Ce mi-a placut si ce nu mi-a placut pe insula Elba

TIPĂREȘTE

Ce chestie domnule si cu varsta asta! Cu fiecare etapa parcursa in viata am sentimentul ca ma transform, devin altcineva. Ma uit in urma si-mi amintesc cum eram in vremea studentiei, faceam alpinism, cutreieram muntii patriei in lung si-n lat cu rucsacul in spate si bocancii in picioare, dormeam pe la cabane in conditii proaste, pe priciuri, intr-o harmalaie de nedescris si nu ma vaitam, imi placea. Ba chiar, pentru ca banii erau putini, deh, studenta, am urmat o scoala de ghizi. Puteam merge astfel la munte gratis in fiecare weekend, ba mai eram si platita cu cativa firfirei care-mi ajungeau pentru vreo 3 sticle de “cico” luate pe sub mana la cabana. Acum, la aproape 50 de ani, n-as mai putea face asta, caut confortul, locurile linistite si elegante si stramb din nas la orice mi se pare a nu fi suficient de curat. M-am transformat intr-o nazuroasa. Varsta, bat-o vina si un pic de artrita, un pic de sedentarism…... eh…

Da, da, stiu, am divagat de la subiect :). Am povestit toate astea ca sa intelegeti de ce cred eu ca un sejur pe insula Elba nu este o experienta pe care as repeta-o. Sa ma explic. Ne aflam pentru a treia oara in Italia. Daca la vizitele anterioare am facut si noi ca tot turistul, adica am fost in locuri celebre, cu obiective turistice renumite, de data asta am ales Toscana stiind ca este o regiune mai salbatica, cu peisaje superbe, mancare fantastica si oarecum mai putin aglomerata. In privinta aglomeratiei ne-am cam inselat, cel putin in zonele turistice ca Florenta, San Gimignano, Lucca, Siena, Pisa am dat peste o mare de turisti. Harmalaie, nebunie, imbranceli, cozi la intrare, indivizi mai colorati care te agresau incercand sa-ti vanda niste mizerii, tarabe si tarabagii cu tot felul de toale pe care la noi nici un chinez mai modest nu le-ar vinde in engross-ul de la marginea capitalei. Ei bine, toate astea ne-au obosit, asa ca am hotarat sa mergem intr-o zona ceva mai linistita. Citisem inainte de plecare review-ul lui Mika despre insula Elba (va sfatuiesc sa-l folositi daca doriti sa mergeti pe insula, este foarte bine documentat) si mi-am spus ca este locul perfect pentru o zi de relaxare.

Eram cazati in Volterra (voi scrie despre asta separat pentru ca mi-a ramas sufletul acolo), iar pana in portul Piombino, de unde urma sa ne imbarcam pe feribot, aveam de parcurs cam 90 de km. Drumul a decurs fara probleme si am ajuns in Piombino cam pe la ora 10 a. m. De cum intri in oras sunt indicatoare care te ghideaza catre port, este imposibil sa-l ratezi. Pe drum o sa vedeti tot felul de afise care va indeamna sa cumparati bilete pentru feribot de la diferite magazine si magazinase. Nu faceti asta pentru ca odata ajunsi in port veti avea o oferta mult mai mare. Sunt mai multe companii (cred ca 4) care opereaza pe traseul Piombino – Insula Elba, cu orare diferite si chiar preturi usor diferite. La intrarea in port este o parcare unde sunt aliniate frumos ghiseele tuturor operatorilor de feribot. Luati de la fiecare cate un orar si faceti o simulare de pret. Alegeti ora de plecare care va convine si cumparati biletul, de preferat dus-intors, este mai comod la intoarcere. Feriboturile pleca catre insula Elba cam din ora in ora, destul de lejer, daca pierdeti un vapor, il prindeti pe urmatorul. Pretul este cam piperat, noi, 3 adulti si o masina standard (pretul creste pentru masini mai mari) am platit 140 euro dus-intors. Cu banii astia as mai fi stat doua nopti in Italia, dar, nah, voiam sa ajung macar o data pe insula despre care auzisem atatea. Sotul, ca de obicei, a marait cand a vazut costurile si tot ca de obicei a cedat in final :). Adevarat, a trebuit sa-i promit ca nu mai intru in niciun magazin de alabastru la intoarcerea in Volterra :).

Drumul cu feribotul mi-a placut foarte tare, intri cu masina in cala, apoi urci pe punte unde ai toate conditiile, scaune confortabile in interior, loc de joaca pentru copii, televizor, banci afara, un snack-bar. N-am prea inteles de ce, cum urcau pe vapor, toti turistii se asezau la coada la bar. Stateau acolo cu o rabdare demna de lucruri mai bune. Zici ca urma sa naufragiem si se asigurau de provizii. In fond, drumul dureaza doar o ora si daca stai la coada aia ai toate sansele sa-ti mananci sandvisul in portul de destinatie. Probabil ca este ca la noi, la targurile de carte cea mai mare coada este la standurile cu… … mancare. Noi am ales sa stam afara, pe punte si bine am facut. Peisajul este superb, o gramada de insule si insulite, portul care se vede in departare, vapoare si vaporase care trec pe langa noi, apa incredibil de albastra si insula Elba care apare tare frumos pe masura ce te apropii. Am uitat sa va spun, din Piombino exista doua porturi de destinatie pentru insula Elba, Portoferraio si Rio Marina. Portoferraio este cel mai mare, puteti ajunge de aici cam oriunde pe insula, in plus, puteti vizita si cele doua resedinte ale lui Napoleon Bonaparte din perioada exilului pe insula Elba.

Odata ajunsi in Portoferraio am luat-o in dreapta pe o artera mare sperand sa gasim un centru de informare de unde sa primim o harta a insulei. N-am gasit, asa ca am setat GPS-ul pentru Palazzina dei Mulini, asa citisem noi ca se numeste resedinta lui Napoleon. Sa-i dea Domnul sanatate aluia de a inventat GPS-ul ca fara el as fi fost si acum ratacita pe cine stie ce coclauri vizitati in vacantele noastre. Important este sa stii punctul de destinatie ca de rest se ocupa GPS-ul. Nu ne-a dezamagit nici de data asta, ne-a dus fix in centrul istoric al orasului Portoferraio. Am parcat si noi pe unde am gasit loc si am luat-o la pas. Atentie mare pe unde va lasati masina in Italia. In majoritatea zonelor turistice/istorice, traficul este limitat, sunt asa numitele ZTL (zona cu trafic limitat). O sa vedeti masini care circula, dar trebuie sa stiti ca sunt riverani si au permis special pentru zona aia. Amenzile sunt mari daca va incumetati sa mergeti cu masina. In al doilea rand, daca vedeti locuri de parcare libere si marcate corespunzator nu inseamna ca si puteti parca acolo. In Italia exista coduri de culoare pentru parcari, este un lucru pe care nu l-am gasit mentionat pe nicaieri si e foarte important daca nu vreti sa va stricati concediul cu o amenda de zile mari. Parcarile marcate cu alb sunt gratuite dar ele sunt destinate rezidentilor. Cele marcate cu galben sunt parcari rezervate. Puteti parca in liniste acolo unde vedeti albastru, sunt parcari cu plata, tichetul se ia de la automatele din zona. Buuuun, daca am lamurit-o si pe asta, sa merg cu povestea mai departe. Drept sa spun, nu prea m-a impresionat Portoferraio, mi s-a parut un oras anost si fara prea multe obiective turistice interesante de vazut, nici macar centrul istoric nu m-a dat gata. Adevarul este ca dupa ce ai vazut Toscana, unde la fiecare incrucisare de drumuri dai de cate un castel, unde fiecare oras are un centru istoric, medieval sau etrusc, Portoferraio este un fel de ratusca cea urata. Nu dati cu pietre, asa mi s-a parut mie :) Am urcat pieptis pana la Forte Stella apoi am luat-o catre Palazzina dei Mulini care este destul de aproape (sunt indicatoare peste tot). Intrarea costa 5 euro pentru adulti si 2,5 euro pentru tineri sub 25 de ani. Palazzina asta nu e chiar un palat, mai mult o vila nu extrem de mare, situata intr-un cadru natural foarte frumos, desupra unui mic golf. A fost destul de interesant sa ma plimb prin casa in care a trait Napoleon, fie si numai pentru 10 luni. Dupa vizita am gasit destul de usor indicatorul catre plaja Le Viste, celebra plaja preferata de imparat. Nu m-a impresionat nici asta, este mica si cam murdara. Daca nu stati bine cu tensiunea, nu va incumetati, la intoarcere veti avea de urcat pana vi se taie rasuflarea.

Gata, ne-am satisfacut setea de cunoastere, acum trebuie sa ne mai si balacim asa ca am hotarat sa exploram coasta insulei Elba. La iesirea din oras ne-am oprit intr-o zona cu multe tarabe in speranta ca vom gasi o harta. N-am gasit, dar ceva mi-a atras atentia. Am vazut un magnet de frigider pe care scria “Residenza Napoleonica – San Martino” iar poza arata cu totul alta cladire decat cea pe care tocmai o vizitasem. Hopa, na belea, cate resedinte a avut de fapt Napoleon pe insula? Te pomenesti ca italienii astia au scos din burta o a doua casa doar asa, ca sa-mi ia mie banii. Intru in vorba cu vanzatoarea si imi explica ca la 10 minute de mers cu masina, in San Martino se afla resedinta cea mai importanta a lui Napoleon. Bun, hai si acolo sa mai lasam niste banuti. Intrarea costa la fel, 5 euro/adult, 2,5 euro/ tineri. Si uite asa, pe langa cei 140 de euro pentru feribot, am mai lasat pe insula alti 25 de euro (doi adulti si un adolescent x doua case vizitate). Gasim o parcare, lasam masina si o luam pe jos catre resedinta. Platim biletul iar la intrarea in casa dam de o tanti plictisita care vorbea la telefon si nu avea nici cel mai mic chef sa ne dea vreo explicatie. Am vizitat, dar pentru ca tot nu intelegeam ce este cu cele doua resedinte, am perseverat pana am gasit pe cineva capabil sa-mi spuna macar doua cuvinte. In perioada exilului, Napoleon a fost desemnat conducator al insulei. Resedinta personala, o casuta modesta, era cea din San Martino, iar Palazzina dei Mulini era resedinta oficiala ca diriguitor al insulei. Cand intri pe poarta privirea iti este atrasa de o cladire impunatoare, in spatele ei fiind mica vila. Cladirea asta a fost construita abia la 30 de ani de la moartea lui Napoleon de catre Napoleon al III-lea.

Gata si cu Napoleon, este timpul pentru o balaceala in mare. Citisem noi pe undeva ca Sant’Andrea este o destinatie de vis. Drumul a fost foarte frumos, peisaje minunate, mici localitati de-a lungul coastei, golfulete cu plaje salbatice. Partea proasta este ca, pentru a ajunge la plajele astea trebuie sa ai suflu si vointa. Lasi masina sus in sosea si cobori mult pana la plaja. Intoarcerea este o adevarata aventura, aveti de urcat pante abrupte. Insula Elba fiind de fapt un munte pravalit in mare, nici drumurile nu sunt tocmai usoare, serpentine peste serpentine, in unele locuri urcusul este abrupt, asa, cam de viteza a doua. Nu l-as recomanda incepatorilor. Sant’Andrea este o localitate/statiune cum sunt mai toate pe insula, cu vile risipite pe munte, hoteluri, terase, vegetatie luxurianta, golfulete si o plaja amenajata. In micile golfuri se intra in mare direct de pe stanci, la intoarcerea pe mal insa trebuie sa ai ceva muschi sa te cateri inapoi pe stancile alea ude care tot aluneca. Plaja este agomerata, jumatate din ea fiind ocupata cu sezlonguri inghesuite “de inchiriat”. La tarabele cu nimicuri din zona am vazut la vanzare o crema pentru intepaturi de meduza. Ups, sunt si aici! In urma cu o luna o patisem cu un jellyfish din asta de am stat 3 zile cu mana umflata. Daca va incumetati totusi sa faceti baie in mare, n-ar fi rau sa aveti sandale din acelea speciale pentru apa, in afara de pietre, sunt aici un fel de paianjeni de apa pe care, daca-i calci, te inteapa. Peisajul este insa spectaculos. Eu nu m-am incumetat sa ma aventurez mai departe de mal insa sotul si copilul au facut baie. S-au intors urgent pentru ca apa era extrem de rece (in august). Banuiesc ca in golfuletele astea curentii circula altfel iar apa nu devine niciodata foarte calda. Nu stiu cum e, dar noi am nimerit-o rece desi afara erau cam 33 de grade. Ne-am oprit la o terasa pe plaja unde am mai lasat alti 46 euro pentru doua pizza, o portie de peste spada si vreo doua sticle de apa minerala. N-am fost foarte incantati de mancare, dar ne-a placut atmosfera de terasa pe malul marii.

Da, da, stiu, sunt nazuroasa, dar, asa cum v-am spus la inceput, varsta bat-o vina. Ma bucur ca am vizitat insula, zona este de vis, peisajele incredibile, dar nu mi-as petrece un concediu aici. Pentru mine, Elba nu este un loc comod si confortabil.

Ehhh si acuma, daca ati avut rabdare sa cititi lungul meu articol pana la final si nu ati adormit inca cu capul pe masa, meritati toata consideratia mea :)

Toate bune!

---

VIZUALIZĂRI: 16115 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI