Cetatea Trascău – o drumeție ușoară și un peisaj de vis

TIPĂREȘTE

A sosit sezonul concediilor, vacanța de vară e în toi, plaiurile românești sunt înțesate de adulți care vor să se deconecteze de la problemele viații cotidiane și de copii dornici de aventură. În acest context vă recomand un obiectiv spectaculos prin aspect și amplasament, dar totodată accesibil oricărui gen de persoană.

În minivacanța de 1 Mai am explorat un pic superba zonă Vălișoara-Colțești-Rimetea (vezi impresii) fiind impresionat de peisajele naturale din acest areal geografic. Cheile Vălișoarei și Piatra Secuiului, parte din Munții Trascăului reprezintă un punct de atracție important al zonei.

Acces. În centrul orașului Aiud, lângă cetate, părăsim drumul european și urmăm indicatorul spre localitatea Buru, adică vom merge pe DJ 107M pe o distanță de circa 20 km. Șoseaua străbate zone pitorești și calitatea covorului asfaltic e bună, cu excepția unei bucăți de drum până la ieșirea din Aiud (prin Aiudul de Sus sunt petice și canale denivelate pe o porțiune de 3 km). Cu ochii spre uriașul de stâncă culcat care se ivise în fața ochilor nici nu ne dăm seama când ajungem în satul Colțești, o înșiruire de „bețe de chibrit” într-o cutie (așa par casele privite de la înălțime). Într-o piațetă unde se află biserica unitarinaă și cea reformată virăm la dreapta și ținem stânga până unde se termină asfaltul și gospodăriile.

Traseu. Parcăm autoturismele pe marginea drumului de pământ la umbra unor copăcei și ne pregătim de drum, deja vedem peste culme crenelurile cetății nobiliare. Cei care au autovehicule de teren ori cu gardă înaltă la sol pot merge pe acest drumeag până sub steiul de stâncă pe care e amplasată fortificația, dar pierd farmecul unei drumeții ușoare.

Avem de parcurs circa 1 km cu o diferență de nivel de doar 90 m. Oprindu-ne destul de des pentru a fotografia zidurile cetății și stâncile, înălțimile înconjurătoare, florile de câmp ne-am lălăit vreo 45 de minute pe drum. Există un drum de pământ și o potecă care urmărește curba de nivel, ambele ajungând la cetate. Mica drumeție e relaxantă, ne mai întâlnim și cu alți exploratori atât la cetate, cât și pe traseu.

Vis-a-vis de cetate am observat un deal sub formă de piramidă, foarte clar conturată (aviz colegei @buterfly). Pentru fotografii spectaculoase unul din prieteni a urcat direct printre stânci pe coama abruptă. Noi am preferat varianta mai domoală care înconjoară oarecum cetatea și te poartă pe drumul de acces al căruțelor. Cu cât am înaintat pe înălțime, cu atât ni s-au deschis panorame din ce în ce mai frumoase.

Descriere cetate. La începutul epocii de dominație a familiei nobiliare Thoroczkai, sfârșit de secol al XIII-lea-început de secol al XIV-lea, aceștia ridică mai întâi un turn-donjon, o curte și câteva încăperi anexe utilizate de slujitori. Donjonul era utilizat drept locuință fortificată și punct de conducere politico-administrativă a domeniului. Turnul-locuință avea mai multe etaje, pereții din piatră erau lipiți cu un mortar gălbui și aveau 3 m grosime, iar la primul etaj exista o cisternă de apă săpată în stâncă. Ulterior a apărut turnul de nord, legat de restul construcției printr-un zid de apărare, iar în secolele al XVI-lea – al XVII-lea fortificația a fost extinsă cu clădiri și curtea de vest, plus barbacana (capcană).

Ce am văzut noi? Urcăm pe coama îngustă, probabil pe drumul utilizat în vechime de carele de aprovizionare, în dreapta peretele de stâncă împiedicând orice acces. Închipuiți-vă atacul pieptiș al ostașilor medievali, unii îmbrăcați în zale, alții ținând atât scutul, cât și sabia în mâini – iar de sus ploaie de săgeți, bolovani și poate smoală/apă fierbinte. Înfiorător! . Am pătruns în cetate prin barbacana care protejează intrarea, un spațiu-capcană pentru oastea bucuroasă că a trecut de prima poartă.

Ne plimbăm printre ziduri, prin încăperi și turnuri pe jumătate prăbușite. Vedem lăcașurile grinzilor în pereți, pietrele îmbinate perfect în construcția zidurilor, prin deschizăturile largi ale fostelor ferestre și creneluri admirăm superbele peisaje din jurul cetății. Am poposit circa 40 de minute între ruine, colindând prin toate ungherele și căutând unghiuri cât mai bune pentru fotografii.

Un minus ar fi lipsa oricăror amenajări turistice, nici măcar un panou informativ nu se află lângă cetate.

Scurt istoric. În preajma Dealului Cetății au fost descoperite arheologic vestigii ale unei așezări aparținând culturii Coțofeni. În acest areal geografic au apărut romanii, apoi valurile de slavi urmate de colonizarea maghiară. Zăcămintele de fier existente în zonă au condus către o dezvoltare continuă a mineritului, fapt care a atras forță de muncă germană, dar și românească. La Rimetea s-a cristalizat în acest fel o cultură unică, o simbioză între trei etnii. Dacă la Rimetea mineritul a ocupat primul loc în rândul ocupațiilor, la Colțești activitatea principală a locuitorilor a fost agricultura.

Spre sfârșitul veacului al XIII-lea familia nobiliară Thoroczkai intră în posesia domeniilor din zonă, iar la începutul secolului al XIV-lea Ehellős Thoroczkai, vicevoievod al Transilvaniei, începe construcția fortificației. După circa 150 de ani cetatea este confiscată de voievodul Transilvaniei și, în timp, trece prin mai multe posesiuni, odiseea încheindu-se la 1703 cu distrugerea ei de către trupele austriece venite să înăbușe răscoala lui Rákóczi (așa-numitul „război al curuților”).

Sfaturi. Întregul traseu se desfășoară prin soare, nu există mai deloc copaci unde să te odihnești la umbră, deci ar fi bună o șapcă/pălărie de soare. Nu uitați să luați o sticlă de apă și chiar niște ronțăieli dacă mergeți cu copiii sau vă știți consumatori. În zilele răcoroase sau dimineața ar fi bun un hanorac, vântul bate de multe ori cu putere în vârful stâncilor (cel puțin noi așa am „prins”). De asemenea, atenție la stânci și la terenul neregulat din interiorul fortificației. Nu vă apropiați la maximum de marginile platoului, există pericol de cădere în gol.

În dreptul ultimei gospodării din sat găsiți un chioșc unde se vând răcoritoare, înghețată și ceva ronțăieli, cred. Vis-a-vis localnicii vând uneori și produse tradiționale. Nu cunosc programul de funcționare a chioșcului, deci nu vă bazați pe cumpărăturile de acolo.

Concluzii. Vizita la cetatea Colțești este plăcută, relaxantă, cu grad ușor de accesibilitate. Vă vor încânta peisajele pitorești, panoramele care se deschid spre Cheile Vălișoarei, satul Colțești ori Piatra Secuiului. Recomand o excursie la acest obiectiv istoric, prilej de a ieși în natură.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1140 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI