Nu era nimeni acasa...

TIPĂREȘTE

Pentru mine e un loc aparte, Aminitirile din Copilarie ale lui Ion Creanga au fost pentru mine prima carte citita si cea mai iubita. Datorita acestei preferinte ale mele pentru Creanga parintii, bunicii si dascalii ma comparau adesea cu Nica, inca din clasa a doua ma urcam pe scena si il interpretam copilul cu parul balai, cu accent moldovenesc si cu caciula neagra de blana a tateipe cap. Am ajuns astfel sa ma fascineze universul copilariei la tara, din care am gustat si eu o buna periada la bunicii mei ce locuiau la curte.

Dar reprezentarea in imaginatia mea a casei si curtii in care se intamplau majoritatea actiunilor din Amintirile marelui scriitor era doar un surogat pe care ni-l creem fiecare in lipsa unei realitati palpabile despre ce ne place ne inchipuim. Mai fusesem la Humulesti in copilarie, pe cand faceam o excursie intr-o tabara scolara, dar de atunci nu mai retineam mare lucru, pe langa trecerea timpului si faptul ca fusese o vizita cu grupul, copii multi, zapaceala mare, au facut ca amintirile mele sa nu fie foarte clare. De aceea, cand m-am vazut in Nordul Moldovei, am hotarat sa nu ratez Casa Memoriala Ion Creanga din Humulesti.

Prima halta in Targu Neamt, Cetatea Neamtului. Plecand de la cetate, am pornit spre Piatra Neamt, doua-trei semafoare si vad un semn indoit catre Casa Memoriala Ion Creanga, semn care m-a facut sa gresesc drumul si sa merg inainte, in loc sa fac la dreapta, dar am intors si iata-ne in fata casutei cu gard impletit din nuiele si acoperit cu sindrila. Casuta nici nu se vede de pancarte in care se lauda nu-stiu ce consilii si ministere ca ei l-au inventat pe Creanga, consilii fara de care nu s-ar fi ridicat poarta aceea in stil maramuresan care nu-si gaseste locul, mai inalta decat casa, si de care sigur Nica nu-si aduce aminte.

Intram in curte, nimeni la ghereta din lemn unde ar fi trebuit sa platim taxa de vizitare, ne plimbam pe acolo ca la noi acasa, fara ghid, fara explicatii, admirand, mai nimic... Nu erau in curte decat niste bancute rustice din busteni, o fantana cu cumpana si un bust din piatra al celui care si-a petrecut cea mai celebra copilarie romaneasca in acele locuri, fara sa lipseasca florile frumoase de gradina si niste muscate superbe aliniate pe langa peretii casutei in ghivece de lut.

Am dat ocol casei si am descoperit ca toate obiectele pe care ma asteptam sa le gasesc in curte, ca in orice curte de taran gospodar, erau inghesuite intr-un sopron din spatele casei, unde era amenajata si o bucatarie de vara si pe care era o placuta explicativa din textul careia nu am inteles nimic.

Un astfel de sopron se gasea si ca anexa a casutei, aici se puteau gasi deasemenea obiecte nelipsite din gospodariile veacurilor trecute.

Intrand in casuta, universul lui Nica parca a recapatat contur, aici fiecare obiect iti citeaza cate un paragraf din Amintiri. Copilul nostru a fost foarte contrariata ca nu era nimeni acasa, si nu intelegea de ce nu poate intra sa se aseze pe scaunelele din lemn dinauntru. Farmecul interiorului acestei casute este mult deteriorat de indicatiile si explicatiile pe care le gasesti sub forma de panouri de mari dimensiuni pe pereti, probabil pentru a compensa lipsa unui ghid care sa ti le spuna. Astfel, pereti intregi din interior erau acoperiti cu astfel de panouri, iar in bucatarioara in care si-ar fi gasit locul multe obiecte aruncate in sopronul acela de afara, era decorata exclusiv cu reprezentari grafice ale etapelor din viata lui Nica si ulterior a scriitorului.

Ne-am mai fatait noi pe acolo, eu cautam personajele din povestile lui Creanga, stiam de pe AFA ca sunt pe aici pe undeva. Mi-am dat seama ca trebuie sa iesim din curte si sa intram intr-una vecina. Facem asa, trecem in curtea vecina, unde intrarea era un leu de om, dar nu era taxator. Ei aici era de fetita noastra, cand i-a vazut ea pe Cocosul cu Punguta cu Doi Bani, pe Capra cu cei trei iezi si cu lupul care dadea tarcoale casei, ce sa mai spun de Ursul care toacmai patise rusinea si isi pierduse coada, iar cumatra Vulpe fugea cu pestele, a fost foarte incantata. Cred ca am stat mai mult de o ora sa le trecem pe toate in revista, sa le fotografiem si sa spunem povestile fiecaruia, acum cu imagini foarte sugestive.

Am iesit cu greu dintre personajele de poveste si am vazzut alti "nazdravani", stateau la o masa afara in fata carciumii "La Smarandita". Ia uite-o pe Smarandita, s-a ajuns...

---

VIZUALIZĂRI: 1891 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI