MiniGhiduri AmFostAcolo toate destinațiile [pg.531/648]
N.B.:
Filtrare per țară disponibilă - vezi mai sus meniul
HOME
Continuare de aici.
Am început noua plimbare prin Cernăuţi, luând troleul 2 şi întrebând-o pe taxatoare la ce staţie trebuie să coborâm pentru a vizita cimitirul oraşului, în care sunt înmormântaţi atât creştini, cât şi evrei. Foarte amabilă, a spus că ne anunţă ea. Mai mult de atât, la staţia respectivă, ne-a încredinţat unei doamne care mergea în aceeaşi direcţie cu noi şi care ne-a condus până lângă cimitir. Pe drum, am reuşit să schimbăm câteva [...]citește review
- scris de Ovidiu istorie
în 12 May 2012 în rubrica Descoperă Cernăuțiul și împrejurimile sale [ 9 voturi, 8100 PMA, 9864 viz.]
Ne-am trezit dimineaţa, după o noapte liniştită, bucurându-ne că, spre deosebire de ziua precedentă, această zi se anunţa drept una foarte frumoasă şi însorită, numai bună pentru plimbări.
Prima parte a zilei a fost dedicată vizitării mănăstirii de la Bănceni, despre care auzisem că este ca un colţ de paradis. Am mers în faţă la Ekvator, de unde am luat un microbuz spre Herţa. Dacă în oraş procentul populaţiei româneşti este de doar 20 %, iar mulţi dintre [...]citește review
- scris de Ovidiu istorie
în 12 May 2012 în rubrica Descoperă Cernăuțiul și împrejurimile sale [ 10 voturi, 8100 PMA, 17903 viz.]
Continuare de aici.
În ciuda ploii care continua să cadă, am părăsit repede camera de hotel, am luat troleul 2, care, mergând ceva mai mult de un sfert de oră în lungul Străzii Ruska, a ajuns chiar în apropiere de Universitate, primul nostru obiectiv, şi cel mai important din Cernăuţi. Clădirea Universităţii este cu adevărat impresionantă şi nu trebuie, cu niciun chip, ratată, în cazul unei vizite la Cernăuţi. Printr-o poartă monumentală, se intră în curtea [...]citește review
- scris de Ovidiu istorie
în 12 May 2012 în rubrica Descoperă Cernăuțiul și împrejurimile sale [ 9 voturi, 8100 PMA, 6631 viz.]
Am fost destul de recent in Istanbul si vreau sa scriu una alta, despre transport si ce s-a mai schimbat de la ultima mea vizita. Nu prea am timp sa fac acest review cum trebuie, dar sper sa iasa ceva pana la urma.
Ultimele mele drumuri la Istanbul, au fost in Septembrie 2010, Decembrie 2011 si Ianuarie 2012. De obicei au fost calatorii scurte, de aceea nu prea pot sa scriu un “maxi-ghid”. Am sa scriu mai mult despre lucrurile care le-am gasit diferite anul asta, comparativ cu anii [...]citește review
- scris de TraianS
în 11 May 2012 în rubrica Sfaturi utile pentru vacanța la Istanbul [ 57 voturi, 51300 PMA, 48455 viz.]
Am plecat spre Barcelona în 13 aprilie 2012, într-o vineri şi, contrar superstiţiilor, totul a decurs foarte bine în ziua respectivă. După o trezire extramatinală, pe la 3,20 şi o deplasare cu maşina de circa 2 ore, pâna la Otopeni, am decolat la ora stabilită, adică 8 (iată că şi low-costurile, adică Blue-Air, mai respectă programul, cel puţin uneori :)!). Zborul a fost cu ceva turbulenţe, însă minore, aşa că am aterizat pe la 10,30, ora locală, pe aeroporul El Prat. [...]citește review
- scris de nickro
în 10 May 2012 în rubrica 'Must see' în Barcelona [ 24 voturi, 21150 PMA, 10958 viz.]
Helsinki mi-a ramas in minte ca un oras minunat si indepartat in care nu m-as fi gandit vreodata ca o sa ajung. Dar cum viata iti ofera uneori surprize minunate, iata ca in vara trecuta am vizitat niste prieteni din Suedia iar ei au vrut sa ne arate cat mai mult din felul cum traiesc si se distreaza acolo si ne-au propus sa vizitam Stockholm -ul si sa mergem si intr-o minicroaziera pe Marea Baltica. Am fi ales ca destinatie a croazierei Sankt Petersburgul, dar am aflat ca ne-ar trebui viza iar [...]citește review
- scris de cristinacraiova
în 10 May 2012 în rubrica Descoperă Helsinki [ 17 voturi, 14400 PMA, 4089 viz.]
- Continuare de aici -
Doresc in acest review sa cuprind impresiile din toata zona aceea de langa pensiune, zona pe care am vizitat-o in plimbarile mele. Poate am sa reusesc sa va fac si pe voi sa iubiti acele locuri, poate ca nu. Depinde de fiecare dintre voi.
Am ajuns asadar la Pertisau, m-am bucurat enorm ca am fost si eu acolo. Si fiindca era inca devreme, tot in acea zi de 8 aprilie, o zi de Pasti, ne-am reintors langa pensiune si am vizitat imprejurimile. Vreau sa va mai spun acum ca [...]citește review
- scris de adryana
în 08 May 2012 în rubrica La pas prin Zillertal [ 27 voturi, 23400 PMA, 6756 viz.]
O vizita in capitala Cataloniei - Barcelona - nu poate lasa pe nimeni indiferent in fata creatiilor absolut originale si fanteziste ale lui Antoni Gaudi. Poate ca nici un arhitect nu si-a lasat atat de pregnant amprenta asupra unui oras asa cum a facut-o Gaudi. Barcelona fara Gaudi n-ar mai fi ceea ce este. Viziunea lui fantezista si cladirile cu decoratiuni ciudate, i-au adus faima de cel mai original arhitect de la inceputul sec. XX.
Gaudi a lasat neterminate doua mari lucrari, prima cu [...]citește review
- scris de iulianic
în 07 May 2012 în rubrica 'Must see' în Barcelona [ 24 voturi, 21600 PMA, 2846 viz.]
ROMÂNIAMay-2012Am cautat dinozauri in Rezervatia Calcarele de la Ampoita, dar am gasit 'crocobauri' la Pensiunea Izvorul Muntelui!
Calcarele de la Ampoita si Pensiunea Izvorul Muntelui (La Mama Lutza)
Asezare
Satula de forofota orasului, cu orice ocazie ivita, ma bucur intotdeauna cand e vorba de iesit undeva, in natura. Si cine dintre cei cu fire de calator nu s-ar bucura? Mai ales cand e vorba de locuri primitoare si de o frumusete uluitoare. Atunci totul devine roz. Si dulce. Sau sarat. Dupa preferinte. Si veti citi si de ce! Ampoita este un astfel de loc. Sau, in parte, era!
Ampoita - un satuc pitoresc situat la [...]citește review
- scris de sunflower
în 07 May 2012 în rubrica 'Excursii opționale' din / prin zona Albei [ 22 voturi, 19350 PMA, 2791 viz.]
Pentru ca sunt o optimista din constructie – era pe stoc optimismul cand m-am nascut, pot sa spun ca am avut sansa sa pot vizita in 5 ore frumosul oras Tallinn. Unii mai carcotasi ar spune „da’ de ce te-ai mai dus pentru 5 ore? ” Ohooo, stiti care a fost viteza de baza? Fast forward. Numai asa am putut sa vad ceva si sa-mi fac o idee. Altfel cine se mai lauda acum la voi? :)
Si pentru ca sunt, inca, foarte buna prietena cu memoria mea, am sa va impartasesc din succesiunea imaginilor [...]citește review
Afișate [5301—5310] MG // din total 6477