[Cișmigiu Garden Studio] O bună variantă de cazare în buricul Bucureștiului

TIPĂREȘTE

O aniversare „rotundă” de la terminarea facultății nu e chiar un eveniment de ici, de colo. El trebuie pregătit intens, savurat pe îndelete, așteptat cu sufletul la gură... Oamenii au nevoie de rituri de trecere și au nevoie să simtă că aparțin unor comunități... Încă din primele zile ale anului trecut, unul din colegi a înființat un grup închis pe facebook, ceea ce s-a dovedit o idee excelentă, căci astfel am putut să ne re-descoperim, să comunicăm, să postăm fotografii de ieri și de azi și, în final, într-o zi de septembrie, să ne adunăm câteva sute de oameni din toate cele patru zări! (Și - ceea ce mi se pare cel mai important - să rămânem în contact în continuare, să ne ajutăm, să ne admirăm, să ne susținem reciproc!)

Întâlnirea avea să fie într-o vineri și am decis să petrecem tot week-end-ul în București, eu și Tati. Aveam deci nevoie de o cazare și am recurs, ca de atâtea alte ori, tot la prietenul booking să ne ajute. Criterii de selecție: relativ central, parcare și să nu coste o avere. Oferta a fost extrem de vastă, dar până la urmă am ales Cișmigiu Garden Studio, o garsonieră aflată lângă parcul omonim, notă 9,1 din aproximativ 100 de comentarii, 62 de euro pentru 2 nopți.

Istețica nu fusese trecută în cărți inițial, dar la momentul vizitei noastre la București se afla la o prietenă și a decis să ni se alăture pe parcursul celor două zile; asta s-a întâmplat cu câteva zile înainte. Studioul era descris ca pentru două persoane și parcă n-aș fi vrut să anulez rezervarea, așa că am scris mail proprietarului, întrebându-l dacă există posibilitatea cazării unei a treia persoane, eventual suprataxată față de tariful inițial. Da, se putea.

Deoarece mi-am propus să fiu mai ordonată în acțiunile pe care le întreprind, m-am gândit să sun la proprietate în momentul când am plecat de acasă și să anunț „ora aproximativă a sosirii”. Dar... surpriză! Proprietarul avea telefonul închis, mi-a intrat căsuța poștală. Pe la Slobozia am încercat din nou; același rezultat, de data asta am lăsat mesaj verbal. Speram ca până ajungem la București să fiu sunată înapoi, ceea ce nu s-a întâmplat.

Ce e de făcut?! Habar n-am, vedem la fața locului... Am setat adresa (Intrarea Victor Eftimiu nr. 9) pe GPS și ne-am trezit în Piața Valter Mărăcineanu, destul de aproape, după cum ne arăta harta. Practic, strada noastră (cu sens unic; e chiar strada pe care se află Hotelul Opera) era dincolo de blocul din stânga. Am descoperit imobilul de la nr. 9, un vechi bloc interbelic, după aspect, chiar în fața lui e una din intrările în Cișmigiu. Degeaba l-am descoperit, că ușa de la intrare era încuiată și prevăzută cu interfon și oricum nu știam care-i apartamentul cu pricina și oricum era foarte posibil ca proprietarul să se afle în cu totul altă parte!

Mai aveam vreo 2 ore până să înceapă ceremonia de la facultate, timp suficient să băgăm ceva la ghiozdănele. Chiar în Piața Valter Mărăcineanu se află un restaurant, se cheamă „La Ciurucuri”, e decorat cu tot felul de vechituri care atârnă de tavan și pe pereți; destul de simpatic, dealtfel. Acolo am mâncat, am fost singurii clienți la ora aia, astfel că am beneficiat de toată atenția chelnerilor, am fost serviți frumos și eficient. Am balotat ceva grătare cu cartofi, o apă și o cafea; n-au costat o avere, mai ales că au o ofertă grozavă: 50% reducere pentru orice fel de mâncare la prânz! Încă nicio veste de la proprietarul nostru, așa că mi-am pus țolul festiv în toaleta restaurantului și-am pornit-o cu tot cu Tati la marea întâlneală! Istețica avea să vină direct acolo, să vadă și ea la ce minunăție de școală a studiat mama ei.

Deja ne luasem gândul și pe la jumătatea festivității Tati se apucase să caute altă cazare, când ne-a contactat proprietarul, că deci când avem de gând să ajungem?! Păi te tot sunarăm, nene, îți lăsarăm și o mie de mesaje pe toate poștele posibile (între timp, scrisei și sms, și e-mail prin booking). Cică n-a primit nimic și a avut telefonul mereu deschis. Am verificat - numărul era corect. Mă rog, fenomene paranormale... Am stabilit să ne întâlnim în fața blocului la o anumită oră.

Ceea ce s-a și întâmplat, fără alte peripeții. Proprietarul s-a dovedit a fi un tânăr de maxim 30 de ani, foarte amabil și politicos. Am pătruns împreună în interiorul imobilului - nu semăna deloc cu o scară obișnuită de bloc, nu mai văzusem niciodată așa ceva! În primul rând, că spațiile erau nefiresc de ample. În față am zărit și o recepție, dezafectată însă în momentul de față, probabil cândva nu treceai de portarul instalat în acest loc. De aici se fac două coridoare lungi: unul în dreapta, spre scara A și altul în față, spre scara B. Noi am luat-o în față. Pe urmă, cu ajutorul liftului, am ajuns la etajul al 7-lea.

Studioul ne-a plăcut de la bun început, îmi plăcuse și în pozele de pe booking, dar acolo parcă nu se vedea cât de aerisit și friendly este. Spații generoase și aici, interbelicii ăștia nu se jucau cu suprafețele! Din holul de la intrare se pătrunde imediat în stânga în cămară (organizată cu spații de depozitare pentru haine, dar în care am găsit și alte chestii utile la casa omului: fier și masă de călcat, aspirator, o pilotă, lenjerie suplimentară), apoi în chicinetă. Ne răsucim spre dreapta, ne oglindim din cap și până în picioare, apoi trecem pe sub arcadă și pătrundem în camera propriu-zisă.

Aceasta conține un pat matrimonial, un fotoliu-pat, o canapea și vreo 3 măsuțe: una în fața canapelei (ăla ar fi spațiul dedicat relaxării, cu vedere frontală la TV-ul LCD fixat pe peretele opus), una rotundă lângă fotoliul-pat (bună de noptieră pentru eventualul ocupant al acestuia) și alta rabatabilă, însoțită de două taburete înalte, ca de bar (nu mă înnebunesc, de când am descoperit că nu mai sunt atât de sprintenă să mă cocoț pe ele una-două; au fost însă excelente drept suporturi pentru tot felul de nimicuri). Patul nu beneficiază de noptiere și aș zice că de aici ar decurge un mic minus acordat locației, dar pentru noi totuși n-a fost un capăt de țară. A, mai e și o valiză pe undeva, model din acela vechi, cu curele - cu rol pur decorativ. Și un tablou pe perete, înfățișând un peisaj destul de abstract.

Patul l-am găsit îmbrăcat în lenjerie de bumbac, imprimată alb-gri (asortată cu pijamalele mele, ha, ha!), iar salteaua e de bună calitate, odihnitoare. Deși am fost asigurați că pe fotoliul-pat se doarme mai bine decât în sânul lui Aavram, Istețica a avut reclamații după prima noapte, chiar preferând să se mute pe canapea; de aceea, în a doua noapte a făcut schimb cu Tati, care doarme și în picioare, nu-i pasă.

Întreaga suprafață a camerei e acoperită cu parchet bine întreținut, ce dă impresia unei atmosfere intime și calde. Doar un covoraș gri în fața patului, în rest nimic pe jos. Draperii deschise la culoare, dar destul de opace în calea razelor dimineții la ușa și fereastra balconului.

Căci da, am avut și balcon, de care nu ne-am bucurat prea tare; unu - că nu prea am avut vreme de el; doi - că la etajul 7 bate vântul cam tare la mijloc de septembrie... Dealtfel, e dotat cu o măsuță rabatabilă și îmi imaginez că pot fi scoase taburetele alea în caz de. Priveliște nu este cine știe ce, în față-dreapta spre blocul vecin, iar în stânga spre coroanele copacilor din Cișmigiu. Dar, desigur, se poate mult mai rău.

În baie se intră din cameră. Micuță baia, dar echipată corespunzător: tron, cadă, chiuvetă cu mască, oglindă, spații de depozitare. Am avut și uscător de păr, și o gamă largă de consumabile: săpun lichid, șampon, gel de duș, hârtie igienică (plus rezerve), soluții de curățare și dezinfectare. Prosoapele le-am găsit făcute sul pe pat, câte două de fiecare. N-am avut nicio problemă cu apa caldă sau cu presiunea sau cu scurgerea, cum se mai întâmplă.

Despre chicinetă nu prea pot să vă spun mare lucru, decât că ea există. Ca niciodată, s-a întâmplat nici să nu calc pe acolo decât pentru a captura vreo câteva poze. Mă uit acum pe ele și vă enumăr așa: chiuvetă cu detergent de vase, burete și lavetă; plită electrică cu două ochiuri, hotă, frigider, cuptor cu microunde; tacâmuri, farfurii, tot felul de ustensile de bucătărie. Cred că e ok echipată, cel puțin pentru a-ți face o cafea sau a încropi o salată, o omletă sau așa ceva. Noi am mâncat numai în oraș, chiar și mic-dejunurile le-am luat tot acolo, unul la o braserie franțuzească din Centrul Vechi, altul pe Calea Victoriei, la o cafenea persană foarte dichisită, numită Sheida.

Nu mai țin minte dacă apartamentul nostru e prevăzut cu aparat de aer condiționat, înclin să cred că nu, dar cred că nici nu-i nevoie. Calorifere am văzut, și chiar multe, evident că în septembrie nu aveau cum să fie decât reci. Seara însă se făcea destul de răcoare, dar ne-am folosit de caloriferul electric și a fost ok.

Am preferat să plătim după ce ne-am cazat și ni s-au cerut doar vreo 50 de ron în plus pentru Istețica. Prețul total mi s-a părut absolut rezonabil pentru condițiile oferite și pentru poziționarea extraordinară a studioului. A propos de asta, parcul Cișmigiu e vecin cu blocul nostru, până la metru Izvor sau Universitate se fac maxim 10 minute, vreo 15 până în Centrul Vechi. În plus, am fost mândri să stăm, chiar și pentru un timp atât de scurt, în imobilul în care au locuit mai multe celebrități: scriitorii Victor Eftimiu, Ioanichie Olteanu, Horia Matei, arhitectul-academician Petre Antonescu. La plecare, nu ne-am mai întâlnit cu tânăra noastră gazdă; am lăsat cheile pe masă și am tras ușa după noi.

Am uitat să spun că nu există parcare dedicată, dar se poate lăsa mașina în imediata apropiere, pe aleea care duce la bloc.

Ne-am simțit bine în acest studio, chiar dacă inițial povestea noastră părea să fi debutat cu stângul. Cred că e o bună alegere din toate punctele de vedere pentru două persoane plus/minut un copil micuț; ar fi de dorit să nu fie nevoie să se folosească fotoliul-pat. Mă rog, eu n-am întâlnit încă fotoliu-pat în care să se doarmă la fel ca într-un pat... Cu mare probabilitate, Cișmigiu Garden Studio va fi prima noastră opțiune când vom mai vizita Bucureștiul.

---

VIZUALIZĂRI: 1420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI