nu sunteţi logat. - LOGIN
 
  HOME  |  Ce-mi recomandați - pag. principală  |  BULGARIA: - solicitări "Ce-mi recomandați?" » 4
 
NOU! versiune pt mobil
Solicitare CE-MI RECOMANDAȚI / BULGARIA / by Oanaopr
 
TRIMISĂ DE Oanaopr
din [Bragadiru [IF]]
  • ÎNSCRIS ÎN: 10.06.18
  • membru: CHIBIȚ
    contribuție AFA: 100 PMA

    SCRISĂ IN: 10.06.18 16:08

    VIZUALIZĂRI: 935

     

    Hotel cu Aquapark sau piscine copii, mâncare buna

    Avem nevoie de recomandare pentru hotel in Bulgaria,

    de preferat cât mai aproape de Varna,

    potrivit pentru familie cu copii, 5-6 ani și 8 luni,

    mâncare buna și variata, curățenie,

    Aqua park propriu sau piscine cu tobogane.

    • PERIOADA: August -- NOPŢI CAZARE: 7
    • BUGET: 2000 [completare ulterioară: EURO] -- TRANSPORT: Masina
    • ADULŢI: 2 -- COPII: 2 -- VÂRSTA: 8 luni / 5 ani
    încărcată de pe telefon!

    Răspunsuri la solicitarea de mai sus:

    SCRIS DE Floria
    din [Bucuresti]
    membru: PRETOR
    [cons. onorific AFA / BULGARIA]

    IN: 10.06.18 23:03

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    Pentru a primi răspunsurile aşteptate ar trebui să precizaţi dacă suma alocată vacanţei este 2000 lei sau 2000 euro. Dacă este vorba de 2000 lei, suma este insuficientă pentru o săptămână de vacanţă într-un hotel bun, cu aquaparc sau piscine pentru copii, aşa cum vă doriţi. Dacă alocaţi pentru această vacanţă 2000 euro... suma mi se pare prea mare, având în vedere vârsta copiilor care vor beneficia de gratuitate la majoritatea hotelurilor de pe litoralul bulgăresc.

    Ca staţiune, Albena mi se pare cea mai potrivită pentru famillile cu copii mici. Este situată la marginea unei rezervaţii naturale, hotelurile sunt amplasate într-un parc umbros, cu multe locuri de joacă pentru copii iar plaja este minunată, lată, cu nisip fin şi intrare lină în mare.

    Dintre hotelurile din zona de parc, cu acces gratuit la aquaparcul staţiunii, recomand Primasol Ralitsa Aquaparc şi Ralitsa Superior. Anul acesta se va inaugura un nou corp al hotelului Ralitsa Superior, fostul hotel Lora, renovat şi modernizat în totalitate. Singurul dezavantaj al acestor hoteluri este faptul că sunt situate mai departe de plajă, circa 15-20 de minute de plimbare dar există şi autobuz gratuit la dispoziţia turiştilor.

    Dacă bugetul alocat vacanţei este mai mare, puteţi alege noul hotel de 5 stele situat pe plajă, Paradise Blue. Acesta oferă doar cazare cu mic dejun sau demipensiune. Servicii foarte bune cu all inclusive veţi găsi la Kaliakra Superior sau mai ieftin, la Kaliakra Mare, fostul hotel Dobrotitsa, modernizat şi renovat în acest sezon.

    Puteţi alege în funcţie de suma de bani destinată vacanţei dar şi de camerele disponibile la această dată. Vacanţă plăcută alături de cei mici vă doresc!

    N.B.: Floria este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
    Puteți EVALUA răspunsul: FOARTE BUN -- BUN -- Nepotrivit / Eronat
    [punctaj crt: 50 PMA (std) + 2100 PMA (din 3 voturi)]
     
    SCRIS DE Oanaopr
    din [Bragadiru [IF]]
    membru: CHIBIȚ

    IN: 10.06.18 23:40

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    @Floria: Bugetul maxim este de 2000 €, evident dacă vom găsi cu mai puțin este cu atât mai bine 🙂

    Am uitat sa precizez ca vrem sa fie aproape de plaja, pentru a acces facil cu bebelușa.

    Este prima data când mergem pentru un concediu in Bulgaria, cum recomandați prin booking sau agenții de turism?

    Mulțumesc tare mult!


    Puteți EVALUA răspunsul: FOARTE BUN -- BUN -- Nepotrivit / Eronat
    [punctaj crt: 50 PMA (std) + 0 PMA (din 0 voturi)]
     
    SCRIS DE Floria
    din [Bucuresti]
    membru: PRETOR
    [cons. onorific AFA / BULGARIA]

    IN: 11.06.18 00:07

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    @Oanaopr: Noi am mers la mare în Bulgaria doar prin agenţii de turism.

    Pentru că m-am lămurit cu privire la suma destinată vacanţei vă recomand Kaliakra Superior, dacă doriţi all inclusive sau Paradise Blue, cu demipensiune.

    Am fost la ambele hoteluri, camerele sunt mari, suficient de spaţioase pentru o familie cu doi copii. La Paradise Blue puteţi alege chiar şi un apartament.

    Cele două hoteluri sunt despărţite de plajă doar de aleea de promenadă.

    Rămâne să găsiţi locuri, luna august este foarte solicitată...

    N.B.: Floria este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
    Puteți EVALUA răspunsul: FOARTE BUN -- BUN -- Nepotrivit / Eronat
    [punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (din 1 voturi)]
     
    SCRIS DE Dana2008
    din [Tîrgu Mureş]
    membru: PRETOR

    IN: 11.06.18 07:01

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    @Oanaopr: BUNĂ ziua!

    Din start iti recomand stațiunea ALBENA, este cu plajă lată și apă mică, foarte potrivită pentru copiii mici.

    Eu am fost cu băiatul meu de două ori când avea 4 și 5 ani și a fost super bine și ușor cu A. I... A mâncat aproape numai pizza, suc și înghețată. Hotelurile sunt pe plajă.

    Am stat la hotel Slavuna care comunică cu hotel Gergana.

    Au piscine comune, bar comun, activități multe pentru copiii mici, mini disco.

    H. Gergana este mai luxos, dacă vreți să plătiți mai mult.

    Am mai stat H Mura, tot pe plajă, la câțiva metri de la cele două hoteluri menționate. A fost bine, piscină și activități pentru copii, este mai ieftin.

    Vacanță plăcută!


    Puteți EVALUA răspunsul: FOARTE BUN -- BUN -- Nepotrivit / Eronat
    [punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (din 1 voturi)]
     
    SCRIS DE teonus
    din [galati]
    membru: SILVER

    IN: 11.06.18 07:39

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    Vă recomand in Albena Hotel Ralitsa Aquapark (vezi impresii) sau Ralitsa Superior (vezi impresii).

    Aveti intrarea libera la un super Aquapark situat langa hotel, mâncare foarte bună și piscine pentru copii.


    Puteți EVALUA răspunsul: FOARTE BUN -- BUN -- Nepotrivit / Eronat
    [punctaj crt: 50 PMA (std) + 350 PMA (din 1 voturi)]
     
    SCRIS DE rdlc
    din [Ploiesti]
    membru: GOLD

    IN: 11.06.18 09:11

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    Recomand Sol luna bay 4* din Obzor (face parte din grupul hotelier Melia cu 350 de hoteluri in toata lumea), vezi impresiile mele

    Hotel pe plaja, mancare excelenta, zona linistita, aqua parc cu topogane pentru persoane peste 1,30m cat si pentru copii mici unde apa este foarte mica, piscina (langa hotel) pentru copii unde apa cea mai adanca are 50 cm, animatie toata ziua pentru copii (fac animatorii ca toti dracii pentru a distra copii), au chiar si un fel de gradinita, in perioada in care am fost circa 80% erau turisti germani automat serviciile ca atare.

    Bugetul sigur este suficient o singura problema ar, nu stiu daca mai sunt locuri disponibile.

    Eu merg anul acesta a treia oara acolo, am facut rezervare in octombrie 2017, stiu persoane care se interesau de hotel in noiembrie si era cam plin.

    Vacanta placuta, indiferent de alegerea facuta.


    Puteți EVALUA răspunsul: FOARTE BUN -- BUN -- Nepotrivit / Eronat
    [punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (din 1 voturi)]
     
    SCRIS DE nicole33
    din [București]
    membru: AUGUSTUS
    [cons. onorific AFA / BULGARIA]

    IN: 11.06.18 23:17

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    @Oanaopr:

    Foarte aproape de Varna şi foarte potrivită pentru familii cu copii mici este Albena - o staţiune liniştită, cu o plajă lată cu nisip fin şi cu intrare lină în mare.

    Pentru Albena recomandarea mea ar fi Kaliakra Superior, un hotel aflat chiar pe plajă, care oferă condiţii foarte bune de cazare în camere spaţioase, mâncare bună şi suficient de variată. Există şi piscină cu tobogane, deşi nu se compară cu un adevărat Aqua Park.

    Există şi Aquaparkul AquaMania în Albena, destul de nou şi interesant, situat la aproape un kilometru de plajă, gratuit doar pentru cei cazaţi în hotelurile din apropierea acestuia.

    Dacă renunţi la condiţia apropierii de Varna şi eşti dispusă să mai parcurgi încă o sută de kilometri în plus, eu ţi-aş recomanda resortul de la Duni şi hotelul Marina Royal Palace 5* AI, care îndeplineşte toate celelate cerinţe. Un apartament cu vedere la mare mi s-ar părea perfect pentru configuraţia familiei descrisă mai sus.

    Hotelul este foarte aproape de plajă, plaja este foarte mare, cu nisip fin, iar intrarea în mare este enervant de lină, marea adâncindu-se abia după vreo 50 metri.

    Serviciile sunt foarte bune, există şi animaţie pentru copii, iar resortul dispune de un Aquapark nou şi foarte drăguţ, inclusiv pentru copii.

    N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
    Puteți EVALUA răspunsul: FOARTE BUN -- BUN -- Nepotrivit / Eronat
    [punctaj crt: 50 PMA (std) + 1400 PMA (din 2 voturi)]
     
    SCRIS DE Oanaopr
    din [Bragadiru [IF]]
    membru: CHIBIȚ

    IN: 12.06.18 16:55

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    @nicole33: cum ați rezervat la Duni? Pe booking nu este disponibilitate in perioada in care vrem noi (începutul lui August), am solicitat la o agenție și nu mai sunt camere 😟

     
    SCRIS DE nicole33
    din [București]
    membru: AUGUSTUS
    [cons. onorific AFA / BULGARIA]

    IN: 12.06.18 18:20

  • Trimite-i PM (mesaj pers)
  •  

    @Oanaopr:

    cum ați rezervat la Duni?

    La fel ca întotdeauna pentru Bulgaria sau Turcia, numai prin agenţie.

    Pe booking nu este disponibilitate in perioada in care vrem noi

    Preţurile de pe booking pentru hoteluri de acest gen sunt mereu nejustificat de mari. Folosesc şi eu serviciile acestui site de rezervări, dar doar pentru hoteluri modeste cu puţine stele şi puţine mese, atunci când doresc să beneficiez de posibilitatea de anulare gratuită mai ales.

    Nu ştiu ce sfat să-ţi dau. Eventual întreabă de disponibilitate în perioada dorită de tine şi la alte agenţii. Agenţiile din România lucrează cu mai mulţi touroperatori bulgari şi poate altul mai are locuri libere.

    Eu am rezervat la Duni pentru minivacanţa de 1 Mai cu foarte puţin timp înainte de plecare prin agenţia parteneră site-ului AFA şi am avut noroc să mai găsesc, chiar dacă prietenii mei rezervaseră încă din decembrie anul trecut.

    Încearcă şi la Marina Beach 5* din Duni. Este chiar mai aproape de plajă, dar nu are exclusivităţile de la Marina Royal Palace, restul facilităţilor fiind aceleaşi.

    N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
    Puteți EVALUA răspunsul: FOARTE BUN -- BUN -- Nepotrivit / Eronat
    [punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (din 1 voturi)]
     

    Sunteți NELOGAT (neautentificat, ca guest) -- pagina este afișată din cache, versiunea din 15.08.18 -- 15:39:47

    Pentru a accesa versiunea curentă, „la secundă” -- rog logați-vă (vezi mai jos), sau creați-vă cont

    SCRIE UN RĂSPUNS

     
    Scrie un răspuns (mai jos)

    Doar utilizatori înregistrati (și logați pe sait) pot scrie răspunsuri.

    AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

    UTILIZATOR
    PAROLA

    Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

    Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici

     
     
     
     

    [C] Copyright 2008-2018 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată

    pagină generată în 0.160295009613 sec