ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.09.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.01.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 11 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 13 @ 14

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

De la Bucuresti la Canakkale si inapoi

TIPĂREȘTE

(Rog fara PMA).

Introducere:

Stiti cum se spune, cand doresti sa ai o vacanta reusita o planifici din timp, cu grija si cu rabdare si iti alegi destinatia de vacanta in functie de buget, timp dar si de preferintele celorlalti membri ai familiei. Trebuie sa incerci sa ii impaci pe toti. Va spun ca este cel mai greu, asta deoarece unii mai tineri in special copiii vor distractie, discoteci, tobogane multe si mari, altii precum eu vor ca hotelul sa aiba plaja neaparat, altii vor mancare buna (nu neaparat multa), dar cata este sa fie gatita bine si hotelul sa aiba conditii de cazare decente.

Oare am reusit sa ii multumesc pe toti? Va las pe voi sa gasiti raspunsul in continuare.

Apoi dupa ce am ales destinatia de vacanta am inceput sa caut si sa aleg obiectivele turistice pe care le puteam vedea in zona in care ne cazam pe o distanta de maxim 200 km. Nu vroiam nici alergatura zilnic dar nici sa stam tolaniti la plaja cu o bere rece si sa nu vedem mai nimic.

Asta a fost munca mea pe parcursul a 3 saptamani inainte de plecarea noastra in Turcia, munca pe care o faceam cand aveam mai mult timp liber. Asa am vorbit cu mai multi colegi de pe AFA carora doresc cu acest prilej sa le multumesc. Am recitit cu mare drag impresii de vacanta mai vechi de-ale celor care au vizitat inaintea mea toate acele frumuseti ale Turciei, care pot sa va spun acum ca ne-au ,,rasfatat’’ ochii si simturile, atat mie cat si familiei mele.

In primul rand voua @biancuta si @presario va multumesc pt. rw. voastre despre Selcuk si Sirince, sunt locuri cu totul deosebite, multumesc pt. impresiile voastre despre obiectivele din Selcuk ( templul zeitei Artemis, moscheea Isa Bey, basilica Sf. Ioan, si da, am pasit pe urmele voastre; @florinbad, multumesc pentru toate sfaturile date si pt. tot ajutorul, fara tine nu ma descurcam in Selcuk; Am vazut cu drag si Apeductul Roman din Selcuk dar si Grota celor 7 Adormiti. - pt. aceasta nicaieri nu am gasit coordonatele GPS, dar este atat de indicat drumul incat sa vrei sa nu ajungi la grota. Si culmea, si eu am uitat sa le citesc acele coordonate acolo la fata locului. Eram deja in Selcuk cand mi-am amintit... Asta e…. ; @iulianic, iti multumesc si tie, va multumesc la amandoi –tie si lui @florinbad pt. rw. frumoase desprecetatea Pergam, si da, am ,,pasit spre ceruri ‘’ spre Acropole si am mers pe urmele voastre. Multumesc voua @maria55 si @iulianic pt. frumoasele impresii despre Casa Fecioarei Maria de langa Orasul Antic Efes. Am ajuns si eu in acel loc sfant, am baut apa de la acele izvoare si mi-am pus o dorinta scrisa cu mare emotie pe un petic de hartie si pusa apoi la acel zid al dorintelor…

Apoi doresc sa multumesc si altor colegi care au scris despre Efesia Holiday Beach Club (Kusadasi) , destinatia noastra de vacanta. Multumesc asadar lui @anamaria, @johnblake si @licurici, ale caror impresii le-am apreciat eu mai mult, asta deoarece au prezentat complexul f. bine si au pus si fotografii.

Si da, mi-am indeplinit o mare dorinta, am revazut cu mare drag si Pamukkale, mult schimbat in bine, cu multe noutati, mult, mult mai frumos ca anul trecut, l-am revazut cu mare drag toata familia mea. Pot sa va spun ca printesele mele s-au bucurat enorm ca sunt acolo,

le-a placut f. mult-asta deoarece anul trecut nu le-am luat cu noi si am regretat eu f. mult.

. Ramane in continuare in frunte, cel mai frumos loc vazut de mine in Turcia, dar sa-l vedeti acum, cat e de schimbat fata de anul trecut…Am fost si la Izmir, al treilea mare oras al Turciei, o adevarata metropola, am vazut Piata Konak cu acel Turn cu Ceas, dealtfel simbolul orasului, a fost extraordinar de frumos.

Cum sa iti pregatesti din timp vacanta perfecta:

Am ales si gasit obiectivele turistice, apoi am cautat si am gasit si coordonatele GPS ale fiecarui obiectiv in parte. La unele a fost mai greu, am intrat pe unele site-uri turcesti, am facut traduceri, dar intr-un final am reusit. Apoi mi-am scos la imprimanta scurte informatii si fragmente de rw. de-ale voastre despre fiecare loc in parte si asa a rezultat un mic dosarel pe care l-am avut permanent cu mine si care ne-a ajutat f... mult. Datorita acestui dosarel pot sa va spun acum ca (dupa Austria –care ramane in top pe primul loc), aceasta a doua vacanta la Kusadasi a fost una deosebita, ne-am simtit cu totii extraordinar, a fost o vacanta minunata pe care dorim din tot sufletul sa o repetam la anul.

De ce am ales iar Turcia? In primul rand ne-am gandit la banii dati anul trecut pe pasapoarte, 4 persoane, 279 Ron /pasaport, valabile doar 5 ani, ne-am gandit la cardul KGS pe care noi l-am folosit pe autostrada Izmir-Kusadasi, card pe care mai aveam vreo 12 lire si ne-am gandit ca anul trecut am avut o vacanta frumoasa la Kusadasi si am venit destul de incantati de acolo.

Dar anul acesta a iesit cu mult, mult mai frumos.

Traseul dus-intors ales de noi

Datorita f. ca anul trecut traseul spre turci prin Bulgaria si Grecia (Orestiada) ne-a dat ceva batai de cap, neavand atunci nici GPS-ul reactualizat, anul acesta povestea s-a schimbat radical in bine si traseul ales de noi a fost f. bun si de aceea vi-l recomand si voua.

Traseul Bucuresti-Canakkale:

Ruse – Byala - Veliko Tarnovo – Gurkovo - Nova Zagora - Stara Zagora - Dimitrovgrad-Haskovo - Harmanli (autostrada) - Capitan Andreevo - Edirne (Turcia) – Canakkale=630 km. (aprox. 10 ore). De la Ruse pana la Edirne sunt aprox. 360 km.

Am pornit la drum intr-o dimineata frumoasa de luni, 27 aug. 2012. La Giurgiu am platit 28 Ron taxa de pod (bani aruncati tot degeaba, podul este un dezastru), iar pe vinieta luata nu chiar din vama bulgareasca (de aici mai poti lua teapa, cum am luat acu 2 ani), ci luata de la o toneta aflata la aprox. 3 km de la vama, am dat 12 E pt. 2 saptamani (6 E costa pt. o saptamana).

Prin Bulgaria nu am intampinat deloc probleme, se mijea de ziua cand am traversat Bulgaria, politie am vazut dar mai rar, era destul de intuneric inca. De aceea nu am putut sa fac nici poze incolo. Oricum politia am vazut ca pandeste unde nu te astepti, aceeasi poveste pe care o stim.

Iar despre frumusetile traseului prin Bulgaria, cine a trecut pe la Veliko Tarnovo stie ca si mine ca este o zona deosebita, cu paduri verzi, dealuri inalte, drumul f. bun iar orasul Veliko Tarnovo mi-a atras atentia cu acele case cocotate pe stanci, deosebite mi s-au parut. Apoi mi-a placut mult si acel lac deosebit situat dupa Nova Zagora, era f. intins si am vazut pescari pe malul lui. Este o zona turistica frumoasa de-a lor.

Dar pe drumul inapoi spre tara, cand ne-am intors din Turcia, am zarit din loc in loc la bulgari acele camere video pe care le tot anuntau la stiri si cum am setat GPS-ul sa ne anunte cand suntem in preajma lor, nu am avut probleme. Erau simpatici bulgarii care circulau in fata noastra, ei stiau de pozitia camerelor si ii vedeai ca incetinesc, noi nu stiam de ce, apoi eram si noi avertizati de catre GPS ca avem in fata o camera video.

Ne-am ajutat mereu de GPS, ne-am lasat condusi de el pe tot traseul si peste tot pe unde ne-am plimbat. Am setat inca de acasa tot traseul, localitatile intermediare, coordonatele GPS ale tuturor obiectivelor turistice si prin Bulgaria i-am dat sa ne duca la periferiile localitatilor, deci ,,in apropiere de…”

Ne-a fost de mare ajutor, mai ales prin Turcia, de Izmir ce sa mai zic, fara el ,,eram in plop’’!

Porniti din Bucuresti la ora 3,15, deja la ora 9,30 dimineata intram in Turcia, deci dupa 6 ore de drum. Dar inainte de a intra in Turcia am facut plinul la bulgari, chiar acolo inainte de Capitan Andreevo, pretul a fost de 2,73 leva /litru motorina. Am platit cu cardul pe care aveam bani romanesti. Comisionul am vazut apoi acasa ca fost mic, practic e aprox. aceeasi treaba ori sa platesti direct cu cardul in Ron sau sa schimbi banii nostri la o casa de schimb.

Am alimentat la bulgari deoarece la turci este mai scumpa motorina, este 1,76 E /litru motorina in Turcia. Apoi tot acolo la benzinarie am luat masa de dimineata, cu ce luasem de acasa, am mancat f. bine, afara era bine, racoare, stiti ce calduri au fost in Bucuresti.

Asa am dorit noi inca de acasa, sa pornim cu noaptea in cap si datorita f. ca dorul de duca era mare dar si pt. ca doream mult de tot sa vedem orasul Canakkale, sa ne plimbam pe faleza si de ce nu, sa vedem cat mai multe in acea seara, atat cat ne putea permite timpul.

Odata intrati in Turcia pe la Capitan Andreevo am remarcat acea vama turceasca, mult mai mare decat eram eu obisnuita sa vad. Cu atatea intrari pt. masini, era f. mare si spatioasa.

Am prezentat actele la 3 ghisee, le-a luat pe rand doar soferul, care a prezentat doar pasapoartele si actele masinii, inclusiv cartea verde. Oricum nu erau multe masini si odata intrati in Turcia ne-a intampinat o moschee superba, era si o camila langa ea, spre incantarea copilelor dar si a mea.

Apoi de aici nu am luat-o pe autostrada ca nu am dorit noi, deoarece am vrut sa vedem putin si orasul Edirne. Tecand prin oras am vazut chiar in centru un parc deosebit de frumos si o alta moschee, mult mai mare ca cealalta de langa vama. Era absolut superba.

Traseul in continuare de la Edirne spre Canakkale a fost bun, pe unele zone se lucreaza intens la autostrada, si turcii chiar lucreaza, nu se pacalesc, sunt f. harnici.

La Eceabat in port am ajuns la ora 14,10 si ne astepta o coloana de masini mare de tot care astepta la vapor, coloana care, datorita oboselii dar si a caldurii de afara, cca 35 grade, ne-a cam speriat. Am asteptat un vapor sa plece, mare si incarcat si am incaput destul de lejer in urmatorul, chiar daca in fata noastra numarasem peste 60 de masini. Dar nu ne-am plictisit deloc in acele cca 40 minute cat am asteptat. Am lasat masina in coloana, cand si cand mai avansam si ne-am plimbat pe malul marii acolo la Eceabat.

Pot sa va spun ca daca anul trecut traversarea stramtorii Dardanele de la Eceabat spre Canakkale a costat 11 E /masina, (inclusiv noi 4 persoane cate eram), acum s-a scumpit si am platit la ghiseu 15 E /masina, cu noi cu tot. Dar am gasit scumpite si intrari la unele obiective turistice. Asta este, e bine sa stiti.

Despre calatoria cu vaporul spre Canakkale: youtu.be/XTJXA1jDnyQ

pot sa va spun ca a fost la fel de frumoasa ca si anul trecut, ne-au lipsit pescarusii dar in plus acum am vazut niste meduze albastre in mare, cum nu mai vazusem pana acum: youtu.be/EprctEN-m0Q

Marea Egee, dragostea mea, ne-a intampinat in acest an la fel de frumoasa asa cum o stiam, linistita, albastra, iar in zare privind departe peste stramtoarea Dardanele, se putea zari orasul Canakkale, locul in care aveam sa poposim pt. o noapte atat la dus cat si la intors.

De orasul Canakkale la intoarcerea spre tara ne-am despartit destul de greu. Cand am ajuns iar pe vapor: youtu.be/4KiyWXyyreY

chiar imi doream sa ramanem acolo, asa cum fiecare dintre noi isi doreste ca o vacanta reusita sa nu se sfarseasca niciodata. Am revazut de pe vapor inca o data portul: youtu.be/G4yoezhnXHM

terasele cu de toate aflate chiar pe malul marii, Calul Troian, vapoarele, barcile de pescari si toata acea frumusete a tarmului orasului, tot ce vedeam si tot ce avea sa se piarda in zare. Apoi plutind pe mare spre Eceabat am revazut localitatea Kilitbahir si cetatea de acolo, toate le priveam de la distanta, de pe vapor: youtu.be/eqzmPhGKKJA

Fiindca inapoi spre casa am dorit sa intram si putin in Grecia si sa facem cumparaturi la LIDL in Orestiada, am ales traseul:

Traseul de la Canakkale spre Bucuresti :

Canakkale – Kesan – Ipsala – Orestiada – Ormenio – Svilengrad – Harmanli – Haskovo – Dimitrovgrad – Stara Zagora – Nova Zagora – Gurkovo – Veliko Tarnovo – Byala – Ruse – Bucuresti.

Acum daca veniti din Turcia spre Bucuresti, eu una nu va recomand sa o luati pe aici, drumul inainte de Orestiada este destul de prost, deci cel pana inainte de a ajunge in Orestiada are portiuni de drum mai prost, nu va recomand. Intoarceti-va in tara tot pe drumul celalalt, pe la Edirne. In plus de asta se lucreaza intens la autostrada in zona Edirne, dar si in alte zone ale Turciei si va garantez ca la anul drumurile lor vor fi si mai si. Asta pt. ca sunt harnici si am vazut ca chiar se munceste intens la soselele lor. Oricum deja fata de anul trecut am gasit multe schimbari in bine, binenteles. Drumurile lor sunt acum mai bune, dar despre toate acestea va voi povesti in alte rw.

Si fiindca sunteti multi care va intoarceti de pe insula Thassos sau din alte parti pe la Orestiada, , va recomand sa va faceti cumparaturi la Orestiada la cele 2 supermarket-uri de acolo, asa cum obisnuim noi sa facem. De la acel LIDL noi cumparam destule bunataturi printre care si ulei grecesc de masline, de floarea-soarelui, de porumb, la prêt mai mult decat atractiv. Pt. asta si ca sa va vin in ajutor va atasez si cateva poze cu preturi dar va dau si coordonatele GPS pe care le-am citit noi la fata locului. La acel supermarket, primul, aflat chiar la intrare in Orestiada, coordonatele citite in parcare acolo sunt: N 41,4875622 si E 26,5342132. Aici am observat ca sunt preturi ceva mai mari ca la LIDL dar avantajul lui este ca e cel mai la indemana, e chiar langa soseaua care merge spre bulgari. Iar pt. LIDL din Orestiada, aflat f. aproape de hotel Estia unde noi am dormit anul trecut dar si aproape de o biserica, va dau coordonatele, tot din parcare de acolo N 41,5009779 E 26,5171223. Va asigur ca produsele sunt mult mai bune calitativ decat ce gasiti pe la noi, de la smantana, cascaval, ulei, detergenti, paste fainoasae, etc, etc.

Si cum orice rw. doreste atasate si fotografii, am sa va arat acest traseu facut de noi, iar drumul prin Grecia si mai ales Bulgaria vi-l voi arata prin fotografii facute la intoarcerea spre tara, deoarece incolo prin Bulgaria nu am facut poze.

Si in concluzie, tragand acum linie si punand punct va spun asa: am facut in total in 11 zile (10 nopti) - 2813 km, am consumat 180 litri de motorina la un consum de 6,4 %.

Si fiindca tot va spuneam ca a fost a doua vacanta reusita din viata mea (dupa cea din Austria pe care nu o poate intrece), va invit la lectura in continuare si de ce nu, la o plimbare virtuala prin frumusetile acestei minunate tari -Turcia.

Va doresc din suflet tuturor vacante frumoase, sa vedeti locuri minunate, sa petreceti clipe de vis pe unde mergeti, asa cum am petrecut noi!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de adryana in 11.09.12 09:51:57
Validat / Publicat: 11.09.12 14:06:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 14848 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adryana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 intram in Turcia, in fata este vama de la Capitan Andreevo-luni 27 aug. 2012
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.09.12 15:22:54]
»

Fara PMA?! De ce?! Cand review-ul este atat de util, atat de bine scris, cu accent pe ceea ce intereseaza, cu bun simt, cu modestie... daca vrei pot sa mai continui...

L-am citit pe nerasuflate, cat despre filmulete... nota maxima! Felicitari!

Zilnic verific ce se mai scrie despre aceasta destinatie pt ca de la an la an mai survin mici schimbari, ca de ex. costul traversarii cu ferry-boat-ul si cum plecam pe 14/09 intr-o coloana de 7 masini, au fost bine venite informatiile de ultima ora. Pamukkale-ul cat a costat? Asta daca nu cumva l-ati facut cu auto prpriu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Nasshu
[11.09.12 15:31:22]
»

@maria55:

20 TL -La Pamukkale pentru adulti, Copii pina in 12 ani free, la fel si cei peste 60-65 ani, nu mai retin exact dar am fost cu cineva in virsta in grup si cand a mentionat varsta nu a mai platit...

La Pamukkale am vazut ca se viziteaza 24h din 24h, cred ca si noaptea este frumos luminat. Insa acum e cam frig seara si nu va mai puteti balaci.

30 TL balaceala la Cleopatra, privirea gratis.

Preturile sunt din august 2012.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.09.12 16:31:29]
»

@Nasshu: multumesc mult pt raspuns.

Am facut un calcul si se pare ca daca reusesc sa achizitionez excursia la pretul de anul trecut (la baietii de la [***]), cu 24/e/pers., sunt mai avantajata in acest fel decat sa mergem cu masina. Chiar daca suntem 4pers intr-o masina... la costurile combustibilui... si in plus nu ma dezic, suntem romani... si ma gandesc ca beneficiem de un pranz la Pam Hotel in acesti bani.

Balaceala la Cleopatra... poate anii urmatori... cand trece criza.

O zi buna!

PS. Ce stii de preturile de la Kilitbafir (ferry) ?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adryanaAUTOR REVIEW
[11.09.12 16:46:07]
»

@maria55, multumesc pt. aprecieri, sincera sa fiu m-as bucura sa fie de folos cuiva aceste randuri. Imi amintesc acum, apropos de plecarea ta, ca urcand pe vapor cand am plecat din Canakkale coborau de pe vapor 2 autocare din Romania cu destinatia unul Marmaris si celalalt Kusadasi, ne-am facut cu mana... iti doresc o vacanta cat mai frumoasa, deja te invidiez, ma iei cu tine?

@Nasshu-da, asa este, astea sunt preturile la Pamukkale, iar la Piscina Cleopatrei daca anul trecut balaceala era 15 lire, acum este 30 lire, dar tot era plin de turisti. Am sa spun si eu mai multe curand, deocamdata le iau in ordine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Corina70
[11.09.12 16:59:06]
»

@maria55: cred ca ar fi de folos informatiile de aici, vad ca este afisat si orarul ferry-boat-urilor, cat si pretul, pentru toate punctele de imbarcare cu destinatia Canakkale. concediu placut, nici nu stii cat te invidiez ca pleci in curand spre Turcia, este o tara care m-a impresionat si pe care sper s-o vizitez din nou la anul, daca suntem sanatosi si strangem banii necesari.

iata si link-ul, sper ca nu incalc regulamentul forumului: -)

canakkaletravel.com/feribotingilizce.htm

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Costi
[11.09.12 16:59:06]
»

@adryana

De fiecare dată când citesc un review în care autorul îşi exprimă satisfacţia realizării unui concediu reuşit şi cu atât mai mult când acesta a muncit foarte mult la pregătirea acestuia şi cu atât mai mult când persoana este cineva cunoscut, mă bucur sincer de parcă ar fi fost concediul meu.

Aşa a fost şi când am citit review-ul tău.

La un moment dat mă întrebam pe unde ai luat-o, dacă ai trecut Bosforul, sau Dardanelele, dar citind în continuare m-am lămurit. Eu nu am trecut decât Bosforul, aşa că mi-ai stârnit curiozitatea, deşi pentru gusturile mele zona este prea caldă pentru un concediu vara, mai potrivit ar fi unul prin octombrie şi, din păcate, deocamdată, acea perioadă nu-mi este accesibilă.

... Apeductul Roman din Selcuk dar si Grota celor 7 Adormiti. - pt. aceasta nicaieri nu am gasit coordonatele GPS...

Ei bine, coordonatele de la Grota celor 7 Adormiţi sunt: 37.943736,27.354162

Şi să ştii că nu am fost acolo ca să le citesc pe GPS.

Pentru a afla coordonatele GPS ale unei locaţii trebuie doar să o localizezi pe Google Maps, să fixezi rezoluţia maximă (pentru precizie maximă), apoi pui săgeata mausului pe locul ale cărui coordonate vrei să le afli şi dai click dreapta. În fereastra deschisă dai click pe "Ce se află aici? ". Imediat, în fereastra de căutare (deasupra hărţii, în dreptul ei este semnul lupei) apar înscrise coordonatele GPS, în format cu şase zecimale.

Cred că am să postez pe forum o explicaţie mai amplă şi cu poze.

Nasshu
[11.09.12 17:04:55]
»

@maria55:

Eceabat - Canakkale - 29 Lire cca 30 min

Canakkale - Kilitbahir - 24 lire cca 15 min ( problema e ca aici m-am suit din directia Canakkale , fara sa stiu unde ajung , (ferry era tras la rampa) si nici tanti de la ghiseu nu m-a intrebat unde vreau sa aterizez.

Nasshu
[11.09.12 17:10:28]
»

@maria55:

cu 24/e/pers.

, iesiti o idee mai bine datorita mesei care o luati.

insa avand in vedere ca plecati dimineata si va intoarceti seara, si stati dupa toti pe traseu... iesiti mai scump.

la patru persoane, banii sunt cam aceeasi, insa am preferat varianta asta pentru a nu DEPINDE de nimeni.

Am plecat dimineata ghiftuiti dupa MD, si la 17 eram deja pe plaja - si cu cumapraturile de la outlet facute - la snacks-uri si la baie. Asa ca nu am simtit nevoia unei mese de pranz, avand in vedere ca erau si 40 de gradea afara.

sunt avantaje si dezavantaje, acum depinde ce preferi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.09.12 17:19:23]
»

@adryana, cu mare drag! La fiecare revenire din Kusadasi, la fel simt si eu... si sa-mi treaca dorul pregatesc urmatoarea vacanta!

@Corina70, multumesc f mult, atat pt link, cat si pt urari1 Nu ma invidia insa... pt ca la fel de greu am economisit banutii si hotel de 5* ramane doar un vis1 Ma multumesc cu cele 3* ale hotelului in care merg de 5ani.

@Nasshu, de la 10/e la Eceabat si 8/e la Kilitbahir a cam urcat pretul! Multumesc mult pt raspuns!

Tuturor va doresc vacante placute in continuare.

Pregatim mini-vacanta de Craciun!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Admin
[11.09.12 17:21:37]
»

Canakkale mi s-a parut initial un pic fortata ca destinatie (finala), insa ulterior am realizat ca daca o intrepretez ca destinatie intermediara, o descriere amanuntita despre drumul pana aici poate servi mai multor categorii de turisti - celor care se indreapta spre statiunile de dinainte de Izmir (Ayvalik etc), celor care cauta Izmirul ori Cesme, celor care merg spre Kusadasi-Didim, ori spre Bodrum-Marmaris, Feithye-Oludeniz sau chiar Kas-Kalkan si mai departe spre Antalya.

Mutat la rubrica "Drumul spre Canakkale" (nou-creata pe site)

Articolul a fost deasemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.09.12 17:26:48]
»

@Nasshu: da, ai dreptate, insa nu uita ca suntem 26/pers cu 7 masini si sa fiu sincera m-am cam saturat sa stau cu ochii in retrovizoare sa nu-i pierd! Ajunge drumul de la Eforie la Kusadasi!

In ceea ce priveste shoopingu' la outlet, in general cautam sa fie intr-o zi mai racoroasa, chiar ploioasa... asta asa... sa avem ce face! Oricum este inclus in programul nostru!

Erau oferte? Banuiesc ca vorbim de outletul de la Soke.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adryanaAUTOR REVIEW
[11.09.12 17:30:21]
»

multumesc din suflet tuturor pentru aprecieri si raspunsuri (@costi, mersi mult), vacante frumoase tuturor!

Nasshu
[11.09.12 17:32:24]
»

@maria55: aveai ce lua de la Soke.

Insa eu am facut cumparaturi si la intoarcere, la Careffour Izmir, aceleasi branduri, aceleasi tipuri de preturi si reduse si mari.

Asa ca puteti opri si acolo. desi la gasca voastra e mai greu.

iulianic
[11.09.12 18:13:41]
»

@adryana: Iti multumesc pentru ca m-ai amintit si pe mine printre cei recititi cu drag! Felicitari pentru meticulozitatea cu care ai pregatit vacanta intregii familii si pentru modul in care te-ai straduit sa-i impaci pe toti! Ma bucur ca vacanta voastra a fost o reusita si ma bucur si pentru ca de asta data au fost si domnisoarele la Pamukkale. Nici nu se putea sa nu le placa un asemenea loc - aproape ireal - de pe pamant. Ma intreb cum ar fi reactionat in Capadoccia. Daca n-ati vazut-o pana acum, trece-o pe lista pentru data viitoare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adryanaAUTOR REVIEW
[11.09.12 19:29:12]
»

@maria55, am uitat sa spun ca am facut iar cumparaturi la bazarul din Selcuk, este doar sambata, nu il rata daca poti, anul asta am venit si mai incarcati (imbracati) dar si mai multumiti... nici la anul nu il ratam. Si am facut o plimbare romantica si pe Insula Porumbelului, un alt loc frumos. Numai bine.

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.09.12 20:13:18]
»

@adryana: multumesc mult, stiu bazarul din Selciuk, ba mai mult, sambata "combinam" iesirea la Selciuk cu plimbarea la Casa Fecioarei Maria, cu vizitrea Efes-ului si cu Sirince.

Miercurea, este un bazar si mai bun in Soke si tot atunci... shooping la outlet!

De fapt sunt cele doua iesiri cu auto din dotare, sambata directia Selciuk, miercurea directia Soke. Asa cum am mai spus, din motive economice, facem 2in 1, ba chiar 3in 1, pe "repede inainte"!

Am programul bine structurat, zic eu (hai, ca... lauda de sine... cu urmatorul cuprins:

Pamukkale

Adaland (nu eu, ci nepotica)

Croaziera (cu Big Baba, de obicei, sunt fidela)

Diamond Beach (singura zi de plaja... intreaga)

Milli Park

Hamam (asta, bineinteles in prima zi)

Si cele doua iesiri cu auto in Soke si Selciuk.

Ps. In 2010, din Selciuk am cumparat un maslin, era de 50cm, iar in aceasta primavara l-am mutat intr-un ghiveci enorm, pt ca a crescut f frumos. Am dat doar 5/e pe el/

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dragoș_MD
[13.11.12 16:14:31]
»

@adryana: apropo de:

vinieta luata nu chiar din vama bulgareasca (de aici mai poti lua teapa, cum am luat acu 2 ani), ci luata de la o toneta aflata la aprox. 3 km de la vama, am dat 12 E pt. 2 saptamani (6 E costa pt. o saptamana).

Cu regret te anunț că iar ai luat țeapă! E drept, doar de 2 €.

Costul unei viniete pe o săptămână în Bulgaria este de 10 leva (respectiv 5 €). Cel mai bine este să fie cumpărată de la o benzinărie mare (gen Shell) și achitată cu un card (în lei) ca să nu vă mai încurcați nici cu schimbul valutar.

Și s-a scris chestia asta pe aici de Ț ori...

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[13.11.12 17:24:14]
»

@Dragos: ai dreptate/ 5/euro. saptamana, sau 25/ron, in vama, aici ma refer la Vama Veche/Durankulak.

Si la fel ca si @adryana, ma simt "tepuita" chiar daca dau 25/ron, de aceea mereu am pregatiti cei 5 euro. Deh... economie...

Nu stiu daca la celelalte vami din Bulgaria se percepe si taxa de curatenie, 3 euro, insa la M. Tarnovo... da... asta e, sunt cheltuieli adiacente.

Si daca tot vorbim de "tepe', am "furat-o" zilele trecute la intoarcerea de la Istanbul de data asta si am mai scos din buzunar 20$, la un control al politiei bulgare, pt parbrizul crapat; crapat tot la ei, cu cativa km mai in urma, pe un drum pe care se lucra. Asta e, l-am facut "fericit" pe vigilentu' politist!

Si cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ...

Vacante frumoase tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adryanaAUTOR REVIEW
[14.11.12 06:59:12]
»

@Dragos, te cred,asa o fi,imi amintesc acum ca daca mai mergeam un pic ajungeam la Shell de unde am mai luat vinieta.Cred ca la atatea tonete cate sunt, atatea preturi sunt, preturile variind si in f.de cursul valutar..Dar asa cum si noi ne pricepem la tepe, de ce n-ar da si ei? asta sa fie tot raul, chiar nu mai conteaza, vacanta a fost de neuitat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
johnnyredlabel †
[14.11.12 07:12:40]
»

Imediat dupa ce treceti Vama Ruse, se face un girastoriu, pe care cred ca-l stiti cu totii. Ei bine, nu intrati in giratoriu, va lasati pe dreapta si la nici 20 metri, pe dreapta este un chisoc la care se vand vignete, la acelasi pret spus de Dragos mai sus. Singura problema este ca... s-ar putea sa fie relativ aglomerat...

Corina70
[14.11.12 09:44:13]
»

anul acesta, in august, eu am luat vigneta chiar din vama BG, e adevarat ca am ajuns acolo pe la ora 7 a. m., probabil ca mai devreme nu sunt deschise acele ghisee din vama.

Dragoș_MD
[23.11.12 13:29:31]
»

@adryana:

preturile variind si in f(uncție?). de cursul valutar...

Iar mă văd nevoit să rectific o afirmație eronată: în Bulgaria, cursul Euro (EUR) / Leva (BGN) este fix și nu variază ca la noi sau la americani. Raportul este de 1 = 1,95 (mai precis 1.955830). Să mai adaug și faptul că informația este publică și disponibilă oricui?

ionescunic
[23.11.12 17:29:47]
»

@Dragos: pentru mine cea mai mare teapa e sa pierd timp si sa ma enervez cautand din benzinarie in benzinarie, asa ca teapa e sa nu gasesti acolo unde tu crezi sigur ca are si esti nevoit sa iei toate benzinariile la rand si pe un sens si pe altul al centurii, pentru asta prefer sa dau 1 (un) euro in plus si sa fiu sigur ca in 2 minute sunt inscris pe traiectoria vacantei si nu a aventurii cautarii de vignete la pretul cel mai mic.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
bigu_2006_rapid
[20.11.18 16:40:15]
»

@adryana: buna! vreau sa lamuresc 2 probleme legate de ecoul dvs. care este deosebit de succint si bun de digerat de cei care pleaca in vacanta spre Kusadasi pe acest traseu ales de dvs!

sunt doua greseli mici dar sesizate de mine deoarece am fost si eu de multe ori... pe acolo!

Prima: este vorba de descrierea din prima poza! acea poza nu este de la Kapitan Andreevo, vama bulgara! dupa vama Bulgariei de la Kapitan Andreevo urmeaza un... no man's land pana in Kapikule unde sunt acele custi de vama pe partea turceasca a vamii! o data trecut de ele... esti in Turcia... scrie mare acolo... Bine ati venit in Turcia/Hosgeldiniz in Turkye!

A doua: la descrierea sosirii in Eceabat, care fie vorba intre noi, este pe partea europeana a Turciei, da, cei 5% din suprafata tarii care sunt in Europa, spuneti la un moment dat... Marea Egee, dragostea mea o spuneti privind Stramtoarea Dardanele inspre... Canakkale! nimic mai neadevarat, scuze, acole este toata ziua... Marea Marmara, Marea Egee pe care o iubiti asa mult, ca si mine de altfel, se afla mai incolo dupa Kilitbahir!

scuze pentru interventie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, bigu_2006_rapid, Corina70, Costi, iulianic, maria55
Alte impresii din această RUBRICĂDrumul spre Canakkale:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074394226074219 sec
    ecranul dvs: 1 x 1