Despre Bologna, articol scris la indemnul lui crismis

TIPĂREȘTE

Am citit cu mare placere articolul lui crismis “La bifat de must see-uri în Bologna” vezi impresii. I-am explicat lui crismis intr-un comentariu ca am fost in urma cu 3 ani in Bologna, ca am avut prea putin timp de vizitare si ca acum, in februarie, revin la Bologna pentru 4 zile. crismis m-a indemnat ca la intoarcere sa scriu citeva rinduri. Iata deci ca am fost la Bologna, m-am intors si scriu acum citeva rinduri.

In saitul “Am fost acolo” s-a scris destul de mult despre Bologna. Este greu sa povestesti lucruri noi pe acest subiect. Se pot insa face adaugiri si comentarii.

M-am bucurat sa regasesc marea basilica San Petroniu. In urma cu 3 ani fatada bisericii era in lucru, era acoperita. Acum era descoprita, curata si frumoasa. Pe fatada sint 3 portaluri. Portalul principal, cel de mijloc, Porta Magna, este realizat de Jacopo della Quercia, sculptor sienez de la inceputul sec XV. In luneta portalului apare Madona cu Pruncul, de o parte si de alta fiind San Ambrogio si San Petronio (cu macheta bisericii in mina). Poarta este incadrata de un sir de basorelifuri de mici dimensiuni, aszate atit pe verticala cit si pe orizontala. Am socotit ca ar fi vreo 15 panouri in basorelief. Toate prezinta imagini biblice legate de Cartea Genezei din Vechiul Testament si de copilaria lui Isus din Noul Testament. Basoreliefurile se observa destul de dificil de la departare. Ceea ce mi s-a parut remarcabil este ca intr-una din capelele din basilica, pe partea stinga a navei, se regasesc toate panourile in copie. Copiile sint realizate cu mare acuratete de Academia di Belle Arti di Bologna incepind din anul 1822. Poti sa te uiti de aproape, poti sa fotografiezi (daca ai platit cei 2 euro pentru fotografiat). Atasez foto cu primele doua panouri de pe verticala, din stinga sus. Sint imginile cu crearea lui Adam si a Evei. Atasez si un detaliu din panoul cu crearea Evei. Eva, tocmai atunci scoasa din coapsa lui Adam, este total abulica. Creatorul se straduieste sa ii dea forta, sa ii dea spirit. Sculptura are o putere de expresie neobisnuita pentru acea perioada. Cu vreo 70-80 de ani mai tirziu, Michelangelo ajunge la Bologna si e fascinat de lucrarile lui della Quercia. Despre Madona cu Pruncul de pe portal declara ca este “la piu balla Madonna del Quatrocento”. Relatia incrincenata dintre Dumnezeu si creatiile lui este preluata de Michelangelo si o regasim in frescele de pe plafonul Capelei Sixtine.

In prima seara de Bologna m-am dus tintit la San Giacomo Maggiore. Odata ajuns acolo m-am dus drept la Capela Bentivoglio, cea asezata in capatul estic al bisericii, pe latura stinga a cladirii. M-am dus pentru ca aveam de rezolvat o problema legata de Capela Bentivoglio. Am vazut capela in urma cu 3 ani, am facut atunci o fotografie (vezi poza anexata). In iarna asta, incercind sa reiau datele despre Bologna, incercind sa-mi sortez amintirile, am constatat ca respectiva capela este complect in ceata. Am gasit informatii cum ca in capela ar fi doua altare, unul al lui Francesco Francia, celalalt al lui Lorenzo Costa, eu in poza aveam doar un singur altar, care altar o fi asta pozat de mine? Am gasit ca acolo in capela ar fi si monumental funerar Bentivoglio, un monument al lui della Quercia, in fotografii pe Internet aparea un tip calare pe peretele din dreapta al capelei, nu semana a della Quercia. Totul era confuz. Ei bine, odata ce am ajuns la capela amintirile din urma cu 3 ani s-au limpezit, mi-am adus aminte totul: acolo la capela e o bezna adinca. Ca sa vezi ceva trebuie sa bagi in aparat o piesa de 50 centi. Fotografiatul e interzis. Atunci, in urma cu 3 ani, am bagat piesa de 50 centi, am facut cu jena si cu graba o fotografie (cea anexata), apoi pina sa ma uit in jur si sa ma lamauresc cit de frumoasa si complexa e capela, lumina s-a stins. E o lumina tare economica care dureaza doar vreo 30 sec. Tin minte ca atunci, cu lumina stinsa, am facut un puseu de zgircenie si am refuzat sa mai bag 50 centi. Acum, la vizita de zilele trecute, am mai bagat bani pentru o iluminare si capela s-a asezat in fata mea ordonata si disciplinata. Altarul lui Francesco Francia este in mijloc. Altarul lui Lorenzo Costa este in dreapta. Frescele lui Lorenzo Costa cu Triumful Mortii si Triumful Vietii sint pe peretele din stinga. Calaretul din dreapta este o sculptura a unui anonim. Monumentul funerar Bentivoglio al lui della Quercia este in afara capelei, pe perete, vizavi de grilajul care inchide intrarea in capela. Pe cei 50 centi am prins o dira de lumina si am reusit sa fac si o poza a monumentului funerar (vezi foto anexata). crismis, tu discuti in articolul tau despre modalitati de luat poze cu aparatul tinut in dreptul pieptului, metoda chinezeasca. Pentru mine e foarte greu. Nu comentez acum aspectele de jena, aspectele legate de etica turistului, discut doar de partea tehnica. Daca fac poze de la piept atunci in pozele mele este un haos, stilpii se inclina, plafoanele stau sa cada. Mie imi trebuie macar o secunda sa duc aparatul in dreptul ochilor. Si apoi inca o secunda sa fac o poza cu eticheta explicativa ca altfel naiba mai stie ce am pozat eu acolo. Nu discut acum despre situatiile ultraavantajoase ca cea in care a fost Radu Tudoran in mai 2016 cind a putut fotografia dezinvolt in Capela Bentivoglio, fiind incadrat in echipa lui David Beckham (vezi impresii “Bologna, un muzeu cit un oras”, paragraful 6).

Sa zic si ceva despre mincare-bautura.

Intr-una in zile am intrat in Osteria del Sole, din Quadrilatero, zona cu multe restaurante si magazine alimentare. Un fel de hruba, un demisol, dateaza de la 1465, zic ei ca e cea mai veche circiuma din Italia (vezi poza anexata). Un loc ciudat. Poti sa stai la mese lungi de lemn, poti sa iti iei vin la pahar sau la sticla de la bar. Poti la nevoie sa ceri o bere. Altceva insa nu poti obtine. Nici cafea, nici apa, nici sucuri. Nici mincare. Poti insa sa vii cu mincare de acasa sau de la localurile din zona. Oamenii veneau in general cu casolete de mincare, nu stiu de unde le cumparau, eu am venit cu niste sandwichuri. Pe pereti, pe linga multe fotografii si desene, sint afisate tot felul de dispozitii: interzis cintatul, interzis scuipatul pe jos, interzis sa stai la masa daca nu consumi nimic. La ora prinzului cind am fost noi erau consumatori de virsta mijlocie, localul era aproape plin, atmosfera era placuta. Seara am vazut ca era mare inghesuiala, se statea in picioare, erau majoritatea oameni tineri. Un local ciudat in Bologna la Grassa, nu am mai vazut asa ceva.

In 2014, in articolul “Bologna, capitala regiunii Emilia Romagna”, Alesana29 vezi impresii afirma: “Strada Maggiore este cea mai fermecatoare strada veche din Bologna”.

Confirm cele spuse de Alesana29: Strada Maggiore e cea mai frumoasa. Porneste de acolo de unde pornesc toate strazile din Bologna, adica din piata cu cele doua turnuri. Incepe cu porticul cel falnic de la biseica San Bartolomeo, imediat dupa turnuri. Trece apoi prin fata Casei Isolani. Dupa inca vreo 200 m apare pe dreapta splendida piateta din fata bisericii Santa Maria dei Servi. In stinga bisericii, in lungul Strazii Maggiore, se afla cel mai frumos portic din Bologna. Lung de vreo 170 m, minunat desenat, el este creatia lui Fra Andrea da Faenza. Numit in 1374 Prior General al Ordinului Servitilor, Fra Andrea reface in buna masura biserica si, pina la moartea sa in 1396, duce porticul la bun sfirsit. Apoi, in sec XV, se realizeaza cele 4 poticuri care inconjoara piateta din fata bisericii (vezi poza). Rezultatul este incintator, e o piateta care are cumva aerul pietei Santissima Annunziata din Florenta, totul fiind insa la dimensiuni mai mici. Biserica si porticurile sint de culoare rosie-caramizie, sa nu uitam ca ne aflam in Bologna la Rossa. Nici biserica Santa Maria dei Servi nu trebuie neglijata. In biserica, in a treia capela radiala din stinga (din deambulatoriu), se afla altarul cu Madona cu Pruncul pe Tron inconjurati de doi ingeri. Este o opera de Cimabue realizata in perioada 1272-1301. Strada se termina la Porta Maggiore, acolo unde se vad si vechile ziduri de aparare ale orasului.

Tot pe Strada Maggiore, vizavi de biserica Santa Maria dei Servi, iti sare in ochi o cladire aratoasa, un palat baroc, a carui intrare este strajuita de doi atlanti (vezi poza). Este Palazzo Davia Bargellini in care se gaseste Muzeul de Arte Industriale si Galeria Davia Bargellini. Palatul a fost construit in sec XVII pentru familia senatoriala Bargellini. In sec. XIX palatul a fost locuit de famila Davia care a preluat averea, terenul si palatul de la familia Bargellini. Ultimul descendent al familiei Davia a cedat institutiilor publice ale orasului palatul si colectia de pictura. Ideea unui muzeu a fost avansata la inceputul sec XX de superintendentul galeriilor care dorea ca, alaturi de vechea colectie de pictura, sa isi expuna si propria colectie de arte aplicate (marionete, chei, haine liturgice, chiar si o caleasca). A iesit un muzeu mic, amestecat, un muzeu cu personalitate, care pastreaza infatisarea pe care i-au dat-o vechii proprietari. Ce vreti, ne aflam in Bologna la Dotta. In colectia de la Palazzo Davia Bargellini am vazut pentru prima oara o pictura a lui Vitale da Bologna. Este un pictor din trecento, aparut dupa Giotto. Este surprinzatoare vitalitatea pictorului, miscarea din lucrarile sale. Depaseste influenta bizantina, este gotic dar un gotic extrem de viu. Aici la Palazzo Davia Bargellini am vazut Madonna del Denti, de la 1345. Apoi am gasit lucrari minunate ale lui Vitale da Bologna in Pinacoteca (San Giorgio omorind balaurul) si in Collezioni Comunali d’Arte de la etajul 2 de la Palazzo d’Accursio. Cel mai greu a fost cu marele poliptic al lui Vitale da Bologna din biserica San Salvatore. Am intrat in biserica pe la ora 17-18, in banci erau vreo 20 de oameni care se rugau, la intrare era un afis pe care scria ca biserica e rezervata rugaciunii dar totusi poate fi vizitata cu rugamintea pentru vizitatori de a nu deranja pe cei aflati in rugaciune. Grea treaba. crismis, probabil ca ai fost pusa in astfel de situatii. Stiam pozitia polipticului lui Vitale da Bologna, stiam ca este asezat in latura dreapta a transeptului. M-am furisat prin capelele de pe partea dreapta a bisericii, m-am lipit de ziduri, am gasit polipticul, am apasat delicat, din virful degetului, pe butonul aparatului de fotografiat. Vezi poza atasata, sus este o lucrare de Girolamo da Carpi, jos e polipticul cu pricina. Nu l-am putut fotografia de aproape, batea rau lumina, nu ma puteam invirti mult pe acolo. Viata de calator este grea, este agitata.

In cartea “Calatorie prin Portugalia”, Jose Saramago scrie foarte frumos despre viata calatorului, despre faptul ca, in calatorie, ar trebui sa scapi de agitatie. Citez din Jose Saramago: “A calatori ar trebui sa insemne cu totul altceva: sa zabovesti mai mult si sa umbli mai putin, poate chiar ar trebui instituita profesia de calator, doar pentru oameni cu reala vocatie, mult se inseala cei care considera ca asta ar fi un lucru de mica raspundere, fiecare kilometru face cel putin cit un an de viata. ” Da, sa zabovesti intr-o piateta din Bologna, sa bei o cafea, sa admiri cladirile, sa simti pulsul orasului, daca as fi din nou tinar mi-ar place sa imbratisez profesia de calator.

---

VIZUALIZĂRI: 3193 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI