ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.05.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii
4 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Personaje de poveste la Humulești

TIPĂREȘTE

Ziua în care m-am înscris pe Afa mi-a rămas bine întipărită în minte (nu țin minte tot, dar sunt anumite date pe care nu le uit niciodată și aceasta e una din ele): era sfârșit de mai și îmi organizam vacanța în Grecia. Iar când e vorba de Grecia, toate drumurile duc la Roma... ăăă... pardon, Afa. Ce nu mi-a trecut prin cap până mai deunăzi e să mă uit la numărul de articole pe care le-am scris până acum. Și uite așa mi-am dat seama de o frumoasă coincidență: astăzi împlinesc cinci ani (mai am doi până la clasa întâi, dar cred că sunt pe drumul cel bun) pe site, și pot sărbători acest lucru cu articolul numărul două sute!! Nu eram sigură că pot face acest lucru, pentru că încerc eu să-mi organizez cât mai bine timpul, dar câteodată aș avea nevoie ca ziua să aibă 30 de ore; dar până la urmă lucrurile s-au așezat bine. Sinceră să fiu nu eram prea sigură nici de ce anume mi-ar fi plăcut să scriu cu această ocazie. Pe de o parte mi-ar fi plăcut să fie ceva mai... altfel, și m-aș fi băgat la filozofări; dar nu am avut mare inspirație la teme, iar cea la care recurg în multe din scrierile mele în ultimul timp este una foarte sensibilă și chiar nu mi-aș dori polemici pe marginea ei. Așa încât am decis să fie un loc la care eu am ținut morțis să ajung anul trecut în vară, chit că s-a povestit mult și frumos despre el. Mă simt foarte identificată cu el și ca turist, și ca român, și ca cititor...

Și uite așa am ajuns acasă la...

Nică a lu’ Ștefan a Petri

Cred că pe Crismis am „auzit-o” odată că atunci când vrea să scrie despre locuri vizitate care i-au rămas la suflet îi este ori foarte ușor să o facă, ori foarte greu. Ei, așa mi se întâmplă și mie. Au mai rămas ceva locuri despre care nu am povestit; numai când mă gândesc și... parcă nu știu cum să încep. Așa că am renunțat. Dar Creangă mi-a fost întotdeauna atât de drag încât este alesul meu și tre’ să iasă ceva.

Aș fi tăiat de pe listă ceva mânăstiri, atât eram de înverșunată cu vizita asta. Ba chiar am făcut și vreo două-trei sute de km în plus în ziua respectiva, numai și numai pentru Nică. Pentru că era în plan pentru luni, și dintr-odată ne-am dat seama că lunea sunt închise multe obiective. Așa că duminică dimineață am plecat din Gura Humorului spre Târgu Neamț, și apoi am urcat înapoi, vizitând Dragomirna, Putna, Sucevița, Moldovița, Humor. A fost o zi de forță, în care am mâncat biscuiți și covrigi din mers, spre disperarea tatălui meu, care seara ar fi mâncat două ciorbe și două feluri doi. Dar a meritat din plin. Ajunși la fostul Humulești, fata de la intrare ne-a spus că, deși oficial este închis lunea, ei deschid, pentru că și așa multă lume se plânge de orarul cam redus.

Oricât m-aș strădui, nu vă pot descrie în cuvinte emoția care m-a copleșit în vreme ce parcam în fața bojdeucii lui Creangă. Tălpile îmi ardeau, știam că aici urma să văd filmul „Amintirilor” și chiar să joc în el, printre personaje de poveste și realitatea năzdrăvanului cu păr bălai.

Am plătit patru lei de adult, doi lei de copil și zece lei pentru a putea face poze în voie, și am trecut de gardul de nuiele ca într-o călătorie în timp pe care de mult o așteptam.

Casa văruită și cu câteva ghivece cu flori colorate pe prispa de pământ care o înconjoară, are două încăperi în care putem afla istoricul ei, datele bibliografice ale scriitorului, dar și delecta cu citate din extraodinara lui operă și o micuță expoziție ce cuprinde diverse ediții ale operelor lui, scrisori și informații despre prietenia cu celălalt mare geniu al vremii, Eminescu. Piesa de bază este camera cea mare, unde probabil dormeau toți claie peste grămadă (să ne amintim că erau opt frați plus părinții), în care lavițele și obiectele vremii (printre care un război de țesut, o masă joasă și rotundă cu scăunele, o copăiță, haine moldovenești, ba și un ceaslov vechi) ne încântă privirea în vreme ce ghidul dă explicații cui vrea să asculte. Probabil că vi s-a întâmplat să nu vă vină să credeți că sunteți acolo unde s-a născut și a crescut cineva important, unde a copilărit marele nostru clasic în acest caz. Chiar și cei care nu ați ajuns acolo, probabil că ați văzut casa în poze, deci nu voi insista pe o descriere la care oricum nu mă pricep grozav. Mușcatele roșii dădeau pata de culoare, și casa mi s-a părut taaare frumoasă atunci când ne-am așezat pe băncuțele de lemn așezate în curtea spațioasă, în apropierea bustului scriitorului.

Nică ne-a făcut semn din pomul în care era cocoțat să nu stăm prea mult, că mai aveam de văzut pe dinafară fosta micuță bucătărie de vară de pe un lateral al casei și închisă pentru public, și șopronul din spatele casei, unde se aflau cuptorul, putineiul, multe scule necesare gospodăriei, precum și o căruță, probabil a bunicului David din Pipirig;). Tot acolo era ascunsă și toaleta pentru vizitatori, foarte ingenioasă ideea.

Tuşa Mărioara, Smărăndiţa Popii, Moş Chiorpec, dar şi capra cu trei iezi și ursul păcălit de vulpe ne așteaptă gard în gard cu bojdeuca lui Creangă. Pentru unii acest loc este chicios. Mie mi-a mers la suflet. Poveștile copilăriei mele au prins viață acolo prin acele figuri din ghips (meșterul trebuie să fie unul grozav, așa de bine a redat toate detaliile) și prin animalele împăiate. Intrarea este simbolică (un leu), și este și o tarabă cu magneți și alte suveniruri la poartă. Ideea femeii care a înființat acest parc mie mi se pare excepțională. Trebuie să profităm și noi mai bine de comorile noastre, să le arătăm lumii întregi. Chit că R. nu a simțit emoția mea, nu avea cum. Dar dacă-l vedeți să-l întrebați cine e Ion Creangă și ce a scris, să vedem, știe?!

La intrare ne-a întâmpinat însuși Nică, deschizătorul lumii poveștilor, pândit din spate, de sub un cireș, de Tușa Mărioara cu o jordie în mână (un măturoi de nuiele, de fapt). Abia-abia am convins-o că nu noi am furat cireșele! Fi-miu mă întreba dacă îl ardea cu jordia pe Nică. Ha, ha, stai să vezi calul bălan, stai.

Cocoșul din „Punguţa cu doi bani“ se uită la noi ca nu cumva să încercăm să îi luăm comoara din cioc. În spatele lui se află căruța în care moș Luca îi duce pe Nică și pe Zaharia la școală la Broșteni, pe valea Bistriței, în vreme ce satul întreg se uită la ei ca la urs. Lipsa smârțoagelor nu scade din farmecul scenei, iar eu sunt încântată.

Urmează cuptorul pe care se ascundea, când se jucau ei, băieții, de-a mijoarca, cu multe detalii (oale, ulcele, lopata de scos pâinea și plăcintele, etc.) și vopsit în alb, o frumoasă amintire a copilăriei lui Creangă. Acolo, la stâlpul hornului, vedem și şfara cu motocei cu care se jucau mâțele de crăpau.

Scena Caprei cu trei iezi îmi place la nebunie. Capra, iezii și lupul merg în două labe, o personificare tare reușită, și sunt îmbrăcați cu costume tradiționale moldovenești, foarte potrivite după părerea mea. Sceneta devine imediat poză de profil la whatsapp;).

Nu au cum să lipsească nici Moș Chiorpec, care stă pe prispa unei căsuțe superbe în simplitatea ei, și probabil îl așteaptă pe Nică să-i ducă niște curele pentru un nou bici, și nici Calul Bălan, unde o vedem și pe Smărăndița Popii pe care Nică nu mai știa cum s-o impresioneze. Uite pedeapsa vremii, îi spun lu fi’miu, care face ochii mari, înainte să se urce și el pe cal, ca să înțeleagă mai bine cum stă treaba cu temutul Sfânt Nicolai. R. simulează folosirea lui, și cei din jur – adulți care am crescut cu Amintirile lui Creangă – zâmbim nostalgic.

Dăm apoi, la fel de încântați, de ursul păcălit care se văita tare fiindcă tocmai rămăsese fără coadă și de vulpea cea șireată care urma să mănânce un pește buuun-bun. Ba, vedem până și teiul din poveste, și privirea ne pică imediat pe pupăza cea buclucașă. Amănuntele sunt un deliciu, fără nicio îndoială.

Partea de interior, ca să-i zic așa, continuă să ne prezinte o mulțime de obiecte ale vremii, și alte personaje care par scoase din poveștile și amintirile lui Creangă, chiar dacă sunt cumva mai generale. Intrăm într-un adevărat muzeu al satului moldovenesc. Multe costume naționale agățate pe pereți, o adevărată colecție de fiare de călcat, din alea de fier de trebuiau puse pe plită înainte de a fi folosite, străchini, coșuri de răchită și macate, războaie de țesut, putineie, fuse, tuciuri de mămăligă sau de făcut brânză, cojoace de lână, ba dăm chiar și de copilașul din povestea cu drobul de sare. Personajele sunt aici ba țărani sunt strânși la șezătoare, ba femei care torc lâna, ba un bărbat care macină grăunțe de porumb... Mai dăm și de Nică plecat cu colindul la preotul satului, alături de alți prieteni, și de fata moșului care torcea lână... Cam tot ce îți poate trece prin minte legat de universul frumoaselor povești și amintiri.

Citate explicative întregesc pretutindeni farmecul exponatelor, și mi-a fost atât de drag să recitesc fragmente dragi mie și alor mei...

Cât de bogată am plecat de la casa și parcul lui Creangă... Cât de încântată și nostalgică în același timp. Creangă trebuie să fie prezent pe rafturile bibliotecilor noastre, și în serile copiilor și nepoților noștri, și în memoria noastră, a tuturor. Pentru că face parte din viața românească, chiar dacă din alt secol. Face parte din esența noastră. Și fără ea noi nu suntem nimic.


[fb]
---
Trimis de alinaro in 27.05.16 17:31:35
Validat / Publicat: 27.05.16 22:00:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU NEAMȚ.

VIZUALIZĂRI: 3166 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Și intrăm în universul personajelor lui Creangă. Bine ați venit în parcul tematic.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72400 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

crismis
[27.05.16 22:33:22]
»

@alinaro: Frumoasa aniversare si frumoase "Amintiri din copilărie" ai ales să împarți cu noi, Alina! Felicitări și la mai mare!

Dabator
[27.05.16 23:46:08]
»

@alinaro: EI, frumoasă dublă aniversare. 200 de articole, aproape incredibil. Și toate (din câte le-am citit) scrise cursiv, cu pasiune, bucurie și umor.

După ce am citit articolul tău mi-aș face fata mai mică, maxim 10 ani și aș lua-o cu mine în vizită la Nică. Nu că acum nu mi-ar plăcea, dar alta e bucuria copilăriei...

Am citit review-ul tău cu emoție, felicitări!

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[28.05.16 00:27:23]
»

@alinaro - Felicitări pentru un articol foarte frumos, unde mai pui că-i și aniversar!

Emoționante sunt aceste vizite acasă la Nică, am mers și noi acolo în 2014 și ne-am simțit dintr-o dată purtați pe aripile timpului în ulița copilăriei care acum dăinuie numai în amintirile noastre. Ne-am bucurat alături de cel mic de întâlnirea cu mătușa Mărioara (dumneaei nu părea la fel de bucuroasă ), cu moș Chiorpec ori cu băieții pregătiți de colindat. Ne-au plăcut și nouă toate scenele din poveste, însă două ne-au rămas în suflet: ursul păcălit de vulpea cea șireată și -bineînțeles- doamna capră cu iezii ei, urmăriți îndeaproape de lupul cel hapsân.

Îmi place și îndemnul de final: așa este, Creangă ar trebui să se regăsească în fiecare casă pentru că opera lui reprezintă o pagină de aur, o nestemată a literaturii noastre! Și trebuie să ne prețuim adevăratele comori naționale!

Mă opresc aici, nu înainte de a-ți ura: ”La cât mai multe articole pe AFA!”

krisstinna
[28.05.16 08:08:11]
»

@alinaro - Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal de cei mai strașnici, pe care aleargă, cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ți ia auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descărca mânia în toată puterea cuvântului... -

Aceste cuvinte mi-au răsunat toată viața în minte. M-am ghidat oarecum după ele, mi-am crescut copilul într-un stil propriu, nonconformist. Poate și pentru că eu am fost mai ceva ca Nică în copilăria mea perfectă, poate din cauză că târziu am realizat de sacrificiile părinților mei pentru ca eu să am absolut totul sau poate pentru că am regăsit-o pe mama în mama autorului.

Uite cum te trage pe furiș apa la adânc, și din veselia cea mai mare cazi deodată în urâcioasa întristare! -

Nu am căzut în întristare, din contră, am zâmbit când am citit articolul tău, am crezut că doar eu l-am văzut pe Nică prin pomi sau alergând prin iarbă

Felicitări! La cât mai multe articole pe sait!

Mulțumesc, am savurat acum o cafeluță plină cu aromele copilăriei!

Mihai18
[28.05.16 09:21:35]
»

Mulți ani în continuare pe AFA și la fel de frumos ca până acum. Felicitari de la un cititor la reviewurilor dv.

Zoazore
[28.05.16 09:25:52]
»

@alinaro - La multe AFA-articole și AFA-ani! Frumoasă aniversare și-atât de bine plasată, acum, în apropierea datei de 1 Iunie. Parc-ai vrea să marchezi și-a treia aniversare: Ziua Copilăriei.

De 1 Iunie, mie-mi vine să fur cireșe, să mă cațăr în tei, să mă joc alte jocuri și jucării ale copilăriei.

Am făcut cadou tuturor nepoților câte o carte cu ”Amintiri din copilărie”, ba chiar și-n Italia, băiețelului unei prietene. Să vadă. să citească, să știe și să trăiască toți copiii acea magie numita ”copilărie”.

Carmen Ion
[28.05.16 11:17:23]
»

@alinaro - Felicitări, Alina, pentru dubla aniversare, de ani şi articole pe AFA! La cât mai mulţi şi mai multe (şi la fel de bune

O alegere extrem de inspirată şi emoţionantă este tema acestui review: ce poate fi mai frumos ca vizita la casa părintească a unui clasic al literaturii române care ne-a încântat copilăria cu poveştile lui savuroase?

GabrielaG
[28.05.16 11:55:58]
»

Nu stiu daca pentru o astfel de aniversare se ureaza "La multi ani" dar eu o voi face! La multi ani!

Multumim pentru acest articol, sau eu una cel putin va multumesc.

Mi-am adus aminte de lucruri uitate si timp de cateva minute m-am lasat purtata parca pe un alt taram, cel al amintirilor.

Pentru asta va multumesc si va doresc de doua ori mai multe articole decat cele pe care le aveti acum scrise

De asemenea va doresc multe calatorii placute, pline de aventuri frumoase.

mishu
[29.05.16 20:50:49]
»

Incerc sa gasesc un nod cat mai frumos de a-ti face o urare asa cum meriti si nu stiu cum sa leg cuvintele mai bine.

Deja cifra 200 arata ceva, arata ca iti pasa de cei din jur, ca te bucuri de ceea ce faci si binenteles ca iti doresti sa faci asta in continuare, altfel era un prilej sa ne spui "La revedere! ".

Nu poti decat sa ne fii exemplu pe mai departe si sa ne dorim fiecare sa ajungem la asemenea record. Felicitari, votat cu mare placere.

tata123 🔱
[29.05.16 21:21:23]
»

@alinaro - Mulțumim pentru toate articolele scrise pe AmFostAcolo. Ele au adus un aport util comunității și tuturor celor interesați de destinațiile și obiectivele descrise de tine. Cifra e mare, munca e la fel de asiduuă, satisfacția sper că a fost pe măsură.

Atunci când ajungi la o astfel de număr rotund te gândești că ar fi frumos să scrii un articol care să îți facă plăcere, care să îți amintească de un loc minunat, care să fie cunoscut de multă lume ori necunoscut, care să... De cele mai multe ori alegem din cufărul cu amintiri din copilărie. Ce poate fi mai drag? Copilăria rămâne nemuritoare în mintea noastră. Inegalabilul Ion Creangă a reușit să aștearnă pe hârtie o astfel de copilărie... nemuritoare. Tu ai ales să ne povestești despre Creangă și amintirile sale... din amintirile tale.

Felicitări!

Aurici
[30.05.16 11:06:40]
»

@alinaro - După ce am citit articolul tău m-am dus să văd câte am scris și eu ca să îmi dau seama cât mai am până la unul de aniversare. He-heee, vai de capul meu dacă voi mai avea atâta răbdare!

Îmi place cum scrii, îmi place simplitatea vorbelor și umorul tău, îmi place că ești optimistă, că te bucuri de lucrurile mărunte, îți suntem recunoscători că împărtășești cu noi și 'om mai fi, n-'om mai fi toți pe aici, tu scrie în continuare că o faci foarte bine.

Eu am fost cam de mult la Humulești și îmi trece acum prin minte că am putea să te aniversăm la o mie de articole la bojdeuca lui Creangă. Ce zici? Ar fi un cadru românesc exact așa cum îți place ție.

alinaroAUTOR REVIEW
[30.05.16 11:20:21]
»

tuturor – Vă mulțumesc frumos pentru mesaje și urări.

crismis – Mai inspirată de atât nu am fost, așa cum v-am zis, și mi-am adus aminte de tine, pentru că-mi stătea pe creier să scriu despre Creangă dar parcă nu aș mai fi avut nimic în plus față de ce se povestise și nu știam cum să încep. Până la urmă am așternut sentimente... Mulțumesc, Cristina.

Dabator – E drept că alta e bucuria copilăriei, dar sunt convinsă că știi ce bucurie e și pe capul nostru, al adulților, atunci când dăm de ceva care ne-a făcut copilăria mai frumoasă. Îți mulțumesc pentru vorbele frumoase pe care mi le adresezi întotdeauna.

Crazy_Mouse – Am citit articolul tău, cum să nu. La vremea aia îmi doream din tot sufletul să ajung și eu acolo. Uite că s-a întâmplat. Scena cu căprița face parte și din preferatele mele. Mulțumesc din suflet pentru frumosul mesaj și pentru urare. Vi le întorc tuturor cu drag.

alinaroAUTOR REVIEW
[30.05.16 11:32:38]
»

krisstinna – Cât de actuale și eterne sunt vorbele lui Creangă... Cât de gustoasă e cafeaua cu arome de copilărie... Foarte frumos mesajul pe care mi l-ați scris, foarte sensibile rândurile (ca de obicei), și minunat sufletul din spatele lor. Vă mulțumesc!

-Zoazore – Aveți dreptate cu Ziua Copilăriei, nu mi-am dat seama că este aproape și ar fi putut fi inclusă. Aici nu se ține, dar eu am un cadouaș pitit pentru fi-meu, care e un norocos că ținem sărbători din două țări. Mi-ați dat o idee: poimâine o să fac ceva copilăresc, văd eu ce, ca să mă sărbătoresc și pe mine, copil mare ce sunt câteodată. Săr’na mult.

Carmen Ion – Două sute de articole mi se par multe dacă mă uit în spate, ritmul nu este întotdeauna același, dar mie, când trec două-trei luni fără să scriu (că de citit, citesc mai mereu, mai mult sau mai puțin), parcă îmi lipsește ceva. Am spus-o de multe ori, acest site este, printre altele, una din portițele mele spre/cu acasă. Mă bucur că vi s-a părut inspirat și vă mulțumesc din suflet.

alinaroAUTOR REVIEW
[30.05.16 11:58:19]
»

GabrielaG – Pentru o astfel de aniversare se urează ce se simte, așa că eu îți mulțumesc frumos. Te rog să mă tutuiești, mă apropii vertiginos de patruzeci, dar tot tânără mă simt, he, he. Și uite cum roata se învârte, pentru că și eu fac ca tine, și folosesc pronumele de politețe, și mi se spune să mă las de el... Îți întorc urările înzecit, Gabriela.

mishu – Nodul/nodurile e/sunt minunat/e. Mare dreptate aveți. Mă bucur să mă aflu aici și, nu se știe niciodată, viitorul e imprevizibil, dar nu cred că mă voi lăsa curând de Afa. Recordul... nu știu cât de record e, dar cifra e frumoasă și mi s-a părut frumos că a coincis cu cei cinci ani. Ca să vă parafrazez, citit și mulțumit cu mare plăcere.

tata123 – Îți mulțumesc pentru frumosul mesaj. Cele scrise de mine or fi fost de folos mai mult sau mai puțin, or fi plăcut mai mult sau mai puțin, că până la urmă așa e totul în viață; mie însă îmi place să stau aici... Ai dreptate, am recurs la copilărie pentru că acest cufăr ne e întotdeauna drag. Zi minunată, mulțumesc.

Aurici – Uf, o mie de articole. Mi se pare de neatins. E o viață de om. Mai bine ne sărbătorim zi de zi unii pe alții, sau măcar din când în când, și așa nu ni se lungesc urechile. Eu mă bucur dacă ajung măcar la sufletul câtorva colegi. Datorită vouă continui să spun prezent. Îți mulțumesc, Aurici dragă, știi că suntem cam pe aceeași linie de plutire. P. S. Cum mă ții tu minte cu cadrul românesc...

Aurici
[30.05.16 12:20:30]
»

@alinaro - Nu, nu te țin minte de atunci de când te gândești tu. Te-am descoperit după aceea mult mai bine. Sigur că aniversarea la o mie de articole era așa ca să-ți doresc viață cât mai lungă pe AFA. În rest sunt absolut de acord cu tine și la fel prețuiesc și eu.

Zoazore
[30.05.16 12:43:07]
»

@alinaro -

Te rog să mă tutuiești, mă apropii vertiginos de patruzeci, dar tot tânără mă simt, he, he. Și uite cum roata se învârte, pentru că și eu fac ca tine, și folosesc pronumele de politețe, și mi se spune să mă las de el

Si eu te rog sa-ti urmezi sfatul si sa nu ma mai "domnesti" atat.

Ma bucur ca ti-am dat idei, fiindca si eu ma simt un copil mai mare.

alinaroAUTOR REVIEW
[30.05.16 12:46:04]
»

@Zoazore - S-a făcut, draga mea Zoazore. Te tutuiesc de-acum.

GabrielaG
[30.05.16 13:09:29]
»

@alinaro - Eu v-am urat... off... ti-am urat... nu sunt obisnuita sa vorbesc asa... poate este si defect profesional dar necunoscandu-te personal imi ese greu sa nu vorbesc cu dvs. Promit ca o sa incerc sa renunt la pronumele de politete. 40 de ani este o varsta frumoasa si inca esti TANARA!

Eu asa am simtit, de aceea ti-am urat un sincer La multi ani si la cat mai multe articole.

Multumesc si eu la randul meu pentru urari.

alinaroAUTOR REVIEW
[30.05.16 13:22:34]
»

@GabrielaG - Ha, ha!! Crede-mă că te înțeleg perfect și știu ce simți. Și asta cu atât mai mult cu cât trăiesc într-o societate în care oamenii se tutuiesc la greu, indiferent de vârstă, profesie, etc. De-ai ști ce greu mi-a fost/îmi e să tutuiesc profesorii la facultate, sau vecinii mai în vârstă... Se pare că și la noi tendința e aceeași. Uite că se poate.

Și gata, că trecem la ora de bunele maniere sau eu mai știu ce... și ne dă webmasterul afară.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
DaRKruCS
[01.06.16 00:29:02]
»

@alinaro: Pu-pu-pu ???? Di diparti i un miega tari riviu madam ???? Pe di alta parti, sa vezi ce jordii iti iei matali ca ai haladuit p'aici si n-ai pomenit... Nica ????

alinaroAUTOR REVIEW
[01.06.16 10:59:25]
»

@DaRKruCS - Pu-pu-pu, pu-pu-pu! Vî tari mulțumiesc, drajii mei, și-mi șer iertari cî nu am pominit nimica dispri așest lucru, dar am cam fost pi fugî. Da viniți voi pi la mini, cî tot aia ie. Vî pup-pup-pup.

nikki arb*
[05.08.16 15:24:00]
»

Iata si frumoase locuri din Romania care merita vizitate cu prisosinta.

calatorul
[06.08.16 22:11:11]
»

@alinaro - Buna idee de relatare, am gasit si eu la Humulesti acum cativa ani aeste personaje simpatice, care merita descrise aici cu poze cu tot.

Zoazore
[07.08.16 09:27:32]
»

@calatorul - Și nu ne spui și nouă? Te rooog! Mulțumesc!

calatorul
[07.08.16 19:50:48]
»

@Zoazore - Multumesc pentru atentie si indemn, o sa imi fac timp odata sa scriu si despre lucrurile vazute de mina inainte de a se deschide AFA si care merita stiute. La buna recitire!

alinaroAUTOR REVIEW
[08.08.16 11:40:49]
»

@nikki arb - Mulțumesc, așa este. Aș reveni cu mare drag în acest univers al copilăriei.

alinaroAUTOR REVIEW
[08.08.16 11:43:46]
»

@calatorul - Ca și colega Zoazore, și eu vă invit să ne povestiți. Cu mare drag voi retrăi vizita mea la parcul tematic și la casa marelui nostru Creangă.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, Aurici, calatorul, crismis, GabrielaG, Mihai18, mishu, nikki arb*, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCasa memorială & parcul tematic Ion Creangă [Humulești]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.96814894676208 sec
    ecranul dvs: 1 x 1