MiniGhiduri AmFostAcolo toate destinațiile [pg.205/646]

N.B.: Filtrare per țară disponibilă - vezi mai sus meniul HOME
Chiar de ziua mea, anul acesta, soțul mi-a făcut cadou o spectaculoasă căzătură, în urma căreia s-a ales cu un ghips de toată frumusețea la mâna dreaptă. Până în gât, ca să fie treaba-treabă. Am anulat toate planurile din perioada aceea, numai că să anulăm excursia din Italia, care urma peste 4 zile, nu se putea pentru că erau plătite, pe lângă avion și cele 7 nopți de cazare. De ce Italia din nou? Pentru că avem o ieșire de primăvară pe la sfârșitul lui [...]citește review
- scris de Aurici în 16 May 2018 în rubrica Descoperă La Spezia [ 69 voturi, 89000 PMA, 5343 viz.]
Cine se află în Istanbul în vacanţă pentru câteva zile are posibilitatea să meargă să vadă şi „perlele” din Marmara, adică Insulele Prinţilor. Dacă data trecută când am mers la Istanbul, fuseserăm în vizită în Büyükada, cea mai mare insulă din arhipelagul Insulelor Prinţilor, despre care am scris aici, pentru această minivacanţă ne-am propus să mai trecem în „palmares” două dintre cele trei insule locuite rămase nevizitate, fiindcă sunt relativ uşor [...]citește review
- scris de irinad în 15 May 2018 în rubrica O zi în Insulele prinților - Buyukada, Heybeliada etc [ 51 voturi, 66300 PMA, 10685 viz.]
ȚĂRILE SCANDINAVEApr-2018Cu Allan prin capitala daneză
Aflându-ne în această parte a Europei, ne-am propus să ajungem şi în Danemarca, statul în care femeile trăiesc cel mai bine potrivit unui studiu efectuat la începutul acestui an, şi în Copenhaga, primul loc într-un top al oraşelor cu o dezvoltare urbană inteligentă, clasament întocmit în anul 2017. Pentru Copenhaga am alocat o zi şi aproape jumătate din totalul celor trei zile destinate acestui scurt sejur. Despre autobuze şi costuri de transport, vă pot informa că pe [...]citește review
- scris de Marius 72 în 14 May 2018 în rubrica Descoperă Copenhaga [ 30 voturi, 27000 PMA, 5707 viz.]
Ion și Gheorghe se întorc acasă după călătoria la București. Ajung la gară, se urcă în trenul de Cluj, și găsesc două locuri. - Măi Ioane, cât face trenul pâna la Cluj? - Mult, mă. Toată ziua. - Și ce facem noi atâta timp? - Păi, ce să facem, vorbim. - Și ce să vorbim noi toată ziua, mă? - Știu eu? Hai să spunem ghicitori. Zis si făcut. - Ia zi, Gheo, ce e mic, negru si stă la mine în curte? Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiești. - Auzi, [...]citește review
- scris de AZE în 13 May 2018 în rubrica Descoperă zona Fântânele-Beliş [ 45 voturi, 39150 PMA, 5683 viz.]
CIPRUApr-2018In tara Afroditei
Acum, cand sunt acasa ma gandesc ca mai bine va povestesc putin despre ce am facut, pe unde am umblat, pe unde am dormit si mancat, in frumoasa insula a Afroditei. Nu stiu daca mai am ceva de adaugat despre locurile vizitate, dupa ce ati citit cele scrise de “irinad”, ”crismis”, ”aurici” si multi altii care au vazut locurile inaintea mea, dar macar propriile trairi pe acele meleaguri tot am sa vi le impartasesc. Asa cum spuneam, cazarea a fost 3 nopti in Larnaca si 2 in Pafos si [...]citește review
- scris de DOINITA în 13 May 2018 în rubrica Vacanța în Cipru [ 29 voturi, 26100 PMA, 4367 viz.]
”Bucuriile mici, și nu cele mari, ne sunt sprijin ca să depășim greutățile fiecărei zile”. Cred că la aceste cuvinte spuse de Hesse m-am gândit când am trecut peste supărarea pricinuită de spargereea mașinii la Milano și furtul câtorva lucruri, și am pornit spre locul unde autorul citatului de mai sus urma să-și petreacă jumătate din viață. Așa că m-am gândit la bucuriile mici și mari avute in cele două zile petrecute in Milano și am plecat spre Lugano. [...]citește review
- scris de Mika în 12 May 2018 în rubrica Descoperă Lugano și împrejurimile [ 31 voturi, 27450 PMA, 5826 viz.]
ROMÂNIAMay-2018Inconjurati de istorie
Dupa vizitele facute la manastirile Viforata (vezi impresii) si Dealu (vezi impresii), tinand cont de faptul ca distanta de la cea din urma pana la Curtea Domneasca Targoviste era de doar 3 km, am decis sa nu o ratam, mai ales ca era si devreme. (cine se scoala de dimineata … inseamna ca a dormit putin! ) Desi nu era, cum am mai spus, o ora inaintata (11 am) au fost oarece probleme in a gasi un loc de parcare insa ne-am descurcat parcand masinile pe o strada perpendiculara pe Calea [...]citește review
- scris de iulian68 în 11 May 2018 în rubrica Complexul Național Muzeal 'Curtea Domnească' [ 33 voturi, 29700 PMA, 1061 viz.]
Muzeul Grădinii Botanice se află situat la intrarea în Grădina Botanică, într-o clădire în stil brâncovenesc. În acest muzeu sînt expuse peste 5.000 de specii de plante, inclusiv 1.000 de specii exotice. Înființat în 1882 de către dr. Dimitrie Brândză, muzeul funcționează în actualul loc din anul 1891. De-a lungul timpului a suferit tot felul de momente de cumpănă care au constat în mutări succesive, transformări, stricăciuni (de remarcat distrugerea acestuia în [...]citește review
- scris de Mitica49 în 10 May 2018 în rubrica Grădina Botanică Dimitrie Brândză [ 30 voturi, 26550 PMA, 1761 viz.]
Să mergi în Capri și să nu vizitezi Villa San Michele este probabil ca și cum te-ai duce la Atena și te-ai întoarce cu spatele la Panthenon - asta știam când am debarcat pe insulă, de aceea nici nu ne-a trecut prin cap să n-o includem pe lista noastră obligatorie! Cert e că mie, cel puțin, mi-a depășit toate așteptările; i-am pășit pragul curioasă, cum sunt de obicei și am plecat de-acolo fascinată, de-a dreptul năucită! Nu mai văzusem niciodată așa ceva... Axel [...]citește review
- scris de crismis în 09 May 2018 în rubrica Descoperă Anacapri [ 66 voturi, 85100 PMA, 11385 viz.]
youtube Rezervația naturală ”Popasul Păsărilor” este situată în partea sud-estică a Transilvaniei, la 20 km sud de Odorheiu Secuiesc, pe malul stâng (estic) al Râului Homorodu Mare, la marginea estică a satului Sânpaul (jud. Harghita). Zona este foarte aproape de limita cu județul Brașov. Drumul județean modernizat 131 trece prin rezervație și constituie singura cale de acces auto. Acest drum județean este deosebit de interesant pentru-că el traversează nordul [...]citește review
- scris de Lucien în 09 May 2018 în rubrica Vacanța în Odorheiu Secuiesc [ 19 voturi, 24700 PMA, 2743 viz.]
Afișate [20412050] MG // din total 6459
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = NU (IntC=)
  • pagină generată în 0.1969358921051 sec