Enescu: unul dintre stalpii de Aer de care se reazema respiratia acestui Neam!

TIPĂREȘTE

Voi incerca sa nu fiu ironica, dar sincer nu-mi iese, cred ca nici nu fac eforturi prea mari, simt AFA ca o mare orchestra, iar la pupitru, cu bagheta magica e Cornel, iar noi in plutonul marii orchestre, incercam din cand in cand cate un solo, mai reusit sau mai putin reusit! Altii mai putini virtuosi dar cu ambitii marii, mai falseaza crezand ca-l vor impresiona pe Maestro, altii au facut-o deja, dupa cateva portative bine executate si-au castigat locul din fata reflectoarelor, lumina e pe ei acum, cateodata isi mai uita partiturile acasa si canta din amintiri... pentru unii e pasiune, pentru altii ambitie... pentru mine, ce e? ! De ce scriu? ! Pe cine incurc? ! Cand am oarece intrebari retorice, “providenta” imi trimite, asa din cand in cand niste indemnuri de la cei virtuosi, ca sa scriu pana la caderea cortinei, pentru aplauzele finale!

...

Am avut o mica vacanta de neuitat, despre care voi incepe sa scriu pe rand, pentru ca mi se par locurile pe care le-am vazut incarcate, puternic de istorie si cultura. Sunt locatii mai mult sau mai putin cunoscute de noi, de la noi... din tara.

Nu sunt o melomana dar apreciez si ascult cu mare placere opera, opereta.

O zi prin Sinaia, cine nu stie Sinaia... Mai e ceva de zis despre Sinaia... la cate s-au scris aici... cred ca da... daca si eu incer acum...

Am descoperit cu mare placere, usor-usor ca se pot face schimbari, in bine.

Am gasit peste tot indicatoare, ce te indruma catre Cumpatu (cartier rezidential, aristocrat pot spune chiar, al Sinaiei), la casa memoriala a marelui Enescu.

Luni, ca mai in toate muzeele, este inchis, programul e de la 10-17, de marti-duminica. Biletul costa 6 lei/ adult, 3 lei copii (mai mari de 6 ani) si studenti, pensionari 1.5 lei...

O alee pietruita, sub forma literei Y, te duce catre Vila Luminis, de-o parte si de alta... brazi seculari, aliniati, exact ca membrii unei orchestre ce asteapta ca bagheta magica sa-i faca sa vibreze (era un fosnet minunat din cauza adierii calde de toamna). In fata vilei, un mic rond cu gazon si cateva floricele. In stanga, o sculptura din bronz, bust al lui George Enescu, pe un postament de marmura alba.

Exteriorul casei e foarte simplu, dand impresia, unui conac vechi boieresc, romanesc, cu o cula mare brancoveneasca (terasa), vopsit cu var alb care sa lumineze “Luminisul” aducator de liniste si revigorant pentru Enescu... Intram, ne incaltam cu botosi de pasla, primim audioghiduri (care suplinesc ghidul, din lipsa de fonduri, ) dar care sunt exceptionale, au detalii despre fiecare incapere, despre fiecare obiect din casa artistului. Peretii sunt si la interior albi, tocaria toata e masiva vopsita in negru, dandu-i sobrietatea cuvenita casei, impunand respect cuvenit. Sunt cateva trepte de urcat, peretii litografii stilizate cu marele nostru artist. Muzica e in surdina si ne invaluie de pretudindeni placut, imi simt cum pielea mi se furnica... Rapsodia romana...

Si acum cand scriu ma incearca o mare emotie dar si o mare revolta! L-am pretuit, oare? ! Copii nostri stiu cine este? !

Imi vine in minte povestea tulburatoare de dragoste a lui George Enescu...

O parte din voi, ma vor acuza, ca vreau sa par desteapta, nu sunt si nici nu vreau sa etapez in niciun fel... dar simt ca trebuie sa-i aduc si eu prinosul meu de recunostiinta, caci, datorita lui ma simt: mai romanca decat sunt, mai buna decat sunt si mai curata decat pot fi!

S-a nascut la Liveni, Botosani (pe vremea mea aflam asta prin clasa a III- a, datorita manualului de muzica)... la patru ani incepea sa scartie la o vioara, de jucarie pe care o primise in dar, de Craciun si pe care a aruncat-o pentru ca nu era ce-si dorise, la 5 ani deja apare in primul sau concert, pasii sai de inceput ii sunt indrumati de parinti, acestia intelegand ca au un copil deosebit, il duc la o auditie marelelui muzicolog Eduard Claudella. Cu acesta incepe studii despre compozitie. De la 7 ani, pana pe la 13, il gasim la Viena, studiind la conservatorul renumit de aici... Aici publicul si presa vieneza ii sunt la picioare, copilului de nici 13 ani... care la absolvire primeste medalia de argint.

Isi desavarseste studiile la Conservatorul din Paris... pana pe la 18 ani... Statul roman prin Ministrul Instructiunii Publice, Petre Poni, ii acorda o bursa de 3000 de franci pe an, pentru studia la Paris (clasele de vioara si compozitie).

Coplesise, deja Parisul, cu Poema Romana... considerandu-l de la Mozard incoace, cel mai valoros muzician.

In tara Regina Elisabeta (Carmen Sylva) mare iubitoare de arta, reuseste in urma”disputei” cu Martha Bibescu, sa-l aduca invitat constant al seratelor ei muzicale de la Palat, fie in Bucuresti fie la Sinaia. Micul Jurjac se transformase in Pynx.

Enescu isi intalneste, la una din aceste serate de la Sinaia, dragostea vietii lui... una din femeile fatale ale vremii, una din cele trei “M” (minuni, zic eu, ale vremii) cum erau numite in epoca... Maruca Cantacuzino, nora Nababului despre care am scris aici.

Celelalte doua sunt: Martha Bibescu (castelana de la Mogosoaia) de care tocmai aminteam si nu cea din urma Maria Principesa mostenitoare. Erau prietene sau rivale? ! Doar ele stiu...

Se casatoreste tarziu cu ea, hazard poti spune...

Maruca Cantacuzino, o frumoasa si controversata femeie, doamna de companie a Reginei... era constransa intr-un mariaj de fatada, intr-un mariaj in care erau copii la mijloc... Alice si Constantin...

La inceput si-a iubit sotul... cu patima celor 19 ani pe care ii avea la inceputul mariajului... dar mai tarziu dezamagirea tradarii lui, tocmai cu sora ei... a determinat-o sa ce-i ceara sotului separarea... acesta nu a acceptat asa ceva, vremea nu permitea... au continuat acel mariaj de convenienta, era vorba de-o avere prea mare, de nume, de pozitia sociala (Mihail Cantacuzino, Misu, fiul Nababului, era ministrul justitiei...)... si-au acceptat conditia si au mers pe drumuri paralele... Ea fiind deja sub o puternica depresie, tatal ei se sinucise in copilarie... dar si dupa escapadele sotului petrecaret incarca sa depaseasca momentele critice cautandu-si alte orizonturi, calatoreste mult... Se intalneste la Peles cu Enescu, Pynx cum il placea Reginei, sa-l alinte...

Iubirea lor e pasionala si banuitoare de ambele parti, se despart si se regasesc prin toata Europa.

E o poveste ravasitoare care le marcheaza destinele amandorura...

La inceputul anului 1928, in apropiere de Calimanesti, Misu Cantacuzino moare intr-un stupid accident de automobil, era insotit de doua cocote...

Nu renunta la nume de Cantacuzino, acesta conferindu-i inca statutul in societate de Printesa. Dupa succesiune, Alice (casatorita cu printul Sturza), o cantacuzina feroce o deposedeaza de mai toate bunurile, ramandu-i Palatul Cantacuzino (cel din Bucuresti!) si Tescaniul... In anul mortii Printului Misu Cantacuzino il cunoaste pe Nae Ionescu. Isi traieste cei 7 ani fara Enescu, alaturi de Nae Ionescu... bantuiata de multe temeri si probleme existentiale, vede in filozoful Nae Ionescu, o regasire, o completare a framantarilor ei ezoterice... timp in care Enescu sufera si cutreiera prin lume, strangand ropote de aplauze... Dupa despartirea de Nae Ionescu, s-au spus multe, ca si-a dat foc, ca s-a desfigurat cu vitriol, in incercarea de a se sinucide... eu prefer varianta cu crema cosmetica nereusita, care albea tenul... Enescu s-a intors in tara, i-a oblojit ranile si trupesti si sufletesti, a ajutat-o sa se refaca si-a iubit-o la fel de mult ca pana atunci!

Nu sunt in masura sa judec, doar incerc sa schitez, ce-am citit, de mult... si care m-a impresionat foarte tare, o poveste de viata celebra ca si protagonistii ei.

O sa spuneti: e femeie si normal ca e, melodramatica... nu-mi pasa parerea nimanui, scriu pentru mine si pentru cine vrea sa citeasca, cu aceeasi pasiune care am facut-o pana acum!

Casatoria lor consacra un drum lung de plin, de alergari unul catre altul, de renegari si regasiri.

Sensul vietii il definea Enescu astfel: "Cand suntem copii, parintii ne dau un cerc. La maturitate, o femeie ne trece in deget un inel de aur. Mai tarziu, pentru a ne consola ca imbatranim, prietenii buni ne ofera o coroana de laur. Toate sunt jucarii; - toate rotunde - dar jucarii. Nu mi-am dorit decat inelul de aur. "... Nu mai continui cu povestea... se stie ca Enescu a murit departe de tara, si-si odihneste somnul cel etern la Paris, la Pere Lachaise... Maruca ii mai supravietuieste 14 ani, cu amintiri si tristeti... Pe piatra lor funerara scrie atat: “George Enescu si Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescanu”, asta a fost dorinta ei testamentara, esenta vietii ei zbuciumate: ORIGINEA si IUBIREA.

Enescu a cutreierat lumea-n lung si-n lat, aplaudat in toate marile capitale, a fost o celebritate mondiala, perfecta ca interpretare si compozitie: compozitor, violonist, dirijor, pianist...

Este aproape imposibil de scris cateva randuri despre activitatea uluitoare si viata celui mai mare muzician roman!

Un singur lucru putem sa-l facem noi, este sa spunem copiilor nostrii povesti frumoase, despre marii nostri eroi ai neamului... asa poate sintagma conferita lui Enescu de: "compozitor francez de origina romana - Georges Enesco" se va transforma trepta in cel mai mare "compozitor roman" al neamului!

...

Holul principal duce catre camerele de la primul etaj, prima este o camera acces catre sufragerie si catre terasa. Sufrageria este spatioasa si combina mute stiluri: german „Biedermeier", oriental datorita covoarelor de Buhara si tapiseriilor de pe pereti, dar si cel romanesc datorita semineul alb si a ceramicii veche care il impodobeste.

Din sufragerie, se intra in „Salonul de muzica", cate seratele artistice au auzit peretii astia, Doamne!

Aici Enescu dadea recitaluri de pian si vioara, pentru prieteni. „Piesa" care eclipseaza incaperea este pianul „Ybach", iar pe pian sunt pastrate un bust de marmura al compozitorului Wagner si niste partituri, Tristan und Isolde, ...

O scara de lemn „in spirala", te duce la mansarda, bageaca, cum ii placea lui Enescu sa-i spuna, aici se afla odinioara biroul lui Enescu, nu e functionala...

Intram in budoarul Marucai, e cochet si aristocrat... de aici se intra in camerele de baie...

Din holul intunecos si ingust, intram in micul dormitor al Marelui Maestru... sunt coplesita... imi dau lacrimile din nou... Mare Enescu, a dormit aici? ! Pe sofaua asta ingusta si-a ostenit trupul, chnuit de boala? ! Aici e locul unde a “visat” Mare Geniu? ! Incredibil!

Totul e simplu, amintind de camerele vechi de la tara, nu sunt tapiserii scumpe nu sunt brocarduri, nu e nimic din ce-am vazut prin casa, unde sigur este “amprenta” Marucai... pusa peste tot!

Sus, la bageaca, se afla una dintre camerele, preferate de Sir Yehudi Menuhin care, pe la 11 ani a studiat vioara cu Enescu, aici la Sinaia!

Yehudi Menuhin despre George Enescu:

"Enescu va ramane pentru mine Absolutul prin care eu judec pe altii".

“Pentru mine, Enescu va ramane una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Radacinile puternice si nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara, o tara de inegalata frumusete. ”

Intr-o alta camera, este o pianina la care a compus Enescu, tot aici sunt expuse fotografii si documente, obiecte ce-au apartinut Maestrului dar si o partitura, a colosalei operei, Oedip.

Coboram si ne indreptam catre iesire, multumind personalului muzeului, pentru organizare si pentru caldura cu care ne-au primit si ne-au raspuns la multele intrebari... si notite care le-am luat!

Inchei spunand atat (citisem undeva si poate nu redau exact, imi fac mea culpa):

Enescu este “unul dintre stalpii de Aer de care se reazema respiratia acestui Neam! ”

---

VIZUALIZĂRI: 3573 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI