ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.12.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Bologna şi împrejurimile

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm www.ghidroma.com
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. 0039 324 981 3672
  • La bifat de must see-uri în Bologna

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Aș fi vrut să spun că, având doar o zi la dispoziție, am pornit dis de dimineață să explorăm Bologna, dar nu pot, pentru că n-a fost așa. În primul rând, că noi niciodată n-am fost genul matinal; când aud la alții că se trezesc cu noaptea în cap și pleacă pe coclauri, mă înverzesc de invidie; eu nu pot, pur și simplu trag de mine toată ziua și am un randament de toată jena dacă n-am dormit suficient. Știu, „cine se scoală de dimineață departe ajunge”, dar și somnicul ce dulce e el! Și pe măsură ce trec anii, se face parcă și mai dulce. Iar în al doilea rând, de-aia e vacanță, să faci oarecum ce ai chef, în ritmul tău... Și-așa ne mână alții de la spate în cele mai multe din zilele vieții noastre! În fine, gata cu filozofeala turistică (ce subiect bun, dar i-aș lăsa pe alții mai talentați să-l aprofundeze)!

    Ne trezim deci de voie, savurăm excelentul mic-dejun oferit de hotel și pornim la drum. Per pedes, asta am hotărât deja de aseară, aflând de la domnișoara recepționeră că nu facem mai mult de 25-30 de minute până la gară (unul dintre punctele nordice pe „granița” centrului vechi). Alte variante ar fi să ne folosim de mașina închiriată (pe care oricum ar trebui s-o lăsăm în parcarea publică cu plată de la gară, în zona centrală n-am putea intra fără autorizație specială) sau să luăm autobuzul pentru câteva stații. Nu ne dăm în lături în a ne exersa statutul de pietoni atunci când se ivește ocazia; mai ales într-un loc străin chestia asta îmi place foarte mult, nici nu simt când ajungem unde ne-am propus, tot căscând gura în stânga și în dreapta...

    N-am avut vreme să-mi fac temele prea bine în legătură cu Bologna, dar ceva-ceva tot îmi amintesc: despre clădirile cu porticuri, despre cea mai veche universitate din lume, despre turnurile care împânzeau cândva orașul și dintre care s-au mai păstrat în zilele noastre doar câteva. Abia așteptăm să-i simțim pulsul, să-i adulmecăm parfumul - mai vechi sau mai nou!...

    Urme de locuire umană în zonă s-au descoperit cu peste 1000 de ani î. H. Etruscii au numit așezarea Felsina; au venit apoi celții, iar pe urmă romanii. În sec. 5 d. H., cunoaște o dezvoltare fără precedent; este perioada când orașul este păstorit de Petronio, provenit dintr-o familie nobilă și dedicat celor sfinte, devenit ulterior episcop și sanctificat peste ani, când rămășițele i-au fost descoperite intacte. Dealtfel, Sf. Petronio este considerat protectorul spiritual al Bolognei, cel mai impozant lăcaș de cult din oraș purtându-i numele.

    Bologna a fost și ea, desigur, purtată de talazurile istoriei când spre înaltul cerului, când spre străfundurile pământului. Din anul 728 aparține Regatului Lombardiei, iar 1116 îi aduce titulatura de „oraș liber”, ceea ce însemna o sumă de concesii economice și juridice (aveam să întâlnim peste tot prin centrul vechi benere aniversare în cinstea celor 9 secole ce au trecut de la acest moment). Parafrazând, putem spune că „niciun oraș nu e o insulă”, ceea ce orașele italiene medievale au înțeles foarte bine și le găsim mai apoi unite sub bagheta Papalității, până prin sec. 18. Veacurile au trecut cu bune (s-au construit cele mai emblematice clădiri și monumente ale Bolognei) și cu rele (războaie și molime crunte au decimat populația orașului). În 1796 Bologna este cucerită de armatele lui Napoleon, dar se eliberează peste numai câțiva ani, revenind în sânul cald al Statelor Papale. De la jumătatea sec. 19, acestea devin Regatul Italian. Bologna suferă distrugeri importante în timpul celui de-al doilea război mondial, dar anii 1970 vin cu o consecventă politică de restaurare și conservare a vechilor artefacte, așa că astăzi putem admira din nou un oraș de o splendoare desăvârșită.

    Până la gară, excursia noastră nu înregistrează nimic spectaculos, doar ceea ce întâlnim de obicei într-o țară civilizată: străzi largi și curate, sute de mașini ce rulează fluent sau stau cuminți pe la semafoare, oameni mișunând încolo și încoace... Vremea e numai bună de plimbare, vreo 18-19 grade în termometre și un soare strălucitor se lăfăie pe cer (na, că iar ne-a ieșit!). Trecem peste liniile ferate pe un pod imens și ajungem în zona gării, unde brusc toată atmosfera se însuflețește. Traversăm și ajungem în Piazza 20 Settembre, de unde începe practic centrul vechi, de forma unui poligon imens, ce măsoară vreo 3 km de la est la vest și un pic mai puțin de la nord la sud. Noi suntem fix pe latura nordică a acestui poligon. Nu avem deocamdată nicio hartă, dar am studiat puțin pe GoogleMap înainte să părăsim hotelul, așa că avem oarece idee despre direcția pe care trebuie s-o urmăm. Ignorăm latura vestică a pieții, cu imensa parcare de biciclete și corturile albe unde pare că se desfășoară un târg de carte și ne concentrăm mai mult pe cea estică, mărginită de ceva ziduri vechi ruinate și chiar de o rămășiță de turn de apărare. În fața acestuia, începe Parcul Montagnola, de formă rotundă, către care urcă mai multe rânduri de scări elegante, cu balustrade de marmură, încadrând un frumos ansamblu statuar reprezentând nimfe și cai.

    Nu urcăm în parc (dealtfel aveam să-l abordăm din direcție opusă după-amiază, la finele plimbării noastre), ci mergem tot înainte, pe Via dell'Indipendenza, artera ce leagă zona gării de Piazza Maggiore, inima orașului. Și iată-ne deja pe sub celebrele porticuri bologneze, practic niște șiruri de galerii ce mărginesc majoritatea clădirilor din orașul vechi, având deasupra primul nivel al acestora! Cineva a avut curiozitatea să le pună - virtual - cap la cap și să măsoare șirul rezultat: 38 km! Vă dați seama?! Cât timp i-ar lua cuiva dacă și-ar pune în minte să străbată toți cei 38 km?! (Nu pot opri astfel de gânduri să vină, nu dați cu bățul!)

    Clădirile cu porticuri sunt unul dintre brand-urile Bolognei și ele au fost construite în perioada medievală din rațiuni practice: reprezentau nu doar locuri de trecere pentru oameni, apărându-i de ploi sau de razele soarelui, ci și spații unde comercianții își etalau mărfurile. Detaliile arhitectonice erau de toate felurile, desigur: plafonul plat sau boltit, stâlpii de susținere cu secțiune pătrată sau rotundă, cu sau fără briz-brizuri... Ce era important era ca înălțimea porticului să fie suficient de mare cât să poată trece un om călare. În zilele noastre, precum aminteam, majoritatea sunt refăcute și nu te mai saturi să le străbați, pentru că fiecare îți oferă ceva nou: o decorațiune deosebită, un model diferit la pavajului, un magazin, o cafenea... Vizitatorii Bolognei se pot delecta astfel la tot pasul, pentru că mai toate clădirile centrului istoric sunt prevăzute cu porticuri. Și așa aveam să facem și noi de-a lungul întregii zile.

    Lăsăm pe dreapta o biserică frumoasă (adăpostită, evident, în spatele propriilor porticuri), apoi impozantul Teatru Manzoni, iar pe stânga un hotel vechi, frumușel, în fața căruia ne întâmpină statuia călare a eroului național Garibaldi (cu care aveam să ne întâlnim și a doua zi, la San Marino). Ne face cu ochiul un magazin cu tot felul de chestii mai mult sau mai puțin practice pentru casă; nu cumpărăm nimic, doar ne lăsăm inundați câteva minute de veselia culorilor!

    Ne apropiem de Piazza Maggiore, dar până acolo mai descoperim o comoară, și încă una mare: Catedrala Mitropolitană Sf. Petru, una dintre cele mai mari (și mai frumoase, aș adăuga) biserici ale Bolognei. Construită în anul 910 în stil gotic-romanesc pentru a înlocui vechea catedrală dinafara zidurilor cetății, biserica a trecut printr-un incendiu devastator în 1131, fiind ridicată din nou circa 35 de ani mai târziu. A fost iarăși pusă la pământ în 1222, de data asta de un cutremur, reconstruită și reajustată de-a lungul secolelor, după moda vremurilor, așa încât ceea ce admirăm acum nu mai are nicio legătură cu ceea ce a fost acum o mie și ceva de ani. Dar ce putem admira, totuși? În primul rând, doi lei de alabastru ce străjuiesc intrarea, înăuntru; interiorul somptuos, superb decorat cu statui de marmură albă, picturi și fresce purtând semnături celebre (Prospero Fontana, Lodovico Carracci); desenul elegant al pavimentului, sub care s-au conservat și se pot vedea încă elemente din vechea fundație; orga, într-o nișă laterală; vechiul (sec. 12-13) altar romanesc din lemn de cedru. Catedrala are și o campanilă înaltă de 70 m (a doua cea mai înaltă construcție din oraș după Torre Asinelli), datând de prin sec. 15, dar care se poate vizita doar sâmbăta, de la 14 la 16:30; azi e vineri, deci ghinion...

    Via del'Indipendenza se termină în Piazza del Nettuno, ce adăpostește celebra fântână având în centru un impozant Neptun de bronz, înconjurat de nimfe senzuale prin ai căror sâni țâșnesc șuvoaie de apă; tot ce vă povestesc eu acum e din cărți, că fântâna se află în proces de renovare și este îmbrăcată în schele și schelele acoperite și ele din cap și până în picioare. Pot să vă mai zic totuși că a fost ridicată în 1566 de un tânăr și ambițios sculptor flamand, pe numele lui Jean de Boulogne (devenit Giambologna), care pierduse concursul pentru un proiect similar în Florența. O întreagă zonă de locuințe și prăvălii a fost demolată pentru a face loc statuii zeului mărilor, „în folosul poporului”. Și superstițiosul Giambologna s-a apucat de treabă, începându-și fiecare zi de muncă prin a înconjura de două ori locul, obicei care s-a perpetuat până în zilele noastre: studenții care vor să aibă baftă la examen e musai să dea ocol statuii lui Neptun de două ori! Erotismul degajat de ansamblu a oripilat, evident, fețele bisericești ale vremii, așa că Neptun a fost cadorisit pentru câțiva ani cu un soi de chiloți de bronz, care s-au deteriorat cu timpul și, din fericire, nu au mai fost înlocuiți.:)

    Nu putem vedea nimic așadar din celebrul Neptun, cu chiloți sau fără, dar am putea, dacă am vrea, să ne cocoțăm pe schele (sub îndrumarea unor băieți de băieți) și să ne aruncăm cu capul în jos suspendați de o sfoară, sau, mai pe românește, să facem bungee-jumping. Mulțumim, nu! Poate altădată. Sau - mai sigur - niciodată. Piața lui Neptun se continuă pe negândite cu și mai celebra Piazza Maggiore, buricul târgului, cum ar veni. Eiii... Aici ar fi muuulte de povestit! Dar să ne tragem un pic sufletul și să ne revenim din încântare! Căci da, nu se poate să nu te încânte un asemenea loc! De formă dreptunghiulară, largă, pavată cu dale mari de piatră scăldate în razele soarelui tomnatic, mărginită de vechi palate cu frunțile crenelate - Piața Mare te copleșește prin măreția sa! Privirile îți sunt imediat și magnetic acaparate de „cireașa de pe tort”, Biserica Sf. Petronius, dar nici celelalte clădiri nu te pot lăsa indiferent, mai ales că fiecare își poartă pe umeri frumoasa poveste...

    Dar iată că descoperim, chiar în palatul de vis-a-vis de biserică, Centrul de Informații Turistice și ne precipităm într-acolo, căci o hartă a zonei istorice ne-ar fi la fel de utilă precum aerul în următoarele ore! Centrul este adăpostit într-un spațiu generos și este structurat în funcție de doleanțele turiștilor; la intrare e un aparat de unde îți iei un bon de ordine, după ce selectezi una din opțiuni: vrei cazare? cauți un restaurant bun? ești interesat de tururi ghidate prin oraș sau prin împrejurimi? Noi nu vrem decât o hartă și ne vine rândul repede; tanti de la ghișeu ne-o oferă, după ce ne întreabă ce preferăm, engleză sau italiană și apoi își îndreaptă privirea în altă direcție, semn că întrevederea a luat sfârșit.

    Altă viață! Harta e marcată cu principalele puncte de interes ale centrului vechi și chiar propune un tur pietonal de 3 ore ce cuprinde 8 must-uri, având și scurte descrieri explicative. Lecturăm cu viteza luminii și ne hotărâm să începem cu începutul: Basilica di San Petronio. Fațada sa de formă aproximativ triunghiulară seamănă izbitor de tare cu cea a Domului din Florența, doar că... varianta bologneză e un pic neterminată; jumătatea de jos a triunghiului e un spectacol de decorațiuni în marmură albă și roz, pe când cea de sus a rămas cenușie, nefinisată. Interiorul este însă de excepție și avem să ne convingem în curând. Depășim așadar Porta Magna, intrarea principală în lăcaș, împodobită cu superbe sculpturi de Jacopo della Quercia și...

    Vizitarea bisericii este gratuită, dar costă 2 euro să faci poze înăuntru. Nu știu ce m-a apucat și n-am vrut să-i plătesc, mai am câteodată astfel de răbufniri de zgârcenie, pe care nici eu nu mi le înțeleg mai târziu. Ideea e că nu stă nimeni totuși după tine, nenea care taie biletele pentru pozari a rămas la intrare, așa că, ieșiți din raza lui de vedere, putem fotografia liniștiți; bine, mai mult Tati, mie nu prea-mi priește când mă știu în ilegalitate... „Mami! Ce-ai pățit?! Nu te-a-nvățat Ozy cum se face?! Ca poporul chinez! ” Mereu ne amuzăm când ne amintim... Ozy, desăvârșitul nostru ghid din Capadochia, ne-a avertizat că fotografiatul este interzis în interiorul Mânăstirii Dervișilor Rotitori, dar tot el ne-a învățat cum să trișăm: ”Nu faceți ca poporul japonez (și a imitat un japonez cinstit care focalizează ținând camera cu ambele mâini la oarece distanță în fața ochilor), faceți ca poporul chinez (camera atârnând liber în dreptul pieptului, declanșată discret cu un deget ce se sprijină întâmplător pe ea, privirile fiind pierdute undeva în lateral) ”.

    Basilica di San Petronio e una dintre cele mai mari din lume (unii zic că s-ar situa pe locul 10) și oricum cea mai mare biserică din lume construită din cărămidă. A fost gândită ca un proiect comunitar și a rămas multe secole astfel, fiind „predată” diocezei abia în 1929! Hotărârea de a fi ridicată a fost pecetluită în 1388, iar 2 ani mai târziu se punea deja prima piatră de temelie. Nava, în prima sa variantă, s-a isprăvit în doar 3 ani, dar prima pereche de capele laterale s-a ridicat abia un secol mai târziu. În 1514, s-a propus revizuirea planului inițial și transformarea bisericii într-una în formă de cruce, în ideea de a rivaliza cu Basilica di San Pietro de la Roma, dar asta nu s-a mai întâmplat, Papalitatea nu avea să permită o asemenea blasfemie. Deasemenea, de-a lungul vremii, au fost inițiate proiecte de finalizare a fațadei, la care și-au dat concursul arhitecți celebri ai vremurilor, dar până la urmă fațada tot neterminată a rămas! Și știți ce? Pe mine nu mă deranjează, mie-mi place așa cum e! Perfecțiunea poate fi plictisitoare, nu-i așa?!

    Interiorul e o adevărată simfonie de frumusețe și nu știi ce să admiri mai întâi: stâlpii de susținere din cărămidă rozalie, garnisiți în partea de sus precum torturile de nuntă; arcele de boltă ale plafonului; superbele picturi și sculpturi (dintre care aș aminti Madona cu Sfinții a lui Lorenzo Costa cel Tânăr sau Pieta semnată Amico Aspertini); corul de secol 15 sau ciborium-ul lui Vignola?! Ratăm totuși (aveam să constatăm asta abia acasă) Linia Meridianului lui Cassini, acesta fiind un tip care prin 1600 preda Astronomia la deja bătrâna Universitate din Bologna și care a „construit” acest instrument astronomic în scopul de a indica solstițiul de iarnă. Ce înseamnă să nu te documentezi cum trebuie!:(

    Nume celebre au trecut pragul basilicii, unii pentru un timp limitat (Papa Clement al VII-lea l-a încoronat aici pe Carol al V-lea în 1530), alții pentru o eternitate (Elisa Bonaparte, sora lui Napoleon, este îngropată în catedrală). Basilica a fost și ținta mai multor atacuri teroriste în ultimii ani, cauza unuia din ele fiind o frescă de secol 15 semnată Giovani da Modena ce îl reprezintă pe Profetul Mohamed în iad, devorat de diavoli.

    Ieșim din nou afară, la soare și ne odihnim puțin pe treptele basilicii, doar atât cât să putem cuprinde cu privirile și celelalte clădiri ce delimitează Piazza Magiore. Palazzo del Podesta, pe latura nordică, este cel mai veci dintre toate, datând de pe la 1200. Este cel care adăpostește astăzi, la parterul său, și Centrul de Informații Turistice, pe care tocmai l-am vizitat. A fost gândit ca sediu pentru podesta, adică funcționărimea vremii (poliție, justiție). I s-a adăugat ulterior un turn, al cărui clopot bătea pentru a anunța pericolele, apoi, devenit neîncăpător, încă o aripă, ce s-a numit Palazzo de Enzo. În sec. 16-18, destinația celor două clădiri a fost îndulcită, aici funcționând un teatru.

    Latura vestică este ocupată de impozantul Palazzio d'Accursio, construit în sec. 14 și numit după primul său proprietar, un jurist. A funcționat apoi ca Primărie până la 11 nov 2008 (se mai cheamă și Palazzo Comunale din acest motiv), de când adăpostește un muzeu de artă. Palazzo del Notai (al notarilor) ne salută și el de pe latura sud-vestică a pieții, cu ferestrele sale bilobate și cu magazinele de fițe de dincolo de porticuri. Palazzo dei Banchi (al bancherilor) închide latura estică și este cel mai nou, fiind ridicat în stil renascentist de către Vignola, în sec. 16. El este conectat printr-un portic cu Archiginnasio, vechiul sediu al universității bologneze, pe care aveam să-l vizităm în curând.

    Până una-alta, ocolim Basilica di San Petronio prin dreapta și, ieșind din perimetrul Pieții Mari, volumul sonor se domolește dintr-o dată, parcă ne-am fi teleportat subit în alt loc. Aici nu mai întâlnim porticuri, poate că n-au mai fost refăcute, căci etajele superioare depășesc primul nivel, umbrind parțial strada. Clădirile sunt colorate în cărămiziu și ferestrele sunt dublate de obloane de lemn în culori vesele, unele din ele împodobite cu flori. Lăsăm pe dreapta Chiesa di San Giovani Battista dei Celestini, imensă și roz, dar ferecată bine, precum și un stand ce colectează fonduri pentru ajutorarea pacienților suferinzi de o nemiloasă boală rară și ne trezim într-o altă piață, centrată de o fântână circulară, cumva în spatele basilicii San Petronio. Un indicator ne atrage imediat atenția: Terrazza Panoramica!

    Chiar lângă zidurile bisericii e un nene care ne întâmpină zâmbitor și ne întreabă cum vrem să urcăm: pe scări sau cu liftul? „Nene, avem noi față de lift?! Ne jignești! ” Plătim 3 euro de căciulă (nu știu cât ar fi fost cu liftul) și ne începem voinicește ascensiunea pe treptele metalice, bucuroși că putem și noi contribui la restaurarea bisericii lui San Petronio, precum scrie pe bilet și precum vedem și noi schelele îmbrăcând edificiul. Decât 312 trepte, o nimica toată dacă te gândești că, pe măsură ce urci, orașul ți se desfășoară la picioare (și nu poți să nu te oprești din loc în loc să-l imortalizezi!):) Oricum, liftul nu te duce chiar până la terasă, tot mai trebuie să urci un pic și singur, așa că nu-i nicio sfârâială să apelezi la serviciile sale. Vă amintiți din articolul de cazare ce v-am învățat: 1 treaptă urcată=0,1 calorii consumate; deci, socotiți și singuri... Nici cât o bomboană de ciocolată, ce frustrant!:(Noroc că trebuie să le mai și coborâm pe cele 312 trepte!

    De sus, priveliștea face toți banii, ne convingem și nu ne mai săturăm s-o admirăm și s-o pozăm. Iar pe pereții interiori ai terasei sunt ilustrate cu ajutorul unor desene în care episcopii și papii seamănă cu Moș Crăciun, etapele pe care le-a traversat mărețul edificiu. Copiii (și nu numai ei) sunt super-încântați. Mereu i-am admirat pe italieni pentru felul cum au știut să atragă tânăra generație în „mrejele istoriei”...

    Coborâm și pașii ne poartă - singuri - spre Palazzo d'Archiginnasio. Pătrundem printr-un scurt coridor boltit, căscând gurile cu admirație la picturile de pe plafon și ne trezim într-o curte interioară de formă pătrată. Clădirea are doar două niveluri: un parter tivit pe interior cu un rând de porticuri ce se sprijină pe arcade și un etaj ale cărui ferestrele mari, ogivale, stau frumos aliniate una lângă alta. Palatul a fost construit în 1563 pentru a strânge într-o singură locație toate „secțiile” Universității din Bologna: pe Legisti (juriști) și pe Artisti (studenții în filozofie, medicină, științele naturii, matematică, fizică, astronomie - sic!), care până atunci fuseseră împrăștiați prin tot orașul. Planurile palatului au fost semnate de un celebru arhitect al vremii, Antonio Morandi, zis și Terribilia. Acesta a proiectat și cele două rânduri de scări monumentale ce leagă parterul de etaj, etaj pe care tot el l-a divizat în 10 clase (fiecare cu intrare separată din exterior) și 2 aule, una pentru Legisti și alta pentru Artisti. Pe latura opusă intrării în palat, parterul este ocupat de o capelă închinată Fecioarei, deasupra căreia se află celebrul Teatru Anatomic.

    Universitatea bologneză a funcționat în acest palat până în 1803, când a fost mutată în altă locație, mai încăpătoare, Palazzo Poggi. Următorii 35 de ani, locul a fost dedicat studiilor religioase ale micilor școlari, iar apoi a devenit (și a rămas până în zilele noastre) sediul Bibliotecii Municipale, una dintre cele mai bogate din întreaga Italie.

    Palazzo del'Archiginasio este un adevărat spectacol de artă, prin arhitectura sa elegantă și prin decorațiunile ce împodobesc pereții, podelele și plafoanele. Se poate vizita gratuit, doar pentru Teatrul Anatomic și pentru vechea aulă a Legisti-lor, Stabat Mater, ce găzduiește o colecție impresionantă de volume vechi, se plătește un bilet de 3 euro. Din tot sufletul vă recomand: dați bănuții, că nu veți regreta!

    Teatrul Anatomic poartă semnătura unui alt arhitect celebru la vremea sa, Antonio Levanti, care l-a construit în anul 1637. Masa de disecție, din marmură albă, este piesa centrală, fiind înconjurată cu un grilaj de lemn lustruit. Dealtfel, totul e îmbrăcat în lemn și mi se pare că nici nu se putea altfel, doar lemnul poate îndulci gravitatea locului. Pe o latură se găsește un fel de postament, de unde profesorii își țineau discursurile, iar pe celelalte 3 laturi sunt câteva rânduri de bănci, dispuse sub formă de amfiteatru; aici, desigur, stăteau - doar ochi și urechi - învățăceii. Mici nișe în pereții laterali și în casetele plafonului sunt decorate cu statui (tot din lemn), care reprezintă personaje cunoscute ale medicinei antice (Gallenus, Hipocrate), dar și doctori celebri ai vremii, dintre care de remarcat ar fi Tagliacuzzi, părintele chirurgiei plastice reconstructive; dealtfel, el este reprezentat ținând un nas în mână). Teatrul a fost aproape complet distrus în timpul unui raid aerian în timpul celui de-al doilea război mondial, dar a fost mai apoi refăcut după scheme și fotografii, păstrându-se cât mai multe din elementele originale care au mai putut fi salvate de sub dărâmături.

    Ne odihnim și noi preț de câteva minute pe una din băncile de lemn, ca niște elevi cuminți, admirând minunățiile ce ne înconjoară. Când ne ridicăm, ochii ne cad pe zona postamentului, în fața căruia mai e ceva ce se pare că am ratat la prima inspecție: sub sticla protectoare, o stampă și câteva extrase din vechi publicații, ce fac elogiul Laurei Bassi, cea care la 1732 a devenit prima femeie profesor universitar din Europa. Explicațiile sunt în italiană și în engleză și aflăm că doamna profesoară a predat timp de 28 de ani fizica newtoniană la Universitatea din Bologna și, deși nu i s-au publicat multe lucrări științifice, corespondența sa bogată cu numeroși savanți și artiști ai vremii (printre care Voltaire, Alessandro Volta, Charles Bonnet) poate sta mărturie asupra erudiției sale.

    Ne îndreptăm apoi spre celălalt punct fierbinte: Sala Stabat Mater. Ceea ce ni se arată privirilor după ce-i pășim pragul ne lasă cu gurile căscate! Cred că e greu de găsit o bucățică de perete nedecorată în această sală imensă, care cu siguranță servește și azi scopurilor nobile pentru care a fost gândită, judecând după rândurile de scaune ce o acoperă și după imensul ecran situat pe podium. În partea de jos, pereții sunt căptușiți cu dulapuri de lemn închis la culoare, nu prea înalte, organizate pe secțiuni: matematică, fizică, astronomie, geologie etc. Dincolo de geamurile protectoare, se înșiră cuminți secole de lumină: Galileo Galilei, Avogadro... Într-un lateral, descoperim o nișă care nu se vizitează, e de fapt o altă secțiune a vechii biblioteci, poate cea mai prețioasă: Sala Rusconi; ne mulțumim s-o fotografiem și să-i admirăm decorațiunile.

    Întorși afară, ne pierdem iar pe sub porticuri, fără să ne mai uităm pe hartă. Trecem pe lângă Muzeul de Arheologie, apoi pe lângă o librărie ce are standuri și afară și ajungem într-o piațetă dominată de o biserică cu fațada roz-gălbuie. Intrăm pentru câteva clipe și am vrea să admirăm în voie bogăția ornamentelor, dar o tanti (un soi de îngrijitoare, cred) începe să turuie ceva în italiană, arătând spre filigranurile de pe tavan; Tati se face nevăzut și mă lasă pe mine să beneficiez de explicațiile ghidei! Când face o pauză pentru a respira, profit și eu de ocazie, îi mulțumesc cu un zâmbet și o șterg și eu. Afară aflu că bijuteria se cheamă Santuario di Santa Maria della Vita și conține o sculptură de teracotă semnată Niccolo dell'Arca. Probabil că asta încerca să ne zică biata femeie!

    În imediata vecinătate îl găsesc pe Tati cocoțat pe un scaun înalt la o masă, alături de doi tineri ce se înfruptă din niște caserole. „Mami, intră să vezi! ” Intru și mă trezesc în mijlocul unui balamuc colorat și plin de arome: Mercato di Mezzo este o piață nu prea mare, cum sunt multe prin țările vestice, de unde poți să cumperi tot felul de chestii bune și proaspete, dar poți să și deguști minunățiile care se prepară sub ochii tăi, de multe ori la prețuri modice. Urc și la etaj, dar nici acolo nu e mai puțină vânzoleală. Și parcă nici nu s-a făcut ora prânzului pentru burticile noastre...

    Din nou în stradă și pașii ne poartă (aproape) singuri către Piazza della Mercanzia, delimitată pe latura sa sudică de palatul omonim și în care se înalță până la cer cele două turnuri celebre, Asinelli și Garisenda, înclinate - unul mai mult, altul mai puțin - în sensuri opuse. Între ele stă de pază, pe un soclu înalt, statuia sfântului patron al orașului, San Petronio. Se spune că în sec. 12 existau în Bologna peste 100 de turnuri. Era o modă în toată regiunea ca familiile nobiliare să-și construiască astfel de edificii, în care să se poată adăposti în caz de pericol. Un turn reprezenta și un fel de declarație de avere: cu cât mai înalt, cu atât mai bogat proprietarul. Ulterior, turnurile au avut și alte întrebuințări: fizicienii experimentau căderea diverselor obiecte și rotația Pământului, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, turnul Asinelli a fost folosit ca punct de observație: o santinelă avea sarcina să urmărească unde cad bombele pentru ca ambulanțele să ajungă mai ușor acolo. Locurile alese pentru construcție erau, de obicei, principalele intersecții de drumuri și se pare că existau pasaje sub- și supraterane care conectau turnurile între ele. Incendiile și cutremurele repetate le-au dărâmat, rând pe rând, așa că azi au mai rămas în Bologna doar 17, dintre care cele două amintite sunt cel mai bine conservate. Turnul Asinelli se poate vizita, cică ar fi vorba de 498 de trepte (cât o bomboană de ciocolată!), dar noi zicem pas, ne-au ajuns panoramele vizualizate anterior.

    Subit, ne amintim că în Italia sunt delimitate niște ore clare pentru masa de prânz și că ar fi bine să ne grăbim, dacă nu vrem să rămânem nemâncați, cum am mai pățit-o. Așa că aflarea unui loc decent (drăguț și nu exagerat de scump) întru acest scop devine nr. 1 pe ordinea de zi! Ceea ce nu-i chiar greu, Bologna „grassa” abundă în tot felul de mâncătorii, doar aici s-au inventat sosul bolognez, pastele tortellini și salamul mortadella! Pe o străduță laterală descoperim Tratoria Leonida, cu un interior încălzit și decorat romantic, ce ne pică imediat cu tronc. Comandăm o lasagna bologneză (eu) și escalop de porc cu spanac (Tati), la care se asortează de minune câte un pahar de vin roșu și aspru și pe urmă o dușcă de espresso. Avem răgaz să mai studiem un pic și harta și stabilim să ne îndreptăm spre zona sudică, să bifăm un alt must, Basilica di San Domenico.

    Facem totuși un mic ocol spre Piazza San Stefano, că e mai aproape de noi. Cotim câteva străzi și ne trezim deodată pe o alee pietonală largă, acoperită cu piatră de râu printre care crește iarbă, flancată în dreapta de un palazzo roșiatic decorat cu figuri de teracotă, iar în stânga de Palazzo Corte Isolani, încă în proprietatea familiei Isolani, transformat parțial într-un restaurant și în spații comerciale elegante. Dar altceva ne atrage atenția și este locul către care converg grupuri de turiști: ansamblul Abației di San Stefano (numit și Complesso Stefaniano sau Sette Chiese, de la cele 7 biserici care l-au alcătuit la un moment dat; după nenumărate ajustări și reajustări, azi numărăm doar 4). Declar cu mâna pe inimă că ăsta mi s-a părut locul cel mai fascinant din întreaga Bologna! Poate pentru că „transpiră” atâția ani de istorie, atâtea stiluri arhitectonice, atâta frământare omenească!...

    Intrăm în prima capelă, cu fronton triunghiular, cu un balcon ciudat agățat într-o parte; ne atrage atenția imediat crucifixul imens aflat pe altarul supraînălțat la care se ajunge urcând un șir de trepte acoperite cu covor roșu. Dealtfel, așa se și numește această primă biserică, a Crucifixului. Altarul conține o urnă cu cenușa Sfinților Vitale și Agricola; aceștia au fost doi bărbați, stăpân și servitor, ce au fost martirizați în Bologna anului 305, pe timpul dictatorului Diocletian. Sub altar există o criptă împărțită în 5 nave prin coloane de marmură de înălțimi diferite; se zică că una din ele ar măsura exact înălțimea pe care o avea Mântuitorul când a fost crucificat.

    Printr-o ușă laterală pătrundem în următoarea biserică, cea mai veche dintre toate (sec. 5), numită și a Sfântului Mormânt. Se pare că însuși Episcopul Petronio, devenit ulterior sfântul protector al Bolognei, a ridicat acest lăcaș de cult pe ruinele unui vechi templu închinat zeiței Isis, după întoarcerea sa din pelerinaj la adevăratul Sfânt Mormânt; de aceea, ctitoriei sale i se mai zice și „Ierusalimul Bolognei”. Biserica e construită din blocuri mari de piatră cenușie, are formă circulară, cu altarul situat central și ne trebuie câteva momente să ne obișnuim cu semiîntunericul din interior. Altarul nu e de fapt ceea ce pare, ci se vrea o replică a Sfântului Mormânt; dealtfel, el a fost adăpost timp de mai multe secole rămășițelor Sf. Petronio. Se obișnuia ca ușa mormântului să se deschidă timp de o săptămână pe an pentru ca toți credincioșii să se poată închina sfintelor moaște, dar din anul 2000, de când acestea au fost transferate în Basilica Sf. Petronio din Piazza Maggiore, ușa a rămas ferecată. Deasemenea, există tradiția în Bologna ca viitoarele mămici să înconjoare mormântul de 33 de ori (câte o tură pentru fiecare an de viață a lui Iisus), să se închine apoi în fața Mormântului Sfânt și pe urmă în fața tabloului ce o înfățișează pe Fecioara însărcinată, cu care ne vom întâlni două biserici mai încolo. În domul Sfântului Mormânt există și un izvor natural captat, ce simbolizează Iordanul.

    Pătrundem apoi în a treia biserică, numită de ceva vreme a Sf. Vitale și Agricola, veche și ea (în esență) tot de pe la sec. 5. Un altar simplu, coloane rotunde de piatră și cărămidă de-o parte și de alta, resturi conservate de mozaic original pe podea. În două abside laterale - sarcofagele de piatră ale sfinților martiri amintiți. Se zice că inițial această biserică a purtat un alt nume, al Sf. Petru, datorită faptului că s-a descoperit aici un mormânt pe care scria Simon (vechiul nume al lui Petru). Acest lucru a „deturnat” o sumedenie de pelerini dinspre Roma spre Bologna, ceea ce Papalității nu i-a convenit, dând poruncă a se acoperi cu pământ biserica. Abia peste câțiva ani buni s-a revenit asupra acestei decizii și s-a acceptat readucerea la lumină a acestei biserici, condiția pusă fiind să i se schimbe numele.

    Următoarea structură a ansamblului este una deschisă, de fapt o curte interioară de formă pătrată, numită Curtea lui Pilates, înconjurată de un portic susținut de coloane de cărămidă și arcade. În centru există un bazin de piatră, datând din sec. 8, iar pereții sunt decorați cu tot felul de artefacte religioase. Ce mă încântă cel mai tare e însă desenul peretelui bisericii Sf. Mormânt, un adevărat mozaic format din mai multe tipuri și culori de cărămizi.

    Intrăm în a patra biserică (a Sfintei Treimi sau a Martiriului - e posibil ca aici să fi fost adăpostite inițial sarcofagele celor doi sfinți martiri), practic 3 capele simple aliniate una lângă alta; în ultima admirăm imaginea Fecioarei protejându-și pruncul încă nenăscut, atât de iubită de femeile bologneze.

    Campanila a fost adăugată ansamblului abia în sec. 18. În ultimile încăperi este organizat un muzeu (ce conține, printre altele, un mic fragment din acoperitoarea Fecioarei, care este purtat în procesiune în fiecare an pe străzile Bolognei), precum și un magazin de suveniruri.

    ... Picioarele încep să ne cam trădeze, dar spiritul ne este încă viu, căci mai avem multe de văzut! O ținem tot către sud, printre vechi palazzo și biserici și ajungem în curând la Porta Castiglione, una dintre cele 13 intrări în orașul vechi; pe celelalte le-om lăsa pentru altădată, dar măcar o poartă trebuia să bifăm azi! :) Ne întoarcem parțial pe Via Castiglione și-o cotim stânga, pe lângă Palazzo di Giustitia, o clădire impresionantă, cu două niveluri înalte și încă unul mai mititel. Iaca și Basilica di San Domenico (un alt must, conform minighidului nostru). Ne aflăm în piața cu același nume, în centrul căreia se ridică zveltă o coloană ce poartă pe ea statuia sfântului, pe numele lui omenesc Dominic di Guzman, călugăr spaniol fondator al ordinului dominicanilor. Pe cât de sobră e fațada edificiului, pe atât de bogat și de delicat decorat e interiorul său! Ridicată la finele sec. 13, ca un omagiu adus sfântului, biserica e una dintre cele mai impresionante colecții de artă, reunind opere semnate de mari maeștri ai vremii respective: Nicola Pisano, Niccolo dell'Arca, Fillipino Lippi, Lodovico Carracci, Michelangelo. Trei orgi superbe completează tezaurul acestui locaș și se spune că la cea din dreapta altarului s-ar fi pregătit însuși marele Mozart pentru un examen la Filarmonică.

    Ieșind din nou afară și plimbându-ne pe lângă latura nordică a bisericii, realizăm și mai bine cât e de imensă! În apropiere, mai întâlnim o ciudățenie: un soi de soclu pe care se află cocoțat un sarcofag de piatră, în interiorul unei mici construcții cu arcade și acoperiș prismatic. (Ajunsă acasă, am citit că ar fi vorba de morminte medievale ale unor juriști celebri și că s-ar afla astfel de sarcofage și în piața din apropierea bisericii San Francesco).

    Din nou palate vechi, în culori calde, cu fațade frumos renovate, de zici că ieri au fost construite; ferestre decorate cu obloane de lemn, cu ghivece sau colivii; arcade și porticuri... Iubesc din ce în ce mai tare acest oraș! Încet-încet, pașii ne poartă din nou în zona turnurilor și ne încadrăm pe Via Zamboni, în direcția celui mai vivant district: cel universitar! Ne oprim totuși câteva minute la o terasă, preț de o cafea energizantă, timp în care ne delectăm cu spectacolul pestriț al străzii... Ne continuăm drumul și nu ne putem abține să nu intrăm și în Basilica di San Giacomo Maggiore, dar aruncăm doar o privire și ieșim; nici aici nu avem voie să fotografiem și nu mai avem niciun chef să încercăm să înșelăm vigilența supraveghetorului!...

    Chiar se cunoaște că ne apropiem de Universitate, Piazza Verdi e plină de grupuri de tineri zgomotoși, unii din ei par a manifesta pentru sau contra a ceva, alții poartă coronițe de flori pe creștete (am întâlnit și mai devreme tineri cu astfel de coronițe; oare ce semnificație or avea?!). Ajungem și în districtul facultăților, pereții clădirilor sunt parțial decorați cu graffitti multicolore, studenții se bulucesc pe uși, unii intră, alții ies, e o vânzoleală molipsitoare, care-ți pune sângele în mișcare! Palazzo Poggi, sediul Universității bologneze, ne întâmpină auster și surprinzător de tăcut în interiorul său. Coridoarele largi sunt aproape pustii, admirăm o statuie pe un soclu într-o curte interioară în care nu putem pătrunde, iar într-un colț descoperim bustul unui fost școlar: Dante Alighieri... Etajul adăpostește un ansamblu de muzee extrem de interesante, închise la ora vizitei noastre (se vizitează de fapt doar în cursul dimineții, de la 10 la 13!), numit S. M. A. (Sistema Museale d'Ateneo Alma Mater Studiorum Universita di Bologna), dintre care enumăr: muzeul de navigație și vechi hărți navale, cel de arhitectură militară, de anatomie umană, de istorie naturală, de fizică, de antropologie, de anatomie comparată, de zoologie, de mineralogie și multe altele (ne-am propus să reedităm o nouă escapadă în Bologna mai ales pentru acest complex, deși am mari dubii că 3 ore ar fi suficiente pentru toate cele ce ne-ar interesa!).

    Mai avem un singur obiectiv de bifat, unul destul de intrigant dealtfel: fereastra prin care se poate vedea canalul din Via Piella. Știați că și Bologna a fost cândva împânzită de canale pline cu apă?! Noi habar n-am avut până acum! Mai precis, din sec. 12, odată cu dezvoltarea orașului, până prin sec. 18, folosite fiind pentru transportul mărfurilor și pentru acționarea numeroaselor mori de apă. Din Piazza Verdi cotim pe Via delle Moline și, după oarece foială prin zonă, descoperim într-un final fereastra și canalul și... ne cam pică fețele, căci nu seamănă nicidecum cu ceea ce prezenta micuța fotografie de pe harta noastră. Deci, dacă vă așteptați la o imagine gen canal venețian, să știți că s-ar putea să fiți dezamăgiți... Sau om fi nimerit noi pe vreme de secetă?!... Mă rog.

    ... Seara începe să coboare peste oraș, ace ascuțite ne înțeapă tălpile, mușchii parcă încep să nu ne mai asculte... E momentul să ne îndreptăm spre „casă”... A fost o zi fructuoasă, ne declarăm mulțumiți. Bologna ni s-a lipit deja de inimi, ni s-a arătat ca un oraș plin de farmec, de istorie și de prospețime în egală măsură, ce merită aprofundat. Am fost conștienți de la început că o zi va fi mult prea puțin, dar ne-am făcut o idee, putem zice că am venit doar să „prospectăm” locurile, pe care data viitoare le vom „ataca” țintit (estimez că preț de vreo 3-4 zile măcar). Nu ocoliți deci Bologna: La Dotta, La Grassa, La Rossa (cea învățată, gurmandă și roșie) !

    Rob Web a atașa următoarea linie sonoră: https://www.youtube.com/watch?v=ScpsI7pZmrk

    Citește și CONTINUAREA aici
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

    ---
    Trimis de crismis in 21.12.16 20:27:24
    Validat / Publicat: 22.12.16 08:10:34
    VIZUALIZĂRI: 4854INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    SESIZEAZĂ
    greșeală / conținut, limbaj
    Adn. FAVORIT
    14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

    Puteți VOTA acest articol:

    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 78700 PMA (din 63 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
    INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    14 ecouri scrise, până acum

    webmaster87 [21.12.16 23:14:48] »

    @crismis:

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    webmaster [22.12.16 00:19:41] »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    crismis [22.12.16 07:23:09] »

    @webmaster87: Mulțumesc!

    @webmaster: Mulțumesc, onorată!

    elviramvio [22.12.16 10:20:40] »

    @crismis:

    Filozoafa lu' mama - esti mai tinerica binisor - asa imi placu "antreul" tau, il savurai!!

    Partea "stiintifica" a lucrarii tale trebuie reluata cu incetinitorul si cu un neuron destept, adica treaz si pus pe munca, nu pe sarmale, sorici si cozonac!!

    Sa-ti aduca Mosu' vacante multe, multe si tot ce vreti voi, adica tu si Tati, stiu ca vreti doar de bine!

    mishu [22.12.16 10:42:43] »

    @crismis: Am citit cu mare placere articolul insa va trebui sa il parcurg inca o data avand in vedere multitudinea informatiilor oferite. Felicitari, votat cu mare drag.

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [22.12.16 11:34:46] »

    @crismis: Super mini-ghid. Felicitări atât pentru el cât şi pentru poze, dar mai ales pentru rezistenţa fizică de care aţi dat dovadă "bifând" atât de multe obiective must-see într-un timp aşa de scurt.

    Noi nu am avut la dispoziţie decât vreo 2-3 ore într-o după-amiază pentru Bologna, cu cazare de tranzit în noaptea aceea, şi am parcurs ca şi tine Via dell'Indipendenza, cu superbele sale arcade, de la gară pâna la Piazza Nettuno, unde, spre deosebire de tine, am putut admira fântâna (sâc!). Am luat şi noi o hartă de la oficiul de turism şi ne-am mai fâţâit niţel prin zonă, după care am revenit pe acelaşi drum şi ne-am oprit la Trattoria del Rosso de pe Via Augusto Righi, unde se înşiră restaurant după restaurant, şi am mâncat acolo de seară nişte paste bologneze cu renumitul ragu, care mi-a mers la inimă. Nu degeaba este Bologna considerată capitala italiană a gastronomiei!

    Yersinia pestis [22.12.16 15:21:14] »

    Da, poți spune fără teama de a greși că ați hălăduit oarece vreme și, mai ales, distanță prin frumosul oraș!

    Și, cu ajutorul pozelor, ne-ai luat și pe noi părtași, motiv pentru care eu îți mulțumesc!

    Așteptam reviewul tău, orice review ,că-mi place cum combați, dar asta o știi, așa că nu mai lungesc vorba.

    Cert este că-ți urez sărbători fericite, alături de cei dragi!

    Mihai18 [30.12.16 11:19:29] »

    Am scris un PM

    roth [04.01.17 21:49:22] »

    HE, he, eu mai stiu si asta

    Cine se scoala de dimineata e obosit toata ziua/ cine se scola de dimineata face febra musculara!!!

    Acum ce pot sa spun, cel putin pentru mine din acest moment Bologna devine o destinatie mult mai atractiva si asta datorita tie si acestui rw. Voi citi si urmatorul, poate chiar iti voi calca pe urme candva.

    crismis [04.01.17 22:10:09] »

    @roth: Din nou trebuie sa recunosc ca ai dreptate! ☺

    abutzu [29.01.17 18:25:13] »

    @crismis: Mi-a placut mult paragraful de inceput cu "somnicul, ce dulce e el! ". Am mai fost in Bologna citeva zile dar am consumat cea mai mare parte din timp pentru Ravena. Am avut totusi 2 jumatati de zi in Bologna si am vazut locurile descrise de tine in articol. Mi-au placut mult si acum ma intorc pentru 3 zile sa aprofundez Bologna: "La Dotta, La Grassa, La Rossa", cum bine zici. Am preluat din articol ideea cu cele doua sali din Palazzo d'Archiginnasio, data trecuta le-am sarit, eram prea grabiti. Ai vorbit frumos in articol despe biserica San Domenico. Acolo, la San Domenico, este Arca di San Domenico, sarcofagul sfintului, cu micile statuete adaugate de Michelangelo, cu ingerul atletic al lui Michelangelo aflat in deplin contrast cu cel serafic al lui Niccolo dell'Arca. Data trecuta mi-a placut in mod deosebit biserica San Giacomo Maggiore pentru care voi nu ati mai avut putere. In spatele bisericii este oratoriul Santa Cecilia, cunoscut prin frescele lui, data trecuta l-am prins inchis, acum trebuie sa-l vad. Sper ca de data asta sa ajung si la Pinacoteca Nationala cu cele doua sedii ale ei. Multumiri pentru articol, e foarte frumos.

    crismis [29.01.17 18:41:43] »

    @abutzu: Multumesc pt completari, sunt mai mult decat binevenite, mai ales ca, precum am mai spus, si noi vrem sa revenim la Bologna; ca si voi, abia "i-am prins gustul", cum s-ar spune ...

    N-am stiut treaba cu ingerii lui Michelangelo si Niccolo dell'Arca, Pinacoteca mi-a ramas si mie "pe creier", ca si muzeele de la Universitate...

    Pana una, alta, vacanta frumoasa va doresc si... poate scrii cateva randuri cand te intorci!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    abutzu [25.02.17 16:20:05] »

    @crismis: Am fost la Bologna, am revenit, tocmai am compus cele citeva rinduri pe care ziceai sa le scriu. Le-am publicat in sait sub titlul "Despre Bologna, articol scris la indemnul lui crismis".

    Mai trebuie sa adaug poze, ma descurc greu cu pozele...

    crismis [25.02.17 17:09:09] »

    @abutzu: Am citit pe nerasuflate articolul tau si am scris acolo impresia pe care mi-a lasat-o!

    Felicitari inca o data!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    abutzu, crismis, elviramvio, Mihai18, mishu, roth
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.145334005356 sec
    ecranul dvs: 1 x 1