ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
NOV-2018
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Muzeul Memorial 'Cezar Petrescu' - Bușteni

TIPĂREȘTE URM de aici

Îmi place să vizitez case memoriale în special ale unor personalități cunoscute. Am impresia că sunt un musafir, că gazda lipsește doar pentru moment și că din clipă în clipă își poate face apariția scuzându-se pentru întârziere. La Bușteni am fost de multe ori, dar niciodată la Casa Memorială "Cezar Petrescu". Recent, plimbarea noastră de două zile în stațiunea de la poalele Caraimanului a inclus și vizita la casa în care scriitorul și publicistul Cezar Petrescu și-a petrecut o bună parte din viață.

N-a fost greu să ajungem acolo. Din strada principală, dincolo de centrul orașului, în sensul de mers spre Azuga, se desprinde spre stânga Strada Tudor Vladimirescu. La capătul ei, aproape de munte, colțul cu Strada Cezar Petrescu ne semnalează faptul că am ajuns la destinație. Clădirea frumoasă, cu etaj și cu un cerdac generos, are în curte bustul fostului proprietar, scriitorul Cezar Petrescu. Colțul clădirii etalează o placă de marmură pe care citim: "Muzeul Memorial Cezar Petrescu (1892-1961) donație din partea moștenitorilor scriitorului: Florica - soție, Ștefania, Aurelia, Smaranda, Silvia - surori, Virgiliu - frate."

Trecem de poarta deschisă, urcăm treptele scării mărginită cu frumoase flori de toamnă și ne oprim în fața ușii pentru primele informații.

Programul de vizitare este de marți până duminică în intervalul orar 9.00-17.00, iar taxa de intrare este: 8 lei/persoană - adulți, 2 lei/persoană - copii, elevi, studenți, 4 lei/persoană - pensionari și eroi ai revoluției. Nu sunt reduceri pentru grupuri. Au acces gratuit ghizii sau profesorii însoțitori de grupuri, veteranii de război, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, precum și alte categorii de vizitatori.

Ne hotărâm să intrăm. Sunăm la ușă și după un moment de așteptare ne deschide un tânăr muzeograf. În micul hol în care achităm taxa și primim papuceii albaștri, de plastic, protectori ai pardoselii și ai covoarelor din muzeu, mai există un cuier, o vitrină cu pliante și alte mici tipărituri, precum și o măsuță cu cartea de oaspeți. În acel moment eram singurii vizitatori.

De la bun început suntem informați că Muzeul Memorial "Cezar Petrescu" a fost înființat la 17 decembrie 1967, în casa în care scriitorul a locuit din 1937 și până la sfârșitul vieții sale, în 1961. Casa cumpărată de scriitor în 1937 a fost construită în 1918 de Elena și Dionisie Hobilescu - avocați - care o foloseau doar temporar, refugiindu-se la poale de munte în timpul verilor călduroase.

În prima încăpere, imediat după intrare, admirând statuile celor trei martiri - Horea, Cloșca și Crișan - lucrări de artă unicat semnate de sculptorul Oscar Han, am întrebat dacă pot fotografia. Răspunsul a fost ferm: "Pentru fotografiere taxa este de 25 lei/piesă sau 50 lei/sală". Trebuia să știu. Pierdusem din vedere că mă aflu în Prahova, județul în care mai întâlnisem aceste taxe aberante și de neînțeles pentru mine. Dacă impui aceleași condiții și vizitatorului de rând, celui care pozează cu un aparat neprofesionist, atunci să te mai miri că muzeele sunt cel mai adesea pustii? Când mi-am arătat mirarea, custodele n-a spus decât: "Sunt niște scoruri dezarmante!" Da, fotografiatul nu este interzis în muzeele din Prahova, atâta doar că are niște taxe cu adevărat dezarmante. Așadar, cu scuzele de rigoare că nu vă pot arăta nici o imagine din interior, să povestesc totuși ceea ce am văzut acolo.

Interiorul, păstrând neștirbit vechiul stil, cu mobilier rustic, cu scoarțe românești și cu ceramică tradițională, cu statui și tablouri, cu o vastă bibliotecă (peste 10000 de volume și reviste) - toate colectate din donații de la urmași - dezvăluie două trăsături importante ale personalității scriitorului: marea lui pasiune pentru carte și admirația pentru arta populară.

Rând pe rând, gazda noastră ne-a prezentat toate încăperile. Sufrageria demonstrează parcă mai mult decât oricare altă încăpere prețuirea scriitorului pentru arta populară. Am văzut acolo mobilier lucrat în stil popular, ceramică din Transilvania, o icoană executată pe sticlă, precum și două tablouri.

Mobilierul din biroul de primire a fost comandat special de scriitor. Nu intrăm (pentru că nu se intră), dar din pragul ușii observăm un frumos covor oltenesc. Biblioteca din încăpere numără - conform spuselor custodelui - peste 1700 volume, majoritatea scrise în limba franceză.

Amenajarea expoziţiei documentare s-a făcut prin dezafectarea a două încăperi vecine - dormitorul mamei și cel al soției - care au fost unite printr-o arcadă. Surorile scriitorului, principalele donatoare a patrimoniului existent acum în casa-muzeu, au înzestrat muzeul cu documente originale, acte de familie, de stare civilă, de studii și profesionale ale tatălui și ale fiului, corespondență și manuscrise, opera scriitorului în ediţii princeps, fotografii, precum și lucrări de grafică executate de scriitor.

Am fost conduși și la etaj. Urcând scările nu poți să nu remarci vechile scoarțe țărănești, cu colorit blând, lucrate cu multă migală.

Am aflat că etajul era locul în care scriitorul se retrăgea pentru a lucra. Camera de lucru, cea în care scria în anotimpul rece, păstrează și acum masa de lucru a scriitorului, fotoliul, instrumentele de scris, scrumiera, ibricul și serviciul de cafea. Cărţile din biblioteca acestui birou sunt dedicații (aprox. 600 de volume) şi vechi ediții ale clasicilor români. În acest birou se află cel mai vechi mobilier al casei. Ni s-a spus că datează din 1928.

Veranda, transformată de scriitor după 1953 în încăpere de lucru pe timp de vară încă păstrează un articol pe masa de scris, iar alături, pe o măsuță rotundă, un serviciu de cafea, țigări și medicamente. Și aici sunt multe cărți, în special literatură rusă și autori români contemporani. De fapt, cred că numai în dormitorul scriitorului nu am văzut rafturi cu cărți. Chiar și într-o trecere în viteză, vizitatorul poate observa colecţiile de ziare şi reviste pe care Cezar Petrescu le-a adunat începând din anii de liceu şi până în ultimul an al vieţii, publicații care i-au servit ca surse de informaţii în activitatea sa de publicist, dar şi în cea de romancier. "Adevărul", "Dimineaţa", "Gândirea", "Convorbiri Literare", "Revista Fundaţiilor Regale" și încă altele sunt prezente în Muzeul Memorial "Cezar Petrescu".

Final…

"Întru neuitarea acestui scriitor al poporului nostru am întemeiat în chiar căminul lui de cărturar, în chiar locul lui de muncă, această așezare de evocare și aducere aminte spre a fi laolaltă omagiul omului și operei ca și pildă și învățătură pentru generațiile care vin și care vor intra aici cu capul descoperit, parcă pentru a nu tulbura încă liniștea muncii scriitorului.

Aici, între ziduri și cărți a trăit și a scris Cezar Petrescu.

Fie ca poporul românesc să-și aducă aminte de el atâta timp cât Caraimanul își va întinde în fiecare seară umbra pe casa aceasta a lui ca o imaterială lespede neagră, uriașă, pe măsura muncii lui și operei sale. Intrați!" - spune inscripţia de la intrare semnată Demostene Botez.

Intrați! - spun și eu la jumătate de secol de la inaugurarea Muzeului Memorial "Cezar Petrescu" și la numai câteva zile de când am fost acolo.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 19.11.18 20:01:47
Validat / Publicat: 19.11.18 20:47:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUȘTENI.

VIZUALIZĂRI: 3116 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bușteni - Muzeul Memorial "Cezar Petrescu" la intersecția celor două străzi.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[20.11.18 22:16:23]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Snick2018
[29.08.21 01:07:07]
»

Poate altii au primit "papucei"! recent, noua, ghidul parca se pregatea sa ne dea papucii inca de la intrare (de parca nu ar dori vizitatori). Deci nu am primit papuci, am dat peste o doamna tare plictisita de parca scotea cuvintele cu clestele din gura. A trebuit sa citesc pe net informatii ca la fata locului am primit doar cateva. Cu mult mai sociabil a fost un domn care cred ca este agent de paza pe acolo. De asemenea daca unii au vazut cuiere, etc vechi eu am vazut si o gramada de obiecte moderne care nu au nici cea mai mica legatura cu Cezar Petrescu, de exemplu: prin boluri o sa vedeti pixuri chinezesti pe care le au si elevii din ziua de azi prin ghiozdane. De asemenea o sumedenie de carti sunt prezentate ca avand vechime si cand colo se vad clar ca sunt editate in ultimele decenii etc. Daca va duceti pe acolo, nu uitati sa va jucati: "gaseste obiecte de prost gust ascunse printre obiectele de valoare" o sa ramaneti surprinsi cate tampenii puteti gasi. Concluzie: am fost dezamagit!

iulianicAUTOR REVIEW
[29.08.21 08:55:52]
»

@Snick2018:

Concluzie: am fost dezamagit!

Tot mai dezamăgită sunt și eu la vizitarea muzeelor din România, mai ales atunci când nu mergem în grupuri mari. Doar pentru două persoane cei de acolo nu se mai deranjează să dea informații. Te lasă să citești singur minusculele bilețele din colțurile vitrinelor. Nu mai sunt ghizi, ci supraveghetori care așteaptă să ieși dintr-o încăpere pentru a stinge lumina după tine.

Dezamăgirea mea cea mai mare atunci când am vizitat Casa memorială Cezar Petrescu din Bușteni a fost că nu ni s-a permis să facem nici măcar o fotografie - una în mare, prinzând în cadru întreaga sală și nu un exponat sau un obiect anume. Au niște tarife de fotografiere total neînțelese pentru mine. Când am întrebat dacă pot fotografia, răspunsul a fost: “Pentru fotografiere taxa este de 25 lei/piesă sau 50 lei/sală” .

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, Snick2018
Alte impresii din această RUBRICĂCasa Memorială Cezar Petrescu:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045762062072754 sec
    ecranul dvs: 1 x 1