Southampton, Vigo, Lisabona, croaziera continua cu noi descoperiri

TIPĂREȘTE

Am ajuns si la Southampton, un oras de la care nu stiam daca sa am asteptari sau nu, dar care in final a fost in topul oraselor care m-au surprins placut.

Este un oras relativ mic, circa 250 de mii de locuitori (locul 6 in Anglia, la 120 km de Londra), este orasul in care Jane Austin a locuit vreme de doi ani, locul din care a pornit Titanicul in data de 10 aprilie 1912, unul dintre cele mai verzi orase ale Angliei cu mai mult de 50 de parcuri, si care datorita asezarii sale si a numeroaselor vase care acosteaza aici are un aflux de circa 4 milioane de turisti pe an. Acesta este si motivul pentru care Directia muzeelor pune la dispozitia turistilor un shuttle bus gratuit cu doua statii (asezate super strategic) pe trasul lui.

Asadar am coborat de pe vas, si aici exista un mic stand turistic de unde aflai o multime de informatii utile. Am luat masina si am coborat la prima statie care este fix in fata Muzeului SeaCity, un muzeu destinat orasului dar si epopeei Titanic. Muzeul m-a impresionat cu adevarat asa ca despre el voi scrie separat. Si aici vremea ne-a aratat ca suntem in Anglia si avem nevoie de umbrele, chiar daca nu mereu, insa tot a fost nevoie.

Dupa ce am vizitat muzeul am pornit spre centrul vechi, trecand mai intai prin parc unde si aici sunt diferite monumente inchinate celor de pe Titanic, celor care au luptat pentru democratia in Spania, dar si alte monumente. Aici trebuie sa mentionez inca o data ca a trebuit sa fac in asa fel incat sa nu o chinuiesc pe mama, dar sa si vad ceea ce imi doream sa vad, asa ca o “plantam” intr-un loc, cu sotul pe post de strajer, eu imi faceam tura, pozele, ii culegeam si porneam mai departe, asa toata lumea a fost multumita.

Oraselul este mic, insa orice zid sau mai precis orice bucata de zid este ocrotita si pusa in evidenta. Casele iti aratau si ele foarte clar ca te afli in Anglia, ca sa nu mai spun de autobuzele supraetajate. Ce m-a amuzat aici a fost ca obisnuita sa intreb peste tot mai intai daca vorbesc engleza, aici eram la aceasta limba acasa, si asta mi-a placut teribil de mult, insa daca pe unii ii intelegeam ce spun, altii vorbeau destul de ciudat si erau mai greu de inteles.

Case vechi spectaculoase (stil Victorian mai ales), cladiri noi dar cu inspiratii din trecut, mergeam usor pe strada pentru a ne uita in toate directiile, si am fotografiat case care nu erau nici un fel de institutie, dar aratau aparte. Am ajuns si in centrul vechi, si aici se vedea clar cum incearca sa pastreze tot ce se poate pentru viitor. Pana si o banca aflata in drum e inscriptionata si te atrage sa te opresti in dreptul ei. La un moment dat am vazut o fosta biserica (Church of Holyroad) din care acum mai existau niste pereti, insa arata spectaculos. Si aici pe gardul din piatra existau niste placi memoriale destinate eroilor navali.

Si am mers mai departe pe stradute pana ne-a aparut in cale o biserica din piatra, aparent nu foarte spectaculoasa din exterior, insa care iti arata clar ca este foarte veche. Este vorba despre Biserica Sf Mihail, cea mai veche biserca din Southampton, dar si despre aceasta voi povesti separat. Trecand si de biserica aceasta am intalnit Casa Tudor, una dintre cele mai vechi case din oras, obiectiv turistic de seama, este primul muzeu din Southampton, construit in 1912, o casa cu parter si etaj, care are si pivnita dar care poate fi vizitata doar cu ghid, un muzeu despre care pentru spectaculozitate se spune ca este bantuit de primii angajati.

Din pacate am ajuns intr-un moment in care aici era o pauza, asa ca nu am putut vizita in interior, dar sunt convinsa ca este frumoasa casa.

Ne continuam drumul trecem pe langa biserica catolica Sf Iosif si ajungem la la un mic local intr-o casa veche, numita Duke Wellington, o casa din secolul XII, apoi o alta poarta a orasului, Westgate, din nou un mic, mic parculet, unde am vazut o veverita care se urca in copac, dupa care ne-am intors spre biserica Sf Mihail de unde urma sa luam busul spre vas, mergand pe Strada Franceza, unde am trecut pe langa o alta casa veche, Casa comertului, o vezi destul de prapadita, pentru ca are cateva sute de ani, dar este marcata cu un panou si atunci intelegi despre ce este vorba, v-am spus ca ei pastreaza si prezinta fiecare ruina posibila, nu isi reneaga istoria.

In final am ajuns si pe vas, dupa o zi minunata petrecuta intr-un oras frumos. Plimbarea a fost fara baieti deoarece ei au ales o excursie de pe vas cu bicicletele. Le-a placut, dar au fost rupti de oboseala. Si uite asa am plecat mai departe, spre Vigo unde am ajuns dupa o zi pe mare, o zi in care m-am odihnit toata ziua stand la orizontala, ca la vericala nu eram in stare, a fost singura zi in care am avut rau de mare.

Si uite ca am ajuns in Vigo, cel mai mare oras al Galiciei, cu 300000 de locuitori, dar unde lucreaza si studiaza 1 milion de persoane. Aici portul este exact in oras, asa ca nu aveti nevoie de nici un shuttle bus, va duceti in ce directie doriti. Cum fiecare avea ritmul lui, si totodata fiecare trebuia sa se distreze, am ales pentru baieti sa faca un tur de oras cu Segway, in timp ce noi am ales varianta bus turistic.

Pana sa plecam insa in calatorie am mai avut timp sa ne mai plimbam in zona si asta pentru ca voiam sa vad doua statui, prima fiind inotatorul, exemplu de arta contemporana situata langa piscina clubului nautic, cea de a doua fiind putin mai departe si care il reprezinta pe Jules Verne calare pe o caracatita.

Am plecat in calatoria noastra, autocarul a plecat si s-a intors cu aceiasi turisti deci practic era o excursie si nu hop on-hop of si aveam ghida vorbitoare de limba engleza, asadar primele informatii au fost legate de sursa lor principala de venit, adica portul din Vigo cel mai important port de pescuit din lume in ceea ce priveste pestele congelat si cel mai important din Europa in ceea ce priveste pestele proaspat, care asigura locuri de munca pentru circa 50000 de persoane.

Prima oprire am facut-o pe plaja Samil, cea mai cunoscuta plaja, mullt apreciata de localnici si nu numai, multi portughezi alegand de asemenea aceste plaje in defavoarea plajelor lor pe care le considera cu prea mult vant dar si mai stancoase.

In Vigo sunt multe statui, si una pe langa care am trecut se numeste “Rapirea Europei” si este o combinatie dintre mitologie aratand-o pe Europa calarind taurul alb in care se transformase Zeus, insa in mana ea tine steagul Uniunii Europene.

Urmatoarea oprire a fost la Muzeul Municipal “Quiñones de León”, o casa impresionanta si o gradina pe masura. Din nefericire muzeul se inchisese la ora 2, insa ne-am plimbat prin minunatele gradini care sunt impresionante si asta deoarece Leon adunase de-a lungul vietii o colectie impresionanta de plante si pomi, colectie pe care a lasat-o ca mostenire orasului.

Si ne-am continuat drumul trecand pe langa un alt grup statuar inalt de circa 60 m, numit Caii, si care ne arata 5 cai care par a se indrepta spre cer pe o cascada, si uite asa am ajuns la cea de-a treia oprire “O Castro”, un deal in inima orasului, o gradina urbana unde se gasesc vestigii ale trecutului. De aici ai o vedere minunata asupra golfului si a vaselor ancorate in port, este un loc unde te simti parca stapanul lumii.

De aici autocarul ne-a dus din nou in port unde am urcat pe vas si ne-am asteptat flacaii sa vedem cu ce impresii vin. Flacaii au avut mare noroc, nu a mai fost nici un doritor de Segway, deci au avut ghid privat ca sa spunem asa, s-au plimbat prin zonele cele mai cunoscute si au primit si ponturi in ceea ce priveste mancarea, asa ca dupa ce au terminat cursa s-au dus la restaurantul recomandat de ghida si unde ulterior a aparut si aceasta, si unde au mancat niste bunataturi locale si au baut sangria (pe care au apreciat-o ulterior mai buna decat cea pe care au baut-o in Barcelona).

Asa ca am pus Vigo in lista locurilor dragi si am pornit mai departe spre Lisabona.

Un oras minunat caruia i-am dedicat o scurta vizita pentru care am ales hop on-hop of, cu doua trasee care ne-au plimbat prin tot orasul. Aici pentru ca orasul este mult mai mare, putem spune ca plimbarea ne-a facut creierii varza, am vazut atat de multe obiective incat in mod sigur voi rata in mentionare cateva:

Muzeul Maritim, considerat a fi printre cele mai importante din Europa si care evoca dominatia Portugaliei asupra marilor, unul dintre exponate (se pare ca sunt circa 17000 exponate) fiind o figura de lemn (care l-a insotit pe Vasco da Gama in calatoria spre India) reprezentandu-l pe Arhanghelul Rafael.

Cred ca involuntar cand spui Lisabona spui Belem, eu cel putin asa auzisem, si cand am auzit ca busul nostru va ajunge si in acea zona nu m-am putut declara decat incantata. Zona este considerata a fi “Capitala descoperirilor portugheze” si intradevar aici sunt concentrate o multime de monumente, muzee, incat cred ca poti aloca usor o zi acestei zone si tot nu ai termina. Din pacate in zona nu am facut decat o oprire de o poza, asa ca mai mult din mersul masinii am vazut Turnul Belem, Statuia Exploratorilor portughezi, ...

Turnul Belem (Torre de Belem) a fost construit in 1515 ca o fortareata menita sa protejeze intrarea in portul Lisabona. In aceeasi zona se afla si Monumentul Descoperirilor, realizat in 1960 pentru a pastra in memoria omenirii marii navigatori portughezi: Henri Navigatorul (se implineau 500 de ani de la moartea acestuia), Magellan si Vasco da Gama.

Si normal, suntem in zona in care se gasesc vestitele produse “Pasteis de Belem”, o prajitura traditionala renumita in intreaga Portugalie. Si am vazut si eu coada la magazinele de profil pentru aceste produse, dar cum portughezii stiu sa faca si comert, in mod sigur daca stati la coada veti apuca sa si cumparati.

Binenteles ca autobuzul turistic ne-a plimbat si prin zona cea mai umblata cred din Lisabona, Piata Comertului (Piata Commercio) despre care am citit ca este cunoscuta de localnici ca Terreiro do Paço (Locul Palatului, deoarece aici s-a aflat pana in 1755 Palatul Regal portughez).

Orasul este impanzit de tot felul de statui si grupuri statuare, normal, nu am retinut numele acestora si am facut poze cat de mult am putut, si la un moment dat chiar, i-am lasat pe sot si mama sa se intoarca la cas iar eu mi-am mai continuat calatoria de una singura, m-am mai plimbat pe stradute, am intrat in cateva magazinase mai mici (in cautarea de degetare pentru flacaul cel mare, colectionar de astfel de obiecte). Un alt magazin interesant a fost unul de conserve de peste, si care vindea numai conserve din diferite tipuri de peste, erau chiar si personalizate pe ani, asa incat puteai sa iti cumperi o conserva pe care era inscriptionat anul tau de nastere de exemplu (normal, asta nu insemna ca sunt fabricate in acel an ????) sau la un pret fix o selectie de conserve, ambalate dragut, dar totusi preturile cam maricele.

Mi-a mai placut ca in zona Gradinii Zoologice autobuzul turistic (si nu numai) trece pe sub un pod, si aici stalpii de sustinere sunt pictati cu animale tocmai pentru a marca apropierea de Gradina Zoologica.

Am sa atasez poze (normal) la acest articol, insa din start va spun ca am o poza preferata, si ca sa nu va puneti intrebarea care o fi, va spun de pe acum este P58, insa nu am sa explic aici de ce, o sa intelegeti cand o sa o vedeti, sper sa fiti curiosi sa o vedeti deoarece este spre final. Acea poza mi-a mers la suflet direct si acolo a ramas.

Sa fiti bine dragilor si alegeri intelepte.

---

VIZUALIZĂRI: 1033 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI