După vizita la barajul Vidraru (vezi impresii), orele amiezii fiind înaintate și foamea prezentă, hotărâm să ne oprim la un restaurant pentru a gusta câte ceva. Ochisem inițial alt local, dar în drum spre baraj am observat că este închis, astfel că ne-am reorientat. La baza Muntelui Cetățuia, pe al cărui vârf cetatea Poenari străjuiește Cheile Argeșului, lângă modulul de comandă de suprafață al Hidrocentralei Vidraru, se află o pensiune-restaurant numită, cum altfel, [...] — citește

Cunoașteți isteria provocată de golirea lacului de acumulare Vidraru și ipotezele lansate de numeroși „specialiști” în ceea ce privește această acțiune. Nu intru în amănunte, eu am fost interesat doar de aspectul lacului și barajului după operațiunea de golire, imagini ce pot fi văzute odată la câteva zeci de ani. Drept urmare, imediat după Crăciun, am pus la cale o escapadă pe meleaguri argeșene, la barajul Vidraru. Deschiderea autostrăzii până la Curtea de [...] — citește

A nins pe munții noștri, și, deși știam că încă nu sunt pe deplin refăcută, gândul meu era deja acolo, pe crestele albe, unde liniștea are altă densitate, iar respirația capătă sens. După Himalaya, corpul meu a cerut timp. Mai mult timp decât mă așteptam. Dorul de munte era prezent, constant, dar fiecare părticică a corpului îmi șopte să mai am răbdare. Greu lucru, pentru cine nu știe să stea departe prea mult. Pentru cine știe că muntele nu e doar un loc, ci o [...] — citește

Noi avem un grup de prieteni cu care ieșim de câteva ori pe an, pentru 2-3 zile, la socializare și leneveală, cum ne place să spunem. Grupul e împărțit în două, după ce preferă fiecare: o parte vor să ne cazăm la un hotel micuț sau o pensiune care să asigure mic dejun și cină, alții vor o pensiune mică, de preferat să fim doar noi, fără masă, asta incluzând plăcerea de a face grătar. Noi ne adaptăm, ne plac ambele variante. Ultima ieșire a fost în octombrie, la [...] — citește

Ora 5 dimineața. Noapte beznă. Liniște de cabană montană. Sau, cel puțin, era liniște până ne-am pornit noi – echipa de „ce-ar fi să nu dormim deloc și să urcăm un munte” . Pe banca din fața Cabanei Curmătura, Portocală, motanul oficial de serviciu, ne privea nedumerit: ce-o avea specia asta de oameni să plece fix când el păzea cu atâta dedicare cabana? Noi însă aveam planuri mari: Creasta Nordică a Pietrei Craiului. O linie de piatră subțire și necruțătoare, o [...] — citește