BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Desirè, casa noastră din Catania!
Chiar dacă nu aceasta a fost „dorința” noastră de la început, Casa Desirè s-a dovedit a fi cea mai bună alegere pentru șederea noastră în Catania.
Dar s-o luăm cu începutul. Imediat ce am achiziționat biletele de avion, am început săpatul pe site-ul de cazări Booking. Asta era undeva cu trei săptămâni înainte de concediu. Am și găsit ceva pe placul nostru, Vesta Apartaments, în plus era cu anulare gratuită până în ultima zi și cu plata acolo. Perfect... și nu prea, deoarece cu două zile înainte de plecare, am fost înștiințați de gazdă că au probleme în baie cu canalizarea și nu ne mai pot primi.
Parcă primisem o palmă peste față, însă ce puteam face? să căutăm din nou... și am găsit- Casa Desirè, tot cu anulare gratuită și plata la fața locului. După câteva conversații pe whatsapp cu gazda, cu care dealtfel ne-am înțeles foarte bine, am stabilit detaliile, ora la care estimam să ajungem și urma să ne și ia de la aeroport. În cele din urmă costul pentru 9 nopți a fost de 650 de euro. Destul de bine zic eu, așa pe ultima sută de metri.
Gazda noastră-Joseph, un tânăr foarte amabil, de treabă, pomenit de bine și pe Booking, s-a ținut de cuvânt și ne-a așteptat la aeroport; iar după cei aproximativ 4 km, am ajuns pe strada Via Radice, o străduță laterală din Via Vittorio Emanuele II. Doar o clădire ne desparte de strada principală, iar balconul nostru principal era cu vedere spre ea.
Casa Desirè se află într-o clădire cu trei etaje, intrarea este pe lateral, iar de pe scara scărilor se intră într-un hol spațios.
Adresa:
Via Radice 5,94124 Catania CT, Sicilia, Italia
tel +39 347 040 9808
Holul comun este simplu, cam de formă pătrată, are un dulap și o comodă lângă ușă, unde este telefonul, modemul și diferite materiale informative, tot felul de broșurele cu informații utile turiștilor.
Un set de oglinzi ondulate, sub forma unor spirale și câteva flori decorative negre aplicate pe peretele alb, dar și cu niște flori ornamentale fac un loc foarte plăcut și primitor încă de la prima vedere.
Aici, la etajul unu, sunt două apartamente. Cel din stânga a fost al nostru. Joseph a venit să ne prezinte casa, regulile și tot ce vom avea la dispoziție în apartament.
Da, pentru că este vorba de un întreg apartament. Din holul comun intri în holul apartamentului nostru, hol care are uși pe toate laturile sale. În dreapta este baia, în față două-una la dreapta spre bucătărie, alta în stânga pentru dormitor. Mai există și pe peretele stâng o ușă pentru a doua cameră, un mic dormitor cochet. Toate încăperile sunt zugrăvite în alb, sunt foarte luminoase și foarte înalte, nu exagerez dar cred că peste 4 m. Este o clădire veche, cu structură de palazzo. În plus tavanul este arcuit în colțuri, exact cum am văzut în saloanele palatelor.
Pe jos este peste tot gresie, albă, cu dale mari, ce sporește senzația de lumină și curățenie. Și într-adevăr am admirat bunul simț la amenajare, dar și curățenia exemplară.
Dar să le luăm pe rând.
Baia- nu foarte mare ca spațiu, dar bine proporționată, cu cabină de duș, aici poate am o mică obiecție, spațiul rezervat deschiderii este cam mic. Persoane mai plinuțe nu ar prea intra.
Apa caldă este furnizată de un boiler electric și venea după circa 2 minute. În rest cele de trebuință, vas de toaletă, bideu, chiuvetă clasică, mare, un suport cu trei rafturi pentru diverse lucruri de depozitat. Am avut uscător de păr, dar și consumabile, săpun lichid, gel de duș și șampon.
Bucătăria- foarte mare și la fel de înaltă!
Cum intri, pe peretele din dreapta era mobila de bucătărie, de culoare bej, cu toate dotările necesare, inclusiv hotă, frigider mare, cuptor electric, fierbător de apă, etc. În dreptul mobilei, o faianță frumoasă, gri dungat cu bej, în tonuri asortate cu mobila, iar pe jos, un covoraș mititel.
În dulapuri există vase, farfurii, căni, pahare, tacâmuri, tăvi, tigăi, prosoape de bucătărie-de hârtie, dar și de pânză, în general absolut tot ce vrei dacă ai de gând cumva să gătești. Sigur că nu a fost cazul nostru, dar e bine de știut, poate sunt unii care vor!
Iar dacă vreți să faceți și curățenie după, și asta se poate, pentru că veți găsi măturică, făraș, mănuși, detergenți, bureți, ligheane, etc.
Și pentru completare, există pentru gătit și condimente, de toate felurile, sare, piper, zahăr, ulei, oțet, cafea, ceaiuri, etc.
În mijlocul bucătăriei tronează o masă măricică, cu o față de masă veselă, cu motiv floral, alb-roșie, ce înveselește perfect atmosfera. Pentru relaxare, pe lateral este o canapea extensibilă acoperită cu un pled colorat, canapea foarte plăcută pentru serile când doar ședeam la un pahar de vin sau bere și ne uitam la tv-ul de pe perete.
Pe celălalt perete, paralel cu canapeaua, era măsuța de lemn ce își are locul de regulă pe balcon. V-am zis că noi am nimerit într-o perioadă cu ploi destul de serioase, așa că acum stătea aici, ca și cele 2 scaune aferente. Pe masă aveam și un cuptor cu microunde. Iar în cadrul peretelui, era o poliță cu mici decorațiuni colorate și un coșuleț cu tot felul de pliante informative și ceva reguli de-ale casei.
Cum pereții sunt foarte înalți și geamurile sunt pe măsură, de fapt geamurile sunt uși. De ce spun asta - în partea de jos, jumătatea de jos este metalică, iar partea de sus este geam. În plus, geamurile au un oblon pe interior, care se deschide sau închide cu un cârlig. Foarte ingenioase, astfel că nu ai nevoie de draperii, putând face întuneric beznă. Și spun că era ușă și nu geam, deoarece din toate camerele și bucătărie se iese pe balcon. Da, exact ieșeam din bucătărie și intram în dormitor. Îmi plăcea asta!
Balconul nu este foarte lat și totuși încape o masă, dar pesemne că prima persoană se așează ieșind din bucătărie, iar cealalată pe dincolo. Nu e lat dar e lung. Iar de pe acest balcon am vedere spre Via Radice și pot să privesc cu drag spre vecina noastră Chiesa SS Trinità, albă, frumoasă... și inaccesibilă. În cele 10 zile, n-am nimerit niciodată s-o găsim deschisă. Pe de altă parte dacă ne uitam în dreapta, se vedea Via Garibaldi.
Dormitorul- foarte mare, cu un pat enorm, cum intri pe stânga. Acoperită cu o cuvertură groasă, matlasată, gri, iar pata de culoare erau niște perne decorative.
Pe peretele din dreapta o masă albă și un scaun de birou albastru și o oglindă din trei piese.
Pe peretele din față încă o canapea-de fapt pat de o persoană, semn că liniștit poate găzdui apartamentul o familie mai numeroasă. Geamurile-uși, sunt pe peretele din față, cu balcon comun cu bucătăria, dar mai este o ușă pe peretele din stânga, desigur și acesta cu balconul său, ce dă exact deasupra intrării în imobil. Între cele două uși, un dulap mare, încăpător, cu două rafturi și destule umerașe. Am găsit aici suplimentar pături, perne, pilote, pentru vremuri mai răcoroase.
Există și aer condiționat, în dormitor, dar să știți că n-am avut nevoie să-l folosim, dormind doar cu un cearceaf.
Patul imens era destul de confortabil, la fel și pernele, iar de o parte și alta aveam două noptiere cu două veioze albe. Pe latura din spatele patului, peretele era vopsit cu vopsea decorativă, un gri-albastru plăcut, în ape, pe care erau aplicați niște fluturi argintii, mai mici sau mai mari, care arătau foarte șic. Prosoape mici și mari, albe, curate și pufoase.
Perdelele erau peste tot fine și diafane, cu modele dungate, geometrice sau florale, foarte lungi, prinse în partea de jos cu niște cleme rotunde.
Camera nr 2, mult, mult mai mică, cu un pat destul de mare, de o persoană, din fier forjat, un dulap mai mic sub fereastra-ușă, un scaun albastru, o noptieră mică și o lampă cu un abajur albastru-bleu, dar și un ventilator cu picior. Pe perete de decor un tablou cu o motoretă retro, frumoasă, roșie.
Și aici geamul-este de fapt tot o ușă, pe același sistem și evident, cu balconașul din dotare. Pe acest balcon era un mic uscător de rufe și niște cârlige, ce au fost utile la un moment dat. N-am folosit această cameră, decât la depozitarea păturilor și a pilotelor din dulap și pentru trolere.
Holul apartamentului este simplu, cu o măsuță albă în colțul liber, cu o orhidee frumoasă iar pe celălalt perete liber un tablou-de fapt trei, unitar cum ar veni.
Wi-fi există, modemul este în holul de la intrare, a funcționat destul de bine, dar au mai fost și momente când a picat netul. Noroc că acum avem cu toții internet pe abonament.
Nu am avut nici o masă inclusă, ar fi fost și destul de greu, deoarece din conversația avută cu Joseph, ne-a povestit că el stătea în altă parte, nu aici, în Enna cred, în centrul insulei. De fapt noi nu ne-am mai întâlnit cu el, banii i-am dat atunci la sosire, iar la plecare, cheile le-am lăsat pe masă, conform înțelegerii, conversându-ne doar pe whatssap.
Nu a fost o problemă pentru micul dejun, pentru că la câțiva pași, pe strada principală era o pasticcerie cu niște produse absolut delicioase-Antica Pasticceria Musumeci. Este adevărat că cele mai multe produse sunt dulci, dar găseam totuși și plăcinte cu brânză și spanac, sau brânză și cârnăciori. Și evident, aproape peste tot găseai arancini. Simple-cu legume, cu fistic sau cu ragù. Bune. Mie mi-au plăcut, dar soțului nu prea. În schimb am mâncat un soi de plăcințele ce se numeau scacce ragusane-delicioase!
Scaccia este o foaie de aluat de pâine, foarte subțire, pliată de mai multe ori și care poate fi umplută cu diverse, noi am mâncat cu ceapă, brânză ricotta și roșii, absolut senzațională. Se poate servi caldă, dar e bună și rece.
Alteori mergeam la câte o cafenea, unde luam un expresso sau un capuccino, cu câte un cornetto cu marmeladă.
Foarte aproape de Casa Desirè, de fapt dincolo de biserica ce se vede din balcon, există un minimarket și o farmacie, iar pe stradă în sus, la 3 minute e un supermercato mult mai bine aprovizionat și o brutărie.
Locația cazării este perfectă pentru vizitarea orașului, fiind la o distanță mică de toate obiectivele principale ale orașului vechi-centro storico. Cam 5 minute estimez până la Piazza del Duomo, 2-3 minute până la Mânăstirea dei Benedettini, 2 minute la Teatrul Antic, tot vreo 5 minute la Castelul Ursino și Porta Garibaldi, vreo 10 la Palazzo Biscari și ceva mai mult, 30 minute la Catania Bus Terminal sau gară-Central Station. Am calculat distanțele pentru mersul pe jos, sigur Grădina Botanică (Orto Botanico) , Villa Bellinni, sunt la ceva mai mult, cam un sfert de oră, dar există și autobuze locale pentru doritori.
În încheiere, vă spun că noi am fost foarte mulțumiți de acest loc, ne-a convenit de minune, așa că nu pot decât să vă recomand și vouă de ajungeți pe acolo!
Trimis de maryka in 07.11.22 18:30:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Apartamente în regim hotelier, CATANIA" (deja existentă pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@maryka: Felicitări pentru articol!
Atragi întâmplări fericite pentru că emani energie pozitivă.
Ce aproape este de câteva obiective turistice.
Excelenta recomandarea, nu am fost niciodată în Spania deși am în plan să vizitez Barcelona la primăvară cu prietena mea într-un City break... am început de anul acesta cu Florența și Bologna.
Călătorii plăcute și alegeri perfecte ca aceasta!
Pupici!
@Dana2008: Îmi permit o observație, este vorba despre Catania din Sicilia, cred că ai făcut o confuzie sau ai vrut să îți exprimi aici, la acest review dorința de a vedea Spania!
@maryka: Uite cum ghinionul de anulare a primei cazări a adus norocul celei de-a doua, care s-a dovedit o variantă foarte reuşită în Catania. În miezul lucrurilor, aşa cum deduc eu, după amplasarea relatată de tine şi după centrul oraşului pe care mi-l amintesc şi eu.
Spaţiile sale largi, cu toate facilităţile, sunt de apreciat într-o ţară ca Italia, unde rar dai de cazări generoase ca dimensiune. În privinţa preţurilor, voi aţi găsit foarte bine, mai ales din scurt, eu nu mai zic nimic, căci noi nu am avut norocul acesta pentru relativ aceeaşi perioadă, dar trebuie să ne cam obişnuim cu ceea ce e mai scump, aceasta fiind tendinţa pentru viitor.
Deşi suntem amândouă îndrăgostite de Grecia, lucru declarat, iată că şi Italia ne e pe plac în mare măsură şi ţie, dar şi mie. O constatare care relevă că avem gusturi comnue.
Felicitări pentru articol, aştept plimbările!
@maryka: O cazare foarte bună pentru Catania, în buricul târgului, așa cum bine am văzut din distanțele scrise spre diverse obiective. Apartament mare, înalt de 4 metri, spațiu generos, tot să te plimbi prin el...
@Dana2008:
Mulțumesc frumos pentru aprecieri!
Mă bucur că ți-a plăcut și ție, chiar dacă am povestit despre cazarea din Catania-Sicilia.
Este într-adevăr foarte aproape de multe dintre obiective, cam în toate direcțiile ai ceva de văzut!
Cât despre Spania, mi-ai adus aminte de vacanța noastră acolo, din 2019, o, da și de Barcelona! Să știi că și eu visez din nou acolo, ba chiar și spre sudul țării, în Andalusia!
@irinad:
Să știi că ai dreptate! Tot răul a fost spre mult mai bine. La Vesta Apartaments, într-adevăr ar fi fost mai ieftin și motivul pentru care-l alesesem a fost că era situat dincolo de Piazza del Duomo, mult mai aproape de stația de busuri. E drept că era ceva mai departe de celelalte obiective. Dar na, nu le poți avea pe toate, nu?
Aici la Casa Desire, deși ai văzut o clădire foarte veche, pe interior este foarte bine renovată. Cu mult bun gust și este foarte curat. Ceea ce e de apreciat! ce mai, ne-a venit mănușă, per total, ne-a plăcut foarte tare.
Și da, încă o dată, iubesc Grecia, dar îmi place la fel de mult și Italia!
O noapte liniștită, vor veni și plimbările!
@mprofeanu:
Da, chiar că mă plimbam prin apartament. Cel mai mult îmi plăcea când intram pe o ușă și ieșeam pe alta, pe dincolo! Era foarte luminoasă și aerisită. Și aproape toată ziua razele soarelui o scăldau în toată puterea.
Mi-a plăcut maxim, iar motivul pentru care nu i-am acordat 100%, a fost faptul că deși nu e chiar la strada principală, se auzeau nu atât mașinile cât motoretele. Deși atunci când închideam obloanele, se făcea întuneric ca-n nucă, parcă atenuau și zgomotul. Iar cu geamurile deschise se auzeau vocile vecinilor de parcă mereu se certau, știți italienii sunt pasionali și vorbesc tare!
"Parcă primisem o palmă peste față, însă ce puteam face? să căutăm din nou... și am găsit- Casa Desirè, tot cu anulare gratuită și plata la fața locului. "
Mă bucur că până la urmă ati ales cea mai bună cazare la un preț excelent și ați fost foarte mulțumiți!
Și distanțele convenabile până la obiective aduc o nota în plus!
Îmi imaginez per ansamblu ce vacanță minunată a fost! ????????
@elenaadina:
Mă bucur că ți-a plăcut și ție în egală măsură ca și nouă! Uite de ce nu trebuie să disperi niciodată, câteodată lucrurile se aranjează de la sine și pot ieși chiar mult mai bine!
Și acum mă gândesc de multe ori la încăperile acelea mari, luminate de soarele blând de octombrie, admițând că am avut noroc și cu vremea, deși în prima săptămână a plouat zi de zi, dar nu când am fost noi acolo.
Tocmai de aceea este o locație foarte interesantă și perfectă pentru astfel de călătorii de vacanță!
O cazare bună, pe plac, contribuie la o vacanță reușită. Și eu caut cazări cu anulare gratuită și plata la proprietate, așa cum am ales și în vacanța din Corfu. Dcă voi ajunge acolo (că știi că-mi doresc mult), voi lua în calcul această cazare. Felicitări pentru impresii și informații!
@Rodel:
Mă bucur că v-a plăcut, este foarte bună pentru o cazare de vacanță, ideală pentru vizitarea centrului istoric. În jur de maxim 1km, sunt cele mai multe obiective. Doar stația e mai departe, dar există și autobuze până acolo.
Dacă vă doriți, se poate ajunge acolo, acum este destul de ușor, existând zbor direct. Nu știu să fie și de la Sibiu, dar e bine și așa. În plus acolo se poate vizita și în extrasezon, clima este blândă, iar pentru plimbări e foarte bine.
Seară frumoasă, vă îmbrățișez cu drag!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Mandalarose - o cazare foarte aproape de obiectivele turistice din Catania — scris în 27.10.23 de alinafulg din OţELU ROşU [CS] - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Antica Civita — scris în 30.10.19 de Nicu din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- May.2017 Cazare de zile mari — scris în 29.08.17 de Alexandru17 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ