ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.01.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Reşiţa
ÎNSCRIS: 18.07.13
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
OCT-2018
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
PREȚ SEJUR 1120 euro ?
cu AVIONUL (toate taxele incluse)
REGIM MASĂ AI
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 56 USD
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

Sea Star Beau Rivage Hotel5

Un hotel unde ne-am simțit minunat

TIPĂREȘTE

Pe parcursul șederii noastre în Egipt, gazdă ne-a fost hotelul Sea Star Beau Rivage, hotel pe care îl recomand cu tot dragul dacă ajungeți în Hurghada.

Ca și poziționare, hotelul este situat în partea de nord a stațiunii, spre Cairo. De la aeroport până la hotel am parcurs circa 15 km.

Hotelul are 5 stele, iar noi am avut regim all inclusive.

Camera noastră a fost spațioasă, curată, iar domnul care se ocupa de curățenia camerei noastre era foarte de treabă și, pe lângă curățenia zilnică, ne surprindea plăcut în fiecare zi cu câte o figurină sau animăluț realizat din prosoape.

Accesul în camere se face pe bază de cartelă și tot pe bază de cartelă se iau și prosoapele pentru plajă. Aceste prosoape le luați zilnic din incinta piscinei cu barul.

Hotelul are 2 piscine de mărimi și adâncimi diferite și spațiu de șezlonguri lângă piscine. Plaja hotelului este minunată - cu câte două șezlonguri grupate la o măsuță și o umbreluță, dar și cu panou pentru intimitate. Pe plajă se găsește un restaurant și o terasă, dar și bar de la care vă puteți lua băuturi atunci când sunteți la plajă. Tot aici, pe plajă găsiți și o agenție care oferă sporturi acvatice, dar și excursii în larg, cu barca. Noi de aici am plecat cu barca în larg, pentru snorkeling.

Tot pe plajă găsiți și un centru acreditat pentru scufundări - pe care îl recomand dacă doriți să încercați așa ceva. Noi am încercat și a fost minunat!

În sala de așteptare de la subsol exista și o agenție locală care oferea diferite excursii.

Din holul mare al hotelului dați imediat în restaurant. Mâncarea a fost foarte bună, diversificată și pentru toate gusturile. Serile erau împărțite (ca și meniu) pe zile, astfel:

luni: Sea Star Gala Dinner; marți:Italian Night; miercuri: Asian Night; joi: Tex Mex; vineri: Around the World; sâmbătă: Egyptian Night; duminică: Seafood night. În seara egipteană au adus și localnici care ne-au cântat și ne-au încântat la diferite instrumente care mai de care mai interesante.

Atunci când plecam în excursii, anunțam cu o seară înainte la recepție, iar dimineața aveam pregătit micul dejun la pachet. Când ne întorceam din excursii, avea late dinner, astfel că putem lua cina și la ora 23,23.30 -până la ora 01.00.

În fiecare seară era program special pentru copii, urmat apoi de către show pentru adulți susținut de către invitați speciali (Cobra show; Egyptian dance, etc) sau de către animatorii hotelului (concurs „Mister hotel”, etc). După fiecare spectacol începea discoteca într-o sală special amenajată. Tot echipa de animație nu te lăsa să te plictisești la plajă, astfel că, începând cu ora 10 te invitau în incinta piscinei ori la aquagym, ori yoga, darts, zumba, etc. Toti tineri și super de treabă, veseli și cu bună dispoziție cât era ziua de lungă.

Intrarea în apă era foarte lină, apa este foarte mică o bună bucată de porțiune, și, chiar și la geamandură nu trece peste tine. După masa apa se mai retrage și e și mai mică. Nu ar fi rău să vă puneți în bagaj o pereche de aquashoes, în apă sunt fragmente de corali care vă pot accidenta dacă nu aveți grijă (soțul meu era cât pe ce să calce pe o scoică foarte ascuțită, noroc că a văzut-o la timp.)

Personalul este format în mare parte din bărbați și sunt toți foarte amabili și gata să îți sară în ajutor ori de câte ori ai nevoie.

Egiptul este o țară unde se așteaptă ciubuc aproape pentru orice, așa că dacă veți fi atenți cu ei, vă vor oferi servicii pe măsură.

Hotelul avea în hol și un bancomat unde puteai să schimbi bani în lire egiptene, dar și câteva magazine ce-i drept, cu prețuri cam măricele. Pentru cumpărături, dacă nu vreți să mergeți până în centru, doar ieșiți din hotel și în stânga, chiar după barieră sunt magazine de suveniruri cu prețuri bune. (noi am fost și la acestea, dar și la Cleopatra bazar, un magazin mare cu preturi fixe și foarte bune. Ca să ajungem la Cleopatra Bazar, am luat taxi din fața hotelului la pretul negociat de 6 euro dus-intors.)

Hotelul avea wireless, dar contra cost. Din câte am aflat de la ceilalți români, mergea destul de prost, având doar anumite zone unde mergea bine. Noi ne-am luat cartelă de date de la un chioșc Vodafone din aeroport si astfel am avut internet din plin pe tot parcursul vacanței.

Nouă ne-a plăcut mult acest hotel și ne-am simțit excelent pe tot parcursul șederii noastre aici, singurul regret fiind faptul că nu aveam posibilitatea să rămânem mai mult timp la ei

(7 zile mi s-au părut puține, ținând cont de faptul că am fost și in excursii)

Vacanțe minunate vă doresc tuturor!

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de Alina Roxana in 14.01.19 18:52:56
Validat / Publicat: 14.01.19 19:41:49
VIZUALIZĂRI: 5438INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în EGIPT
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina Roxana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Răsărit de soare - văzut de pe plaja hotelului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15300 PMA (din 17 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 56.00 USD pe cameră
  • INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest review

    8 ecouri scrise, până acum

    dorgo [15.01.19 17:13:49] »

    O amica de-a mea a fost in Hurghada, timp de 2 saptamani (!!) in noiembrie anul trecut cu 520 euro/persoana (Grand Hotel, 3 sau 4 stele, cu "all"), avion din Cluj, agentia e din Baia Mare. O saptamana costa ceva mai putin, vreo 340 euro.

    klarika [03.02.19 12:00:30] »

    @Alina Roxana: Buna! Vad ca ati fost in octombrie in Egipt. Si noi vrem sa mergem cam tot asa, intrebarea mea e pana la ce ora ati putut sta in mare? ca am inteles din alte comentarii ca nu te lasa dupa asfintit nici in piscina.

    Si in pachetul pt excursii ce va puneau? Multumesc

    Alina Roxana [03.02.19 12:13:19] »

    @klarika: Pe la ora 16-16.30 plecam de pe plaja-pt ca nu mai era soare. La ora 17.00 inchideau si piscina. Apunea soarele.

    klarika [04.02.19 06:06:17] »

    @Alina Roxana: mulțunesc

    Lazaroiu [01.07.19 13:17:56] »

    @Alina Roxana: Buna ziua, o sa mergem si noi in Egipt, Hurgada, Hotel Sea star Beau Rivage, (14.07.2019) ma bucur ca am dat de o poveste frumoasa despre hotel si zona in general! O rugaminte as avea daca puteti sa-mi detaliati putin ce cartela de date ati cumparat din aeroport de la Vodafone? As vrea sa fiu pregatit pt ca de regula timpul este limitat in aeroport!!! Multumesc anticipat

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    Alina Roxana [10.07.19 16:10:08] »

    @Lazaroiu: Este o cartela SIM cu nr de tel de Egipt. Aceasta poate sa fie cu 4, cu 8 sau cu mai multi Gb trafic de date. Noi am luat cu 8 Gb. Grija sa nu fie codat telefonul dvs pe alta retea!

    Chioscul Vodafone este exact inainte de iesirea din aeroport, pe dreapta. Nu va faceti griji, daca aveti asigurat transferul, ghizii va vor astepta. Si dupa noi au stat putin (ca era coada la Vodafone), dar am fost foarte inspirati sa luam cartela. Internetul la hotel e contra cost, e si scump si nici nu merge bine.

    Lazaroiu [10.07.19 16:20:15] »

    @Alina Roxana: Multumesc pentru informatii Sa aveti vacante frumoase si linistite!!!

    Alina Roxana [10.07.19 16:22:56] »

    @Lazaroiu: Multumesc, asemenea! V-as fi raspuns mai repede, dar mesajul a intrat in " spam" si nu l-am vazut...

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alina Roxana, dorgo, klarika, Lazaroiu
    Alte impresii din această RUBRICĂ:
    NOTĂ: Recomandările evidențiate (pe fond galben) aparțin unor autori cu statut membru GOLD sau superior

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
    pagină generată în 0.0553059577942 sec
    ecranul dvs: 1 x 1