Cappella Brancacci Florența. Punctul 0 al Renașterii.

TIPĂREȘTE

Capela aparține bisericii Santa Maria del Carmine și a fost pe ”lista mea” din Florența anului 2016. Îmi place să spun Florența anului... pentru că această minunăție a Europei merită pe deplin mai multe deplasări în ani diferiți, pentru a cuprinde splendidele sale comori care, periodic sunt supuse restaurării.

Biserica se află pe malul stâng al râului Arno, în Oltrarno și întregește triunghiul Santo Spirito, San Frediano in Cestello, Santa Maria del Carmine, în zona anticarilor și a meșteșugarilor florentini.

Cappella Brancacci aparține bisericii Santa Maria del Carmine. Se numește și " Capela Sixtină a Renașterii timpurii" pentru ciclul său de pictură, printre cele mai faimoase ale perioadei de început a renașterii.

Construcția capelei a fost comandată de Felice Brancacci, un bogat om florentin, un fel de consilier al Florenței pe probleme comerciale în Egipt. Aceasta a început a fi ridicată în 1386, adăugată în transeptul sudic a bisericii carmelite a cărei piatră de temelie a fost pusă de un grup de călugări din Pisa, care au înființat Biserica Fecioarei de la Muntele Carmel la 1268. Lucrările au fost terminate târziu, în sec al XV-lea.

Un incendiu devastator a izbucnit în 1771, distrugând interiorul bisericii. Doar vechea Sacristie (cu frescele din secolul al XV-lea), Cappella Brancacci și Cappella Corsini (1675-1683), au fost cruțate. În decursul câtorva ani, biserica a fost complet renovată în stilul baroc târziu, dobândind aspectul pe care îl are și astăzi.

Mergând pe jos de la Biserica Ognisanti, unde am umblat după o ”Cină de taină” a lui Ghirlandaio, dar care era închisă publicului, după ce am traversat râul Arno pe Ponte Vespucci, am ajuns la unul din colțurile acelui triunghi și anume la Biserica San Frediano in Cestello. Construită în sec al XVII-lea, cu o impunătoare cupolă și un frumos baroc interior, domină râul Arno și cartierul meșteșugăresc din jur. De aici, pe Borgo san Frediano, mărginit de mici centre meșteșugărești, magazine și boutiquri cu tot felul de mărunțișuri, care nu fac altceva decât a te opri din drum, am intrat în Piazza del Carmine. Punct ochi, punct lovit.

Doream nespus să văd Capela Brancacci și asta datorită serialului ”Dictatura Culturii” publicat cu un an înaintea plecării mele la Florența, publicat în presa scrisă, de istoricul Sever Voinescu care, spune așa:”... cine merge la Florența... nu are voie să nu vadă Capela Brancacci”. Just!

Piazza și Basilica Santa Maria del Carmine nu sunt spectaculoase, motiv pentru care nici nu atrag prea multă lume și asta cred că place celor care aprofundează frumosul în liniște. Biserica nu este inclusă în circuitele turistice, chiar dacă pictura sa este de o imensă valoare artistică. Poate chiar pentru a o proteja!

Biserica, de un stil baroc târziu, are formă de navă, cu un tavan superb și două abside în formă de cruce, în capătul cărora se află Cappella Corsini în stânga și Cappella Brancacci în dreapta. Cea din urmă se vizitează separat: Se iese afară din biserică pe aceiași ușă pe unde s-a intrat, se face la stânga, se circulă pe lângă campanilă, se intră la biglieteria (prețul este derizoriu), se intră într-un culoar, apoi într-un vestibul, se intră în capela propriu-zisă și apoi se minunează! Păcatul meu să fie dacă nu era nimeni și semnul de interdicție foto, prezent!

Masaccio și Masolino sunt autorii minunatelor fresce din micuța Capelă. Masaccio, pe numele său adevărat Giovanni di Simone a trăit în sec al XV-lea. Venea dintr-o familie înstărită dar rămâne orfan de tată la 5 ani. Nu se știe unde a deslușit tainele picturii, însă la vârsta de 17 ani era deja în breasla acestora din Florența. Deși a murit tânăr, geniul său a făcut să devină un artist desăvârșit, sigur pe volume și spații, lumini și umbre, culoare, perspectivă, profunzime, într-un cuvânt tot ce era nou în pictură la vremea aceia.

Împreună cu prietenul său Masolino da Panicale, cu 15 ani mai mare ca el, vor picta Capela, comandă pe care o primise deja cel de al doilea. Registrele de sus sunt pictate de Masolino singur, care, la primirea altei comenzi pleacă în Ungaria iar registrele de jos for fi lucrate de Masaccio. Nici el nu va termina lucrarea pentru că a plecat la Roma unde a și murit. Mult mai târziu, la 1480 Folippo Lippi o va finaliza.

Tema evanghelică a întregii capele, este Viața Sf. Petru. Valoarea artistică a întregului ansamblu constă tocmai în forța narativă a faptelor Sf. Petru, precum niște ”povești pictate”, dar care ”seamănă mult cu ce se va picta sute de ani după el” (Andrei Pleșu)

Peretele stâng prezintă în registrul superior pe ”Adam și Eva în Paradis”, ”Plata tributului”, ”Predica Sf. Pertu”, iar în registrul de jos ”Sf. Petru în închisoare primește vizita Sf. Paul”, ”Învierea fiului lui Theophile” și ”Umbra Sf. Petru vindecă bolnavi”

Peretele din dreapta prezintă în registrul superior ”Botezul neofiților” (sau a catehumenilor, adică a celor care au învățat din vreme credința creștină), ”Vindecarea infirmului și aducerea la viață a Tabithei” și ”Adam și Eva. Tentația”. În registrul inferior ”Distribuția banilor și moartea lui Anania”, ”Crucificarea Sf. Petru și Disputa cu Simon Magul” și ultima, ”Sf. Pertu eliberat din închisoare”.

Este o splendoare! După ce am văzut-o, zic și eu ca istoricul Sever Voinescu: Nu treceți prin Florența, fără a priponi caii la Capela Brancacci. Este minunea Renașterii!

Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 1440 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI