Prodromita și Berbecul cu lână de aur sau legendele Mănăstirii Valea Neagră din Vrancea

TIPĂREȘTE

Era pe vremea țarinei Ecaterina a II-a a Rusiei când, sătui de prigoană și abuzuri împărătești,doi călugări de peste Nistru s-au hotărât să treacă înspre Moldova, spre a-și căuta loc de zidire a unui schit.

Pe acea vreme Țara Vrancei era acoperită de păduri și era un ținut aspru, locuit de oameni dârzi și harnici. Din păcate pentru aceștia, pe acest tărâm, tocmai datorită pădurilor și drumurilor grele, nu prea erau construite schituri sau mănăstiri.

Aici s-au hotărât cei doi s-aleagă loc de construcție al unui schit, pentru cei de-o credință cu ei.

Aveau cu ei o minunată icoană, pe care o purtau într-o desagă de cânepă. Icoana fusese pictată de un călugăr, pe lemn de mesteacăn, pe la 1431, și-o reprezenta pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, icoană botezată de ei ”Prodromita”.

Călugării au ajuns în pribegia lor la Mănăstirea Poiana Mărului iar, de-aici, au plecat spre Țara Vrancei, spre a întemeia lăcaș de închinăciune.

Ajunși în mândra Țara Vrancei, au găsit poiana frumoasă, pe Pârâul Valea Neagră, lângă culmea Pietrosului. Păstorii care erau aici i-au primit cu mare bucurie pe cei doi călugări, iar aceștia au înțeles că aici e vrerea Maicii Domnului să ridice schit.

Ani de zile aceștia au locuit în bordeie și au ținut Liturghia în aer liber, lângă strunga oilor.Au plantat un stejar, spre mulțumire și amintirea locului unde au ținut primele slujbe.

Târziu, peste 200 de ani, stejarul s-a uscat iar cei care au rămas să locuiască acolo, au tăiat tulpina și pe cioata rămasă au închipuit masa unui altar, unde au pus icoana Prodromitei.

Obștea ciobanilor și a răzeșilor locului au hotărât, pe la 1775, să facă danii și au ridicat, pe cheltuiala și munca oamenilor, biserica de lemn si clopotnița de la Valea Neagră, unde și-a găsit adăpost și Icoana Maicii Domnului, Prodromita. Și , tot atunci, s-au luat de sculptat și mândră catapeteasmă, din lemn de nuc, schitului de se ridicase.

Tâmplarii se apropiau de sfârșitul sculpturii catapetesmei. În acel timp, ciobanii veneau cu turmele din munte. Un berbec vânjos, mândria turmei, s-a împiedicat ,din senin, și s-a prăvălit la vale, ajungând într-un ochi de apă.

Ieșind din acel ochi de apă, berbecul s-a repezit după turma care se depărta. Nu mică le-a fost mirarea bacilor când au văzut că picurii de apă ce cădeau pe iarbă din blana berbecului erau de culoarea aurului. S-au luat ciobanii înapoi, după dâra de urme și au ajuns la ochiul de apă unde căzuse berbecul. Au săpat în acel loc și au găsit o oală plină cu aur și bijuterii,. Socotind aceasta drept un semn de la Cel de Sus, ciobanii au dăruit schitului toată comoara, iar călugării au topit aurul și l-au folosit la pictarea catapetesmei și poleirea tâmplei bisericii cu foiță de aur.

Icoana Prodromitei a ocrotit Valea Neagră de secete și ploi, de lăcuste ori alte necazuri, motiv de mare mândrie și credință din partea localnicilor. A făcut minuni celor bolnavi dar care și-au pus nădejdea și credința în seama Celui de Sus. Prin tot ceea ce a făcut Icoana a dat semne de ocrotire acelei guri de Rai unde se află Schitul și Icoana.

Ați obosit auzindu-mă povestind despre frumusețea Țării Vrancei. N-am ce vă face, încă n-am terminat să vă arăt locurile frumoase ale acestui colț de țară, de aceea mi-am încălcat, vremelnic, promisiunea că nu voi mai scrie. O să-ncerc să vă mai plimb la încă vreo două mănăstiri din Vrancea, o să vă mai sui pe Coza, să vă arăt ”Cascada Mioarelor”, o să vă duc pe Pietrosu și la Cascada Mișina. Pe urmă, gata, promit, ați scăpat de mine !

Am plecat spre Schitul Valea Neagră în duminica de 18.01.2015, în preziua celei mai deprimante zi din anul 2015, luni, 19.01 ,anul de-l trăim.

Afară era ceață și am fost bosumflați pentru treaba asta, pentru că știam frumusețea drumului. De la Vidra însă, a apărut dogorelu' și asta ne-a readus zâmbetul pe meclă, a fericire.

Satul Valea Neagră face parte din comuna Nistorești. Este o așezare de munte, cu tot ceea ce-nseamnă asta: case mândre, care păstrează tradiția locului, construite de oameni gospodari și fudui. La munte nu prea au ce căuta puturoșii, pădurea te cheamă la muncă și oferă celor care știu a-i căuta bogățiile. Cei care nu vor să muncească, ghinion pentru ei, nu prea vor trăi aici!

Distanța de la Mărășești la Nistorești este absolut acceptabilă,de vreo 70 de km. Drumul este frumos, după ce urci spre Vidra și mai departe, Valea Sării, ai ocazia să vezi, chiar din mașină, peisaje frumoase, Valea Putnei ți se arată în splendoarea ei.

La ieșirea din Valea Sării, la intersecția spre Tulnici sau Năruja, faci la stânga, spre Năruja. Drumul, coală de hârtie până atunci, se strică cumva, dar doar atât cât să-ți aduci aminte de bucșele și alte articulații ale suspensiei mașinii tale. Câtva timp mergi pe lângă Putna, apoi, ajungi la intersecția cu drumul spre Vrâncioaia și locul unde Zăbala, celălalt râu mare al Vrancei ce vine din munți, se varsă în Putna.

Se merge mai departe și se ajunge în Năruja, comună mare a Vrancei. Se merge cu băgare de seamă, lumea iese de la biserică și sunt grupuri-grupuri de oameni pe marginea drumului.

La un moment dat ajungem la intersecția spre Nistorești, cam bruscă. Drumul este nărăvaș, imediat ce te înscrii spre dreapta, accelerezi, drumul este în pantă.

Se urca pieptiș, nu foarte mult, apoi se coboară în câteva curbe strânse, ac de păr. Drumul redevine bun, asfaltul e coală de hârtie. Dacă tot nu mai avem grija căii de rulare, putem ridica, și chiar vă recomand, ochii spre orizont. Apar munții Vrancei și, dacă știi unde să te uiți, vezi Muntele Pietrosu cu cele trei coame ale sale. Mi-e tare drag acest munte, o să-l vedeți în pozele de le-am făcut, am și marcat poziția sa.

Mergem spre Nistorești lin, admirând peisajul . Năruja curge de-acuma lin de nici nu-ți vine să crezi că, vreo 8 km mai sus, intri în vâltorile din Cheile Nărujei, printre cele mai frumoase din țară.

Nistoreștiul este o comună ce se lungește pe lângă șosea. Ca să ajungi la Valea Neagră mergi până în satul Herăstrău: Podul Nărujei, Nistorești, Românești si Herăstrău. Aici, spre capăt, se face, la dreapta, o bretea, asfaltată bine și ea, care duce spre satul Valea Neagră. Urci, cel mult 1 km și, într-o curbă, ajungi în poarta Schitului.

Băi, frate, am și eu o dambla, caut și eu niște locuri din județul Vrancea pe unde Crazy Mouse, pe care-l salut, nu a fost, înaintea mea ! Iote, sper că pe la Mănăstirea asta nu i-au lucit ochișorii și că eu sunt primul dintre noi doi de-am hălăduit pe-acolo! Sper, deși, cu omul ăsta, nu știi niciodată! :D

Intrarea în curtea schitului este cumva majestuoasă, este o alee de vreo 60 de metri, mărginită de brazi înalți.

Cei care ați fost amabili cu mine și mi-ați mai citit inepțiile, știți că nu-s, din cale-afară, de bisericos. Relația cu Divinitatea este absolut proprie fiecăruia și deosebit de intimă, nu pedalez pe așa ceva. De aceea, nu pot fi de acord cu asasinatele în numele religiei, fie ele făcute de Inchiziție sau de cine știe ce grupare religioasă. Dar, tot adevărat este că și libertatea cuvântului este tot o formă de tiranie, atunci când nu ai decența de a respecta persoana de lângă tine!

Istoric, Schitul a fost construit în 1757, de părintele Maftei, din satul Spinești, cu contribuția unor boieri locali, Gavrileștii, care au cedat mănăstirii o bucată de teren pentru construirea schitului.

Complexul monahal , cel istoric, cuprinde bisericuța din lemn și clopotnița , tot din lemn, construită în același an de l-am pomenit, 1757. La început, schitul s-a numit chiar ”Schitul Vrancea”, dacă vreți și ca o dovadă a puterii economice din acea perioadă a acestui ținut. Până la copnstruirea acestui schit, localnicii mergeau la Schitul Poiana Mărului, din munții Buzăului, așa că această construcție a răspuns întrutotul așteptării locuitorilor.

Schitul poartă hramul ”Adormirii Maicii Domnului ” și ” Pogorârea Sfântului Duh”. Specificul construcției este dat de faptul că este construită din lemn, pe temelie de piatră și lipsa turlei. Are pridvor acoperit, pronaos, naos și altar, având formă de navă.

Având o catapeteasmă foarte frumoasă, pereții bisericii nu sunt pictați, tocmai din dorința punerii în valoare a catapetesmei.

Arhitectura respectă, dacă vreți, tipologia locului, de aceea construcția se încadrează perfect în frumusețea naturală a locului.

Clopotnița este amplasată la capătul aleii de acces în mănăstire, are înălțime de trei etaje, primul fiind din zidărie iar celelalte din lemn.

Mai multe despre stilul arhitectural și despre istoria Schitului puteți citi aici, asta așa, dacă vă interesează lucruri de strictă specialitate.

În curtea acestui complex monahal s-a construit, în zilele noastre, o nouă biserică, din zidărie, folosită acum pentru slujbele pe care preotul paroh la ține.

Această nouă biserică nu m-a impresionat cu nimic, este o construcție anonimă. O să merg s-o văd peste vreo 300 de ani, poate atunci voi fi atins.

Dar, fiindcă vorbim de B.O.R., în aceeași curte a fost construită și o clădire, mai mare și mai frumoasă, cu multe geamuri din termpoan, care, culmea, pare nelocuită !.

Obștea de maici care trăiește în acestă mănăstire nu este numeroasă, nu cred că acea construcție este utilă pentru ea. Cred că este dovada unei fale nejustificate, a unei mândrii aiurea de care B.O.R. face uz din ce în ce mai des și mai mult. De ce oare, lângă un monument istoric de care ar trebui să fim mândri, era nevoie de o construcție fără nicio noimă, nu cred c-aș putea primi vreun răspuns. Poate doar dacă ne vom da copiii la ora de religie, pe care toți Mult Prea Fericiții BOR o doresc în școli. De fapt, la câte materii inutile învață copiii, de ce n-ar mai fi și ora de religie ?!

Cât am stat în acest schit, pentru liniștea mea, am încercat și am reușit să fac abstracție de clădirile noi, m-a interesat doar monumentul istoric. Și, da, m-am rugat pentru mine și cei dragi mie, în veche bisericuță, la icoana Prodromitei, cu cucernicie și cu speranța că Maica Domnului ne vede și ne iartă greșelile, chiar dacă criticăm termopanele și terenurile de tenis de câmp de la Catedrala Neamului.

Rezumând: vă recomand, din toată inima, să vizitați locurile, pentru că merită văzute, măcar ca să mă puteți contrazice!

Și, vă mai recomand să mă iertați pentru faptul de-a fi abuzat de timpul, ochii și apoi, nervii voștri, a celor care au răbdat și au citit, până la capăt, această postare!

Haidi, pa !

---

VIZUALIZĂRI: 2833 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI