ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.07.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Medgidia
ÎNSCRIS: 11.09.12
STATUS: PREMIUM
LUNA
JUL-2017
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
25.00%
Foarte nemulțumit
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
71.67%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 3 MIN

Taverna Moieciului (Moieciu de Sus)

TIPĂREȘTE URM de aici

Daca la prânz am fost mulțumiți de mâncarea și servirea de la Restaurantul Arnica, pt masa de seară am zis sa încercăm un alt restaurant -Taverna Moieciului, aproape de pensiunea unde suntem cazați. Am citit recenziile, toate pozitive pt acest loc, așa că eram sigură ca vom mânca bine.

Locul arată foarte frumos, cu o priveliște de vis. Amenajarea exterioară e încântătoare, multe flori. Ospatarele, doua fete tinere, foarte drăguțe, amabile, cu zâmbetul pe buze ne-au adus repede meniurile. Ne-au întrebat dacă nu vrem sa ne servească cu două păhărele cu țuică din partea casei, ca sa ne mai încălzim. Am refuzat, dar am apreciat gestul.

Prețurile mai ridicate decât la Arnica, dacă pe un bulz acolo am dat 15 lei, aici bulz doar cu mămăligă si brânză era 19 lei iar cel cu ou și cârnat in plus, era 22 lei. In schimb limonada era mai ieftină -10 lei in loc de 12 la Arnica.

Am comandat carne la garnita cu mămăliguță -25 lei și soțul -tochitura cu ou și brânză-24 lei, salată asortată 6 lei, 1 draft -6 lei. Total - 61 lei.

Porțiile mult mai mici decât la Arnica, tochitura soțului avea câteva bucățele de carne de porc și putin sos de roșii cu rântaș. Carnea mea la garnita a fost o dezamăgire pt mine. E pt prima dată când mănânc acest fel la restaurant și aveam alte așteptări. Pt mine acest tip de carne trebuie sa fie gustos, cu i carne moale si fragedă, gătită incet până se înmoaie, carnea are gust de porc crescut de casă și carnea aceasta e si cu un pic de grăsime, cat să fie carnea mai fragedă, cel puțin asa e carnea la garnita din copilăria mea, si când ti-o punea in farfurie aveai si puțină grăsime in care intingeai cu mămăliguță, doar puțină. In schimb ce am primit au fost 3 bucăți groase de carne uscată, gen mușchi file afumat din cel găsit la magazin, cu același gust si textura, tăiat de 2 degete și prăjit, și o bucățică de cârnat, fără un gust deosebit, si două cupe (cele folosite pt înghețată) de mămăliguță. Totul a fost sec și fără gustul aparte la care mă asteptam. Sa ceri 25 lei pe așa ceva e nefiresc. Dădeam cu plăcere 25 lei pe acea porție, dar sa fie carne de porc crescut la curte, nu mușchi afumat de alimentară. Salata de murături foarte puțină - gogonele in oțet nu am mâncat niciodata iar cele 3 bucățele de ardei erau moi, cu greu le luai in furculiță.

Soțul a spus că tochitura lui era bunicica, dar puțină. Pt noi tochitura aceasta cu sos are și cârnăciori, aceasta nu avea.

Am așteptat și aici pt a primi mâncarea 20-25 minute.

Am fost dezamăgită cu privire la ce am mancat și nu m-aș întoarce. Mâncarea nu justifică prețurile, nici gustul ei, și nici mărimea porției

Plusuri: amabilitatea ospatarelor, priveliștea și amenajarea exterioara

Minusuri: prețurile prea mari pt marimea porțiilor și gustul care nu m-a satisfăcut.

Nu aș recomanda-o prietenilor.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de meehi in 26.07.17 21:43:59
Validat / Publicat: 26.07.17 22:15:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOIECIU.

VIZUALIZĂRI: 8730 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (meehi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Priveliște deosebita
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6750 PMA (din 9 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Cris
[28.07.17 07:36:12]
»

@meehi: Experiența mea diferă total de a ta, din păcate se pare că totul ține de noroc și de inspirație când atunci când alegi ceea ce comanzi.

Într-una din zilele libere de Rusalii, fiind în zonă, am căutat pe net un loc în care să mâncăm și am ales Taverna Moieciului în urma recenziilor bune pe care le-am găsit. Și nu am fost deloc dezamăgiți, din contră, ne-a plăcut foarte mult totul.

Am ales să stăm în foișorul de pe deal, frumos amenajat și care oferă o priveliște superbă. Inițial m-am gândit că va merge mai greu cu servirea, pentru că ospătarii trebuiau să urce mereu cu mâncarea. Dar am fost surprinsă de cât de repede s-au mișcat (ne-au servit doi băieți) și de cât de atenți au fost. Nu au uitat o clipă de noi, urcau regulat chiar și numai pentru a goli scrumierele sau pentru a ne întreba dacă totul este în regulă, dacă mai avem nevoie de ceva. Nota 10 cu felicitări pentru servire.

Ne-au oferit, la fel ca vouă, țuică din partea casei, pe care am fost nevoiți să o refuzăm, fiind cu mașina, iar eu, care nu conduceam, comandasem deja altceva.

Am mâncat ciorbă de văcuță (și a fost una dintre cele mai gustoase ciorbe pe care le-am mâncat vreodată la restaurant), bulz cu ou și cârnați (care a fost foarte bun) și papanași extraordinar de reușiți (aici am experiență ). Din partea mea nota 10 pentru mâncare.

Nici prețurile nu mi s-au părut (exagerat) de mari, sunt la fel ca la alte restaurante la care nu am mâncat la fel de bine și mai ales amplasate în locuri mult mai puțin frumoase.

Este un restaurant la care eu m-aș întoarce oricând și pe care l-aș recomanda oricui.

Îmi pare rău că ați avut o experiență nu prea plăcută, nu m-aș fi așteptat să existe o așa mare diferență între felurile de mâncare gătite de același bucătar (sau poate sunt doi bucătari?).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
meehiAUTOR REVIEW
[28.07.17 09:32:37]
»

Și noi am ales acest restaurant datorită recenziilor foarte bune, eram sigură că vom avea o experiență culinară plăcută.

Servirea a fost bună, fetele foarte drăguțe, cu zâmbetul pe buze, amabile. Locația la fel, minunată.

In schimb, dezamăgirea a venit din felurile de mâncare. Nu m-aș fi așteptat ca intr-un loc cu așa recenzii bune ce vizează mâncarea tradițională, produsele proaspete sa îmi dai mușchi file afumat de la alimentară pe post de carne la garniță. Mai bine spui ca nu ai preparatul și imi recomanzi altceva, mai ales ca am întrebat ce îmi recomandă -tochitura sau carnea la garnita. Dau cu plăcere un preț un pic mai mare dar sa fie ce îmi spui ca e.

Pt acest lucru nu m-as întoarce.

Sunt sigură ca toți cei ce au scris recenziile pozitive, au avut intr-adevăr o experiență culinară plăcută, însă eu nu, de aceea mi se pare corect să știi la ce te poți aștepta când alegi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
meehi
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Moieciu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042397975921631 sec
    ecranul dvs: 1 x 1