilor AFA cu noi impresii.

Drumuri bune și excursii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1801 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI