ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.12.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
DEC-2019

Filozofări de suflet (mai puţin turistice)

NOTĂ ARTICOL OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC TEMPORAR ori RESTRÂNS
Articolul poate fi votat cu voturi simbolice (+/-1PMA)
Articol publicat FĂRĂ NOTE; vezi mai jos motivele...

După 30 de ani

TIPĂREȘTE

Fac copy/ paste la un review pe care l-am scris acum nouă ani şi pe care toţi userii care s-au înscris în AFA după această dată sau în 1989 erau prea mici, nu l-au citit. Consider de datoria mea să-l reiau şi să le prezint o secvenţă din ceeace am văzut eu că s-a întâmplat în Bucureşti în dimineaţa zilei de 22 decembrie cât şi trăirile din zilele de 17-22 dec. ale unei persoane obişnuite, destul de în vârstă- pe atunci aveam 55 ani,mă pensionasem recent- şi suportasem din plin în toată tinereţea şi maturitatea vieţii, tratamentul din ˝epoca de aur˝. Deasemeni am selectat câteva ecouri ale unor useri AFA, martori şi participanţi oculari ai revoluţiei din 1989, denumită azi de unii în derâdere ˝eveniment, întâmplare sau marea înghesuială˝ Am recitit cu emoţie reviewul şi nu am schimbat niciun cuvânt.

Remember-22 decembrie 1989 (review scris în 2010)

Dragos a postat un review in care enumera despre ce nu a scris pe site. Printre ele despre revolutia din 1989 la care a participat direct.

Nu stiu daca mai intereseaza pe cineva dar daca mai sunt doar cativa care au trait aceleasi emotii acum 21 de ani, (actualizat 30) ma simt datoare sa va scriu cum am perceput eu evenimentele.

Facusem parastasul mare de un an dupa mama. A trait mult, 86 de ani si a murit muscata a doua oara de aceeasi boala. Era dumineca 17 decembrie 1989 si spalam vasele dupa musafiri. Aparatul de radio pus pe Europa Libera, era asezat pe calorifer sa se auda mai bine. Toti vecinii faceau la fel si a doua zi, comentam intre noi. Ascultasem Orizonturi rosii, protestul lui Dinescu, scrisoarea celor 6, in noi toti picura o alta constiinta. Se terminase cu prosopul pus peste aparat, sa nu-l auda vecinii; se terminase cu perioada in care ma consideram salariat de mana a doua.

Era mare harmalaie pe post si chiar aveam de gand sa pun o muzica dar am auzit un strigat de femee, gros, infricosator “Nu trageti ma! ” Si astazi, dupa doua zeci de ani (actualizat 30) as recunoaste timbrul. Initial am crezut ca e o piesa de teatru, dar erau vocile cunoscute ale comentatorilor, precipitati, emotionati. Am ciulit urechile, l-am chemat pe barbatu’meu sa auda si el. Ma trecea un curent electric prin sira spinarii si incepusera sa-mi tremure mainile de emotie. Se auzea tacanit de mitraliera, tipete, vaiete, se difuzau stiri contradictorii, se reluau la sfert de ora, se interferau cu radiodifuziunea sarba si maghiara.

In bloc nu se mai auzea cearta de barbat cu femee, scancet de copil, muzica populara sau usoara, toti ascultau Europa Libera. Incepuse revolutia in direct.

Dupa intoarcerea din Iran, Ceausescu a vorbit la TV. ”Interese straine, bande de huligani... sa ne unim strans (legati) in jurul partidului”. Era un batran neconvingator caruia ii tremura vocea si mana si care batea campii. A avut proasta inspiratie sa programeze pentru a doua zi un miting (sau i s-a sugerat? si de catre cine?) Eu, cu statut de proaspat pensionara nu am fost la miting, in schimb sotul si copiii au fost mobilizati in Piata Palatului. Calcam niste rufe cu televizorul deschis. Ceausescu a inceput sa vorbeasca pastrand cadenta discursului cu o mana care-i flutura ritmic, cand... mi s-a parut o rumoare dupa care s-a intrerupt emisiunea. Am trecut pe radio. Unele stiri mi se pareau credibile altale nu. “Haida de! Si postul asta sa mai taie coada vulpii. Ce e asta, debandada, calcat in picioare, fuga pe strazile Bucurestiului, cand cu un sfert de ora inainte vorbea la TV bine merci? ”

Mi-au venit sotul si copiii acasa. Speriati de moarte. Incepuse fabulatia: ca au auzit ca oamenii care au fugit spre Cismigiu au fost cu totii impuscati, ca s-a tras cu mitraliere, ca la palat e balta de sange. Cu mici variatii, cam toti vorbeau la fel. Probabil incepuse din dimineata de 21 manipularea, realitatea fiind, -aflata mai tarziu, - ca o mana de profesionisti au spart adunarea. Am stat cu totii la radio pana noaptea tarziu. Morti la universitate, la restaurantul Pescarul, tanchete. Nu credeam.

Televizorul ne linistea cu un reportaj dintr-o fabrica, luari de cuvant muncitoresti si muzica populara. Nu mai intelegeam nimic. Trebuia sa vad cu ochii mei ce se intampla sa stiu ce avem de facut.

A doua zi ai mei toti au plecat chipurile spre obligatiile lor. Nici vorba, se dusesera in piata Palatului. "Tu sa stai acasa, nu e de tine sa mergi in multime la varsta ta" mi-au spus.

Constiinta contestatara-nu-mi permit sa spun revolutionara caci ar fi o impietate, mi-a aparut brusc in autobuz. Eram mai multe femei care mergeam spre centru, vociferam si vorbeam intre noi ca si cum ne cunosteam de o viata. “A tras armata, a omorat oameni” a spus una al carei baiat fusese seara trecuta la metrou la Universitate.

Autobuzul a trecut prin fata unei unitati militare in fata careia un grup de soldati si gradati fumau si vorbeau agitat intre ei. Nu stiu care a strigat prima, poate femeea care ar fi putut sa-si piarda fiul cu o seara in urma, dar toate la unison urlam “Criminalilor! ”, “Moarte voua! ” Am scuipat cu furie murdarind geamurile autobuzului in mers fara sa ne gandim daca racanii aia erau vinovati de ceva. Soldatii se uitau la noi, unii mirati, altii speriati. Nu stiau nici ei la momentul acela ce se va ordona.

Din minutul acela, nu mi-a mai pasat de nimic, se deschisesera zagazurile, se cereau platite umilintele de o viata, voiam sa urnesc autobuzul sa mearga mai repede acolo unde se scria istoria.

Pentru prima oara am vazut in viata mea un zid de scutieri. Barau intrarea spre Magheru si nu lasau pe nimeni sa treaca. Erau infricosatori in costumele negre umflate care-i facea foarte corpolenti, cu masti, cizme inalte, manusi si scuturi imense. Lumea, putina cata era, ii ocolea gasind alte trasee pentru destinatii.

-Lasa-ma sa trec. Am nepotelul singur in casa si mie sa nu iasa in strada.

M-a evaluat. O batranica micuta ca mamaia lui de acasa.

-Treceti tovarasa dar repede si sa nu plecati de acolo pana nu se linistesc apele.

Circulatia pe Magheru era intrerupta si in fata la Eva, era un tanc pe turela caruia se aruncau garoafe. O tanara discuta cu tanchistul. In mijlocul bulevardului in intersectia dintre Magheru si Cosmonautilor (azi Take Ionescu) era un grup de vreo 50-60 de tineri care scandau“Nu va fie frica, Ceausescu pica! ” Au inceput sa spuna Tatal nostru si la un moment dat o voce de bariton a inceput sa cante “Desteapta-te romane! ”

“De unde-l stiau copiii astia si ce frumos spuneau recitau rugaciunea? Parintii, da, parintii au mentinut in ei flacara credintei si romanismului” Stateam sprijinita de vitrina merceriei, azi J’Infotours, retrasa, caci eram prea batrana sa ma amestec printre ei.

De pe Dorobanti, veneau de pe platforna Pipera coloane de muncitori cantand cantece patriotice sau ostasesti si scandand “Ole! Ole! Ceausescu unde e? ” La un moment dat s-a auzit un uruit puternic de senile si imediat murmur si agitatie.

Dinspre Universitate veneau tab-urile. ”Vin sa ne impuste”, “Nu, a fost impuscat ministrul. Armata e cu noi”. Din nou nu pot uita o scena. Din grupul de 50-60 de tineri, intr-o secunda au iesit in fuga jumatate. S-au adunat la cativa zeci de metri si primeau directive de la unul mai in varsta. Nu mai aveam creerii spalati, stiam ca erau securistii “Doamne, jumatate din copii erau infiltrati. Unde am ajuns? "! ” Oamenii scapati de pericolul impuscarii radeau, vorbeau tare. Senzatia era ca faceau parte dintr-o mare familie. Majoritatea s-au urcat ciorchine pe tancuri si taburi si au plecat spre televiziune.

Eu, dusa de val, am luat-o spre Comitetul Central. La Ciclop, dupa o perdea, un cap plesuv, cand se ascundea, cand aparea de dupa o perdea. I-am urmarit traiectoria: senator, ministru, pentruca a stiut cand si cum sa traga perdeaua. Cameristele de la Lido iesite in strada injurau trecatorii; isi dadeau seama ca isi pierd painea de informatoare.

Am ajuns in piata Palatului intr-o mare de oameni. Din toate partile afluiau puhoaie, tineri si mai putin tineri. Cu totii priveam spre Comitetul Central si asteptam sa se intample ceva. Cata frunza si iarba, se inegrise toata piata pana la 6 martie, Cismigiu sau Stirbey Voda.

Nu mai traisem un asemenea sentiment de solidaritate in care ne sarutam, ne dadeam tigari si faceam posta chistoacele, ne strangeam de maini necunoscuti cu necunoscuti. Pe un camion un pretendent la putere vorbea unui grup de gura- casca si o mare de oameni-berbec fortau ritmic una din usile CC-ului.

Fiecare dintre noi ne asumasem un rol, fiecare dintre noi devenisem importanti in primul rand pentru noi insine caci nu mai eram anonimii de ieri. Faceam parte din constiinta revolutionara colectiva.

Au inceput sa se roteasca deasupra noastra elicopterele.“Au sa ne secere ca pe un lan de grau” mi-am spus. Voiam sa ma gandesc la copii si la sot sa ma prinda glontul cu ei pe retina dar nu puteam sa-mi amintesc figurile lor. Ma tineam de mana cu o doamna necunoscuta, ne-am pus posetele pe cap si asteptam. Se facuse liniste in piata cu jumatate de milon de oameni. La un moment dat o destindere generala, un zumzet de albine “Uite-le cum cad! Ca primii fulgi de nea. ” Imediat s-a asternut un covor alb din manifestele cazute; foarte repede s-au inegrit calcate de picioarele noastre. A fost un semn?

Spre ora douasprezece un alt elicopter a aterizat pe platforma CC. Doua punctisoare, el si ea, s-au urcat in aparat si imediat acesta s-a ridicat in aer, tarandu-si umbra neagra peste noi. O padure de maini inaltate in aer, de pumni amenintatori le-a insotit fuga “lasii, lasii” si apoi din toate piepturile “Ole! Ole! Ceausescu nu mai e”. Am revenit pe pamant. ”Cum ajung acasa? In curand nu mai circula nimic. Nu pot merge zece kilometri”

Din cartiere se revarsau spre centru sute de masini, cu drapele din care era scoasa stema, mii de oameni formau cu degetele semnul V, din ferestrele deschise se auzeau discursurile revolutionare ale celor care ajunsesera la televiziune.

In autobuz un comunist batran se transformase ad-hoc in prooroc. “O sa vedeti ce-o sa se intample daca pleaca tovarasu’. Cine ne mai da case, da’ servici’? O sa vina peste noi mosierii si burghezii, o sa vina americanii sa ne ia tara. ” Cateva femei printre care si eu am sarit sa-i zgariem fata batranului. A coborat din autobuz la prima statie bombanind “Eu stiu, eu stiu, are sa va para rau”. Chiar asa, de unde stia?

Nu toata lumea era interesata de ce se intampla. Doi pusti faceau rezultatele la Pronosport si o femee tanara si alta mai de varsta mea discutau cu infocare despre rochia de nunta.

Ajunsa in cartier am intrat in lumea pe care o stiam. Cea de totdeauna. Se bateau covoare, din ferestrele deschise razbatea miros de cozonac cald, doua vecine se certau si copiii se jucau. Ca totdeauna.

Acasa, mi-am sarutat barbatul si i-am spus:

-Nu se mai poate intoarce. S-a terminat. Suntem liberi.

El mi-a strans mana si m-a intrebat:

-Nu crezi ca e cam tarziu pentru noi? ”

-E bine si asa.

Ne-am asezat la televizor si timp de o saptamana zi si noapte, la fel ca milioane de oameni, am devenit revolutionari pe sticla.

Câteva ecouri la reviewul scris în 2010:

David: Lupta din faţa se¬diu¬lui a fost extrem de dură. Asaltul mulţimii nu s-a oprit nici atunci când cei din faţă au tras focuri de armă. Camioanele şi autocisternele au fost incendiate sau au trebuit să fugă, sediul a fost cuce¬rit. Cornel Bociort distruge firma PCR de pe Comitetul Judeţean. Extras de aici Revolutia a inceput in orasul nostru, dar trebuie sa recunoastem, ca fara ajutorul Bucurestiului, revolta nu ar fi avut sorti de izbanda

Dragos:. pe manifestele alea cineva, în mare grabă, apucase să tipărească (unde?!?) îndemnuri de a renunţa la proteste, de a revani la casele noastre... sictir! mi-am spus în gând, citindu-le. o lacrimă pentru cei căzuţi - un suspin pentru cei scăpaţi... uite, vezi, de asta nu mai apuc eu să scriu - mi-o iau alţii-nainte...

Admin: Pentru mine, 22 decembrie a fost prima zi de libertate, in sensul cel mai propriu al cuvantului. In 21 decembrie, in jur de ora 9 seara, revolutionarii arestati si inchisi la Popa Sapca am fost eliberati din inchisoare, sub presiunea evenimentelor din acea zi de al Consiliul Judetean. PS:noi, acolo, nu stiam nimic despre ce se intampa afara si ne pierduseram orice speranta ca vom mai scapa. Cand ne-au urcat in camioane, eram convinsi ca ne duc pe camp sa ne impuste pe toti...

Pepsi70oro: Am citit impresiile dimineata la prima ora asa cum fac de obicei la cafea. Initial am vrut sa raspund, apoi am abandonat ideea. Toata ziua am fost macinat de acest gand, pana la urma trebuie sa scriu... macar pentru Adrian, un tanar de 18 ani, un camarad de arme a carui viata s-a sfarsit in urma cu fix 21 (30) de ani cand serveam tara la Comitetul Central din biroul lui Dascalescu. Pentru el, ca de altfel pentru toti eroii cazuti multi dintre ei nestiuti, sa pastram fiecare in suflet cateva momente de recunostinta. Si-au dat viata pentru libertatea noastra desi atunci nu prea stiam ce se intampla. In 16 decembrie am primit urgent telefon sa ma prezint la unitate in Bucuresti, pe Amtiaeriana, acolo unde era pe vremuri Comandamentul Armatei 1, unde s-a tras un depozit intreg de munitie. Am fost in dispozitiv si la unitate dar si la Comitetul Central unde am intrat printr-un magazin pe colt, cred ca era un Romarta amplasat vis-a-vis de Constantin Tanase. Cred ca au fost cele mai dificile ore din viata mea, mai ales ca am vazut multi morti si raniti˝

În loc de concluzie: Am văzut cu toţii cum s-au desfăşurat cei 30 de ani care au trecut de atunci. Chiar dacă aşteptările au fost multe şi imediate, câte ceva s-a schimbat, cum ar fi dreptul de exprimare liberă,( ca exemplu ce am postat mai sus), cel de a circula în alte ţări fără aprobarea securităţii şi altele. Încolo no comment, dar ˝speranţa moare ultima˝.


---
Trimis de Michi in 16.12.19 22:16:34
Validat / Publicat: 17.12.19 08:04:45
VIZUALIZĂRI: 489
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35 PMA (din 35 voturi)

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX [17.12.19 08:04:26] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Filozofări de suflet (mai puţin turistice), DE LA LUME ADUNATE - COMUNITATE" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Zoazore [17.12.19 11:16:38] »

@Michi: Eram in ultimul an de facultate! In toata perioada facultatii s-au straduit sa ma faca membru de partid, dar eu, smechera, imi lasam restante la materii hilare: franceza, desen, geologie, examene pe care STIAM ca le voi lua, fiindca-mi placeau!

Aveam " umbra" . Mama Fusese plecata de doua ori in Africa de Sud, la dr. Barnard, cu sora mea. Pe furis, dar ce nu face o mama pentru copilul ei? A doua oara era in 1981 si a fost prea tarziu!

Astea fiind datele, aveam " umbra" -un coleg. Intr-un final, am acceptat sa intru-n PCR pe... 16 decembrie! Cat m-a injurat " umbra" c-am ratat frumusete de sedinta!

Am luat bilet sa plec la Ploiesti. Pe strada, aratam carnetul de student si soldatii ma salutau! N-am mai ajuns la Ploiesti, am ramas pe strazile Brailei! Era o flacara in inima mea! Aveam 23 de ani! Acum... NO COMMENT! Dar vorba mamei Michi, speranta moare ultima!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][7 voturi]
Dan&Ema [17.12.19 12:14:03] »

@Michi:

Speranta moare ultima!

Pacat ca multi uita. Altii nu ai trait momentele si nu isi pot imagina, sunt mai tineri.

Multi au plecat din tara.

Hai ca ma opresc!

Cinste eroilor! Aprecieri celor ce au fost activi in strada, unii fiind arestati in acele momente istorice.

Michi [17.12.19 13:44:53] »

@Dan&Ema:Am rescris reviewul pentru că am întâlnit câteva persoane care cred că fabulăm, că românii sunt laşi şi că toţi cei mai maturi sau în vârstă n-am fost niciodată uniţi. Îi compătimesc că n-au trăit acele momente unice de emoţie şi solidaritate. De la această persiflare cred că li se trage şi totala lipsă de dragoste pentru pământul pe care s-au născut şi unde, sub o cruce de lemn a unui bunic sau bunică îşi pot găsi rădăcinile.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][5 voturi]
alinafulg [17.12.19 18:37:23] »

@Michi: Am citit cu lacrimi in ochi și multă emotie, așa cum o fac de fiecare dată când îmi reamintesc de acele zile. Aveam 20 de ani și ascultam de multa vreme Europa Libera, stiam că trebuie să se întâmple ceva, cazuse zidul Berlinului iar statele din est au început să se scuture de comunism. La noi în vestul țării oamenii ieșiseră deja în stradă, mă rugam să nu fie totul în zadar să înceapă revolta și în București pentru că știam că alfel totul ar fi fost în zadar.

O să-mi amintesc mereu de tata, care astăzi este într-o lume mai bună, cum plangea ca un copil cănd a auzit prima colinda la radio după fuga lui Ceaușescu.

Păcat că uităm prea repede!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][4 voturi]
Mika [17.12.19 19:42:39] »

@Michi: Pe 21 decembrie eram in București, acasă, pentru o săptămână. Terminasem facultatea și am fost repartizată la mină, la Lupeni. Aveam copil mic (10 luni avea primul nostru copil in dec. 1989) și reușeam să vin câte o săptămână pe lună să il văd. Auzisem despre evenimenele din Timișoara și trăgeam speranța că ceva se va intâmpla. La televizor se transmitea in direct adunarea comandată de comuniști pentru susținerea lui Ceaușescu, când deodată am auzit acele cuvinte, devenite istorie ”stați liniștiți la locurile voastre”. Și transmisiunea tv s-a intrerupt. Am știut atunci că ceva se va intâmpla. L-am așteptat pe soțul meu să vină de la serviciu și am plecat la Universitate. I-am mințit pe socri că mergem la niște prieteni, ne-am lăsat copilul acasă și am plecat. La Biserica Colțea am văzut primul om mort, incepuseră să tragă, să vină tancuri, să vină cu tunuri de apă. Cei mai curajoși se așezau in fața tunurilor. Era multă lume, de toate vârstele. Scandau lozinci impotriva lui Ceaușescu și a partidului. Se intunecase și se auzeau impușcături. Trasoare incepuseră să brăzdeze cerul iar scutierii făceau un cerc in jurul tuturor celor de la Universitate, cerc care incepea să se strângă ușor. Era aproximativ 11 seara. Atunci a inceput să mi se facă frică, și i-am spus lui Cristi să plecăm acasă că ceva se va intâmpla. Am fugit, ne-am strecurat printre scutieri. Noaptea am auzit impușcături (stau destul de aproape de centru). Dimineața, pe data de 22 decembrie, l-am condus pe Cristi spre serviciu. Când am ieșit din metrou, la Universitate, terminau de spălat sângele de pe stradă. Era o liniște care prevestea furtuna ce avea să vină. Lumea era speriată. M-am intors acasă. Aveam să ies din nou, cîteva ore mai târziu, ca să mă bucur impreună cu oameni necunoscuți de fuga lui Ceaușescu. Restul, se cunoaște.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][4 voturi]
Michi [17.12.19 20:27:28] »

@Mika: Asemenea momente nu vor putea fi uitate cât vei trăi. Nu te miră precizia detaliilor în timp ce alte amintiri- unele importante- se pierd în negura timpului? Tu, alţii ca tine, noi toţi, chiar şi cei rămaşi acasă să se uite la TV, am schimbat în acele zile cursul istoriei.

mihaelavoicu [17.12.19 20:47:22] »

@alinafulg: Știu când s-a cântat colindul. Am plâns de emoție!

AZE [18.12.19 23:32:11] »

@Michi:Bună seara

Mă bucur că ați scris despre revoluție. Pentru cei care au trăit-o orice articol scris despre acesta este un eveniment.

30 de ani, este mult chiar o viață de om... și ce s-a schimbat? Poate prea puțin dar s-a schimbat ceva...

Da, am trăit revoluția, pe stradă, în case, la televizor, inhalând acele gaze lacrimogene, ferindu-ne de forțele de ordine de atunci...

Ceea ce am trăit atunci am povestit într-un articol despre revoluția din Sibiu și se poate citi aici:

vezi impresii

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
Michi [19.12.19 10:51:28] »

Admin & Aze: Excepţional articolul lui Aze despre revoluţia din 1989 de la Sibiu scris în 2017, cât şi ecourile la articol. Mă gândesc, mai ales că urmează Piaţa Universităţii cu speranţele a zeci de mii de oameni adunaţi acolo seară de seară, Duminica Orbului cât şi sângerosul 13-15 iunie 199, să se adune toate aceste articole şi cele ce vor mai fi scrise într-o secţiune specială off-topic, cu atât mai mult cu cât Cornel a distrus firma CC PCR a Comiteteului Judeţean Timişoara pentru care a fost închis.Dacă citeşte vreun WEB acest ecou, l-aş ruga să-i propună lui Cornel şi poate va fi de acord.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, AZE, Dan&Ema, Michi, mihaelavoicu, Mika, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0648510456085 sec
ecranul dvs: 1 x 1