ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.04.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Baia Mare
ÎNSCRIS: 12.04.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
APR-2011
DURATA: 18 zile
familie cu copii
4 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Bairro Alto si Belem – ultimul capitol

Ilustrație video-muzicală
Muzica portugheza
TIPĂREȘTE

Dupa ce am facut prima data cunostinta cu Baixa, am trecut pe podurile Lisabonei de cealalta parte a fluviului Tejo, unde am vizitat orasele si mai departe pe peninsula Setubal in orasul port cu acelasi nume si Palmela cu castelul sau, am ajuns la capatul lumii traind momente de neuitat si inapoi in frumoasa Capitala portugheza, inchei seria mea de review-uri din vacanta noastra de 18 zile din Portugalia cu o ultima povestire despre doua dintre cele mai vizitate locuri ale Lisabonei pe care am avut placerea sa le cunosc intr-una din ultimele zile ale sederii noastre.

Bairro Alto

Inca inainte sa ajung in Portugalia stiam ca vreau neaparat sa vizitez acest cartier despre care s-au spus multe si totusi nu indeajuns. Adevarul este ca doar atunci cand vezi cu ochii tai aceasta retea de strazi, linistite ziua si incredibil de animate odata cu lasarea serii, poti sa-ti faci o imagine despre ceea ce reprezinta de fapt „Cartierul de Sus”. Asa cum spune si numele, frumosul cartier se afla pe cele mai inalte coline ale Lisabonei, iar multe dintre cladiri dateaza inca din secolul 16. Acest lucru se imbina perfect cu magazinele moderne si restaurantele unde muzica Fado este la ea acasa, toate deschise pana tarziu in noapte.

Principalele strazi comerciale sunt Rua do Norte, Rua da Atalaia si Rua do Diario de Noticias de unde e foarte usor sa ajungi la Miradouro de Sao Pedro de Alcantara – un loc ce ofera o panorama extraordinara asupra orasului si unde se poate ajunge foarte usor folosind Santa Gloria Elevator din Baixa, lift ce face legatura intre cele doua zone importante ale Lisabonei, inca din 1885.

Foarte aproape de Bairro Alto este un alt cartier la fel de renumit: Chiado, nevizitat de noi, decat poate in trecere cu masina, dar despre care am auzit ca este foarte elegant si sofisticat plin de magazine de lux, teatre, librarii si cafenele.

Conform unui studiu de rating efectuat de o companie internationala in 2005, aceasta zona a primit titlul de cea mai prestigioasa si renumita zona din lume dupa 5th Avenue din New York, Oxford Street din Londra si Champs Elysees din Paris – informatie preluata de pe internet

Belem

Ca un ultim loc de vizita, am pastrat Belem-ul pentru final si i-am alocat o zi intreaga, pentru ca stiam ca vom gasi aici o gramada de locuri frumoase de vazut. Este locul pe unde au trecut cei mai mari navigatori ai lumii, printre care amintesc Magellan, Vasco da Gama si nu in ultimul rand, Christofor Columb, care s-a oprit aici din drumul sau inapoi spre Europa, dupa ce a descoperit Lumea Noua. Azi este principala zona turistica a Lisabonei si fiecare agentie isi indreapta turistii spre acest loc, mai putin in zilele de Luni ale saptamanii, cand marea majoritate a muzeelor sunt inchise.

Primul loc in care am intrat a fost Muzeul de Arheologie unde am gasit, pe langa exponate din Epoca Fierului, o colectie impresionanta de obiecte din aur si bijuterii, culese din toate regiunile Portugaliei.

In imediata vecinatate a muzeului se gaseste Manastirea Jeronimo, locul de odihna al celebrului Vasco da Gama si un adevarat simbol al puterii poporului portughez. Cand am intrat aici, efectiv mi s-a facut „pielea de gaina”. Nu mai vazusem niciodata o asemenea capodopera arhitecturala, despre care am aflat ca a fost construita in 1502 sub conducerea regelui Manuel I, dedicata Fecioarei Maria pentru succesul calatoriei lui Vasco da Gama catre India.

Multa vreme, manastirea a fost ocupata de calugari ai Ordinului Sf. Jerome, a caror munca spirituala era indrumarea marinarilor ce treceau pe aici si rugaciuni pentru regele tarii. Stilul constructiei ce adaposteste manastirea este astazi cunoscut ca fiind Stilul Manuelin si cuprinde atat motive religioase cat si unele sculpturi cu infatisari legate de activitatea maritima.

Iesind din manastire, traversam parculetul din zona, trecem pe langa fantana arteziana unde ne-am oprit pentru a-i admira jocul de caderi de apa si vedem Monumentul Descoperirilor in dreptul caruia ajungem trecand pe sub un pasaj subteran. Aici era o gramada de lume adunata, iar cativa artisti nu se opreau din cantat.

Monumentul a fost ridicat in 1960 la comemorarea a 500 de ani de la moartea Printului Henry, Navigatorul si reprezinta 3 corabii, gata de plecare cu sculpturile multor figuri importante ale istoriei portugheze. Singura femeie a carei sculptura o gasim aici este cea a reginei Felipa of Landcaster, mama celui in cinstea caruia s-a ridicat monumentul. Inauntru exista expozitii temporare, un filmulet interesant despre Lisabona si un lift cu care se poate ajunge sus pentru a vedea frumusetea imprejurimilor.

Tot in apropiere se afla si Centrul Cultural din Belem, o cladire moderna in total contrast cu cladirea muzeului si a manastirii din apropiere. Adaposteste numeroase expozitii, precum si sali de spectacole si evenimente culturale. In timpul vizitei noastre am prins „Dias do Musica em Belem” – Zilele Muzicii in Belem, iar coada la biletele concertelor de acolo era imensa, vizitatorii fiind in special adolescenti. Ani la rand a fost sediul actualului MUDE – Muzeul de Moda si Creatie Vestimentara, care ulterior a fost mutat pe Rua Augusta in Baixa/Downtown.

Ne-am plimbat apoi pe malul fluviului paralel cu Avenida da India si dupa aproximativ 15 minute am ajuns la unul dintre simbolurile turistice cand vorbim de Lisabona: Turnul Belem. Acesta reprezinta o fortareata construita in 1515, menita sa protejeze portul capitalei. Acelasi stil manuelin il gasim si aici cu combinatii de figuri ale personalitatilor istorice printre animale exotice. Am pierdut multa vreme in jurul turnului. Inauntru se poate intra platind o taxa de 4 euro, iar programul de vizitare este doar pana la ora 17.00, exceptand zilele de luni.

Ca un ultim obiectiv pentru noi a fost Museu do Combatente, unde am gasit o impresionanta lista pe placi de marmura unde erau trecuti toti soldatii cazuti in razboaiele purtate de poporul portughez, incepand cu Primul Razboi Mondial pana azi.

As fi vrut sa mai vad multe altele, printre care Palatul Ajuda, Gradina Botanica, sau sediul Parlamentului portughez – Palatul Belem, ca sa nu mai vorbesc de Muzeul Trasurilor sau o gramada de alte muzee care au ramas pentru mine un mister. Din pacate, timpul nu ne-a permis si am fost nevoiti sa ne indreptam spre casa, cu parere de rau ca ne desparteam de locurile acestea pline de farmec si unde nu e loc sa te plictisesti.

Ultima zi a sederii noastre am rezervat-o doar pentru cumparaturi, nici acelea prea multe din cauza limitei de greutate a bagajelor la aeroport. Iar drumul spre casa a fost mult mai placut pentru ca eu am stat la geam, iar in timp ce sotul si fetita mea isi faceau somnul de la amiaza, eu admiram de sus Alpii Elvetieni, care se vedeau extraordinar pe o vreme superba, fara nici un nor.

Probabil va trece o vreme pana sa mai am ocazia sa ma intorc in Portugalia, dar amintirile momentelor traite in cele 18 zile cat a durat concediul, imi vor ramane mult timp in minte si recomand tuturor sa treaca pe acolo, macar o data in viata. Merita!


[fb]
---
Trimis de deliutza27 in 18.04.11 15:00:43
Validat / Publicat: 18.04.11 17:39:49
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în PORTUGALIA

VIZUALIZĂRI: 5963 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (deliutza27); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P41 Belem - Turnul Belem vazut din partea opusa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

dorgo
[18.04.11 19:04:29]
»

Ce pacat ca povestea s-a terminat!

deliutza27AUTOR REVIEW
[18.04.11 19:08:25]
»

Cum nimic nu dureaza o vesnicie, a trebuit sa se termine odata si odata. Ma bucur ca v-a placut si voua experienta mea si le multumesc totodata tuturor ceror care mi-au acordat votul lor!

webmaster13
[18.04.11 21:32:27]
»

Am atasat melodia de mai sus, este propunerea muzicala pentru aceste impresii!

Cristian_h*
[18.04.11 22:06:01]
»

Cele doua muzee deosebite ale Lisabonei sunt Muzeul Trasurilor si "Museu Nacional do Azulejo" azulejo este acea faianta pictata caracteristica peninsulei Iberice in special Portugaliei si Andalusiei, este un muzeu unic in lume prezinta o istorie de 5 secole a acestui mestesug si se afla instalat intr-o frumoasa manastire numita "Madre do Deus"

Frumos acest itinerariu lusitan, si eu regret ca s-a terminat!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
deliutza27, dorgo
Alte impresii din această RUBRICĂCartierul Belem:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.0399010181427 sec
    ecranul dvs: 1 x 1