„Frumuseţea străluceşte pretutindeni” la Castelul Sturdza din Miclăuşeni

TIPĂREȘTE

A venit vara şi cei mai mulţi dintre noi începem să ne gândim la tărâmuri îndepărtate sau insule exotice cu plaje frumoase, înconjurate de o mare turcoaz, cu numeroase locuri de relaxare şi distracţie, izolate de aglomeraţia şi stresul cotidian. Desigur, o insulă tropicală are farmecul ei însă... aţi fi surprinşi de cât de minunate pot fi şi aşezările din minunata noastră ţară.

Avem o ţară incredibil de frumoasă atât din punct de vedere natural dar şi istoric şi cultural şi pentru asta ar trebui să ne declarăm norocoşi. Chiar şi în apropierea celor mai mari centre urbane, vom găsi adevărate oaze de verdeaţă, construcţii misterioase sau palate şi castele impunătoare. Trebuie doar să vrem să le descoperim.

Uite, astăzi vă propun să acordăm o singură zi, sau poate un weekend, pentru a vizita Castelul Sturdza de pe domeniul Miclăuşeni, un loc care te poate scoate din ritmul agitat de zi cu zi şi care te reînvaţă să profiţi de bucuriile simple, un castel de o frumuseţe rară, cu un farmec aparte şi o poveste tumultoasă.

Castelul Sturdza este situat în satul Miclăuşeni, comuna Butea, judeţul Iaşi, la o distanţă de 67 km de Iaşi şi 24 km de oraşul Roman, jud. Neamţ.

Cu maşina se poate ajunge dinspre Bacău şi Suceava pe E 85 şi apoi, de la Casa de Apă, pe E 583, iar de la Iaşi doar pe E 583. Cu autobuzul sau microbuzul se coboară la intersecţia cu drumul care duce în satul Butea.

Trebuie să ştiţi că indiferent din ce parte veniţi, castelul nu se poate observa de la stradă, aşa că atunci când ajungeţi în dreptul localităţii Butea, venind dinspre Roman, pe DE 583, trebuie să încetiniţi şi atunci veţi observa plăcuţa indicatoare. Faceţi dreapta, apoi imediat prima la stânga. Până la castel mai mai sunt aproximativ 200-300 metri, care vor fi parcurşi printr-o pădurice. Ulterior aveam să aflu că aceasta face parte din parcul dentrologic.

Program de vizitare:

Castelul Sturza de la Miclăuşeni –este o adevărată comoară arhitecturală, este inclus pe lista monumentelor istorice ale judeţului Iaşi şi face parte din Ansamblul Miclăuşeni, alături de alte două monumente: Mănăstirea Miclăuşeni cu Biserica Sf. Voievozi, Buna Vestire şi Parcul Dendrologic.

Edificiul este construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturdza şi soţia sa Maria, însă istoria domeniului de la Miclăuşeni începe în jurul anului 1410. Iniţial a purtat numele de „Moşia de la Miclăuşeni”, fiind în proprietatea vornicului Miclăuş. Ulterior a intrat în proprietatea vornicului Ioan Sturdza care a realizat un conac cu parter şi demisol. Fiul lui, Dimitrie, a fost cel care a extins moşia şi a construit în apropierea castelului o biserică în stil baroc. La rândul său, Alecu Sturdza, fiul lui Dimitrie, vrând să aducă un plus de frumuseţe moşiei, a amenajat de jur împrejurul conacului un parc în stil englezesc.

În anul 1863, George Sturza primeşte moştenire de la mama sa, Ecaterina Sturza, moşia de la Miclăuşeni. Şase ani mai târziu se mută aici împreună cu soţia sa, Maria Ghica, fiica scriitorului Ion Ghica şi se apucă să reconstruiască pe ruinele conacului ridicat la începutul secolului al XVII-lea. A vândut câteva păduri şi a luat un împrumut de la Societatea de Credit Funciar Român, între anii 1880 şi 1904 construind un frumos palat în stil neogotic, o copie a castelelor feudale apusene şi amintind de Palatul Culturii din Iaşi dar şi de Palatul Domnesc din Ruginoasa. Planurile construcţiei au fost realizate de arhitecţii Iulius Reinecke şi I. Gribsberg. Este decorat cu picturi interioare originale în stil Art Nouveau, fiind aşezat într-un cadru natural deosebit.

... Am parcat maşina undeva lângă şosea, apoi am pătruns pe un drumuşor în pădurea liniştită unde nu mai auzeam decât zgomotul frunzelor de toamnă şi susurul pârâului ce curgea în apropiere. Aceşti 200-300 metri pe care i-am parcurs până la castel mi-au dat o stare de linişte şi relaxare extraordinară. Ziua era frumoasă şi în astfel de locuri... zici că eşti în poveşti! Dintr-odată, priveliştea se deschide într-o poiană largă, iar în faţa ochilor ni se dezvăluie castelul scăldat în soare. Pusă în faţa acestei imagini, m-am întrebat dacă nu cumva m-am teleportat într-o altă ţară.

Este de o frumuseţe rară! Magnific!

Nu mă puteam opri din fotografiat. Vroiam să imortalizez fiecare colţişor, fiecare blazon, fiecare colţ de dantelărie... şi atunci am înţeles de ce marele nostru Sergiu Nicolaescu a ales să filmeze cadrele exterioare din faimosul său film, „Orient Express”, aici, la Miclăuşeni.

Întreg peisajul se aseamănă uimitor cu palatele bavariene. De îndată ce te apropii de frumosul castel, te simţi înconjurat de istorie şi natură. Vibe-ul locului este unul foarte bun. Natura, verdeaţa înconjurătoare oferă echilibrul necesar şi un loc de refugiu pentru fiecare suflet obosit.

Pentru că mai avem de aşteptat până vom intra în interior, înconjurăm castelul pentru a-l admira în profunzime.

Arhitectura neogotică cu elemente de baroc, este absolut impresionantă. Înfăţişarea lui aminteşte de Palatul Culturii din Iaşi şi de Palatul de la Ruginoasa, fiind bogat ornamentat şi purtând numeroase simboluri şi blazoane, încărcate de semnificaţii. Are numeroase turnuleţe şi creneluri ornamentale iar pe pereţi sunt ataşate elemente din blazon. Detaliile arhitecturale sunt prezente peste tot: unghiurile, elementele decorative şi blazonul familiei Sturdza, leul heraldic cu o sabie şi o ramură de măslin sau cavalerul medieval.

Pe toate feţele castelului se poate observa deviza familiei ”Utroque clarescere pulchrum" adică ”Frumuseţea străluceşte pretutindeni".

La un moment dat, pe un perete exterior vedem un înger care ţine în mână un disc. Aveam să aflăm ulterior că acesta era un ceas solar, căruia între timp i-a căzut bagheta. În mod normal, când bătea soarele, umbra baghetei indica ora.

O voce însă ne trezeşte parcă din visare şi ne aduce cu picioarele pe pământ: “- Următorul grup! ”

Ne îndreptăm cu paşi repezi spre intrare şi pătrundem în interior.

Castelul Sturdza este dispus pe două nivele plus mansardă. Ghidul care ne-a oferit turul castelului este sufletul locului. Un om de o eleganţă aleasă, tocmai potrivit pentru atmosfera de castel, care povesteşte atât de frumos despre istoria locului încât nu ai cum să nu pleci marcat de trecutul tumultos al familiei Sturdza şi al castelului. Cu un simţ al umorului bine dezvoltat, ne-a condus într-o atmosferă de basm dezvăluind câteva dintre secretele acestui minunat castel şi împrejurimile sale.

Interiorul, destul de degradat, cu pereţii scorojiţi, este totuşi superb dacă ştii cum să-l priveşti. Te face să visezi la vremurile de aur ale castelului …. să simţi paşii trecutului şi să-ţi imaginezi o zi din viaţa familiei Sturdza. Am găsit încă, o parte din strălucirea castelului de altădată. Elementele de originalitate, ne spune ghidul, sunt picturile, o parte din tâmplărie şi feronerie şi câteva sobe. Piesele de mobilier nu s-au păstrat, majoritatea celor pe care le-am văzut fiind achiziţii sau donaţii.

În vremea sa de glorie, aflăm de la ghid că acest castel adăpostea o adevărată comoară: o colecţie impresionantă de cărţi (peste 60.000 de exemplare, multe dintre acestea ediţii princes), diverse costume medievale, busturi realizate din marmură de Cararra, tablouri, diferite bijuterii şi obiecte din argint, piese arheologice şi epigrafice. Scările centrale ale castelului erau din marmură de Dalmaţia, mobilierul din lemn de trandafir, minuţios sculptat, sobe din teracotă, porţelan sau faianţă aduse de peste hotate, parchet cu intarsii din esenţe de paltin, mahon, stejar şi abanos, confecţionat de meşteri austrieci.

Plafoanele şi pereţii interiori au fost pictaţi în ulei, cu motive geometrice şi florale iar uşile şi ferestrele realizate din lemn de stejar, tei sau răşinoase, bogat sculptate, traforate şi lustruite cu şelac. Foarte multe dintre picturi sunt făcute de Maria, ne povesteşte ghidul, ea fiind pictoriţă de carte şi pictoriţă miniaturistă.

Parcurgând, meditativ, încăperile castelului, eşti pătruns de spiritul locului iar personajele care l-au modelat încep parcă să prindă viaţă ajutate fiind de cuvintele povestitorului.

Vedem astfel, într-una din camere un atelier de ţesătorie, care se chema “Camera femeilor”. Interesant este că de aici se deschidea o uşă secretă, pe unde coborai într-un tunel de evacuare, în sat. Suntem conduşi apoi în atelierul de pictură unde abundă o mulţime de picturi realizate de Maria Sturdza.

Piesa de rezistenţă a castelului rămâne, ca şi odinioară, salonul de primire a musafirilor. Familia Sturdza nu organiza petreceri somptuoase sau baluri, ei fiind mai mult înclinaţi spre partea culturală şi foarte apropiaţi de biserică. Organizau un fel de serate culturale, la care invitau personalităţi ale vremii: Alecsandri, Enescu, Kogălniceanu dar şi mitropoliţi sau alţi ierarhi. Din acest salon s-a mai păstrat doar o bucăţică de parchet şi sobele, care seamănă parcă cu nişte piese de şah.

De aici, pătrundem apoi în două birouri, cel al Mariei şi cel al lui George. Biroul Mariei este mai cochet, ea fiind pictoriţă de carte, vedem acolo imagini dintr-o carte de rugăciuni scrisă şi pictată de către aceasta (în copie). La George în birou, pe pereţi era colecţia de armuri medievale din care a mai rămas o singură poză.

În încăperea unde era atelierul de pictură, ni se arată o sobă originală, suflată cu aur, foarte frumoasă. Aflăm cu această ocazie că fumurile trecute prin tot peretele, încălzea peretele integral. În total sunt 21 de sobe în castel, toate funcţionând pe acelaşi principiu –începând de la parter, fumurile prin pereţi. Într-o altă încăpere, am văzut un lavoar vechi, o piesă autentică, lucrat în aceeaşi perioadă, dar pentru altcineva. În această cameră nu putem să nu observăm şi un tablou superb cu Maria Ghica Sturdza, din perioada frumoasă şi liniştită a castelului. De fapt, perioada 1904 –1944, deci timp de 40 de ani, a fost cea mai fericită şi frumoasă perioadă a castelului.

În timpul Primului Război Mondial, castelul a devenit spital militar şi se spune că George Enescu a fost invitat să le cânte răniţilor.

La un moment dat vedem deasupra unei intrări a servitorilor o inscripţie în limba latină: “ordo anima rerum”, adică “Ordinea este sufletul lucrurilor”. Intrarea făcea legătura cu o clădire mai veche din curte care găzduia bucătăriile. Toată mâncarea era preparată acolo, fiind apoi servită la castel. La mansardă locuiau servitorii iar dedesubtul bucătăriilor era crama, unde se ţineau vinurile.

Nu am putut să nu admirăm fosta baie, cu mozaicuri şi tavanul boltit încât apa să picure protejând astfel tencuiala, foarte modernă şi spectaculoasă.

Remarcăm tot felul de inscripţii în latină care îndeamnă la linişte şi reculegere, una dintre ele fiind tot deasupra unei uşi de la intrare: “ “Acolo unde este linişte şi pace domneşte armonia”.

Ajungem şi în camera copilului şi aflăm astfel că George şi Maria Sturdza au avut un singur copil, Ecaterina. Ea a fost căsătorită cu Şerban Cantacuzino, foarte bogat dar şi foarte bolnav. S-a stins repede. Pentru o lungă perioadă, ea s-a ocupat de administrarea castelului.

Cea mai neagră perioadă a castelului a început în anul 1944. Al doilea război mondial vine ca un tăvălug şi distruge aproape tot. Au rezistat doar zidurile. Soldaţii ruşi au devastat aproape tot şi au transformat castelul în închisoare pentru prizonierii germani.

Atunci când au venit ruşii, părinţii Ecaterinei muriseră şi era singură la castel. S-a retras rapid cu ce a putut, reuşind să evacueze o parte din bibliotecă. Multe cărţi însă au ajuns pe mâna invadatorilor, fiind puse pe foc în iarna 1944-1945, ca să se încălzească.

Din vechea colecţie s-au mai păstrat doar 4 cărţi!

Din păcate, ruşii …. au luat tot!!! Au dispărut colecţiile de armuri medievale, candelabre, colecţia de tablouri, mobilier, mii de cărţi, colecţia de bijuterii ….

Ce poate fi mai trist? :(

Neavând copii, după război, în anul 1947, Ecaterina donează întreg domeniul şi castelul, Episcopiei Romanului, sperând astfel că salvarea castelului ar fi posibilă. S-a călugărit şi este cunoscută drept maica Macrina.

Dar... …. în anii 1950 au apărut comuniştii!!! Cu ura lor binecunoscută împotriva boierilor şi a bisericii, au transformat castelul care la vremea aceea arăta superb, într-un depozit de armament şi grâne, măicuţele fiind alungate. Zece ani mai târziu, a fost înfiinţat aici un spital pentru copii cu handicap sever. În anul 1968, cu două zile înainte de Crăciun, un incendiu a distrus ultimele piese originale de mobilier depozitate la mansardă iar un altul, în anul 1985, a distrus acoperişul şi zidurile care s-au deteriorat serios în urma infiltrărilor cu apă.

…... Povestea însă nu s-a terminat!

Astăzi castelul aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cea care obţine atât fonduri guvernamentale, cât şi pe cele dintr-un program al Băncii Mondiale. De atunci s-au făcut lucrări de consolidare, de restaurare, exterioară, interioară şi a dependinţelor. Crama a fost prima finalizată, în momentul de faţă aici organizându-se degustări de vin.

Se fac eforturi ca lumea să vadă, ceea ce, nu puţini, au definit drept “cel mai frumos castel neogotic din România”.

După incursiunea din interiorul castelului am ieşit din nou în curte pentru a ne bucura de minunatul parc al domeniului.

După anul 1837, Alecu Sturza şi soţia sa, Ecaterina, au amenajat în jurul conacului Miclăuşeni, un frumos parc în stil englezesc şi care se întinde pe o suprafaţă de 30 de hectare. Au adus diferite specii rare de pomi ornamentali autohtoni și importați, iar unii dintre ei chiar unici în Europa, precum și arbori monumentali și exotici : : plop alb de 250 ani;frasin, de 350 ani;plop cenușiu;paltin de munte;teiță, iar dintre exemplarele exotice amintim: castanul porcesc roșu;arborele pagodelor, gingo (Ginkgo biloba);salcâmul vâscos nespinos;salcâm japonez;gutuiul chinezesc;Yuca –o plantă lemnoasă fără tulpină.

Iese în evidenţă aici arborele de ginkgo bilboa, situat chiar lângă terasa castelului, măreţ şi superb, din frunzele căruia se prepară un ceai aromat şi vindecător, la umbra căruia exista un foişor.

Parcul are două iazuri de pește, concepute și construite în anul 1968, în partea de nord a râului care îl traversează.

E o bucurie să te plimbi pe aleile din partea de est, sud și vest a parcului, străjuite de tei și castani. În perioada când aceștia înfloresc, mireasma lor este extraordinară.

La capătul potecii bătătorite care taie desimea parcului, descoperi un adevărat colţ de rai. Un lac plin cu nuferi înfloriţi, multe flori, chilii şi o biserică.

Biserica a fost construită între anii 1821-1823 de către Dimitrie Sturdza, în stil neoclasic. În cimitirul bisericii îşi dorm somnul de veci, castelanii descendenţi ai ctitorului Dimitrie Sturza. Pietrele funerare sunt deosebite;însemnele, blazoanele şi formele sculptate încântă privirea.

Biserica fiind închisă la momentul vizitei noastre, nu am putut intra, în schimb, am stat şi ne-am relaxat minute bune pe o băncuţă lângă lacul cu nuferi.

Pentru că ni se făcuse un pic foame, am mers apoi să căutăm mult lăudatul restaurant pentru bunătăţile oferite. Într-o atmosferă caldă şi primitoare, am avut parte aici de un meniu boieresc, în care, ingredientele autohtone şi de sezon au dat preparatelor un gust desăvârşit.

Trebuie să mai ştiţi că dacă vreţi să veniţi la Castelul Stutdza, vă şi puteţi caza aici, la Casa Macrina. De fapt sunt două clădiri care oferă cazare, Casa Macrina fiind mai nouă. Sunt condiţii de trei stele iar preţurile sunt foarte atractive. Găsiţi aici 31 camere de cazare dotate ultramodern, sală de sport, sală de conferinţe cu 40 de locuri.

Pasionaţii de pescuit pot arunca undiţele în râul Siret, situat la doar 1 kilometru distanţă. La 7 kilometri de domeniul Miclăuşeni se află Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mirceşti. Tot în apropiere se află şi un han vestit, Trei Iazuri, unde se poate servi un peşte proaspăt iar lângă Paşcani se poate vizita Castelul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în care se regăsesc multe asemănări cu cel de la Miclăuşeni, întrucât a fost construit tot de familia Sturdza.

Miclăuşeniul îşi primeşte turiştii în vizită zilnic, dar sunt disponibile şi pachete turistice speciale, tabere pentru copii, instruiri dar şi evenimente, cum ar fi “Călătoria la 1900”–un bal organizat anual în luna septembrie, spectacole de teatru, şedinţe foto în costume de epocă, balul domniţelor –organizat cu ocazia zilei de 8 martie, caféconcert, serate dedicate valsului, etc. –evenimente care animă decorul oferit de acest splendid castel.

Dacă vă faceţi drum prin zonă, merită să vă delectaţi cu frumuseţile domneşti. O să vă placă cu siguranţă!

---

VIZUALIZĂRI: 2765 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI