Esenta Bucegilor - Casa Memoriala George Enescu

TIPĂREȘTE

As incepe prin a aminti review-ul colegei AFA, CatalinaLupu, review care m-a starnit pentru a face aceasta vizita si pe aceasta cale ii multumesc. Nu stiu ce ar mai fi de spus in completarea lui, dar am sa spun ce am simtit eu. Si ar mai fi de amintit un proverb din popor “daca vrei sa cunosti cu adevarat un om, viziteaza-l la el acasa”. Si asta am facut. Este o experienta marcanta, chiar si pentru un om de rand, care nu are cunostinte muzicale.

Dimineata, dupa micul dejun luat in hotelul la care am fost cazati in Sinaia, am plecat spre Manastirea Sinaia si spre casa marelui George Enescu. Am coborat pe bulevardul Carol I, apoi la dreapta pe strada 13 Septembrie si am ajuns in Calea Bascovului urmand indicatorul spre cartierul Cumpatu. Intrebasem la receptia hotelului cum sa ajungem, iar indicatiile au fost precise. Am trecut pe un pod peste raul Prahova. Sub un alt pod am fost nevoiti sa abandonam masina din cauza drumului foarte prost si sa continuam pe jos. La indicatiile unui localnic am inaintat pe drumul neasfaltat si inzapezit circa 15 minute pe jos. Credeam ca ne-am ratacit, dar la un moment dat apare un indicator spre Casa Memoriala si rasuflam usurati.

Urcam incet drumul anevoios, apoi spre stanga, drumul coboara usor. O curte mare, pazita de brazi mareti, pana la cer, ne apare in fata. Am ajuns. O liniste absoluta domneste peste tot. Bustul marelui artist ne intampina. Suntem putin incurcati, deoarece lipsa oricarui personaj viu ne mira. Dam rotocol prin curtea larga, o ghereta care trebuia sa aiba un paznic probabil, este goala. Nici tipenie de om. M-as fi asteptat ca in zi de duminica, cand toata statiunea este plina, sa gasim ceva aglomeratie.

Pe usa casei, o coroana verde si mare din brad miroase a sarbatoare. Intram. O caldura ne imbie inauntru. Cineva ne aude si coboara catre noi. O doamna cu glas blajin ne pofteste inauntru. Privim gramada de sosoni de toate marimile de la baza scarii. Suntem invitati sa luam cate o pereche. Doamna ne prezinta putin holul de la intrare iar apoi dispare pentru cateva secunde in incaperea din dreapta de unde ne aduce cate un audioguide. Ne da cateva indicatii, ne explica modul lor de folosire si ne roaga sa apelam la dansa daca intampinam probleme, apoi se face nevazuta.

Apasam tasta 1 si o voce feminina ne spune ca suntem in holul de la intrare unde putem admira cateva piese de decor romanesti foarte vechi. In stanga noastra se afla un tablou al artistului, tablou care reprezinta perfect starea compozitorului in timpul unui concert ,,dupa cum si Mihail Jora spunea: "Cu capul plecat, putin adus din spate, el calca hotarat spre public, privindu-l ca din vis (...) Paseste ca pe o apa intinsa, parand ca vrea sa treaca peste capetele auditoriului, ascuns in umbra salii".

Apasam tasta 2, urcam cateva trepte si patrundem in anticamera cu acces catre terasa si sufragerie. Terasa este construita in stil Brancovenesc, imaginea ce ti se desfasoara ochilor este minunata. Printre brazii inalti se vad crestele Bucegilor inzapezite. Cate opere a compus Enescu cu ochii spre acele creste, inspirat de natura? Cate clipe minunate de dragoste a petrecut el cu Maruca aici? Cate soapte de iubire s-au rostit pe terasa unde Bucegii au fost martori? Am coborat treptele terasei si am avut impresia ca am luat cu mine esenta muntilor Bucegi.

La Sinaia, Enescu a dat nastere unor opere minunate: Rapsodiile romane, Concertul pentru pian, vioara, viola si violoncel Nr. 1 in Re major, Opus 16, numeroase sonate, dintre care amintim Sonata pentru pian in Fa diez minor, Opus 24, Nr. 1. Insa opera care trebuie mentionata prima, este "Oedip" compusa partial la Sinaia, opera dedicata iubitei Maruca. Ma intreb daca nu ar fi existat atata durere si iubire in viata lui Enescu, aceste opere ar mai fi atins perfectiunea? Despre aceasta opera George Enescu avea sa spuna: "Ceea ce pot afirma cu certitudine este ca dintre toate imi este cea mai draga. In primul rand, pentru ca m-a costat luni de munca si ani de neliniste. Apoi, pentru ca am pus in ea tot ce simteam, ce gandeam, in asa fel incat ma contopeam cu ecoul meu.“

Tasta 3 ne anunta ca intram in sufragerie. Este o camera spatioasa si confortabila, iar varul alb de pe pereti da o nota de eleganta. Toate obiecte sunt originale, apartin folclorului romanesc, oriental si Biedermeier. Mobilierul a fost cumparat de artist din Transilvania, in timpul concertelor avute acolo. In mijloc troneaza o masa rotunda din lemn masiv cu patru scaune imprejur. Numeroasele piese de decor sunt deosebite, un amalgam de materiale: cristal, metal, ceramica sau portelan, care stau impreuna intr-o armonie perfecta. Sentimentul ce te patrunde cand intri in intimitatea acestor incaperi este coplesitoare. Fiecare obiect in incapere are povestea lui, are locul lui acolo. In aparat povestea este incompleta, ar trebui mult mai mult timp pentru a afla fiecare istorie. Vin in completetarea aparatului si ii spun sotului povestea de dragoste din spatele obiectelor, povestea Marucai si a lui Enescu. Din sufragerie, intram in “Salonul de muzica”, salon in care Enescu isi sustinea recitalurile de pian si vioara in fata prietenilor. Scaune cu piele de Cordoba, icoane pictate pe lemn, semineul varuit in alb, tapiserie orientala lucrata pe matase, obiecte din alama si ceramica, covorul oriental uzat si decolorat, acestea le puteti intalni in Salonul de muzica, dar piesa de rezistenta o constituie pianul Ybach, la care maestrul a compus multe din operele sale. Este nefunctional, dupa spusele gazdei. Din salon pornesc doua usi de acces, una catre dormitorul Marucai si alta catre “bageaca”, biroul maestrului.

Tasta 5 ne introduce in dormitorul Marucai. Este o camera luminoasa, cu doua randuri de ferestre. Culoare predominanta este galben-portocaliu, o culoare ce da viata camerei. Este o camera vie, eleganta si rafinata. Catifeaua brodata cu matase predomina ca material pentru cuvertura, tapiterie si draperii. Obiectele de decor sunt orientale, iar mobila pastreaza stilul Biedermeier. Un portret al Marucai ne priveste cu ochi patrunzatori. Baia din dormitorul Doamnei lui Enescu este eleganta pentru acele vremuri. O nuanta de roz cald da o nota intima baii. Holul ce da din dormitor este ingust si intunecat.

Urmeaza dormitorul maestrului. Este o incapere mica si simpla. Mica, mica de tot. Nu imi vine in cap decat asemuirea cu chilia unui calugar. Este o camera extraordinar de modesta, un pat ingust acoperit cu macaturi - asternuturi romanesti din lana colorata, macaturi ce imprejmuiesc si peretii camerei. Un scaun din lemn sculptat cu spatarul inalt pe care se odihneste bastonul maestrului, un cufar sau o lada de zestre cum se spunea odinioara, un dulap pentru haine destul de mic, cam asta este tot ce am gasit in camera. Este o camera trista spre deosebire de camera Marucai.

Urcam la etaj, etaj in care avem acces in “camerele de creatie”. , una dintre ele fiind preferata marelui Yehudi Menuhin, elev al maestrului la varsta de 11 ani. Aici sunt expuse fotografii, obiecte si documente care au apartinut marelui om. Pe o masa de forma ovala este o partitura din opera Oedip. Am atins acea minune cu mana. In capatul camerei se afla pianina la care Enescu a compus nenumarate opera.

Nu am sa inchei acest review fara sa pomenesc si despre dragostea dintre cei doi, Enescu si Maruca. S-au cunoscut, tineri fiind, la unul din concertele sustinute de compositor in Ateneul Roman. El avea doar 17 ani, Maruca avea 19, era casatorita cu printul Mihail Cantacuzino. 8 ani mai tarziu se reintalnesc la Castelul Peles, in Sinaia. Aici incepe povestea de dragoste. Maruca despre Enescu: „Barbat, zeu sau demon este aceasta silueta de titan iesita din trasnet, zvelta, dar compacta ca de jasp negru? Destinul in persoana. Inainteaza spre mine fatal, irezistibil, pe cand eu merg, ca o somnambula, in intampinarea lui. Cu o stransoare fierbinte, mi-a luat mainile pe care i le-am intins cvasi inconstient... cazusem parca intr-o prapastie, cu o minunata senzatie de prabusire. Ce s-a petrecut mai apoi? Stiu doar ca salonul s-a golit aproape imediat si ca am ramas singura cu el pana dimineata. El? Cine, el? Aceasta fiinta extraordinara care continea tot universul, in care se intalneau trecutul, prezentul si viitorul. Luminos sau intunecat? Iti mai pui intrebarea sub impresia unei astfel de lovituri? ... in mine bucuria deschidea aripi imense, care m-au dus departe, foarte departe de tot ceea ce fusese, spre regiuni absolute de a caror existenta nu avusesem macar habar.“

30 de ani mai tarziu se casatoresc, 30 de ani plini de durere, de pierderi si de regasiri. 30 de ani mai tarziu isi implinesc dragostea, el 56 iar ea 58. Pentru Enescu, Maruca a fost unica si marea lui dragoste, printesa inimii lui - „'Eu, cand iubesc ceva, se graveaza aici... pentru totdeauna. Vreau sa spun pentru toata viata, aici... In inima.“ - George Enescu.

Sunt inmormantati amandoi in cimitirul Pere Lachaise din Paris, departe de tara pe care Enescu a iubit-o atat de mult. Pe crucea din piatra scrie simplu „Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescani“, nici printesa, nici Cantacuzino, rang si nume dobandite in timpul primei casatorii, doar esenta vietii ei, originea si dragostea.

Am parasit tacuti „Casa Memoriala George Enescu“, dar nu inainte de a cumpara un CD cu opera Oedip.

---

VIZUALIZĂRI: 3203 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI