ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.08.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 16.05.17
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 2 zile
prieteni
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTA MEDIE REZULTATĂ
90.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Varșovia și împrejurimile

Varșovia, o surpriză plăcută

TIPĂREȘTE URM de aici

Trebuie să spun de la bun început că am stat puțin în Varșovia. Vizita noastră de cinci zile în Polonia a avut drept țintă Gdansk-ul, capitala fiind în plan mai mult ca punct de plecare. Asta și pentru că, din ce citisem/auzisem, Varșovia nu părea să fie deloc o destinație de top. Poate și din acest motiv, că am pornit cu așteptări mai degraba mici, nouă ne-a plăcut tare mult de fapt orașul ăsta, și ne-am propus să revenim cât de curând.

Da, așa cum citisem, nu e un loc în care să găsești mari monumente (iar cele care sunt, într-o proporție covârșitoare sunt reconstruite după al doilea război – n-are rost să reiau aici povestea distrugerii Varșoviei). Dar e un oraș în același timp viu și odihnitor, curat, aerisit, cu oameni prietenoși și relaxați și, deloc de neglijat, ieftin.

Partea cu “ieftin” am simțit-o încă de la sosire. Biletul de autobuz aeroport – gară costa 3,4 zloți (1 zlot e aproximativ 1,06 lei). Asta pentru că e un drum mai scurt de jumătate de oră (iar autobuzele vin la fiecare 20 de minute, ca să fie informația completă). Pentru o oră și jumătate, de exemplu, prețul este 7 zloți.

Daca tot suntem la capitolul ăsta, al prețurilor, cazarea in centru, la cinci minute de Palat, ne-a costat 190 de zloți. Un soi de apart-hotel, cameră foarte drăguță și cu un balcon care dă spre parc (treaba cu balconul e un must pentru noi, suntem amândoi fumători înrăiți). Ne-a plăcut atît de mult, încât o sa fac efortul să-i reproduc denumirea - țineți-vă bine: Mieskanko kolo Zamku. Recomand călduros.

Mai departe, prețurile din restaurante și cafenele nu diferă deloc de acelea din Centrul Vechi bucureștean. Cafeaua în jur de 8 zloți (6 dacă ieși din centru), berea 8 cea de consum și între 12 și 15 artizanala, mâncarea – ce să zic, am mâncat și cu 22, și cu 25, și cu 30 de zloți felul principal. Street food n-am identificat – cu totul alta e povestea în Gdansk din punctul ăsta de vedere, voi scrie separat.

Chiar la intrarea în Piața Palatului am găsit un mic-dejun (omletă și cafea) excelent, cu 10 zloți. Din păcate chiar nu mai țin minte numele localului, dar dacă vedeți în zona aceea o tablă pe care e promovat mare breakfast-ul la prețul ăsta, să știți că nu-i păcăleală. Altfel, am mâncat bine și la prețuri mai degrabă mici la Portretowa, în centru (pirogi, un fel de colțunași de-ai lor, în cazul ăsta le-am încercat pe cele cu varză și cu carne) și la Pub 7, un local central, dar din afara zonei turistice (gulaș și ciolan). Alte locuri nu ne-au impresionat, fără să fie totuși la modul “țeapă”.

Ca să nu credeți că doar am mâncat și-am băut în excursia asta, să vă povestesc un pic și ce-am văzut.

Fiind cazați în centru, prima și ultima seară (cea de după întoarcerea din Gdansk), precum și ultima dimineață ni le-am petrecut fie pe străduțele din Stare Miasto, centrul lor vechi, fie prin Piața Palatului. Amândouă ne-au plăcut tare mult.

Centrul vechi e mic și pitoresc, cu o piațetă centrală (oarecum asemănătoare cu Unirii din Timișoara) din care dau mai multe ulițe, într-un perimetru delimitat, dacă mi-am dat bine seama, de vechile ziduri ale orașului. Iar zona Palatului e amplă, aerisită și oferă o priveliște foarte plăcută. Palatul în sine este simplu, construit și ornamentat cu bun gust, maiestuos mai degrabă prin amplasare decât prin orice altceva. Dacă o luați pe străduțele din spatele palatului puteți vedea, cumva de sus dar fără să fie cine știe ce panoramă, Vistula, fluviul care străbate Varșovia.

Pentru plimbarea propriu-zisă ne-am rezervat o zi.

Am luat-o după indicațiile din ghid, pe Krakowskie, principalul lor bulevard turistic. Impresia generală a fost și aici una foarte plăcută, chiar dacă nu pot spune că vreunul dintre monumentele văzute pe parcurs ne-ar fi impresionat prea tare. Bisericile sunt frumoase, mai puțin interioarele, toate într-un stil baroc deloc pe gustul nostru. Biserica Sfintei Cruci, precum și fațada mai degrabă discretă a Universității, aflate chiar peste drum, mi-au plăcut în mod deosebit. Krakowskie se continuă cu Nowy Swiat (strada Lumea Nouă), o zonă a cafenelelor, iar în continuare am făcut o plimbare prin Parcul Lazienki – aici am remarcat Palatul de pe Insulă, Casa Albă, dar și mulțimea de veverițe, obișnuite și împrietenite cu turiștii într-atât încât te puteai apropia de ele oricît voiai.

Un monument deloc drag varșovienilor este cel aflat chiar lânga gară – Palatul Culturii și Științei. O construcție stalinistă, în mod ironic făcută cadou polonezilor de către ruși, undeva prin anii 50. E o clădire monumentală (fără a se putea compara, totuși, cu a noastră Casă a Poporului). Pentru a ieși mai puțin în evidență, polonezii au construit în jurul ei mai mulți zgârie nori din sticlă, iar ansamblul e unul destul de ciudat – dar nu neplăcut.

Ca să închei cu Varșovia, două constatări care sper să vă fie de ajutor: și gara și aeroportul sunt mari și destul de aglomerate. Deși lucrurile (ca peste tot în Polonia, din ce-am văzut) sunt bine organizate, nu vă recomand să ajungeți în ultimul moment nici la tren, nici la avion. O dată că riscați sa prindeți cozi măricele, a doua oară că în cazul aeroportului, cel puțin, e ceva drum de străbătut de la intrare până la porți.

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de Alexandru17 in 27.08.17 16:18:52
Validat / Publicat: 27.08.17 17:02:14
VIZUALIZĂRI: 4231INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în POLONIA
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORITÎncarcă VIDEO
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alexandru17); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10350 PMA (din 12 voturi)
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    2 ecouri scrise, până acum

    webmaster26 [27.08.17 16:37:58] »

    @Alexandru17:

    Daca tot suntem la capitolul ăsta, al prețurilor, cazarea in centru, la cinci minute de Palat, ne-a costat 190 de zloți. Un soi de apart-hotel, cameră foarte drăguță și cu un balcon care dă spre parc (treaba cu balconul e un must pentru noi, suntem amândoi fumători înrăiți). Ne-a plăcut atît de mult, încât o sa fac efortul să-i reproduc denumirea - țineți-vă bine: Mieskanko kolo Zamku. Recomand călduros.

    Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

    Alexandru17 [27.08.17 16:55:29] »

    @webmaster26: done

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alexandru17
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0694620609283 sec
    ecranul dvs: 1 x 1