'Amintiri din copilărie', Ion Creangă

TIPĂREȘTE

"Iubite cetitoriu, multe prostii oi fi cetit de când ești. Cetește, rogu-te, și ceste și, unde-i vedea că nu-ți vin la socoteală, ie pană în mână și dă și tu altceva mai bun la ivală, că eu atâta m-am priceput și atâta am făcut. " / Ion Creangă

Nu am cuvinte să comentez cele de mai sus și sincer nici nu vreau să o fac acum. Dar nu pot să nu mă opresc asupra celui ce "atâta s-a priceput", doar el a fost cel ce ne-a încântat prima copilărie, apoi anii de școală pentru cei ce am avut dascăli buni povestitori, am jucat în scenetele montate după poveștile lui, ne-am înspăimântat la năzdrăvăniile pe care le făcea și sincer, câți dintre noi nu și-ar fi dorit să aibă parte de așa tovarăș de joacă? Și dacă colegei Alinaro îi ardeau tălpile de emoție când a ajuns în poarta muzeului, vreau să mă credeți că nici eu n-am fost mai departe de acestea căci, ajunși în dreptul gardului de nuiele împletite, mi-am amintit vocea inconfundabilă a lui Ștefan Ciubotărașu din filmul de acum peste 50 de ani, unde actorul îl interpreta magistral pe Creangă, în ultima seară a vieții lui, ultima seară din anul 1889, noaptea Anului Nou când copiii veniseră să-l colinde după tradiție pe cel care a iubit atât de mult satul natal iar el pleca să colinde în alte lumi.

Humuleștiul de azi, cartier al municipiului Târgu Neamț este cu totul altul decât cel de acum aproape 180 de ani, când s-a născut Ion Creangă. Satul de atunci era mai simplu dar mai frumos, cu case rare și sărăcăcioase, cu grădini la fiecare, cu apa Ozanei aproape; astăzi casa lui este la șoseaua asfaltată și circulată iar apa Ozanei "cea frumos curgătoare" nu mai este așa limpede și nici mânăstirea Neamț nu pare a mai fi așa mâhnită.

Aici, pe strada care poartă numele scriitorului, sunt două curți de vizitat, fiecare cu intrare direct din stradă, fiecare cu altă administrare, ambele însă fiind pe terenul ce a aparținut cândva părinților lui Ion Creangă.

Casa în care s-a născut autorul "Amintirilor din copilărie" a fost construită de bunicul Petre Ciubotariu în 1831, așa cum este trecută în actele primăriei, cel care a dat-o în dar fiului său Ștefan în 1835 când acesta s-a căsătorit cu Smaranda Creangă, fiica lui David Creangă din Pipirig. Aici se va naște scriitorul la 1 martie 1837 și aici stă continuu până în 1846, apoi cu pauze până în 1855 când se mută definitiv la Iași. Intrăm pe poarta mult prea aranjată acum. În dreapta este chioșcul de unde se cumpără biletele și de aici este și perspectiva curții foarte curate și simple azi, fără acareturile pe care în mod sigur le avea gospodăria cândva. Ne oprim în spatele casei albe unde, sub un acoperiș sunt expuse unelte gospodărești vechi achiziționate din sat special pentru această expoziție: un plug pentru doi boi, o vârtelniță, un vas pentru păcură, o bancă ce seamănă cu calul bălan pe care era urcată "jupâneasa" Smărăndița Popii pentru a primi pedeapsa cu Moș Nicolae, unelte ale lui moș Chiorpec, ciubotarul satului.

De la șopronul cu unelte, pe lângă prispă, în dreapta este singura intrare în casă, o ușă mică protejată de prispa ce o apără de ploaie. Casa este făcută din bârne de lemn date cu lut, capetele lemnului se văd bine la colțurile pereților. Acoperișul este de draniță (scândurele subțiri din lemn de brad așezate într-un mod anume pentru a nu intra ploaia și zăpada), cel văzut acum este lucrat la ultima renovare serioasă în 1992.

Casa are doar trei încăperi: tinda, cămara pe unde s-a urcat Nică în pod cu pupăza și camera mare, singura unde familia mare trăia la comun. În tindă sunt mai multe panouri cu informații despre scriitor iar în cămară sunt expuse diverse obiecte personale ale scriitorului, precum medalii, cărți poștale cu autografe, exemplare ale operei lui Creangă tipărite în secolul trecut, scrisori și însemnări, un ceaslov vechi din sec. XIX, fotocopii după manuscrise și 14 lucrări grafice făcute în 1949 pentru a ilustra ediția de atunci a "Amintirilor din copilărie". Mica expoziție din cămara familiei Creangă a fost reorganizată și ordonată după anul 1989 de un strănepot al scriitorului și de preotul de atunci al satului Humulești, ambii implicați în descoperirea și achiziționarea de documente originale.

Cea mai interesantă însă este singura cameră în care își ducea viața numeroasa familie. Aici sunt obiecte ce au aparținut familiei Creangă dar și unele achiziționate. În dreapta intrării - camera nu se poate vedea decât din ușă - este lavița de șezătoare, în stânga este soba cu horn, locul "unde lega mama o șfoară cu motocei la capăt de crăpau mâțili jucându-se cu ei " apoi patul mare, lada de zestre a mamei, originală, de asemeni masa cu trei picioare și scăunele mici, toate originale, la care a mâncat și Creangă, apoi opaițul vechi. Pe peretele din stânga ușii este arborele genealogic al familiei așa cum a fost realizat în vremea lui Creangă. Tot aici este un blidar pentru străchini și oale, îmbrăcăminte groasă de iarnă și ii din sec. XIX cumpărate din sat, diverse unelte. Covățica pentru cel mai mic copil este și ea prezentă, ingenioasă totuși căci lăsa mama să-și facă treburile în timp ce pruncul era legănat mult timp doar cu o singură mișcare. Scoarțe și ștergare, posibil mai multe decât pe vremea copilului "cu parul bălai" îmbracă frumos camera. Trei icoane de lemn și o candelă ce au aparținut familiei Creangă completează decorul iar în mijloc este masa primită de zestre de către Smaranda, pe ea aflându-se un bust micuț al lui Creangă și ceaslovul cumpărat de la biserica satului dar nu este cel pe care a învățat și Creangă cum să execute muștele: "În lipsa părinților și a dascălilor, mergeam la cimitir, țineam ceaslovul deschis și cum erau filele cam unsuroase, muștele și bondarii trăgeau la ele. Când clămpăneam ceaslovul, câte 10 - 20 prăpădeam dintr-o dată". Dar totul până în ziua când le-a fost verificat ceaslovul și atunci Calul Bălan și Sf. Nicolae cel "făcător de vânătăi" au răzbunat din belșug sărmanele victime.

Tot aici este și un război de țesut cu vârtelniță și alte obiecte necesare țesutului din care mama făcea postavul pentru haine, unelte ce nu sunt originale, sunt luate din sat dar aparțin epocii de aur a "copilului universal", cum l-a numit un critic.

Toate camerele sunt scunde, au pământ pe jos, așa cum era și pe vremea lui Nică a Petrei și cum nu era lume, am stat și ne-am mirat că o familie atât de numeroasă dormea, mânca și lucra în acea odaie care nouă azi nu ne ajunge nici de-o bucătărie.

Ieșim în curtea largă azi dar care nu era așa frumoasă atunci și, comentând că la București și în lume, nepotul de fiu al lui Creangă a făcut minuni arhitecturale, ne aude muzeografa ce aranja ceva într-un tufiș. Vine râzând la noi, bucuroasă, spune dânsa, că știm mai multe despre Ion Creangă și începe a ne povesti, noi mai întrebam, despre familia Creangă, cei ce peste timp și-au pus amprenta asupra culturii românești. Horia Creangă, un arhitect renumit și autor de manuale universitare, nu le este prezentat studenților ca fiind nepotul lui Nică a Petrei, ne spunea doamna că a fost surprinsă să afle acest fapt de la studenții vizitatori. Tot așa, a aflat că s-a propus scoaterea din manualele școlare a lui Ion Creangă deoarece copii moderni sunt înspăimântați de lup și de Sf. Nicolae, nu și de poveștile cu mineri din zilele noastre ce vor lua locul clasicului scriitor român. O doamnă muzeograf plăcută, cu multe cunoștințe și făcându-și cu plăcere serviciul.

În curtea cu pietriș nu este mare lucru, o fântână de lemn cu ciutură, fără puț dar cu bani de metal si hârtie aruncați în ea, al căror rost nu-l înțeleg. Apoi, alături de straturile cu flori, bustul scriitorului la maturitate.

Casa a ajuns muzeu prin grija familiei inițial. După moartea Smarandei Creangă, casa a fost moștenită de Ileana, cea mai mică soră a lui Nică; aceasta a dat-o unei nepoate de soră, Sofia Zahii Grigoriu care se ocupă de ea, o repară cu donațiile făcute de istoricul Nicolae Iorga iar în 1944 o donează Asociației Învățătorilor din România, asociație din care făceau parte atunci și membri de familie. Este neoficial muzeu până în 1951 - Sofia a locuit aici până în 1952 - când Zahei Grigoriu, strănepot, obține de la statul român toate drepturile și intrarea într-o legalitate, casa, pe timpul vieții acestuia fiind vizitată și întreținută gratuit. Astăzi este unul din cele mai vizitate locuri din Neamț și din țară și este cea mai bine întreținută casă memorială din România. Este pe lista monumentelor istorice din 2004. Se țin aici diverse manifestări culturale dedicate marelui clasic Ion Creangă. Se poate vizita după programul obișnuit al muzeelor noastre, biletul în toamnă a fost 4lei adult, 2 lei elev și o taxă foto de 10 lei.

Al doilea loc de vizitat, legat de numele lui Ion Creangă, este curtea cu personaje din poveștile lui, deschisă publicului în 2004. Este o curticică mică, destul de pompos numită "parc" dar altfel un loc reușit după o bună idee a unei humuleștence, dna Niculina Gârneț patroana unor restaurante, care a avut ideea de a cumpăra locul ce fusese tot al familiei Creangă dar ajunsese grădină de legume a cuiva tocmai din Constanța și de a face acolo curtea cu personajele celebre. A fost destul de complicat de rezolvat cu autoritățile dar si să găsească oamenii care să-i creeze personajele. Spune că unui profesor din Neamț i-a dus capra și iezii vii pentru a fi împăiați, apoi pe rând ursul, vulpea și cocoșul. Ultimul a fost achiziționat lupul, gata împăiat. Mătușa Mărioara, Smărăndița popii și celelalte personaje au fost lucrate din ipsos la teatrul din Brașov, de un decorator. Și ce noroc, pe teren este un tei adevărat în care a fost plasată pupăza, cea care trebuia să fie vândută în târg drept "cuc armenesc". În curticica mică a fost creată căsuța lui Moș Chiorpec, cel care-l întâmpina cu acel "bine ai venit, nepurcele! " O căruță veche de peste 100 de ani a fost cumpărată din Pipirig și în ea stă chiar Moș Luca Moșneagul, vecinul familiei. Există pisici împăiate lângă cuptor dar și pisici vii, grăsuțe, cu castronele curate cu mâncare. Smărăndița popii cea "care-l fura cu ochiul" păzește Calul Bălan iar Nică a Petrei este prezent chiar la intrare, să-și întâmpine oaspeții. Unelte vechi, roți de car, un război de țesut, fata babii și fata moșului întregesc ansamblul. După ce restaurantul "Smărăndița" a fost închis, spațiul interior al acestuia a fost aranjat cu multe obiecte vechi de uz gospodăresc din zona Moldovei.

Personajele din poveștile lui Creangă sunt mutate în casă atunci când vremea este rea.

La intrarea în parcul tematic este un loc de unde se pot cumpăra diverse obiecte lucrate local sau chiar chinezisme dar si o apă sau un suc dar și taxa de intrare, 5 lei când am fost noi. În dreptul intrării în fostul restaurant, în stradă, este o parcare destul de mare în care încap cam 8 - 10 mașini, depinde de "cultura" șoferilor și de ce înțeleg ei prin perpendicular/oblic sau "de puțin îmi pasă de următorul venit". Parcul tematic este un loc plăcut ce readuce în memoria noastră poveștile copilăriei, valabile și astăzi.

Despre scriitorul Ion Creangă (1 martie 1837 - 31 decembrie 1889) nu cred că este nevoie să mai spun date biografice. Oricum sunt ușor de găsit pe net, acolo unde aflați și de viața lui tumultoasă ca popă, de ultima femeie din viața lui, Tinca Vartic, o excelentă povestitoare, despre frumoasa prietenie cu Mihai Eminescu, poetul care practic ni-l dăruiește nouă pe Creangă, despre tot ce a făcut "domnul învățător Creangă" pentru școala românească.

Iar pentru că lumina vieții lui s-a stins asemeni unei lumânări în noaptea de 31 decembrie, ca în filmul Elisabetei Bostan, vă invit pe toți dar mai ales pe cei ce aveți cerul vieții înnorat la acest sfârșit de an sau cei ce vă temeți de un, poate, imaginar drob de sare, să vă amintiți de Nică a Petrei, de copilul cu păr bălai și să ziceți asemeni lui în "Ivan Turbincă" înainte de "guleai" (chef): Pașol na turbinca, ciorti!

Webmaster, te rog dacă se poate, măcar un fragment din filmul Elisabetei Bostan "Amintiri din copilărie", poate secvențele cu Pupăza din tei, la târg. Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 4596 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI