MiniGhiduri AFA LISABONA [regiune] [pg.2/7]
Oct-2020Parfum de aristocrație portugheză: Muzeul Caleștilor Regale, devenit Muzeul Național al Caleștilor
Aflându-ne încă în Belém, după ce ne-am recăpătat forţele la vestita cafeteria Pastéis de Belém, ne propuseserăm să vizităm Museu Nacional dos Coches, care se găseşte pe aceeaşi arteră puţin mai înainte, dar pe partea cealaltă a străzii. De fapt, aceasta este noua casă a muzeului, una modernă, ce a început să funcţioneze din 2015, până atunci muzeul fiind găzduit de clădirea fostei şcoli regale de echitaţie, Picadeiro Real, situată chiar pe partea pe care ne [...]citește review
- scris de irinad
în 21 May 2021 în rubrica National Coach Museum (Museu Nacional dos Coches) [ 38 voturi, 48700 PMA, 1045 viz.]
Bună seara, Lisabona! Bine te-am găsit!
Îmi venea din ce în ce mai greu de gând să scriu despre această minivacanță fiindcă trecerea implacabilă a timpului a transformat-o deja în istorie, însă mi-am luat inima în dinți și, mulțumită soțului meu care m-a impulsionat și fotografiilor cu ajutorul cărora am rememorat pas cu pas cele petrecute, m-am apucat să așez pe hârtie firul acestei mici aventuri pe care am ținut-o oarecum sub tăcere, dar care ne-a adus o [...]citește review
- scris de irinad
în 25 Mar 2021 în rubrica Vacanța în Lisabona și împrejurimile sale [ 50 voturi, 65000 PMA, 5655 viz.]
Aug-2019O zi in Belem
Belem
Locul de unde au plecat exploratorii portughezi in căutarea lumii noi ar trebui să fie și locul de unde incepe explorarea Lisabonei. Absolut intâmplător, Belem-ul a fost primul cartier al orașului pe care l-am vizitat, dar acum cred că a fost un bun inceput, pe care il recomand celor care vor merge la Lisabona.
Cartierul este diferit de celelalte cartiere vechi ale Lisabonei. Străduțele inguste, pietruite și inșiruite pe colinele orașului au fost inlocuite de artere largi, [...]citește review
Primul loc la care mă gândeam când auzeam de Portugalia era Lisabona. Până nu de mult, pentru mine aproape că nu exista alt loc in Portugalia pe care vroiam să il văd. Visul mi s-a indeplinit, in Lisabona pășind pentru prima oară pe tărâm Portughez.
Care sunt motivele pentru care Lisabona, destinația preferată a turiștilor in anul 2018, este un oraș atât de căutat?
Explicația poate fi unul dintre motivele de mai jos sau poate toate la un loc, sau poate multe altele pe [...]citește review
- scris de Mika
în 03 Nov 2019 în rubrica Vacanța în Lisabona și împrejurimile sale [ 38 voturi, 34200 PMA, 3602 viz.]
May-2018Muzeul Marinei, Lisabona
“Aşa cum Marea a făcut Portugalia” Această temă a unei conferinţe de la Academia Maritimă Portugheză despre care am citit întâmplător, a fost factorul hotărâtor care ne-a dus paşii spre intrarea în Muzeul Marinei din Lisabona. Sunt atâtea muzee interesante în acest oraş încât e greu să te hotărăşti doar la câteva. Dar Muzeul Marinei este o carte de identitate importantă a lusitanilor.
“Eroii Marii cântă în portugheză, va fi o nostalgie sau o provocare? ” [...]citește review
- scris de elviramvio
în 01 Oct 2018 în rubrica [Alte] Muzee în Lisabona [ 52 voturi, 46800 PMA, 1821 viz.]
May-2018Oceanario de Lisboa
"Nu ne putem permite să rămânem blocaţi în trecut. "/ Oceano Azul
Într-una din puţinele zile petrecute la Lisabona, am ajuns în Parque das Naçoes. Printre altele aveam dorinţa de a vedea un acvariu interesant prin concepţia sa mai mult decât pentru locuitorii săi. Aşa am ajuns la Oceanario do Lisboa, se spune că cel mai mare acvariu de interior din Europa care prezintă viaţa animalelor şi plantelor marine din toate cele patru oceane dar şi habitatul zonelor temperate, reci [...]citește review
- scris de elviramvio
în 08 Jul 2018 în rubrica Oceanarium Lisabona [ 56 voturi, 72100 PMA, 4238 viz.]
May-2018Transportul public în Lisabona
Lisabona, orașul unde istoria și natura și-au unit ambițiile de-a lungul mileniilor, l-am vizitat anul acesta prima dată și mi-a plăcut. Sper să-l mai văd încă o dată. Este relativ ușor de ajuns acolo și în același timp un oraș în care am învățat deja cum să mă descurc bine cu un buget obișnuit.
Lisabona a devenit și pentru turiștii români un vis destul de ușor de realizat, acum când ofertele de zbor sunt ceva mai multe și cu prețuri mai accesibile. Totul e să [...]citește review
- scris de elviramvio
în 23 May 2018 în rubrica Sfaturi utile pentru vacanța la Lisabona [ 55 voturi, 48600 PMA, 16573 viz.]
Cabo da Roca este extremitatea vestică a Europei continentale sau mai poetic spus locul unde se termină Europa şi începe oceanul... Oricum îi veţi spune merită să ajungeţi până aici, în primul rând pentru sălbăticia şi splendoarea peisajului.
Cum am ajuns la Cabo da Roca?
Deşi ziua de luni, 28.11 era programată pentru altceva şi anume pentru belvederi, funiculare şi Oriente Mall, spontan, cu o seară înainte ne-am decis să mergem de dimineaţă la Cabo da Rocă. [...]citește review
- scris de GabrielaG
în 31 Mar 2018 în rubrica O zi în Cabo da Roca [ 36 voturi, 46100 PMA, 2889 viz.]
CENTRUL CULTURAL BELEM - Muzeul BERARDO - cea mai mare colecție de artă modernă a Portugaliei.
Praca do Imperio –Tramvai 15
Lisabona intră în dialog final cu turistul din mine… prin ocheanul meu marinăresc mă uit în ultima zi de sejur într-o oglindă modernă... voi debarca astăzi pe, plajele artistice’’ în cel mai mare centru cultural portughez... nu fugiți de pe ecrane, rămâneti în tramvaiul meu artistic, că nu intenționez deloc să vă torn prea multe licori [...]citește review
- scris de mireille
în 04 Oct 2017 în rubrica [Alte] Muzee în Lisabona [ 49 voturi, 63700 PMA, 1792 viz.]
Museu Nacional de Arte Antiga (MNNA) - un muzeu excelent pentru iubitorii artei clasice
Adresa:Rua das Janelas Verdes, spre Belem
Autobuz: 713,714,724, Rua das Janelas Verdes
Tramvai:15 E, 18 E –Av. 24 de Julho.
Bilet intrare 6 euro, închis luni, gratuit duminică.
Program:10. am -18. pm.
Nu am rezistat tentației de a vizita unul din muzeele de top portugheze amplasat departe de centru, ratat de mine în sejurul anterior, spre surpriza mea am descoperit acolo în premieră [...]citește review
- scris de mireille
în 18 Sep 2017 în rubrica [Alte] Muzee în Lisabona [ 53 voturi, 47700 PMA, 1957 viz.]
Afișate [11—20] MG în dest. LISABONA [regiune] // din total 70