Aventuri pariziene - Cartierul St. Denis

TIPĂREȘTE

Orice vacanta (cel putin in cazul meu) are si partea ei de surpize; placute sau nu, ele dau savoare plecarilor de acasa, ruperii pentru cateva zile de cotidianul monoton in care traiesc restul anului. Este acel „ ceva „ despre care oricat te-ai informa, tot nu esti pregatit sa il traiesti, pana nu ajungi la destinatie si "te ia valul".

In cazul meu, in vacanta de anul acesta, a fost vorba de cartierul St. Denis, in care am avut cartierul general. A fost singurul lucru nementionat in programul excursiei, de care totusi as fi putut afla macar cu cateva zile inainte de plecare, dar pe care l-am lasat in voia sortii, spunandu-mi ca nimic nu poate fi de ne suportat in Paris.

Situat la doar 10 km. de centrul orasului in partea de nord a Parisului cartierul m-a socat de cum am intrat in el. Inaintea revolutiei industriale, era un oras desinestataor. Are un centru, in care din fericire am stat si eu, centru marcat de Catedrala St. Denis, in care multi regi ai Frantei isi dorm somnul de veci. Ati spune ca e ceva de capul ei, si chiar este. Dar lasand pentru moment partea religioasa deoparte sa va spun cum arata cartierul industrial in care am stat patru zile.

De cum am intrat am vazut o familiei de „ nomazi” cu haine, oale si ulcele, ce stateau relaxati pe trotuar la margineau unei intrari intr-un pasaj pietonal subteran (sau cel putin asta parea sa fie). Toti din autocar s-au amuzat si au spus ca pana atunci inca nu ii intalnisem.

Apoi, am vazut primii negri; si cu fiecare metru de strada cu care avansam spre destinatie, numarul lor crestea. Pana am ajuns la hotel (cam 10 min.) - vezi review Hotel Campanile- am ajuns si la concluzia ca este un cartier de negrii. Eram muta... nu ma asteptam. Credeam pana atunci ca nu sunt rasista, dar teama ce mi-o provoca acest cartier era mai mare decat puterea mea de judecata. Autocarul ne-a lasat chiar in fata hotelului si dupa ce ne-am luat bagalele cat am putut de repede, s-a dus mai departe intr-o parcare pe o alta strada. O clipa m-am uitat cu jale dupa el, de parca ma lasa in mijlocul Africii si nu stiam ce sa fac. Credeti-ma; una este sa te duci tu in Africa, sa stii ca intri pe teritoriul lor, sa fie normal sa gasesti o populatie de culoare... si alta e sa te duci la Pais si sa te trezesti in milocul unor oameni de culoarea abanosului.

Mi-am luat repede geanta si am intrat in holul hotelului, unde la receptie ne astepta cu cel mai cald zambet... desigur tot un negru. Era simpatic si amabil, si chiar vorbea (dupa cum a facut o gluma proasta cineva din grup). Ne-am luat cartela camerei si am pornit catre locul care urma sa ne fie casa pentru cateva zile. Pana sa imi iau inima in dinti si sa ma aventurez pe strazile din imediata apropiere, am stat cam un sfert de ora la ferestra camerei si am studiat locul. In afara de culoare, totul parea normal... cel putin in timpul zilei. Am constatat ca la mai putin de o suta de metri de hotel era sun supermarket Careffour, o statie de metrou si cateva restaurante, care de la distanta, pareau in regula. Apoi, impreuna cu colega de camera, mi-am luat inima in dinti si am plecat in imprejurimile hotelului. , pe o raza nu mai mare de 500m.

Primul loc unde ne-am oprit a fost vestita catedrala, dar in care nu am intrat atunci, caci se faceau pregatiri pentru un concert de muzica religioasa, ce avea sa se desfasoare in acea noapte. Unii locuitori ai cartierului se uitau la noi altii ne ignorau. Eu ii preferam pe cei care ne ignorau, caci ceilati mi se parea ca au o privire prea patrunzatoare, curioasa si iscoditoare, care mie nu imi placea. Nu stiu ce origini aveau, dar pe masura ce ma relaxam am inceput sa ii vad si eu mai bine. Marea majoritate erau imbracati in haine negre, chiar si femeile. Putine am vazut imbracate in culor vii, cu imprimeuri colorate sau cu ceva stralucitor pe ele. Cu parere de rau, am constatat ca marea majoritate a femeilor erau foarte grase, chiar si cele foarte tinere... si deloc frumoase. In schimb, cu barbatii era alta poveste. Cu mici exceptii, parca erau statui antice din marmura neagra... vorba aceea „ numai muschi si vitamine”. Eu ma uitam la ei... caci nu vazusem atata densitate de „ abanos „ pe mp. niciodata... ei se uitau la noi, caci parca era un facut; marea majoritate a femeilor din grupul nostru erau blonde.

Primul loc in care am intrat a fost supermarketul unde de la femeia de servici, la supraveghetori si casieri toti erau... cum altfel decat negri. Cam apatici in general si fara nici un chef, isi faceau treaba prin magazin. Am cumparat cateva lucruri (preturi duble fata de cele de la noi) si dupa ce am dus sacaosa in camera de hotel, am considerat ca m-am adaptat suficient cat sa merg la un restaurant sa mananc ceva.

Am ales un restaurant la doi pasi de hotel care era incredibil de curat si de cochet. Ospatarul, un negru tanar, frumusel ce purta ochelari de vedere si avea o distinctie demna de admirat, a fost foarte amabil. Nu stia ce sa mai faca si sa ne intrebe, in dorinta de a ne simti bine... si uite asa, am mai prins putin curaj. Am ales o masa care imi permitea sa privesc strada (sau ma bine spus, zona pietonala) din fata, si am inceput printre inghitituri, sa studiez lumea. Multi erau imbracati in costume si pareau sa lucreze in birouri sau magazine. Ce m-a uimit, a fost numarul mare de tinere negrese, slabute si frumusele, ce defilau la brat cu domni respectabili (ca sa nu spun mosnegi) francezi, albi. Si ei si ele, erau tare incantati de combinatie si se sorbeau din priviri.

Seara tarziu, am iesit sa fumez o tigara inainte de culcare, in fata hotelului (desigur in hol fumatul nu era permis – desi in restaurant fusese). Era noapte si situatia deja se schimbase fata de cea din timpul zilei. Alte figuri aparusera pe strada. Cu priviri fixe si patrunzatoare, care aparent nu aveau nimic de facut, dar care imi lasau impresia unor animale nocturne de prada. Unul incerca sa vanda niste ceasuri, trecatorilor, altii stateau doi cate doi si vorbeau, si altii, in autoturisme, mergeau incet si studiau posibilele victime de pe trotuar – sau poate cautau fete dornice de aventuri. Spun ca isi cautau victime... caci ce poate fi mai simplu decat sa furi geanta sau portofelul unui turist, care nu prea stie si nici timp nu are sa umble pe la politie. Si apoi, cum oare sa il descrie pe cel care te-a talharit... ca noaptea, toti arata la fel. M-am retras in hotel, si iesiri in noapte nu am mai avut in restul timpului petrecut acolo.

Cand in ziua urmatoare am fost iar la acelasi restaurant, de data asta insotita de altcineva din grup, atat ospatarul cat si seful lui, au venit veseli la masa noastra sa ma salute si sa imi spuna ca sunt fericiti ca am revenit.

Cam la asta s-a rezumat iesirea mea in cartier. Recunosc ca de fiecare data, oricat incercam sa ma controlez, pulsul mi se accelera, tensiunea imi crestea, si radeam... dar nu prea era rasul meu.

Ultima surpriza am avut-o cand am vizitata catedrala. Preotul era...

In rest despre Paris ce sa mai spun? Se spune ca este imposibil sa nu te indragostesti de Paris. Este superb, atat timp cat stralucirea si fastul iti taie respiratia si ratiunea este adormita. E placere si extaz... este incantare si vis... este dulcea betie a unui vin bun... sau poate fi gustul dulce amarui a unei bomboane cu coniac.

Parerea mea personala, este ca francezilor, le-a intrat in sange “ actoria”... ca din evul mediu si pana azi, au dus pastrarea aparentelor, pana la stadiul de globula in sange. Asa cum reginele de altadata, erau imbracate frumos, fardate si purtau peruci, dar nu se spalau cu lunile si murdaria si paduchii erau ascunsi sub kg. de pomezi, straturi de jupoane, dantele, si esente de tradafiri... tot cam asa in zilele noastre, frumoasele poduri ale Senei ascund noaptea sub ele amaratii orasului. In cartierul artistilor ziua se picteaza si se vand lucrarile... iar noaptea vinul in exces le tulbura si privirile si mintile. In slujba turismului, oamenii sunt amabili si politicosi, dar daca rasfoiesti un ziar, vezi cate crime odioase se petrec saptamanal.

Inca ceva ce se amesteca cu globulele lor rosii, este aroganta. Daca nu mai au colonii, francezii au acceptat emigrantii pentru a avea mana de munca ieftina; francezii cu radacini adanci sunt boemi si artisti... in timp ce noii veniti muncesc. Multi politisti sunt de culoare, gunoierii sunt tot negrii, taximetristii si vanzatoarele sunt veniti si ei din lumea larga. In general am simtit ca francezi neaosi, nu prea inteleg cum de au pretentii stainii stabiliti acolo... sa le fie lor egali. Ei se simt superiori si restul ar trebui sa ramana la nivelul “ negrilor de pe plantatii”. Prin atitudinea lor, am simtit ca nu sunt de acord nici cu egalitatea, nici cu globalizarea, si ca singurii straini care merita atentie, sunt turistii care vin sa isi lase banii la ei. Si sa isi lase banii acolo unde altii au facut ceva, cu multre generatii inaintea lor.

Parisul mi s-a parut un oras murdar; multimea turistilor veniti din toate colturile Europei, cu cultura si civilizatia proprie (sau nu), isi spune cuvantul. Sutele de terase, restaurante si magazine, isi depoziteaza gunoiul relativ la vedere, pe la colturile cladirilor, in si pe langa tomberoane. Turistii oricat s-ar stradui sa arunce gunoiul la cosurile de pe strada, le umplu repede, si spre seara, acestea (cosurile) dau pe afara. Masinile de salubritate, nu fac fata in timpul zilei, in special din cauza aglomeratiei. Asa ca, doar dimineata pana pe la pranz, este curat. Daca bate vantul, dezastrul este si mai mare, ambalaje de tot felul, zboara printre picioarele trecatorilor. Pot spune cu mana pe inima, ca Parisul este mai murdar decat Bucurestiul. Nu am vazut un maturator pe strazi, nu am vazut o masina de salubritate. Singurii pe care nu i-am vazut... daca e sa fac o comparatie cu Bucurestiul... au fost cainii maidanezi.

Am ignorat toate aceste aspecte negative si m-am concentrat doar pe partea frumoasa a orasului. Am destula maturitate, ca sa accept ca nu pot schimba nimic, nici macar in propriul meu oras, cu atat mai putin in altul pe care il vizitez cateva zile. Motoul meu a fost; ignora gunoaiele, admira orasul. Probabil ca pe aceasta atitudine se bazeaza si ei; si turismul merge din plin...

Nu ma credeti pe cuvant... mergeti sa va convingeti... sa simtiti orasul prin ochii vostri, cu toate simturile voastre si asa cum inima voastra poate filtra aceste lucruri.

---

VIZUALIZĂRI: 7665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI