Lisabona de Revelion
Buna ziua. Daca aveti timp si doriti sa ma ajutati, ce activitati imi recomandati pentru perioada 29.12 - 05.01.12 in Lisabona si imprejurimi?
Cum e vremea in aceasta perioada? Ce nu ar trebui ratat cu nici un chip?
Am ales sa stau la hotelul Tsar Lisbon undeva pe langa centru (a mai stat cineva aici?).
De la aeroport e metrou sau alt mijloc de transport catre oras?
Multumesc mult.
Răspunsuri la solicitare
De la aeroport există un AeroBus special, pleacă din 20 în 20 minute din față, 3 euro, 20 de minute până la Placa de Commercio. În aeroport există un Welcome Center, pentru informații și o hartă a orașului, gratis. Puteți lua Lisboa Card de 72 ore, gratuit pe toate mijloacele de transport și reduceri la muzee, ele fiind gratuite duminica.
Vremea e de toamnă târzie, între 7-17 grade, ceva de genul, așa că puteți vizita:
1. Castelo São Jorje (Castelul Sf. Gheorghe), pe colina cea mai înaltă a orașului, cu o priveliște panoramică asupra centrului istoric;
2. Cartierul Alfama, cu străzi înguste și pitorești (singurul care a supraviețuit marelui cutremur din 1755), cu mănăstirea Sao Vicente, panoramă superbă;
3. Sé de Lisboa (Catedrala Santa Maria Maior);
4. Elevador de Santa Justa (Liftul Santa Justa), aflat in cartierul Baixa;
5. pe lista UNESCO, Mosteiro dos Jerónimos (Mănăstirea Jerónimos) și Torre de Belém (Turnul Belem), plus Monumentul Descoperirilor din vestitul cartierul Belem - de neratat cu niciun chip;
6. Turnurile Amoreiras și Vasco da Gama;
7. Centru Vasco da Gama – super, un mare centru comercial, piețe largi cu fântâni arteziene, telegondolă, restaurante;
8. Oceanarium - cel mai mare bazin din Europa, 10-12 euro;
9. stadionul Benfica – Estadio da Luz, tur cu ghid, vezi toata istoria Benficăi și a fotbalului.
Pentru shopping: centrele Corte Ingles, mallul Vasco da Gama și outletul Freeport, la 15 km, cel mai mare din Europa.
Metroul are cinci linii şi e bun pe distanţe mari, iar tramvaiele vechi ale Lisabonei sunt o atracţie în sine.
Un bilet pe o zi pentru transportul în comun costă 4 euro.
Se pot face excursii organizate, fie cu agenții de la noi, fie cu agenții locale, fie închiriezi mașină (17 euro/zi de la Europe Car), astfel:
1. Sintra (35-40 km), patrimoniu UNESCO, Cabo Da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale.
2. Tomar (120 Km), castelul cavalerilor templieri, ultimul lor loc de refugiu înainte ca ordinul să fie desființat.
3. Obidos-Batalha-Nazare-Fatima: Obidos, pentru străduțele boeme ale orașului medieval, renumit pentru lichiorul servit în pahare delicate de ciocolată, Nazare, Mănăstirea Batalha, Fatima - locul unor apariții miraculoase
4. Arrabida, priveliste incredibilă asupra Lisabonei din Statuia lui Christos – o copie a statuii Corcovado din Brazilia, Azeitao – unde se produce vestitul vin de Muscatel, Sesimbra, Munții Arrabida către Setubal.
[informaţii detaliate au început să fie memorate doar din 01.05.2016]
SCRIE UN RĂSPUNS
- Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
- Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec