GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Castelul Villandry și splendidele sale grǎdini
Printre castelele din Valea Loarei, Villandry este renumit pentru eleganța arhitecturii sale dar, mai ales pentru farmecul grǎdinilor. Este ultimul mare castel renascentist construit pe Valea Loarei.
Din Amboise, unde am fost cazați, sunt 40 km pȃnǎ la Villandry. Drumul a fost foarte plǎcut, pe malul Loarei, pe la marginea pǎdurilor, prin sate pitorești. Ziua a fost ȋnsoritǎ, numai bunǎ pentru vizitarea grǎdinilor, chiar dacǎ eram la ȋnceput de octombrie.
Castelele sunt niște atracții turistice deosebite, care atrag mulți vizitatori și datoritǎ faptului cǎ sunt ȋncǎrcate de istorie și de povești fascinante.
Povestea castelului.
În secolul al 16-lea fortǎrețele feudale din Valea Loarei ȋncep sǎ disparǎ, fǎcȃnd loc castelelor somptuoase cu splendide grǎdini amenajate. Zidurile fortificate sunt modificate sau demolate, ȋn așa fel ȋncȃt grǎdinile și peisajele din jur sǎ poatǎ fi admirate.
Jean le Breton, ministrul de finanțe al regelui François I, a ridicat pentru el ȋnsuși un castel cu o arhitecturǎ armonioasǎ și un aspect prietenos, diferit de mohorȃta cetate medievalǎ care se afla aici. A pǎstrat doar turnul pǎtrat cu creneluri, care a fost ȋncorporat ȋn noua construcție, finalizatǎ ȋn anul 1536. Jean le Breton era pasionat de arhitecturǎ dar și de designul peisagistic, pe care a avut ocazia sǎ ȋl studieze ȋn perioada ȋn care a fost ambasador la Roma, aplicȃnd cunoștințele acumulate la crearea grǎdinilor Villandry.
Inițial castelul și satul ȋn care se aflǎ, se numeau “Colombiers”, dar Jean le Breton a considerat numele prea comun. Fiind ȋn grațiile familiei regale, i-a fost permis sǎ schimbe nu numai numele acestora, dar și propriul nume, Jean le Breton devenind “domnul de Villandry”. Acesta nu a ezitat sǎ investeascǎ ȋntreaga sa avere pentru a construi castelul și pentru a amenaja grǎdinile. Fie din cauza onestitǎții lui fațǎ de rege, fie din cauza abilitǎții sau a inteligenței sale, Jean de Breton nu a fost dezonorat și deposedat de bunurile sale, așa cum au fost proprietarii castelelor Azay-le-Rideau și Chanonceau.
Urmașii lui Jean le Breton pǎstreazǎ domeniul pȃnǎ ȋn anul 1754, cȃnd devine proprietatea marchizului de Castellane, ambasadorul regelui ȋn Imperiul Otoman. El a remodelat fațada sudicǎ, a realizat terasele și a redecorat interiorul, corespunzǎtor cerințelor de confort ale secolului al 18-lea. Grǎdinile tradiționale franțuzești au fost distruse și a fost creatǎ o grǎdinǎ ȋn stil englezesc ȋn jurul castelului.
În anul 1791, marchizul de Castellane s-a mutat la Paris și i-a vȃndut domeniul lui François Chénais, proprietarul unor plantații de cafea din colonia francezǎ Caraibe Saint-Domingue (astǎzi Haiti). Urmașii acestuia nu l-au putut pǎstra pentru multǎ vreme. Domeniul a avut mai mulți proprietari ȋn secolul al 19-lea.
Datoritǎ schimbǎrilor din aceastǎ perioadǎ, castelul și-a pierdut caracterul sǎu renascentist. În anul 1906 este cumpǎrat de un tȃnǎr medic spaniol, Joachim Carvallo, care desfǎșura activitǎți de cercetare medicalǎ ȋn cadrul laboratoarelor Facultǎții de Medicinǎ din Paris. Acesta ȋmpreunǎ cu soția sa Anne, cu mult devotament au investit mulți ani, mulți bani și multǎ dragoste, pentru a reda castelului și grǎdinilor aspectul renascentist. Cu ajutorul unei echipe de 100 de zidari restaureazǎ frumos fațada. Decoreazǎ interioarele și refac grǎdinile, ȋn deplinǎ armonie cu arhitectura renascentistǎ a castelului.
Arhitectura castelului.
Castelul Villandry are un aspect unic și armonios. Este format din trei clǎdiri principale atașate turnului, de o simplitate aparentǎ, care formeazǎ o curte interioarǎ. Arhitectul a implementat aici, cu multǎ discreție, unele secrete pentru a elimina monotonia construcției: a fǎcut ca fațada castelului sǎ se reflecte ȋn canalul cu apǎ care ȋl ȋnconjoarǎ parțial, clǎdirile laterale nu au fost așezate ȋn unghi drept fațǎ de clǎdirea principalǎ, pentru a avea o deschidere mai amplǎ asupra teraselor și a grǎdinilor. Aceste clǎdiri nu au nici aceeași lungime. Ferestrele clǎdirii centrale sunt poziționate ușor spre stȃnga, nu pe mijloc. Toate aceste subtilitǎți subliniazǎ originalitatea Castelului Villandry.
Clǎdirile au spre curtea interioarǎ galerii cu arcade, ferestre mari ȋncadrate de pilaștri bogat decorați, lucarne mari ȋmpodobite, mansarde ȋnalte. Acoperișurile sunt din ardezie și au pante abrupte. Castelul nu are alte turnuri și turnulețe sau creneluri care și ele sunt elemente decorative specific medievale, ȋn afara turnului pǎstrat de Jean de Breton de la vechea cetate.
Interiorul castelului.
Castelul nu este foarte mare, ȋn fond el nu a aparținut vreunui rege. În interior, o scarǎ de onoare conduce spre ȋncǎperi mari și luminoase cu vedere asupra grǎdinilor. Se pot vizita paisprezece dintre ele.
Camerele pe care le-am vizitat au pereții vopsiți ȋn culori calde, pastelate și sunt mobilate destul de simplu, dar elegant. Am vǎzut o salǎ unde se afla o machetǎ a castelului apoi camera de zi și camera de lucru, cu mobilier frumos, tablouri, un pian. Dormitoarele au paturi cu baldachin, perdele și draperii delicat colorate, șeminee din marmurǎ, piese de mobilier din secolul al 18-lea, tablouri, statuete.
Am vǎzut și o splendidǎ bucǎtǎrie rusticǎ, cu vase de aramǎ expuse, un dulap pentru veselǎ frumos, o sobǎ mare de gǎtit, o masǎ veche pe care erau coșuri cu legume, dovleci mari, flori și pe o tavǎ pȃine care pǎrea atunci scoasǎ din cuptor. Sufrageria mobilatǎ simplu, avea masa aranjatǎ, un candelabru delicat, o micǎ fȃntȃnǎ din marmurǎ sub o arcadǎ și o coloanǎ tot din marmurǎ sub altǎ arcadǎ.
Am vizitat și Salonul Oriental, cu plafonul ȋn stil mudejar adus de la Toledo și remontat aici și Galeria de Picturi Spaniole, cu lucrǎri de Zurbarran și Murillo, demne de reținut.
Camerele minuțios amenajate, cu biblioteca plinǎ de cǎrți vechi, cu fotografii de familie ȋnrǎmate, așezate din loc ȋn loc, unele alb-negru și splendidele aranjamente florale dau impresia cǎ ești ȋn vizitǎ la o familie burghezǎ, nu ȋntr-un castel.
Vizitarea interiorului castelului a fost destul de scurtǎ, dupǎ care am urcat ȋn turnul cu creneluri, pe o scarǎ ȋn spiralǎ. Turnul oferǎ o vedere frumoasǎ asupra grǎdinilor și asupra vǎii rȃului Cher.
Despre grǎdini.
Elegante și rafinate grǎdinile au adus faima castelului, cu geometria lor perfectǎ, aliniamente perfecte, aranjate tematic pȃnǎ la cel mai mic detaliu. Sunt adevǎrate opere de artǎ, ȋmbinȃnd stilul francez cu cel italian.
Îmbinarea armonioasǎ a celor trei componente: apa, vegetația și piatra, este specificǎ grǎdinilor renascentiste și a fost aplicatǎ la Villandry de cǎtre Joachim Carvallo, rezultatul fiind așa numita grǎdinǎ spectacol.
Sunt șase grǎdini, cu teme diferite, dispuse pe trei terase (nivele) și se pot admira de la ferestrele castelului, din turn și de la locul de “belvedere”, un loc special amenajat, la ȋnǎlțime. Şi bineȃnțeles se pot vizita la pas.
Înainte de vizitarea grǎdinilor am mers la locul de “belvedere”, care se aflǎ pe terasa situatǎ la cel mai ȋnalt nivel, ȋn dreapta turnului. Şi de aici am admirat grǎdina, satul și valea rȃului Cher.
Am privit, ne-am minunat, am ȋnțeles, apoi am pornit sǎ vizitǎm grǎdinile. Ne-am plimbat pe alei, pe lȃngǎ canale cu apǎ, printre arbuști tǎiați ȋn diferite forme, prin grǎdini care de care mai frumoase.
Am vǎzut perfecțiunea ȋntr-un amestec ȋncȃntǎtor de forme, culori și mirosuri ȋmbietoare. Dacǎ adǎugǎm susurul apei din canalele ce ȋnconjoarǎ castelul, fȃntȃnile arteziene cu jeturi delicate, oglinda iazului pe care plutesc grațioase lebede albe, micile cascade de apǎ, amplasate discret pe lateralele grǎdinilor, avem o imagine completǎ despre ce ȋnsemnǎ arta amenajǎrii grǎdinilor, la Villandry.
La extremitatea sudicǎ a domeniului, se aflǎ Grǎdina Apei, cu un iaz imens ȋnconjurat de gazon și tufe. Tot aici sunt și patru fȃntȃni arteziene. Grǎdina este mǎrginitǎ pe trei laturi de o promenadǎ cu tei. Peste o mie de tei sunt plantați ȋn grǎdina de 5ha de la Villandry. Iazul asigurǎ apa pentru fȃntȃni și irigații.
În dreapta grǎdinii cu iaz se aflǎ, Grǎdina Soarelui compusǎ din trei camere: camera norilor, camera soarelui cu flori roșii și portocalii dispuse ȋn jurul unui bazin ȋn formǎ de stea și camera copiilor, fǎrǎ flori, doar cu pomi și care este loc de joacǎ.
Apoi am vǎzut labirintul din carpen, care a fost refǎcut de curȃnd și se bazeazǎ pe un model renascentist.
Splendida Grǎdinǎ Ornamentalǎ, este compusǎ din Grǎdina Iubirii și Grǎdina muzicii, ambele amenajate ȋntr-un mod deosebit.
Grǎdina iubirii se aflǎ chiar ȋn fața castelului și este formatǎ din zone pǎtrate, unde sunt reprezentate inimi ȋntregi sau frȃnte, flǎcǎri, fluturi și mǎști de bal, pumnale și spade, fiecare evocȃnd un tip de iubire: tandrǎ, pasionalǎ, schimbǎtoare și tragicǎ. În interiorul acestor zone s-au plantat flori, care prin culoare și aranjament ȋntǎreasc sentimentul care a stat la baza amenajǎrii locului respectiv.
Lȃngǎ grǎdina iubirii, sunt reprezentate crucile maltezǎ, bascǎ și cea a provinciei Languedoc, din tufișuri tunse și flori, fiecare ȋntr-un pǎtrat.
În partea dreaptǎ a canalului cu apǎ, tufișurile verzi sunt tǎiate ȋn forme stilizate de lire și note muzicale. Aici este Grǎdina muzicii, mǎrginitǎ și ea de garduri vii.
Partea centralǎ a grǎdinilor Villandry este rezervatǎ legumelor colorate, aranjate ȋn forme geometrice. Un loc surprinzǎtor de frumos este aceastǎ Grǎdinǎ de Legume Decorative, care atrage cei mai mulți vizitatori. Iubesc grǎdinile de legume ordonate, și acestǎ grǎdinǎ de la Villandry confirmǎ caltǎțile decorative ale legumelor.
Este formatǎ din nouǎ pǎtrate mari, de dimensiuni egale. În interiorul pǎtratelor, alese inteligent și plantate cu mǎiestrie, sunt mai multe soiuri de legume care au culori vii, contrastante: varzǎ movulie, doveci mari portocalii, ardei iuți de toate culorile, salatǎ verde, lobodǎ roșie, flori viu colorate și mici pomi fructiferi.
Sunt folosite 40 de specii de legume din 8 familii, pentru a crea modelele colorate. Plantele sunt schimbate de douǎ ori pe an pentru a asigura aspectul proaspǎt al grǎdinilor, pe parcursul ȋntregului an, indiferent de anotimp.
Urmȃnd tradiția medievalǎ, ȋn grǎdina de legume sunt din loc ȋn loc trandafiri.
Grǎdina Aromelor, se aflǎ lȃngǎ cea de legume și este “garnisitǎ”cu ierburi aromatice, condimente și plante medicinale.
Deasupra grǎdinilor, mǎrginitǎ de ziduri de piatrǎ, este o pǎdure de cedrii, pe șase hectare, care constituie un loc plǎcut de plimbare.
Sǎ mai adaug și bolțile de vițǎ de vie, tufele de trandafiri, arborii pitici, frumoasele pergole și aleile pietruite, prospețimea și perfecțiunea din fiecare colțișor, munca depusǎ pe tot parcursul anului pentru ȋntreținerea acestora, pentru o imagine completǎ a grǎdinilor Villandry.
Joachim Carvallo și-a dedicat o bunǎ parte a vieții restaurǎrii castelului și a grǎdinilor Villandry. Moștenitorii sǎi au ȋntreținut proprietatea, cu același devotament și cu aceeași pasiune. Proprietarul actual este Henri Carvallo, strǎnepotul lui Joachim. Castelul și grǎdinile Villandry au fost deschise pentru public ȋncǎ din anul 1920.
În aceeași zi am vizitat Castelul Azay-le-Rideau, Fortǎreața Chinon plus orașul Chinon.
Castelul Villandry se poate vizita de la mijlocul lunii februarie pȃnǎ la mijlocul lunii noiembrie, ȋncepȃnd cu ora 9. Ora de ȋnchidere variazǎ ȋn funcție de anotimp: 18 sau 19 la mijlocul verii.
Grǎdinile sunt deschise pe tot parcursul anului.
Tichetul de intrare este 10 euro sau 6,5 euro dacǎ vizitați doar grǎdinile.
Existǎ și o parcare gratuitǎ ȋn imediata apropiere, dacǎ veniți cu mașina.
Castelul Villandry se aflǎ la aproximativ 15 km de Tours, 10 km de Castelul Azay-le-Rideau și Castelul Langeais, 40 km de Amboise, 50 km de Castelul Chenonceaux.
Trimis de ania in 29.10.15 14:58:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ania); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ania... îmi lipsește caleașca să ajung la palat... superbe poze cu grădinile regale... merci pentru regalul virtual.
Deşi face parte dintr-un "serial AmFostAcolo", subiectul este distinct şi excelent "acoperit" & ilustrat
Consider că se impune o excepţie de la cutuma prin care nu selectăm ca MG "continuările" unor alte MG.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Domeniul Villandry mi-a plǎcut ȋn mod deosebit și mǎ bucur cǎ articolul meu este apreciat, pentru cǎ l-am scris cu multǎ plǎcere.
Mai urmeazǎ și alte castele fabuloase!
Mulțumesc Mireille! Mulțumesc Webmaster!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Circuit Paris și Valea Loarei — scris în 08.06.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Informaţii practice de vacanţă pe Valea Loarei, fără mașină — scris în 29.07.20 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Pelerinaj pe Valea Loirei (I) — scris în 09.03.19 de makuy* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Valea Loarei, valea castelelor franceze — scris în 10.08.17 de cosimo din IASI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Castelul Chambord — scris în 25.02.16 de ania din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Castelul Cheverny, un alt splendid castel de pe Valea Loarei — scris în 04.02.16 de ania din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Fortǎreața Regalǎ și orașul medieval Chinon — scris în 19.01.16 de ania din BUCURESTI - RECOMANDĂ