GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Totul a pornit de la o fotografie. E vorba de o fotografie ce a fost postată aici, pe interfaţa principală a saitului, o fotografie a colegului @căpcă1 votată suficient de mult în săptămâna 28 pentru a fi în top, cu o imagine surprinsă de sus, din Castelul Bran asupra Ţării Româneşti. Atunci în mintea mea s-a produs un declic amintindu-mi brusc că am şi eu în arhivă o poză ce seamănă destul de mult cu cea în cauză, ce-i drept cam veche. De multă vreme mă bătea gândul să scriu ceva despre Castelul Reginei de la Balcic pe care l-am vizitat cu ceva ani în urmă şi care mă impresionase tare mult, dar am amânat mereu din diverse motive, poate chiar din lipsă de inspiraţie determinantă. Acum apăruse un nou imbold: cei patruzecişipatru de ani de când inima Reginei noastre iubite se va întoarce din subsolurile Muzeului Naţional de Istorie al României unde a zăcut, nu la Balcic, unde ea a lăsat scris că vrea să-i fie, ci la Bran, o altă reşedinţă dragă sufletului său. Aceste două motivaţii m-au făcut să mă hotărasc să aştern pe hârtie două mici articole (cele mari nu sunt apanajul meu!) despre Regină şi castelele sale, căci nu puteam să le amestec pe cel de la Bran cu cel de la Balcic, asumându-mi, în acelaşi timp, primirea dezaprobării multora dintre voi pentru vechimea vizitelor mele şi tăcerea mea pricinuită de neputinţa de a scrie ceva în acest răstimp. Însă, merită să trec peste toate şi să aduc, cu această ocazie, un mic omagiu acestei mari personalităţi de seamă din viaţa poporului nostru. Ştiu bine că Reginei Maria a fost iubită de cei mai mulţi dintre români, hulită de mai puţini români şi chiar dacă a avut o viaţă amoroasă cel puţin controvesrsată, dacă nu chiar detestată, întotdeauna a stârnit admiraţia multor contemporani, şi mai apoi, a succcesorilor săi.
Iniţial fiind o cetate militară de apărare, fortăreaţa Bran a fost ridicată între anii 1377-1382 şi a folosit şi ca vamă între Ţara Românească şi Ardealul aflat în acele vremuri sub autoritatea Regatului Ungariei. Deşi a fost construit la bază ca un patrulater neregulat, aşezat strategic pe o stâncă pentru se putea observa inamicul de la mare distanţă, el a continuat să fie extins cu turnuri în secolele ce au urmat, aducându-i-se şi alte îmbunătăţiri.
În 1920, Consiliul Orăşenesc Braşov a donat cetatea Reginei Maria a României, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia sa la înfăptuirea Marii Uniri. În felul acesta, ea a devenit castel şi reşedinţă regală, având parte de modificări consistente între anii 1920-1929 când s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare, fiind, deci, vorba de şapte ani de perioadă de refacere, sub conducerea arhitectului Curţii Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o reşedinţă de vară. Tot în această perioadă a fost construită şi Casa de Ceai. În timpul acestor lucrări, Castelul a fost dotat cu apă curentă de la o fântână săpată în stâncă, adâncă de cincizecişişapte de metri şi iluminat de la o uzină electrică cu turbină. La moartea Reginei, în 1938, castelul a fost moştenit de către fiica sa preferată, principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg. În 1948 a fost naţionalizat şi transformat în muzeu de istorie şi artă medievală, deschis publicului în 1956, după reamenajare, funcţionând aşa până în anul 1987 când a intrat din nou într-un amplu proces de restaurare încheiat în anul 1993, după care se redeschide iarăşi publicului. Dar, între timp survine revoluţia ce schimbă regimul din România şi dă posibiltatea moştenitorilor Principesei Ileana să ceară retrocedarea castelului de la statul român căruia îi fusese predat castelul de la principesă, proprietara castelului de dinainte de 1948. În anul 2006, după şase ani de judecată, castelul şi domeniul aferent devin proprietatea celor trei moştenitori ai Principesei Ileana ce revendicaseră bunurile de la statul român. Totuşi statul român a păstrat administrarea castelului pentru încă trei ani, până în 18 mai 2009. Înaintea retrocedării, Ministerul Culturii a dispus mutarea colecţiilor aparţinând statului român de la Castelul Bran la Vama Medievală.
Eh, în contextul acesta îmi amintesc că am vizitat castelul în august 2008 când câţiva prieteni, nebănuind ce se va întâmpla în viitor cu castelul, ne-au lansat mie şi soţului meu invitaţia să mergem la castel, ”că cine ştie ce va mai fi cu el, după aceea?! ”. Am acceptat cu plăcere să trecem pragul acestui monument istoric şi arhitectonic situat nu prea departe de oraşul nostru. Am fost impresionaţi plăcut atunci să ne întâlnim cu mulţi turişti, în majoritatea lor străini, după cum am fost încântaţi de tot ceea ce vedeam înăuntrul său. Cel puţin mobilierul şi sobele ştiu că m-au uimit. La fel şi colecţiile de arme şi vasele de ceramică. Exponatele păreau toate a avea o valoare sentimentală pe care nu credeam c-o vom regăsi după retrocedarea definitivă, lucru de care ne-am înşelat, fiindcă familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecţia personală pentru a putea redeschide muzeul, după părerea mea, aducându-i de fapt, un plus de valoare. Redeschiderea oficială muzeului s-a realizat la 1 iunie 2009 când castelul intră pe deplin în posesia moştenitorilor Principesei Ileana: Arhiducele Dominic de Habsburg, Arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen și Arhiducesa Elisabeta Sandhofer, trei dintre cei şase copii ai săi.
Am constatat că faima castelului nu este legată, în primul rând, de familia regală care l-a primit în dar, l-a reabilitat şi modernizat, ci de contele Dracula şi romanul lui Bram Stocker care plasează castelul ca reşedinţă a acestuia. Castelul Bran, situat între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului, la 30 de km de Braşov, este singurul punct turistic care, anual, atrage sute de mii de turişti datorită unei legende: Legenda Contelui Dracula, deşi izvoarele istorice spun că Vlad Tepeş ar fi trecut pe aici o singură dată, în drum spre Braşov. Goana după turişti şi câştiguri tot mai mari continuă să alimenteze tot mai mult şi în prezent această legendă, căci nu mai demult de începutul lunii trecute se vorbea la tv că anul trecut numărul acestora a crescut fulminant, înregistrându-se puţin sub un milion de vizitatori, subliniindu-se managementul privat al moştenitorilor familiei regale mult mai eficient decât cel al statului român din trecut.
Astăzi castelul este muzeul-mândrie naţională ce se întinde pe patru niveluri fiind expuse colecţii de ceramică, mobilier, arme şi armuri, ba chiar poate fi vizitat si culoarul secret. Date fiind acestea, sigur merită vizitat/revizitat castelul mai cu seamă în aceste “timpuri” când inima scumpei noastre Regine se va reîntoarce la Bran după ce a fost retrasă de la Balcicul devenit bulgar după 1940 şi va fi redepusă în toamnă în cadrul unei ceremonii aparte după zăbovirea timp de patruzecişipatru de ani în depozitul Muzeului Naţional de Istorie al României.
Bibliografie
mediafax.ro/cultura-media ... maniei-14607548
ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Bran
Trimis de irinad in 06.08.15 20:03:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.51540650 N, 25.36925840 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@irinad -
Am inteles ca este iar de vanzare. Sper sa nu fie luat de cineva care este interesat doar de legenda lui Dracula.
@elviramvio - Da, ar fi păcat să suscite doar interesul celor ce se dau în vânt după Dracula!
Mulţumesc de vizită şi vot!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Bran — scris în 27.06.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Cetatea / Castel Bran (II) — scris în 20.02.23 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Cetatea / Castel Bran (I) — scris în 13.02.23 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Da — pentru istoria castelului. Nu — pentru Tunelul timpului — scris în 07.11.21 de Berci din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Castelul este frumos, impunator, unic... tarife bubuite — scris în 18.12.20 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 În vizită la Regina Maria sau la Dracula? — scris în 01.11.18 de nrs † din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Castelul Bran in topul celor mai vizitate obiective din Romania — scris în 04.10.17 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ