Intalnirea AFA 2019 – in spatele cortinei

TIPĂREȘTE

Asteptam intalnirea AFA 2019, inca din primul minut in care s-a terminat intalnirea AFA 2018!!!

Timpul a zburat si destul de repede, prinsa fiind intr-o gramada de proiecte, dar si greu…

Ma bucuram sa vad ecourile si entuziasmul celor care asteptau si ei intalnirea asta si m-am intristat cand am aflat ca unii dintre cei pe care abia asteptam sa-i vad, nu vor ajunge din motive de sanatate.

Anul asta am fost si eu unul dintre organizatori :), unul mai mic :), asa ca am avut ocazia sa trec un pic in spatele cortinei, sa ajut un pic angrenajul urias care inseamna AFA si sa mai usurez povara din spatele lui @roth. Asta a insemnat ca tot timpul am fost intr-o continua miscare si pe fuga…

M-am ocupat de tombola si tot ce a implicat ea: cutia, biletele, excelul, tabelele, etichetele, vandutul biletelor, contabilizarea banilor, primirea cadourilor, inventarierea lor… etc… lucratul biletelor in paint :) si tiparitul lor, printre picaturi la serviciu (sa nu ma spuneti :) ) a durat cateva zile, iar decupatul si verificatul numerotatiei doar 5 ore :) ! Participand si la concursul gastronomic, fiind si capitan de echipa Bucuresti :), mi-am luat rolul in serios si am facut si eu ceva dulce, plus etichetele si poeziile necesare :).

Am plecat cu Cami, cu masina burdusita de dulciuri si de necesarul organizatoric.

Mi-a placut foooarte tare sa fac parte din comitetul de primire impreuna cu ea, fiind o ocazie numai buna sa-i cunosc si pe cei cu care nu luasem contact face to face pana acum, mai ales ca anul acesta am avut o gramada de “incepatori” in ale intalnirilor. Desi obositor, m-am bucurat maxim de aceasta experienta, mai ales ca am strans amandoua o gramada de imbratisari de la toata lumea, cat sa ne ajunga pentru urmatorul an.

Vineri seara am intrat in alt iures: cel al coltului gastronomic, taind si aranjand prajiturile (si nu numai) pe masa, cu restul de fete participante. Am avut diversitate si gusturi deosebite (nu o spun numai eu…. recunoasteti si voi :) …): prajitura cu ananas, napolitana cu crema si nuci, placinte dulci si sarate, cu marar sau branza si pere, faguri cu crema, biscuiti cu seminte si miere, salam de biscuiti si rulada cu cocos, prajituri cu fructe si crema, negresa cu nuci etc… toate, toate super bune. Fiind prinsa la masa mea, cand am reusit sa ma eliberez… si am ajuns la restul de mese in urma hoardei de tatari… :) … jaf la drumul mare ! Totusi am reusit sa gust niste chestii senzationale.

A doua zi la prima ora am plecat in excursie, unde am descoperit in Ungureanica un ghid de exceptie, si in colegii de drum niste companioni super distractivi si spirituali :).

La Rudarie am fost primiti de insusi “primarele”, cu masa plina de cozonac cu nuca si mac, si de gogosi aburinde, facute anume pentru noi de sotia domniei sale. Acesta, profesor de istorie, a impartasit cu noi o gramada de informatii si legende, si ne-a uimit cu dedicarea de care da dovada, punand cap la cap un muzeu, in fosta gradinita din sat. Ne-a insotit pana pe Valea Rudariei, la morile de apa care, in afara de vreo doua, sunt inca in functiune, chiar si dupa atatia si atatia ani! Acolo, ne-a recitat in graiul local o frumoasa balada, intr-un fel care ne-a impresionat pana la lacrimi.

Ploaia marunta mi s-a parut ca a dat un farmec aparte morilor, dar si Cascadei Bigar, care a fost urmatorul nostru popas. La Resita, am regasit in aer liber locomotive care aratau senzational, din care, unele, cu roti uriase, sa-mi fie cu iertare, dar bat de departe viteza CFR-ului de azi, ajungand la o “iuteala maxima de 110 km/h”!

Ca sa nu mai pierdem timpul pe undeva cu masa, am servit-o in microbuz, in timpul mersului, Ica asigurand necesarul de pranz si eu pe cel de desert. Jumarile si carnatii si sunca au trecut din mana in mana, iar feliile de paine au fost rupte in doua, sa ajunga la toata lumea. As canta cantecul celebru, dar altfel: “din bucata mea de paine… am hranit un user AFA… si de-as merge chiar si maine… as face din nou asa ”. Normal ca a aparut de prin spate si o “apa tare”, dar eu nu am gustat-o :) !

Ne-am intors la hotel in jurul orei 5 pm, cand am aflat de aventurile barcilor buclucase pe Dunarea involburata si m-am felicitat cu voce tare ca nu am mers… faceam rost pe acolo de un atac de cord, cu siguranta :) !

Insa am avut si eu parte de aventura mea, cand Cami (@roth) a venit sa-mi spuna ca are o gheara in piept si i-a amortit mana stanga… si ca ar fi bine ca dupa festivitati sa mearga sa vada ce si cum. Nu am fost de acord cu ea si am deturnat-o din drum, luand-o catre vale… unde era o statie de urgenta, cu ambulante. Pentru ca nu o puteau consulta fara solicitare, am sunat la 112 (prima data in viata mea) si am transmis suspiciunea de infarct… va dati seama ce panica a fost in interiorul meu??? Pe dinafara eram calma si linistita, dar inauntru furtuna de pe Dunare… Am inteles ca nu este un moft (nu este genul asta de om) si ca simptomele sunt cat se poate de reale, ca stie exact ce vorbeste… si mi s-a facut frica. Au urcat-o intr-o ambulanta si au conectat-o la aparate… Cat am stat afara 45-50 min, in vantul taios, care simteam ca-mi trece prin oase, mi se zbateau prin cap ganduri si imi apareau scenarii cu gramada. Tensiunea mare si usoara ischemie recomandau dusul la spital la Oravita, dar pentru ca aveam atata treaba, a ales injectiile si ne-am intors pe semnatura ei :) !

Usor, usor si-a revenit si nimeni nu a stiut nimic, pentru ca nu a vrut sa-i ingrijoreze, totusi eu am stat cu ochii pe ea toata seara, iar la 11 am dus-o la culcare…

Duminica, refacute amandoua, am participat cu grupul la turul pedestru prin Baile Herculane, insositi si asistati de ghidul Sebastian Pop, o enciclopedie ambulanta, venit anume pentru noi din Timisoara.

Fumusetea, ruina si nepasarea sunt cele trei cuvinte care caracterizeaza, din pacate, Baile Herculane.

Drumul catre casa a fost mai lung decat cel de la sosire, pentru ca lasam in spatele nostru o parte din oamenii pe care o sa-i mai vedem abia la anul….

---

VIZUALIZĂRI: 552 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI