Furia neagră. La Muzeul Apartheid din Johannesburg

TIPĂREȘTE

În timp ce căldura apăsătoare dictează legea la Soweto, văd cum lumea se creează sub ochii noștri într-un prezent etern. Iar istoria consemnează fiecare clipă, până a ajunge la acele momente de maximă încleșteare ce urmează să schimbe oameni, destine și popoare. Pe străzile cu miros de asfalt copt și topit, oameni cu măîni bătătorite și priviri curioase ies la lumină pe hărtia mea albă. Este locul unde îmi scriu reportajele fiecărei zile petrecute aici, în Marea Neagră a Africii, ca și când eroii mei ar fi stat acunși acolo de secole.

Muzeul Apartheid, o clădire concepută pe orizontală, cu o arhitectură cubică, păstrează memoria tragică a suprimării rasiale, avându-l drept figură centrală pe Nelson Mandela, eliberatorul provenit dintr-un trib Zulu, de pe lângă capitala Africii de Sud. Citisem că muzeul are drept călăuză imaginile succesive cu umilința populației negre, cu rapacitatea ocupanților, englezi, germani sau portughezi, cu egoismul ezitantului Frederick le Clerk și, desigur, în prim plan cu ascensiunea și calvarul lui Madnela, omul care aduce primele raze de lumină.

Stau căteva minute în fața porții principale pentru a-mi face o idee despre lumea ce dă năvală spre sălile imense ale muzeului. Mai întâi, îmi atrage atenția un grup sud-coreean, din care mă împrietenesc cu un asiatic ce-mi face câteva poze. Mai întâi, eu aflu că domnul Sun a vizitat România iar eu îi spun căt de încântat am fost de Coreea de Sud, țara lui. O strângere de mână pecetluiește o prietenie de câteva secunde în care oamenii își pot deschide sufletul.

Doar la cățiva metri, un grup de mâicuțe catolice înviorează peisajul cu vocile lor animate de ideea că au ajuns în așa loc de importanță pentru omenire. În sfârșit, un grup de fete gălăgioase, cu mers de balerine și codițe împletite, par mult mai dezinvolte în momentul când se așează pe cele căteva zeci de trepte pentru un număr coregrafic și un instantaneu foto. O profesoară cu cercei de-o șcioapă și tunsâ zero le dictează, pe rând, fiecare poziție plină de grație.

Vine și momentul intrării. Ești șocat din prima clipă de cele două culoare cu înscripția Whites Only sau Blacks Only, spații pline de imagini alb-negru cu mijloace de transport, intrări la restaurante sau la teatru, pline de anunțul de segragare a populației negre majoritare, de altfel.

După ce ieși din aceste tunele, bulversat de fondul sonor și de întunericul ce domnește pretutindeni, ai ocazia să treci printr-un filtru conceput într-o manieră pe cât de originală, pe atăt de ingenioasă. Din 20 în 20 de metri, treci pe o mică espalanadă, pe lăngă niște oglinzi înalte de vreo doi metri, în care vezi, mai întâi, oameni de toate culorile venind și plecând de pe un platou de filmare imaginar. Sunt, de fapt, vizitatorii muzeului care-ți lasă impresia că apar și dispar pe scena vieții, după niște legi naturale, pline de firesc și de pace universală. Niște imagini care și acum îmi stăruie în minte, grație impactului pe care un regizor genial trebuie să-l fi studiat un timp îndelungat.

Odată intrat în prima sală neobișnuit de lungă, ca și o gară a istoriei negre, fondul sonor ce domină imaginile video te duce într-o lume mult mai frământată. Vezi galerii întregi de poze cu târgul de sclavi, imagini cu cătușe, o mamă cu un copilaș costeliv în agonie, preoți negri invocănd dreptul la viață, întîlnirile decisive ale liderilor lumii, imagini cu regimul de detenție al negrilor, discursurile lui Mandela, un prin plan cu el și Clerk, cuvântările liderului african în fața câtorva mii de oameni cu fața neagră, alte secvențe din școlile copiilor negri, locurile de execuție publică și, în sfârșit, căteva aspecte de artă africană.

Dacă pentru africani, cele două ore petrecute în Muzeul Apartheid înseamnă retrăirea unui calvar național, atunci pentru un european, nesfârșitele galerii cu imagini sfâșietoare sunt un purgatoriu prin care treci minunându-te, mai ales, de „isprăvile” cuceritorului alb.

După ce ai ocazia să vizitezi încăperile de la Aushwitz, te întrebi, în mod firesc, cum ar arăta albii și negrii la Judecata de Apoi?

---

VIZUALIZĂRI: 568 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI