GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am citit ieri, parca niste impresii despre cetatea Rasnov si m-au cuprins deodata amintirile legate de acest loc si doresc sa-mi astern si eu aici cateva dintre ele.
In vara lui 2009, mai precis pe la sfarsitul lui iunie, am fost cateva zile la Bran, fiica mea fiind in prima ei tabara acolo. Si impreuna cu fiul meu am facut intr-o zi si o excursie la Rasnov si cetatea cu acelasi nume. Pentru mine nu era prima oara cand vedeam aceste locuri frumoase ale Romaniei si tocmai de aceea am vrut sa le mai vizitez si impreuna cu fiul meu.
Rasnovul s-a schimbat. Nu stiu sigur daca in bine, dar asa este viata, totul se schimba, se transforma si chiar daca pentru unii in bine, mereu vor fi si minusuri. S-a construit mult si aici, s-au ridicat multe pensiuni si vile cu arhitecturi felurite, care “pestriteaza” mult vechea asezare, dandu-i aerul de astazi, deja mult prea comercial, parerea mea. Acum 20-30 de ani inca se mai pastra acel parfum medieval, de vechi si totusi atat de frumos si de trainic. Imi dadea impresia ca ajung intr-un loc in care istoria “curge” inca printre stradutele curate si pietruite, cu case aranjate parca la indigo, tipice zonei. Acum acel parfum de altadata, s-a cam diluat, in favoarea aromelor tot mai amestecate, ale zilelor contemporane... Dar viata trebuie sa mearga mai departe…
Si astfel mi-am luat baiatul la o plimbare printr-un loc incarcat de multa istorie zbuciumata. La ducere am urcat pe drumul de sosea, urmand ca la intoarcere s-o luam pe scurtatura, cararea de sub pancarda cu litere uriase ce vesteste ca acolo este RASNOV; o carare cam de-a berbeleaca, prin padure ajungand direct in oras... Pe drumul de ducere am intalnit putini oameni care, ca si noi, fie mergeau acolo, fie se intorceau. Si ma gandeam ca, pe vremuri, cu multi ani in urma, acest drum era intesat de turisti, fie cu masinile fie pe jos. Iar acum... atat de putini. Oare de ce? !
Istoria acestui loc este plina de evenimente. Fiind situat la poalele muntelui Postavarul, in depresiunea Barsei si la intretaierea unor vechi drumuri comerciale, orasul Rasnov are un trecut indelungat. Pe aceste meleaguri a existat o importanta asezare geto-dacica, Comidava, care si aceasta printre altele, dovedeste radacinile poporului roman in aceasta zona.
Dar cum si de ce s-a construit cetatea taraneasca Rasnov? Acest orasel Rasnov, (a carei denumire vine de la “roz” – trandafir, care in epoca medievala semnifica emblema orasului) fiind situat geografic la intretaierea unor drumuri comerciale importante prin trecatoarea Bran, l-a facut foarte vulnerabil in fata ostirilor dusmane care trecand pe acolo, il atacau si-l pustiau. In urma atator atacuri, i-au determinat pe locuitorii sai sa se gandeasca la construirea unui sistem de aparare cat mai puternic. Asa a fost necesara construirea cetatii Rasnovului, in care populatia a fost silita de nenumarate ori sa se refugieze, istoria cetatii fiind ea insasi in mare parte si istoria orasului.
Orasul Rasnov a fost mentionat documentar inca din anul 1335, cand cu ocazia unei navaliri a dusmanilor in tara Barsei a fost pustiit tot tinutul dar mai putin cetatea Rasnovului, situata sus, pe un deal. Aceasta avand fortificatiile foarte puternice, a rezistat atacurilor, salvand astfel vietile locuitorilor care se refugiasera intre zidurile ei. Cetatea realizata din mainile muncite ale taranilor simpli rasnoveni, nu are un stil arhitectonic pretentios, dar a fost construita cu mult tact si inteligenta si adaptata cerintelor de fortificare din acele vremuri. In perioada feudalismului, Rasnovul era al doilea oras-targ din tara Barsei, dupa Brasov, care la acea vreme era cel mai important centru economic din Transilvania.
In zilele noastre Cetatea Rasnov a fost restaurata si ea poate fi vizitata, devenind obiectivul turistic de mare importanta al zonei. Am aflat ca cetatea ar fi fost preluata de cativa ani de catre un investitor italian pe nume Alberto Drera, care a investit in reconditionarea cetatii pentru a o face un obiectiv turistic cat mai atractiv. Apoi am citit pe undeva, ca datorita prabusirii unui zid, parca in toamna trecuta, cetatea s-ar fi inchis vizitatorilor, devenind un mare pericol public. Iata din nou, cum o mare delasare, incompetenta si nepasare a celor din turism, fac din acest loc, unul periculos sau inaccesibil turistilor.
Pe mine m-a atras aceasta cetate taraneasca de cate ori am vizitat-o. Poate pentru unii nu reprezinta mare lucru... niste ziduri de cetate medievala, case mici inghesuite unele intr-altele pe cateva stadute foarte inguste si pietruite neuniform, niste pietre acolo, adunate intr-o cetate. Dar mie-mi plac tocmai aceste ziduri cu casele pitice si pietrele sale, pt ca de cate ori intru aici, simt ca ma transpun in acele vremuri si ma contopesc cu statornicia si istoria de secole ale locului acesta, chiar daca nu mai arata ca acum multi ani. De asemenea, ma simt ca un “eagle” cand urc in cel mai inalt punct din cetate si mi se dezvaluie o panorama superba asupra orasului Rasnov, dar si asupra Muntilor Piatra Craiului si Bucegi. Atunci inchid ochii si-mi vine sa-mi desfac larg aripile si sa zbor in imensitatea albastrului infinit intrerupt din loc in loc de aburul usor al norilor...
Ii spuneam fiului meu ca aceasta cetate avea inainte un aer mai medieval, reda mai bine atmosfera acelor vremuri, pana cand modernul sa-si puna amprenta si in aceste locuri stravechi. Un exemplu care graieste de la sine este faptul ca s-au pus termopane in unele locuri, deh, ultima gaselnita a contemporanului, stergandu-se definitiv aerul sau medieval original. S-a asezat chiar si o platforma, pe care se face alpinism, aviz amatorilor. In alte spatii, ramase inchise, s-au deschis magazine cu tot felul de suveniruri, multe din ele neavand nimic de-a face cu cetatea; in alte locuri se vand sucuri sau inghetata sau mai stiu eu ce. Comertul si implicit dorinta de a face bani din orice si de oriunde, strica mult, mai cu seama in locurile unde pulseaza inca atata istorie. Dar Istoria nu scoate profit. Dimpotriva, ea ramane aruncata de unii oameni, din pacate, undeva, acolo intr-un loc poate nestiut, ascunsa in zidurile unei cetati care inca, inca mai respira parfumul sau medieval, de altadata, pentru ca noi, turistii veniti dintr-o lume prea moderna sa-i simtim aromele sale contemporane... Si totusi, datorita ei, Istoriei, avem noi asemenea locuri de vizitat, asemenea comori care au strapuns timpul peste veacuri... Ar fi bine sa respectam Istoria cu toate aceste locuri pe care de-a lungul vremii ni le asterne la picioare, sa le ingrijim, sa le pastram si sa ne bucuram intotdeauna de aceste marete daruri... Caci doar acestea ne sunt dovada vie a existentei noastre de-a lungul mileniilor pe aceste meleaguri minunate...
Acestea au fost doar impresiile mele si sper ca cetatea Rasnov sa ramana posteritatii un obiectiv turistic interesant si minunat, unic in felul sau, dintr-o zona a unei tari mici ca dimensiune, dar imensa ca frumusete si daruire de asemenea locuri precum acesta. Am scris toate acestea pentru ca si eu, precum multi altii, AmFostAcolo!
Trimis de ileanaxperta* in 25.01.10 11:09:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.59053700 N, 25.47103400 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
biancuta, m-ai facut curioasa si mi-am pierdut timpul cautand site-ul mentionat de tine. Poate te explici mai mult...caci eu n-am facut niciun copy-paste cum vrei tu sa arati. Poate faci tu niste "forari" si ma luminezi. Caci ce am scris despre aceasta cetate, le stiu demult, inca de pe bancile scolii si din multele carti pe care, "din pacate", le-am citit de-a lungul vietii mele...si citesc si acum...desi cu ochelarii...pana noaptea tarziu...Poate esti curioasa, dar am multe carti vechi, ce depasesc chiar si varsta mea pe care le citesc si rascitesc din dorinta de a retine cat mai mult. Sfat: citeste si tu si cu siguranta vei "invata" sa mai citesti si printre randuri...cu cugetul fiecaruia si mai ales cu dorinta de a scrie cu intelepciune...
biancuta vine tare din urma (uita-te cat a scris in cateva zile) si probabil ca e pizmoasa.
ileana, povestea arata multa documentare, adica se vede ca ai citit mult despre rasnov.
de altfel, toate povestirile tale sunt amplu descrise si frumoase, ceea ce se vede in SB.
mie unul imi plac descrierile tale.
bravo. pct si de la mine.
Si de la mine niste puncte ca le meriti. Am fost si eu la cetate acum 2 ani si am cateva poze frumoase. Sper sa am timp sa le incarc.
@biancuta....multumim pt link...intr-adevar niste informatii utile care vin foarte bine in completarea celor spuse de ileanaexperta. Pacat ca acolo nu putem da puncte autorului.
Va multumesc din suflet tuturor pt. apreciere, cat si pt. critici (uneori, poate nefondate...). Si eu va apreciez mult pt. tot ce scrieti si in primul rand pt. ca EXISTATI aici, pe AmFostAcolo.ro!!!
Web, te rog frumos, cred ca se potriveste fondul muzical cat si vizual cu impresiile mele:
http://www.trilulilu.ro/carmenviorica/19a53dfa76bf57
Ileana, nu am timp sa fac "forari", iti mai trimit un link unde sunt fraze aproape exact ca ale tale.
http: //www. romanianmonasteries. org/ro/romania/cetatea-rasnov
Am crezut despre acest site ca este un site unde ne spunem impresiile personale despre anumite calatorii, precum si ce am vizitat, pentru a arata si altor oameni ce pot sa vada sau cum pot sa se distreze in anumite calatorii.
Multe din informatiile furnizate de tine sunt scrise ca si cum ar fi personale, dar din pacate, ele nu sunt. Sunt lucruri citite in diverse publicatii.
cosminp a spus: " povestea arata multa documentare, adica se vede ca ai citit mult despre rasnov". Da asa este. Ai vrut sa scri despre Rasnov, ai cautat repede publicatii despre aceasta locatie si ai inceput sa "povestesti"...
Dealtfel, in multe alte postari ale tale am vazut informatii, si /sau fraze copiate direct de pe site-ul unor diverse agentii de turism.
Chiar si in postarea despre bucataria greceasca, ai avut cateva poze, dar ce sa spui... ai cautat informatii despre bucataria greceasca (internetul este plin de astfel de informatii si retete) si compus repede alt referat.
Dar daca acesta este un site unde se fac diverse REFERATE despre anumite locuri, atunci este OK. Se va puncta capacitatea fiecaruia de a face referate, "ca la scoala", dintr-o bibliografie existenta.
Consider ca frazele copiate direct ar trebui mentionate cu citat sau macar a se arata sursa de provenienta.
Cosminp, nu sunt pizmoasa. Am scris despre aceste lucruri fiindca mi-au placut si am fost foarte incantata. Eu stiu ca nu am cum sa avansez fiindca nu am foarte multe de spus, nu am calatori atat de mult ca si voi si nici nu am poze digitale pentru a le putea incarca decat din ultima perioada si nici nu stiu cand voi mai calatori pentru ca am copil mic, de cateva luni. Dealtfel, in momentele cand fata e treaza nu pot sa ma ocup de prea multe lucruri si scriu si eu aici, atat cat pot si ma lasa copilul, altfel nu as fi stat pe internet atat timp.
Si daca tot veni vorba, tu ai scris mai mult decat mine in cateva zile, chiar si cate 4-5 postari pe zi, deci nu stiu zau care e mai piszmos dintre noi doi.
Eu am fost corecta, nu am copiat nimic, am povestit ceea ce am vazut si simtit eu si consider ca ar fi corect ca toti sa procedeze la fel.
Draga mea, cand este vorba despre istorie, adica mai pe intelesul tau, date (cum, cand si in ce fel s-au construit diferite manastiri, in cazul de fata, aceasta mult discutata cetate taraneasca), este normal si sunt convinsa ca multi dintre cei care-au citit la viata lor, le-au ramas in cap destule pentru a scrie cateva randuri doar despre acest lucru. Istoria n-o poate schimba nimeni si cand scrii despre un obiectiv fie el si istoric, trebuie sa-i dai si o tenta realista, pe langa naratiunea cu impresiile tale personale. Si cand vine vorba despre date geografice, n-ai de unde sa le pui din burta sau sa le comentezi altfel decat sunt ele in realitate.
Vad ca ai timp berechet sa tot "forezi". Eu sunt "curata" la suflet si-ti scriu clar: pune tu, ca vad ca le muncesti tare pe aici, ghilimele ce se cuvin din textul meu si apoi "da cu pietre". Eu am altceva mai "productiv" si mai benefic pt. mine si familia mea sa fac: sa muncesc ca sa fac bani caci d-aia am posibilitatea sa merg pe unde merg ca apoi sa scriu ce scriu.
Si te rog sa vezi sau numara, ca vad c-ai timp, caracterele cu "iz" istoric, copiate de mine cine stie (doar tu, vad) de pe unde, cu cele pur personale, tot mai pe intelesul tau, acelea pe care le-am scris iarasi cine stie de unde (cu siguranta ca de la Dumnezeu...caci asa au unii daruri de la El mai multe decat altii...).Lucky me!!!
"Dealtfel, in multe alte postari ale tale am vazut informatii, si /sau fraze copiate direct de pe site-ul unor diverse agentii de turism."
Eu zic c-ar fi mult mai bine sa te gandesti inainte de-a afirma ceva. Astept si aici "confruntarea directa" caci asa, este tare usor sa scrii orice dar nefondat si sa acuzi aiurea-n tramvai. Sa stii ca citesc f. multe lucruri dar nu neaparat si exclusiv de pe net. Pc-ul il folosesc pt. a-mi castiga painea si asa mi-am stricat ochii. Sunt o pasionata a cartii, sper ca stii ce-nseamna. Si ma documentez foarte bine si inainte de a pleca intr-o vacanta si dupa, fie de la agentiile de turism fie apoi din pliantele cu care ma intorc acasa.
Iar in ceea ce priveste bucataria greceasca, eu am scris doar despre mancarurile pe care le-am "incercat" acolo si cumparaturile pe/de unde le-am facut. Ai vazut ca ecourile ce-au curs dupa, au scos la iveala alte si alte bunatati traditionale grecesti. Dupa tine, dupa judecata ta, ar insemna ca si ceilalti sa se fi "documentat" de pe net. Ca alta treaba n-am avea cu totii...doar poate tu. Cine stie?! Oricum, nu-ti mai raspund la nicio provocare. Numai bine si mai putina inversunare, caci dauneaza grav sanatatii! O zi buna!
Mda... te-ai enervat! Ce sa-i faci, adevarul doare uneori!
In ceea ce priveste posibilitatile mele financiare, nu cred ca esti in masura sa judeci nici cat muncesc, nici cat castig, nici ce situatie materiala am.
"Eu am altceva mai "productiv" si mai benefic pt. mine si familia mea sa fac: sa muncesc ca sa fac bani caci d-aia am posibilitatea sa merg pe unde merg ca apoi sa scriu ce scriu."
In ceea ce priveste munca ta, se poate observa cat muncesti, zilnic esti pe internet (probabil in timpul serviciului), citesti foarte multe postari, ecouri, etc. (tot in timpul serviciului), deci las-o mai moale cu munca!
Nici eu doresc sa mai continui pe acest subiect, repet: nu sunt inversunata, mult mai inversunata esti tu!...
Consider ca acest subiect poate fi incheiat aici, asa cum de altfel ati si afirmat!
biancuta: 1) eu am si anul trecut, dovada fiind premiul pe care mi l-am ales;
2) dupa anuntul despre premii de anul trecut nu am postat ca sa catig puncte3)
contrar pct. 2 de mai sus, dupa ce anul trecut nu ai "prins" nici un premiu, acum intentia ta este vadita, asa cu nu acuza degeaba;
3) daca m-am inselat (ceea ce nu cred) in legatura cu pizma ta, imi cer scuze anticipat. ramane de urmarit pana cand aduci dovezile despre plagiat;
4) daca te vei uita pe diferite impresii unde s-a scris mai mult, vei vedea ca unele informatii sunt de pe net, informatii publice, in special cu privire la date sau mici detalii. este normal sa fie asa, cu conditia ca povestea sa-ti apartina (nu tie, ci celui care a scris-o);
5) sa nu crezi ca iau apararea cuiva, pt ca nu am nici un interes, si nici cu tine nu am nimic, dar cred ca este corect ca atunci cand acuzi sa si dovedesti;
6) pe acest subiect nu voi mai posta nimic in continuare;
7) ai grija de cea mica, sa se faca mare, sa nu semene cu mma ei (am glumit, nu te supara) si poate ne impacam la o intalnire "amfostacolo".
toate bune
cata rautate, invidie si chiar frustrari razbat din dialogurile de mai sus. chiar m-ai facut si pe mine curioasa, biancuta si m-am dus pe siteurile recomandate de tine ca plagiate de autoare. Si n-am vazut decat o usoara "inspiratie" ci privire la cum a luat nastere cetatea si anul mentionat. Mare scofala. Restul ii apartine. iar din randurile tale se vad jigniri si ofense care nu-si au rostul nici aici nici in alte parti.Am mai citit ca ai mai avut divergente si cu alti utilizatori. Nu-i nici bine nici frumos.
O usoara inspiratie, da... chiar si numele: parfum medieval, a fost folosit in publicatii care au fost pe seama zilelor Rasnovului; am inteles ca sunt diverse anchete legate de lucrari autorizate/neautorizate, printre care chiar si termopanele, care strica acest parfum medieval...
In fine... intr-adevar, am fost iritata din cauza anumitor lucruri intamplate pe acest site.
pt. web:
1. am scris despre acele bisericute de la marginea drumului, - Cruucile Greciei- dar ati considerat ca nu merita postarea. Dar am vazut o postare scrisa de stancosty despre gondola din Mamaia, unde nu spune nimic deosebit, doar ca exista gondola si totusi, postarea lui nu a fost retrasa.
2. am scris despre hotel Metropol, care din nou l-ati retras deoarece impresiile sunt vechi. Asa cum v-am spus si cum mentioneaza chiar si ionescunic, hotelul este la fel, chiar si culoarea exterioara. Dealtfel, postarea mea nici nu avea descrieri (mobilier, culori, etc. care sa fi putut fi schimbate. Parcul de distractii langa hotel exista, se manaca tot pe bonuri la cantina, etc, si din nou, spusele lui ionescunic confirma cele scrise de mine. El a adaugat doar faza cu bucatarul racit, care putea fi si in 2010. Ori, alte persoane pot sa scrie orice, ca se accepta. M-am legat de ileana fiindca intamplator am vazut pe net informatiile despre Rasnov. Recunosc ca nici nu am citit complet ceea ce a scris ileana, eu m-am legat de acele date care erau preluate din publicatii si care mi-au sarit in ochi. Am avut clar sentimentul ca sunt nedreptatita, m-a deranjat subiectivismul.
Nu am avut divergente cu alti utilizatiri, theophilina s-a legat de mine pe un ton tedentios si atat, dupa care ea a tot continuat...
Cu asta, cred ca am spus tot ce aveam de spus tuturor, imi pare rau ca s-a ajuns aici, nici nu credeam acest lucru!!!
Nu sunt deloc invidioasa, nici pizmoasa, nici frustrata... Am scris de placere, nu pentru concurs! Chiar si daca as castiga, nu as putea sa merg in concediu, deci...
O zi buna tuturor!
biancuta: Oameni iinterpreteaza diferit aceleasi lucruri, functie de cata obiectivitate sunt in stare sa strecoare prin subiectivismul propriu inerent.
N-are rost sa ne intindem la discutii inutile. Necesitatea unui Regulament este evidenta; aplicarea lui se face de catre oameni care incearca sa fie cat impartiali este omeneste posibil.
Te invit sa realizezi ca oricat s-ar stradui cineva, nu va reusi EVER sa-i multumeasca pe TOTI.
In acelasi timp te asigur ca nu are nimeni nimic personal cu tine. INSA abordarea ta e FUNDAMENTAL GRESITA: atunci cand primesti observatii (JUSTIFICATE! ) referitoare la lipsa de substanta a textelor tale, in loc sa retii partea constructiva si sa incerci sa scrii impresii mai bune si mai utile comunitatii, tu incepi sa scrii ecouri - MULT mai pline de substanta, LOL! - prin care sa te razboiesti cu administratorii acestui site, cautand exemple prin care sa dovedesti cat esti tu de discriminata! GRESESTI din TOATE punctele de vedere. Referirile tale, btw, sunt la impresii vechi, scrise pe vremea cand Regulamentul era altul!
Bottom line:
1) nu are nimeni nimic cu tine si nu te persecuta nimeni pe acest site, ti-o garantez
2) opreste aceasta cheltuire inutila de timp si resurse si concentreaza-te mai bine pe lucruri mai placute si mai utile - pentru TOATE partile implicate
3) daca aceasta situatie si aceste concluzii nu-ti convin, ai tot dreptul sa-ti cauti un loc mai primitor, in care sa te simti mai bine - oriunde in alta parte.
4) nu in ultimul rand, discutii de acest gen nu isi au locul aici, ca ecouri, ci pe forum.
Acest ecoul il scriu exclusiv pt. webmaster:
Web, EU imi cer scuze pt. toate comentariile de mai sus, indiferent de cine le-a facut...cu sau fara intentie, cu sau fara vina. Dar sa mi se puna in carca faptul ca am luat (doamne, ma crucesc) titlul, asta le intrece pe toate. De-aceea si scriu acum. Titlul mi-a venit pur si simplu pt. ca de cate ori merg acolo simt o atmosfera medievala, "parfumul" original (de esenta tare) al cetatii iar "contemporanul" (doar aromele, deci ceva mult mai slab) pt. mine inseamna, modernizarea atat a orasului Rasnov, cum am si scris in review, cat si schimbarile moderne efectuate asupra cetatii in sine: termpanele, de care au mai pomenit si altii, buticurile din care se scot bani si parerea mea este ca n-ar trebui facut comert acolo sau in oricare loc "sfant", care atesta istoria noastra ca popor si ca neam; si culmea, platforma aceea pe care unul se dadea in spectacol, ca mare alpinist. Asa am perceput eu "contemporanul". Iata ca am facut si analiza literara pe titlul meu. Acestea sunt doar parerile mele.
Iar faptul ca utilizatoarea biancuta n-a facut decat sa ma jigneasca, trec cu vederea: eu nu m-am legat de ea privind situatia ei financiara sau legat de munca ei sau mai stiu eu ce asa cum a scris ea despre mine. Eu m-am referit doar lapersoana mea si atat.
Inclusiv consider ca i-a jignit si pe cei care au scris ecouri la review-ul meu cu bucataria greceasca. Deci dupa ea, toti ne-am fi inspirat de pe net, de parca experientele noastre in Grecia sau oricare alta tara trebuiau sa fie doar calatoriile sau descrierea hotelului ci nu si alte aspecte, de ex. mancarurile specifice pe care le-am incercat in tarile respective. Sau chiar si obiceiuri. De ce nu?!
Daca ea are timp suficient de "vanatoare de vrajitoare", este doar treaba ei. Dar sa aibe o atitudine si un comportament de adult, daca vrea sa fie tratata ca atare.
Multa intelegere si mai ales intelepciune!!!
PS am citit si eu discutiile dintre biancuta si cealalta utilizatoare si... aceeasi melodie...Tonul tendentios cu care o acuza pe utilizatoarea aceea este chiar tonul celei care a facut si aici atata tamtam. Si pt. ce??? no comment...
Am uitat; rugasem si eu pt. fondul muzical melodia de mai sus impreuna cu clipul. Rog inca o data, daca se poate. Multumesc si nu puncta acest ecou.
Ileana, scuze de intazierea postarii videoclipului, dar cine a mai avut timp si de asta cu atata "activitate" in urma acestor ecouri?!?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2019 Râșnov - cetatea — scris în 22.08.19 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Cetatea Râșnov, pagini de istorie — scris în 18.10.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Cetatea Rasnov — scris în 27.08.18 de claudiu7 din SATU MARE - nu recomandă
- Sep.2017 Rasnov, superba cetatea, frumos si orasul — scris în 26.09.17 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Super destinatie de relaxare — scris în 18.08.16 de bigsmall din HUşI [VS] - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Cetatea Rasnov: o panorama de vis obligatoriu de vazut — scris în 12.08.16 de mariusii din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Cetatea Râșnov — scris în 23.10.17 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ