Pe Valea Loarei, la Castelul Amboise

TIPĂREȘTE

Înscrisă în anul 2000 pe Lista Patrimoniului mondial UNESCO, Valea Loarei definește zona dintre localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. "Grădina Franței" este un tărâm al castelelor, al istoriei și al artei, un loc care atrage numeroși turiști din întreaga lume. Nici nu se cunoaște cu exactitate numărul castelelor construite aici. Din rațiuni de apărare-fortificare, primul - început în sec. XII - a fost cel din Angers. Mai târziu, în sec. XV-XVI, frumusețea deosebită a zonei i-a făcut pe regii Franței să o prefere ca loc de relaxare și de agrement, construindu-și aici somptuoase reședințe. Epoca de aur coincide cu domnia lui François I, care a adus meșteri renascentiști italieni (între care și Leonardo da Vinci) pentru a-i amenaja domeniile, motiv pentru care emblema sa - o salamandră - poate fi remarcată la majoritatea castelelor de pe Valea Loarei.  

Conform specialiștilor, castelele de pe Valea Loarei sunt încadrate cronologic în decursul a șapte secole de evoluție a stilurilor arhitecturale. Angers, Chinon și Loches aparțin ca stil goticului tradițional, Amboise, Blois, Chambord, Chenonceaux și Montsoreau stilului renascentist, iar Valençay și Cheverny clasicismului.  

Se spune că 'Valea Loarei a inspirat mulți eroi medievali și a sedus inimile celor mai frumoase prințese ale timpului. Aici și-au desăvârșit cavalerii stilul, eleganța și curajul, acoperindu-și numele de onoare și glorie cu sabia în mână. Tot aici s-au urzit unele dintre cele mai mârșave intrigi și trădări, care au răzbit acolo unde vitejia și-a pierdut din strălucire. '

În dorința de a vedea câteva dintre aceste castele de poveste, dar și alte obiective turistice interesante din Franța, am optat pentru un Circuit Paris și Valea Loarei. Bineînțeles, în cele câteva zile ale circuitului nu se putea vedea decât o infimă parte din tot ceea ce are de oferit Franța numeroșilor săi vizitatori.  

La Amboise, cândva reședință a curții regale, astăzi doar un orășel din centrul Franței, înfrățit cu satul românesc Băleni (situat la 50 km de Galați), am poposit și noi pentru a vizita unul dintre cele mai frumoase castele de pe Loara. Nu ne-a trebuit mult pentru a ajunge acolo, Amboise fiind situat pe malul râului, la numai 27 km de Tours, orășelul care ne găzduia la Hotel Kyriad - Tours. Străzile înguste, dar interesante datorită construcțiilor care le mărginesc, nu ne-au permis să ajungem cu autocarul până sub zidurile castelului. Acesta a rămas undeva, într-o parcare amenajată, iar noi - pietonal - am continuat spre castel. A fost prilejul de a cunoaște câte ceva din acest orășel turistic - construcții ornamentate cu bârne din lemn, strada principală cu numeroase terase, magazine cu suveniruri și biscuiterii (centre de vânzare a faimoșilor biscuiți de proveniență locală, de fapt niște fursecuri de cea mai bună calitate), dar mai ales Château du Clos Lucé, o reședință situată la numai 500 m de castel.  

Proiectat inițial în 1471 ca dependință a Castelului Amboise, Château du Clos Lucé a avut mai mulți proprietari, ajungând în cele din urmă în posesia lui Charles al VIII-lea. Micul castel a fost o reședință de vară a regilor Franței până în 1516, când Francisc I l-a pus la dispoziția lui Leonardo da Vinci, care a locuit acolo timp de trei ani, până la moartea sa, la 2 mai 1519. În 1862 construcția a fost declarată monument istoric. Pentru că ne grăbeam să vizităm Castelul Amboise, nu am intrat și în Château du Clos Lucé. Doar i-am dat ocol și l-am fotografiat intenționând să ne întoarcem - dacă vom mai avea timp - după vizitarea Castelului Amboise. Dar, nu am mai avut timp și nu l-am mai vizitat și în interior. Am rămas cu amintirea aspectului său exterior și a minunatelor grădini care îl înconjoară. Cei care au mai mult timp la dispoziție este păcat să nu-l viziteze. Este un bun prilej de a descoperi lumea lui Leonardo da Vinci.

Château d’Amboise - Castelul Amboise - se poate vizita doar urcând o scară largă, din piatră, la capătul căreia treci printr-o poartă înaltă. Acolo este și casa de bilete, dar pe noi nu ne-a interesat acest aspect. Excursia fiind opțională, plătită chiar din țară, doar am primit biletele și pliantul în limba română, un ghid de vizită, ilustrat, cu informații incluzând și un plan al castelului și al împrejurimilor lui.  

Intrând în incinta castelului, am parcurs de fapt vechiul pasaj al gărzilor astăzi decorat cu stemele proprietarilor succesivi ai castelului începând cu sec. XI (când Foulques Nerra, conte de Anjou, a reconstruit fortăreața ce fusese ridicată pe stânca din vecinătatea râului, ca punct strategic) și terminând cu sec. XIX, cu Louis al XV-lea, rege al Franței și al Navarei. Înainte de a ajunge la terasele castelului, în fața Oranjeriei și a spațiului digital (acolo unde poți descoperi castelul sub toate formele sale, din evul mediu și până în zilele noastre), ne-a întâmpinat ghida locală. Terasa oferă o vedere panoramică asupra Văii Loarei, cu clădiri vechi, cu grădini în pantă și cu un pod solid care traversează râul.

Aici, în fața Capelei Saint Hubert, ghida ne-a povestit istoria castelului-scenă a numeroaselor evenimente politice și sociale ale vremii, cu nașteri, botezuri, căsătorii ale prinților, conjurații și edicte de pace. Aici s-au născut Charles al VIII-lea și François I, aici au fost crescuți copiii luiHenry al II-lea și ai Catherinei de Médecis... Dar, să nu intrăm în amănunte care ar face articolul prea lung și - probabil - plicticos de parcurs!

Primul loc pe care l-am vizitat a fost Capela Saint Hubert (ocrotitorul vânătorilor) edificiu construit pe fundațiile vechiului oratoriu datând din vremea lui Louis al XI-lea. Această capelă destinată doar suveranilor, în stil gotic flamboaiant, recent renovată, este deosebit de frumoasă. Frize minunate, vitralii, dar mai ales Mormântul lui Leonardo da Vinci fac renumele acestei mici capele. Numit de François I 'primul pictor, inginer și arhitect al regelui', Leonardo da Vinci a locuit și a murit (la 2 mai 1519) în Château du Clos Lucé, obținând de la suveran privilegiul de a fi îngropat în Capela St. Florentin din incinta castelului. Astăzi capela nu mai există, ea fiind demolată în 1806-1810. Osemintele maestrului au fost mutate în Capela Saint Hubert, în partea stângă, iar piatra funerară, din marmură, are pe lângă nume și un medalion din metal înfățișând în basorelief chipul lui Leonardo da Vinci. Pe locul capelei dispărute, înconjurat de verdeață, astăzi tronează doar bustul lui Leonardo da Vinci sculptat în marmură de Carrara de Henri de Vauréal. Pentru a ajunge la locuința regală, trebuie să străbați mai întâi o serie de încăperi alocate pazei ocupate de gărzi scoțiene, elvețiene și mai târziu de celebrii muschetari francezi. În Camera de gardă vedem armament - săbii, halebarde, armuri, dar și o galerie deschisă care permitea observarea cursului râului. Sala Stâlpului care permitea circulația servitorilor și a gardienilor spre locuința regală, are un impunător stâlp central care susține încăperea. Sala Toboșarilor sau a muzicienilor evocă sărbătorile și balurile care aveau loc adesea la castel. Sala Mare este cea în care se desfășurau marile petreceri. Două șeminee, câte unul de fiecare parte a sălii, stâlpi centrali decorați, portretul, precum și bustul lui François I, tronul acoperit cu ornamente cu flori de crin, bănci mari cu spătare decorate, iar pe tavan monogramele lui Charles al VIII-lea (un C stilizat) și a Annei de Bretagne (litera A).

Camera mare, inițial o cameră de ceremonii în care regele își primea anturajul, astăzi găzduiește bustul lui François I, mobilier de epocă și alte obiecte care amintesc de masa regelui - un platou, porțelanuri fine, dar și tapiserii reprezentând banchete regale.  

În Camera regelui, încăpere locuită de François I, apoi de fiul său Henri al II-lea, a fost ocupată și de Catherine de Médecis care a jucat un rol decisiv în treburile regatului sub domniile succesive al fiilor ei, după moartea tragică a tatălui lor. În afară de mobilier, draperii, tapiserii, impresionează patul minuțios lucrat al lui Henri al II-lea, de mari dimensiuni (2,18 x 1,82 m), precum și portretele lui Henri al II-lea și al mamei sale Catherine de Médecis. Atrage atenția un mare tablou - Moartea lui Leonardo da Vinci - pictat de François-Guillaume Ménageot în 1781. Acesta îl reprezintă pe François I la căpătâiul maestrului italian muribund, la Château du Clos Lucé. Chiar dacă această scenă nu s-a desfășurat în realitate, totuși tabloul ilustrează relațiile privilegiate pe care le-a avut Leonardo da Vinci cu François I, regele ocrotitor al artelor.

Garderoba este o încăpere amenajată în sec. XIX pentru a adăposti vestimentația regelui sau a reginei. Se află în imediata apropiere a dormitorului.

Mai sunt încă multe încăperi, bogat împodobite, care amintesc de mari personalități care au locuit în castel. Ai nevoie de multă forță fizică pentru a le parcurge pe toate, dar și de o bună memorie pentru a reține tot ceea ce vezi acolo.  

Trebuie să mai amintesc faptul că la plecarea în exil a lui Louis-Philippe I guvernul provizoiu al republicii a pus sub sechestru întreaga proprietate privată a familiei de Orléans. Castelul Amboise a fost pus la dispoziția Ministerului de Război care era în căutarea unei reședințe potrivite pentru a găzdui un prizonier de stat - Emirul Abd el-Kader, căpetenia unor triburi nomade din Algeria cucerită de francezi. Emirul a locuit în Castelul Amboise împreună cu suita sa de aproape 80 de persoane, vreme de patru ani.  

Am reținut că s-a mai păstrat doar o pătrime din construcțiile care compuneau castelul în perioada sa de maximă extindere. În timp, suferind mai multe metamorfoze, renovat și refăcut pe ici pe colo, Castelul Amboise a ajuns până la noi în stare bună. Merită vizitat dacă ajungeți acolo. Nu pot să nu-ți atragă atenția cele două turnuri robuste. Din înălțimea sa (40 m), Turnul Călugărilor, cu diametru de 24 m și grosime a zidurilor de peste 4 m, permite splendide imagini asupra Loarei și a podului care o traversează. Celălalt turn, Turnul Călăreților cu diametrul de 21 m, impresionează prin rampa sa în formă de spirală care permitea urcarea călăreților și a caretelor până pe terasele castelului.  

Dacă ați obosit colindând încăperile și terasele castelului, o plimbare prin grădină este binevenită. Creată la sfârșitul sec. XV din dispoziția lui Charles al VIII-lea, impresionat de grădinile italiene, grădina suspendată de la Amboise se datorează unui călugăr napoletan, Dom Pacello da Mercogliano. Împărțită în mai multe zone, grădina Castelului Amboise găzduiește mai multe feluri de plante, alei, un bazin cu nuferi (înfloriți atunci când am fost noi acolo), dar și o zonă orientală creată în anul 2005 în amintirea însoțitorilor Emirului Abd el-Kader care au murit în timpul exilului, la Amboise.

Istoria Castelului Amboise este lungă și foarte complicată. Pentru turistul obișnuit este suficient să rețină că începuturile lui au fost prin sec. XI, când Foulques Nerra, conte de Anjou, a reconstruit fortăreața ce fusese ridicată pe stânca din vecinătatea râului, ca punct strategic. Confiscat, trecut dintr-o proprietate în alta, găzduind un lung șir de regi, consolidat și extins de fiecare dintre aceștia după dorință și după posibilități, înfrumusețat de cei mai buni arhitecți și peisagiști ai vremii, Castelul Amboise - cel mai mare și cel mai frumos din zonă la un moment dat, declarat monument istoric în 1840 - a avut și perioade mai proaste. Nu a fost întreținut, a început a se ruina, a fost ciopârțit prin demolare, a fost folosit ca închisoare și azil de bătrâni... În prezent este proprietate de stat, este renovat, primește vizitatori și organizează din când în când spectacole în stil renascentist.

Dacă ajungeți acolo, chiar merită vizitat.

---

VIZUALIZĂRI: 251 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI